Contestaţia în anulare. Motivele de admisibilitate ale contestaţiei în anulare
| Comentarii |
|
- Codul de procedură civilă: art. 317 alin. (1) pct. 2, art. 318
Incompatibilitatea unui judecător, invocată de contestator, este reglementată de o normă de organizare judecătorească (art. 24 C. pr. civ.), şi nu de o normă de competenţă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ.
Pe calea contestaţiei în anulare poate fi invocată numai o greşeală materială esenţială, care ar fi determinat o soluţie eronată. Textul legal vizează, aşadar, greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
(Decizia civilă nr. 633/R din 15 aprilie 2010)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 11 noiembrie 2008, petiţionarul V.A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia civilă nr. 1059/2008, pentru motivul că în mod eronat instanţa nu a anulat sentinţa nr. 13108/2000, pronunţată de Judecătoria Piteşti, ca urmare a renunţării la judecata cererii de apel formulată împotriva acestei hotărâri.
De asemenea, s-a mai motivat că instanţa în mod greşit a soluţionat cererea printr-o decizie, şi nu printr-o încheiere.
Prin încheierea pronunţată la 26 ianuarie 2009, a fost respinsă cererea petiţionarului ca nefondată cu argumentul că, petiţionarului nu i-a fost cauzată nicio vătămare ca urmare a pronunţării unei decizii prin care s-a constatat renunţarea la judecata apelului, iar aplicarea dispoziţiilor art. 247 alin. (5) C. pr. civ., nu puteau fi aplicate în cauză, deoarece s-a renunţat la judecata cererii, ci nu la dreptul pretins.
împotriva încheierii a formulat recurs petiţionarul pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., în dezvoltarea căruia a arătat că instanţa a făcut o aplicare greşită asupra interesului recurentului atunci când a analizat natura juridică a nulităţii potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. pr. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 242 alin. (5) C. pr. civ.
Prin decizia civilă nr. 957/R din 18 mai 2009, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, recursul declarat de V.N.A., reţinând în esenţă că erorile materiale de orice fel sau omisiunile în legătură cu numele, calitatea şi susţinerea părţilor pot fi îndreptate din oficiu ori la cererea celor interesaţi, potrivit art. 281 C. pr. civ.,
Instituţia îndreptării erorii materiale are ca scop îndreptarea greşelilor materiale strecurate în hotărâri cu prilejul redactării care nu afectează legalitatea şi temeinicia, ceea ce le deosebeşte de erorile de fond, acestea de pe urmă putând fi cenzurate numai prin intermediul căilor de atac.
Recurentul a invocat în motivarea cererii că instanţa de apel în mod greşit a constatat renunţarea la judecată printr-o decizie şi nu a anulat sentinţa c făcea obiectul căii de atac, ca urmare a actului de dispoziţie, încălcându-se art. 246 pct. 2 respectiv art. 247 pct. 5 C. pr. civ.
Greşelile la care se referă recurentul nu s-au strecurat în cuprinsul hotărârii cu prilejul redactării şi nu sunt unele dintre acelea care să nu afecteze legalitatea actului în înţelesul art. 281 C. pr. civ.
Aceste greşeli tind la modificarea dispozitivului hotărârii, în sensul că soluţia renunţării la judecată era aceea a anulării sentinţei civile nr. 13108/2000 a Judecătoriei Piteşti potrivit pretenţiilor recurentului, operaţiune inadmisibilă pe calea instituţiei îndreptării erorii materiale şi numai în căile de atac, în condiţiile şi temeiurile prevăzute de lege.
Nici greşeala instanţei de a constata renunţarea la judecată printr-o încheiere nu întruneşte condiţiile unei erori materiale, fiindcă aceasta nu a fost săvârşită cu prilejul redactării şi la momentul deliberării, având în vedere dispoziţiile art. 255 C. pr. civ.
La data de 26 mal 2009, V.N.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 957/R din 18 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 4129/109/2008, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi urm. C. pr. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, deşi completul de judecată trebuia să-şi verifice competenţa, respectiv faptul că un judecător din complet era incompatibil, în trecut a făcut parte din completul care a judecat cauza în apel, şi nu a informat pe preşedintele instanţei că se abţine de la judecarea cauzei, ceea ce atrage nulitatea deciziei.
Se apreciază că magistratul a procedat în acest fel numai din răzbunare şi pentru a se da o hotărâre irevocabilă, care nu poate fi atacată.
