Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei decizii nesusceptibile de a fi atacată cu apel este inadmisibil

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

- Constituţia României: art. 129

- Codul de procedură civilă: art. 2821, art. 299, art. 304 pct. 1

Obiectul acţiunii cu care instanţa de fond a fost sesizată este constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a două terenuri şi a unei locuinţe situată pe unul dintre acestea, solicitându-se totodată restabilirea situaţiei anterioare vânzării, cu cheltuieli de judecată.

Desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se invocă produce în mod evident consecinţe patrimoniale, indiferent că se urmăreşte lipsirea de eficacitate a actului pentru neexecutarea de una dintre părţi a obligaţiilor asumate (în speţă neplata preţului), ori inexistenţa în materialitate a imobilelor înstrăinate sau cauza falsă.

Suntem deci, în prezenţa unei acţiuni patrimoniale, potrivit cu natura şi obiectul dreptului exercitat, caracterul patrimonial al dreptului subiectiv material transferând asupra acţiunii şi consecinţele vizând calificarea acesteia, determinarea competenţei, alcătuirea completului de judecată şi determinarea căii de atac.

Dispoziţiile art. 2821 C. pr. civ. instituie o excepţie de la regida conform căreia hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, stabilind că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect an o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materii comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele dt stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotrivi hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altoi organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel.

Or, în speţă, acţiunea prin care reclamanta a învestit instanţa este o acţium patrimonială, evaluabilă, al cărui obiect are o valoare de până la 100.000 lei, chiar şi ît condiţiile actualizării sale prin raportul de expertiză contabilă întocmit de exp. D.A. şi t evaluării terenurilor prin raportul de expertiză întocmit de exp. l.M. astfel că în cauzt sunt incidente prevederile art. 2821 C. pr. civ., astfel de litigii nefiind supuse apelului.

Prin urmare, decizia pronunţată de către tribunal, în aceste circumstanţe, m încalcă normele legale imperative privind compunerea instanţei şi este deja irevocabila fără a se mai putea pune în discuţie motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 30-pct. 1 C. pr. civ.

(Decizia civilă nr. 1246/R din 7 septembrie 201C

Prin sentinţa civilă nr. 825 din 7 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria C. a fos admisă acţiunea reclamanţilor P.C. şi P.F. împotriva pârâţilor P E. şi P.G., s-a constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 220 din 2 februarie 2000 la BNP I.G. şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioar încheierii actului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 220 din 28 februarie 2000 la BNP I. G., reclamanţii P.C şi P. F. au înstrăinat pârâţilor P.G. (fiu) şi P E. (fostă noră, la acea dată pârâţii fiin căsătoriţi) următoarele bunuri imobile: un teren intravilan curţi-construcţii în suprafaţ de 643,24 mp situat în municipiul C., str. C.V., judeţul A. împreună cu o locuinţ construită din paiantă, cu două camere şi dependinţe în suprafaţă construită la sol d 110 mp, precum şi un teren intravilan fâneaţă în suprafaţă de 801,91 mp, la aceea; adresă, terenurile şi construcţia fiind identificate potrivit documentaţiei cadastrale planului de amplasament şi delimitare ce au însoţit actul.

Vânzarea-cumpărarea este un contract sinalagmatic, adică dă naştere la dou obligaţii reciproce: obligaţia vânzătorului ce are ca obiect lucrul vândut şi obligaţia cun părătorului ce are ca obiect preţul. în lipsa acestor elemente, contractul de vânzări cumpărare nu poate fi considerat valabil încheiat.

Lucrul vândut trebuie să fie în comerţ (în circuitul civil), să existe în moment încheierii contractului sau să poată exista în viitor, să fie determinat sau determinab licit şi posibil, să fie proprietatea vânzătorului.

în speţa dedusă judecăţii, s-a constatat că unul dintre lucrurile vândute, şi anurr construcţia, nu îndeplineşte condiţia existenţei.

Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate c răspunsurile pârâtului P.G., ale pârâtei P.E. şi ale reclamanţilor la interogatoriu, la m mentul încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare nu exista în gospodăr părţilor vreo construcţie din paiantă, aşa cum a fost descrisă în actul autentic şi nici nu a existat vreodată. Astfel, însăşi pârâta P.E. a recunoscut că nu a existat niciodată în curtea socrilor săi vreo construcţie din paiantă, această recunoaştere coroborându-se cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Martorul S I. a relatat că până în anii 1970 în gospodăria lui P.C. a fost o singură casă, respectiv casa bătrânească. Prin anii 1970, P.C. a început edificarea unei noi construcţii, ce a fost terminată prin 1985, construcţia fiind din cărămidă şi cu două nivele. Această casă nouă a fost declarată de P.C. ca fiind din paiantă pentru a se sustrage plăţii integrale a impozitului, precum şi datorită interdicţiei de a avea în proprietate două locuinţe, această atitudine atrăgându-i şi sancţionarea contravenţională.

Rezultă că imobilul intitulat construcţie din paiantă nu exista în materialitatea lui la data perfectării actului autentic, astfel încât lipseşte obiectul vânzării.

în privinţa preţului, ca obiect al prestaţiei cumpărătorului, acesta trebuie să fie fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer şi serios. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, contractul este nul absolut, cel puţin ca vânzare-cumpărare, căci îi lipseşte un element esenţial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voinţă (art. 1295

C. civ.).

S-a reţinut că, în speţă, preţul nu există deoarece nu este sincer şi serios. Prin preţ sincer se înţelege un preţ real, pe care părţile să-l fi stabilit nu în mod fictiv, ci în scopul de a fi cerut şi plătit în realitate. Atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii, au stabilit fictiv acest preţ care, în realitate, nu s-a cerut şi nici nu s-a plătit pentru că acest act s-a încheiat nu cu intenţia de a transfera dreptul de proprietate asupra cumpărătorilor în schimbul preţului ce urma a fi plătit de aceştia, ci pentru a menţine căsnicia pârâţilor şi a-i procura pârâtului P.G. dovezile necesare întocmirii dosarului pentru obţinerea unui loc de muncă în străinătate.

Martorul I.S. a relatat că însuşi reclamantul vânzător P.C. i-a spus că, deşi le-a făcut acte copiilor, nu a primit niciun ban, declaraţia sa coroborându-se cu răspunsul pârâtei P.E. la întrebarea 12 din interogatoriu, aceasta afirmând că preţul s-a plătit la notariat, dar nu în faţa notarului. O asemenea manieră de plată a preţului este neverosimilă, deoarece în act s-a menţionat că preţul a fost plătit înaintea autentificării contractului de vânzare-cumpărare, or, dacă acesta ar fi fost înmânat vânzătorilor la notariat, ar fi trebuit să se facă în faţa notarului care a instrumentat, cu menţiunea corespunzătoare în actul autentic.

Şi aşa, faţă de valoarea bunurilor înstrăinate prin act autentic, preţul nu este serios (art. 1303 C. civ.), fiind derizoriu, disproporţionat în raport de valoarea lucrurilor vândute, astfel încât nu putea constitui obiectul obligaţiei cumpărătorului şi deci o cauză suficientă a obligaţiei asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.

Din probele testimoniale şi din răspunsurile părţilor la interogatoriu a rezultat că actul autentic de vânzare-cumpărare este lipsit de cauză. Teoria de specialitate defineşte cauza ca fiind obiectivul urmărit de părţi la încheierea contractului (scopul contractului), subliniind constant distincţia din structura acestei condiţii de validitate, între scopul imediat (causa proxima) şi scopul mediat (causa remota). Scopul imediat constă în motivul determinant al încheierii actului juridic şi este un element concret şi variabil, referindu-se în cadrul contractelor sinalagmatice la însuşirile prestaţiei, adică în prefigurarea mintală a contraprestaţiei, specific acestor acte fiind faptul că - fiecărei părţi revenindu-i obligaţii - cauza obligaţiei uneia dintre părţi o constituie prefigurarea mintală a executării obligaţiei corelative de către cealaltă parte. Cu alte cuvinte, în contractele sinalagmatice „obiectul creanţei fiecăreia dintre părţi este cauza juridică a obligaţiei sale”.