Având în vedere că s-a pronunţat în dosarul civil nr. 1586/2001 al Tribunalului Argeş, Secţia civilă, care este ataşat la dosarul cauzei, se solicită să fie analizată şi încheierea din data de 30 mai 2001, dată în dosarul nr. 1586/2001, din care rezultă că doamna judecător s-a pronunţat în sensul că susţinerea apelantului-reclamant V.I.L. este întemeiată, bazându-se pe interogatorii care nu au fost luate, întrucât contestatorul nu a participat la proces, iar procuratorul său nu a răspuns.
Nemulţumirea contestatorului constă în faptul că instanţa de recurs nu a analizat decizia din dosar şi nici încheierea de admitere în principiu a primei instanţe, acest lucru a fost de natură să modifice esenţialul drepturilor moştenitorului, iar acesta a fost prejudiciat în mod vădit, aşa cum rezultă din toate actele şi lucrările celor două dosare, care se află anexate la prezentul, respectiv dosarul civil nr. 13108/1999 al Judecătoriei Piteşti şi nr. 1586/2001 al Tribunalului Argeş.
Se mai susţine că respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale s-a făcut cu încălcarea legii şi nu s-a ţinut seama de condiţiile arătate mai sus.
Incompatibilitatea magistratului atrăgea nulitatea deciziei nr. 957/R din 18 mai
2009 a Curţii de Apel Piteşti.
Contestaţia în anulare a fost privită ca nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse.
Hotărârile irevocabile ce pot constitui obiect al contestaţiei în anulare cuprind şi unele încheieri judecătoreşti, respectiv acele încheieri pe care instanţa le pronunţă după darea unei hotărâri sau independent de o hotărâre de fond, cum ar fi şi încheierea de rectificare a erorii materiale, încheierea prin care se ia act de renunţarea la judecată şi altele.
în speţă, petiţionarul V.A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia civilă nr. 1059/2008, soluţionată prin încheierea pronunţată la 26 ianuarie 2009, prin care a fost respinsă cererea petiţionarului ca nefondată.
Recursul formulat împotriva încheierii a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 957/R din 18 mai 2009, Curtea de Apel respingându-l ca nefondat, decizia fiind irevocabilă şi putând constitui obiect al contestaţiei în anulare în condiţiile art. 317 şi 318 C. pr. civ.
Art. 317 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ. prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare dacă au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Rezultă că motivul priveşte pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea normelor de competenţă absolută, deci a competenţei generale, a competenţei materiale şi a competenţei teritoriale absolute (art. 159 C. pr. civ.).
Incompatibilitatea unui judecător invocată de contestator este reglementată de o normă de organizare judecătorească (art. 24 C. pr. civ.), şi nu de o normă de competenţă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ., acest motiv formulat de contestator neregăsindu-se în tezele prevăzute de textul menţionat, contestaţia în anulare întemeiată pe acest motiv fiind nefondată.
Potrivit art. 318 C. pr. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Un alt motiv invocat de contestator are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi ale încheierii de admitere în principiu a primei instanţe, precum şi modalitatea de soluţionare a cererii de îndreptare a erorii materiale care s-a făcut cu încălcarea legii, şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este deci vorba de acea greşeală pe care o poate comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Numai o greşeală materială esenţială, care a determinat o soluţie eronată, poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare. Textul mai sus citat vizează, aşadar, greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, astfel cum susţine contestatorul.
S-a apreciat că invocarea greşelilor de apreciere a probelor şi de stabilire a
situaţiei de fapt nu se încadrează în categoria greşelilor materiale avute în vedere de
art. 318 alin. (1) teza I C. pr. civ.
în situaţia de faţă, contestaţia formulată nu poate fi încadrată în niciuna dintre
ipotezele arătate mai sus, iar faptul că petentul a fost nemulţumit de soluţia pronunţată nu-l îndreptăţeşte să concluzioneze că aceasta este calea ce trebuie urmată pentru a schimba soluţia pronunţată, atâta timp cât dispoziţiile art. 317 şi 318 C. pr. civ. prevăd în mod limitativ condiţiile în care o contestaţie în anulare poate fi admisă, ca şi cale extraordinară de atac.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare a fost respinsă potrivit art. 317 şi 318 C. pr. civ.
| ← Măsuri reparatorii stabilite prin echivalent Competenţa de... | Creditorii personali, ce nu pot urmări bunul comun decât după... → |
|---|