în contractul de vânzare-cumpărare scopul imediat al consimţământului cumpărătorilor este dobândirea dreptului de proprietate asupra lucrului cumpărat, iar scopul imediat al consimţământului vânzătorilor este plata preţului lucrului vândut.

Scopul mediat, adică scopul actului juridic, constă în motivul determinant pentru încheierea actului juridic.

în speţă, scopul urmărit de părţi la încheierea contractului nu a fost acela de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilelor de la vânzători la cumpărători în schimbul preţului. Potrivit declaraţiei martorului S.I., actul s-a făcut în condiţiile în care pârâţii trebuiau să plece la muncă în G. şi pentru a li se întocmi documentaţia necesară încheierii legale a unui contract de muncă, trebuiau să facă dovada că sunt proprietari de imobile în R. Aceeaşi împrejurare au relatat-o şi martorii E.l. şi I.S., acesta din urmă completându-şi declaraţia cu precizarea că actul s-a încheiat la rugămintea pârâţilor, foşti soţi. Pârâţii au fost căsătoriţi în perioada 1993-2005, iar în preajma anului în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, pârâta P E. (fostă P ), insista foarte mult să i se facă acte pe casă şi teren, în caz contrar ameninţând cu despărţirea.

Relevant în cauză este răspunsul reclamanţilor la interogatoriu. Reclamanta P.F., fosta soacră a pârâtei P.E., şi-a asumat responsabilitatea încheierii actului în asemenea modalitate, fiind aceea care l-a determinat pe soţul său P.C. să încheie actul. Dorea în acest fel să menţină căsnicia fiului său (P.G.) şi să-l ajute pe acesta să plece în G. la muncă. După ce s-au perfectat actele, pârâta P.E. a divorţat, promiţându-i fostei soacre că nu o să emită nicio pretenţie deoarece ştia că P.F. este cea care a contribuit substanţial la încheierea actului şi în caz contrar va suporta drastice repercusiuni din partea soţului său, P.C.

Vânzătorul P.C. a arătat că a semnat actele, deşi ştia că totul este pus la cale de soţie, copil şi noră, mai ales că soţia sa îl ameninţase cu despărţirea după ani îndelungaţi de căsnicie, considerând actul fals chiar din momentul întocmirii.

în aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut că actul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi este întemeiat pe o cauză falsă şi, potrivit art. 966 C. civ., obligaţie fondată pe o cauză falsă nu poate avea niciun efect.

Anularea actului îşi produce efectele din chiar momentul în care actul a fos întocmit, astfel încât tot ce s-a executat în temeiul acestuia trebuie să fie restituit potrivit principiului restitutio in integrum. Ca urmare, s-a dispus ca părţile să fie repuse în situaţia anterioară încheierii actului, astfel încât vânzătorii să redevină proprietari imobilelor ce au făcut obiectul contractului anulat.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta P.E., criticând-o pentri nelegalitate şi netemeinicie în sensul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

A arătat recurenta, după reluarea situaţiei de fapt, că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 220 din 28 februarie 2000 de BNP P. a cumpăra împreună cu soţul său de la intimaţii din cauza de faţă - foştii socri - o casă şi dou; loturi de teren. Prin muncă susţinută au adus ulterior casei ce a fost cumpărată „di roşu” îmbunătăţiri esenţiale, reuşind în următorii ani să o facă utilizabilă.

Totodată, a arătat că instanţa de fond, după ce a reţinut corect condiţiile d< valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare, în mod inexplicabil a reţinut că î speţa dedusă judecăţii unul dintre lucrurile vândute, respectiv construcţia, nu înde plineşte condiţia existenţei. Instanţa de fond a avut în vedere denumirea construcţiei c fiind din paiantă, aşa cum a fost descrisă în contractul de vânzare-cumpărare, deşi la facerea actului părţile au avut în vedere nu o casă din paiantă, ci una din cărămidă în suprafaţă de 110 mp descrisă în fişa bunului imobil şi în planul de amplasament şi delimitare anexe ale contractului de vânzare-cumpărare. Motivul pentru care s-a trecut o casă din paiantă a fost acela de a nu se plăti integral impozitul, iar instanţa de fond nu trebuia să interpreteze formalist descrierea bunului vândut, ci trebuia să facă o apreciere completă a contractului cu evaluarea tuturor clauzelor. Tot astfel, deşi instanţa a reţinut că bunurile au fost identificate potrivit documentaţiei cadastrale şi planului de amplasament şi delimitare ce au însoţit actul, nu s-a folosit de aceeaşi modalitate de apreciere la stabilirea existenţei sau nu a construcţiei la momentul încheierii contractului.

A doua critică adusă sentinţei se referă la reţinerea greşită de prima instanţă a inexistenţei preţului fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer şi serios, contractul de vânzare fiind considerat nul absolut pentru nerespectarea prevederilor art. 1295 C. civ. Greşit a reţinut instanţa de fond că preţul a fost stabilit în mod fictiv şi că în realitate nu a fost cerut şi nici plătit deoarece actul de vânzare-cumpărare nu a fost făcut cu intenţia de a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor vândute, ci pentru a menţine căsnicia pârâţilor şi pentru a procura pârâtului P.G. dovezile necesare întocmirii dosarului pentru obţinerea unui loc de muncă în străinătate. Obţinerea unui loc de muncă în străinătate este o motivaţie nereuşită, întrucât în nicio ţară nu se condiţionează obţinerea unui loc de muncă în funcţie de existenţa în proprietatea angajatului a unor construcţii sau terenuri pe teritoriul aceluiaşi stat sau al altuia. Părţile sunt libere să determine preţul sub sau peste valoarea lucrului, iar echivalenţa este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar şi la subiectivismul părţilor, de exemplu datorită raporturilor de rudenie.

Ultima critică se referă la faptul că instanţa de fond a stabilit în mod arbitrariu faptul că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare scopul urmărit de părţi nu a fost acela de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilelor de la vânzători la cumpărători în schimbul preţului, ci acela de a demonstra în G. că foştii soţi sunt proprietarii unor imobile în R., raţionament desuet. Prin cauza actului juridic civil se înţelege obiectivul urmărit de părţile semnatare la încheierea acestuia. Cauza este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic civil. Cauza actului juridic urmărită de părţi la încheierea acestuia este în cazul de faţă perfect valabilă atât din punct de vedere al scopului imediat, cât şi din punct de vedere al celui mediat care a constat în destinaţia concretă ce s-a dat ulterior bunurilor cumpărate. Prin urmare, cauza este reală, licită şi morală.

Prin decizia nr. 511/R din 11 martie 2010, Tribunalul Argeş, Secţia civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia la plata către intimaţii P.C. şi F. a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată, iar către intimatul P.G. a sumei de 500 lei cu acelaşi titlu.

Pentru a se pronunţa în acest sens, tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte prima critică adusă sentinţei - referitoare la construcţia ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi - că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 220 din 28 februarie 2000 de BNP P. reclamanţii P.C. şi P.F. au vândut pârâţilor P.G. şi P.E., fiul şi nora reclamanţilor, un teren intravilan curţi-construcţii în suprafaţă de 634,24 mp situat în municipiul C., strada C.V., judeţul

A., cu vecinătăţile înscrise în act, împreună cu o locuinţă construită din paiantă cu două camere şi dependinţe în suprafaţă construită de 110 mp situată pe terenul sus menţionat, precum şi un teren intravilan - fâneaţă - în suprafaţă de 801,91 mp situat în municipiul C., strada C.V., judeţul A., cu vecinătăţile indicate în contract, preţul vânzării fiind de 31.200.000 lei vechi, preţ pe care vânzătorii au declarat că l-au primit înainte de facerea actului.

în ceea ce priveşte construcţia din paiantă ce a fost menţionată în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare sus menţionat, s-a constatat că, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, din probele administrate în cauză, mai cu seamă din declaraţiile martorilor S.l. şi I.S., şi chiar din răspunsurile pârâtei-recurente P E. la interogatoriul administrat de prima instanţă, o astfel de construcţie nu a existat niciodată în curtea părţilor, aşa încât critica adusă sentinţei sub acest aspect a fost privită ca neîntemeiată şi a fost respinsă, menţiunile cuprinse în contractul de vânzare sus arătat făcând referire la o casă din paiantă despre care au arătat martorii şi a recunoscut şi pârâta-recurentă că nu a existat.

Critica referitoare la greşita reţinere a instanţei de fond referitoare la inexistenţa sau fictivitatea preţului bunurilor ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost privită ca neîntemeiată, întrucât, potrivit prevederilor art. 1294 C. civ., vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui.

Analizarea acestei critici a fost făcută împreună cu ultima critică adusă sentinţei, dată fiind legătura juridică dintre ele.

Astfel, în privinţa preţului, ca obiect al prestaţiei cumpărătorului, acesta trebuie să fie fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer şi serios, condiţii care în cazul în care nu sunt îndeplinite atrag nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Prin preţ sincer se înţelege un preţ real, pe care părţile să-l fi stabilit în mod corect în raport de caracteristicile bunurilor ce fac obiectul vânzării şi în scopul de a fi cerut şi plătit în realitate. în speţa de faţă contractul dintre părţi nu s-a încheiat cu intenţia de a transfera dreptul de proprietate asupra cumpărătorilor în schimbul preţului ce urma a fi plătit de aceştia, ci pentru a menţine căsnicia pârâţilor şi a-i procura pârâtului P.G. dovezile necesare întocmirii dosarului pentru obţinerea unui loc de muncă în străinătate, aspect ce rezultă cu claritate din declaraţia martorului I.S. (care a arătat că reclamantul vânzător P.C. i-a spus că deşi le-a făcut acte copiilor, nu a primit niciun ban) şi din răspunsul la interogatoriu al recurentei-pârâte P E. care la întrebarea nr. 12 a interogatoriului administrat, a menţionat că preţul s-a plătit la notariat, dar nu în faţa notarului, or dacă preţul a fost înmânat vânzătorilor la notariat, această operaţiune se face în mod obişnuit în faţa notarului care a instrumentat, cu menţiunea corespunzătoare în actul autentic. De altfel, chiar preţul stabilit în contract apare ca derizoriu -art. 1303 C. civ. - în raport de valoarea reală a bunurilor şi locul situării lor, instanţa de fond reţinând corect şi disproporţionalitatea preţului faţă de valoarea bunurilor vândute.

Prin urmare, în cauză s-a reţinut că scopul urmărit de părţi la încheierea contractului nu a fost acela de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilelor de la vânzători la cumpărători în schimbul preţului, ci acela că întrucât pârâţii intenţionau să plece la muncă în străinătate şi în vederea întocmirii documentaţiei necesare încheierii legale a unui contract de muncă, trebuiau să facă dovada că sunt proprietari de imobile în România, aspect ce rezultă inclusiv din declaraţia martorilor S.I., I.S. şi E.I., rezultând aşadar că actul s-a încheiat la rugămintea pârâţilor, foşti soţi.

Pentru considerentele arătate, tribunalul, reţinând că sentinţa recurată este temeinică şi legală, a respins recursul pârâtei ca nefondat.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P.E., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., în sensul că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, motiv pentru care se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, având în vedere că potrivit art. 305

C. pr. civ. în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi.

Astfel, având în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii, în nulitatea (anularea) actului juridic şi aceea că dreptul subiectiv are conţinut patrimonial, tribunalul nu s-a preocupat de evaluarea obiectului litigiului în prezent, ci la nivelul lunii februarie 2000, fără a se preocupa de valoarea actuală a imobilelor, funcţie de care, raportat la dispoziţiile art. 2821 C. pr. civ., urma să se preocupe de determinarea căii de atac şi alcătuirea completului de judecată.

Prin urmare, se impune completarea raportului de expertiză tehnică de către expertul numit la instanţa de fond, în sensul stabilirii actuale a contravalorii celor două terenuri din contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se solicită, potrivit valorii de circulaţie a acestora, lucrare ce nu poate fi efectuată ca probă nouă în recurs (art.

305 C. pr. civ.).

Intimaţii P.F., P.C. şi P.G. au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât recurenta a exercitat un recurs la recurs.

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, care vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., Curtea constată că recursul este inadmisibil.

Astfel, se reţine că obiectul acţiunii cu care instanţa de fond a fost sesizată este constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a două terenuri şi a unei locuinţe situată pe unul dintre acestea, solicitându-se totodată restabilirea situaţiei anterioare vânzării, cu cheltuieli de judecată.

Desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se invocă produce în mod evident consecinţe patrimoniale, indiferent că se urmăreşte lipsirea de eficacitate a actului pentru neexecutarea de către una dintre părţi a obligaţiilor asumate (în speţă neplata preţului), ori inexistenţa în materialitate a imobilelor înstrăinate sau cauza falsă.

Potrivit prevederilor art. 299 C. pr. civ., „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul se soluţionează de către instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel”.

Dispoziţiile art. 2821 din acelaşi cod instituie o excepţie de la regula conform căreia hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, stabilind că „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel”.

Din analiza acestor norme legale rezultă că obiectul recursului, cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, fie în legea de procedură civilă, fie în legi speciale.

în acest context, exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Legalitatea căilor de atac este totodată şi o regulă cu valoare de principiu constituţional, consacrat în art. 129 din legea fundamentală, conform căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.

Prin urmare, proclamând dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătoreşti, textul constituţional arată, însă, că aceasta se poate face numai în condiţiile legii, evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.

Or, în speţă, acţiunea prin care reclamanta a învestit instanţa este o acţiune patrimonială, evaluabilă, al cărui obiect are o valoare de până la 100.000 lei, chiar şi în condiţiile actualizării sale prin raportul de expertiză contabilă întocmit de exp. D A. şi a evaluării terenurilor prin raportul de expertiză întocmit de exp. I.M. astfel că, în cauză sunt incidente prevederile art. 2821 C. pr. civ., astfel de litigii nefiind supuse apelului.

Prin urmare, decizia pronunţată de către tribunal, în aceste circumstanţe, nu încalcă normele legale imperative privind compunerea instanţei şi este deja irevocabilă, fără a se mai putea pune în discuţie motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. pr. civ.

în acest caz, soluţia inadmisibilităţii recursului întruneşte şi exigenţele impuse de art. 6 din Convenţie, referitor la garanţiile unui proces echitabil.

Instanţa europeană a decis în mod constant că limitările dreptului de acces la un tribunal - componentă a garanţiilor menţionate - cuprinse în marja de apreciere, lăsată de prevederile Convenţiei şi de jurisprudenţa organelor sale la dispoziţia statelor, cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărâre a unei instanţe de fond, în vederea asigurării dreptului de acces efectiv la un tribunal.

Faţă de cele reţinute mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta P.E., împotriva deciziei civile nr. 511/R din

11 martie 2010, pronunţată de Tribunalul A., în dosarul nr. 133/216/2009.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. pr. civ., o va obliga pe recurentă la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât P.G. şi 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.C., reprezentând onorariu apărători aleşi, potrivit chitanţelor doveditoare depuse la dosarul de recurs.

← Inadmisibilitate revizuire. Nepronunţarea instanţei de apel,...		Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi... →

Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei decizii nesusceptibile de a fi atacată cu apel este inadmisibil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei decizii nesusceptibile de a fi atacată cu apel este inadmisibil