Obligarea la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului şi la ridicarea construcţiilor. Hotărâre supusă numai recursului. Greşita alcătuire a instanţei de apel

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 17, art. 2821 alin. (1)

Dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. includ toate litigiile patrimoniale evaluabile în bani, indiferent dacă acestea vizează realizarea dreptului, constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului, acţiunii în constituire sau de transformare, acţiuni personale, acţiuni reale sau mixte, singura condiţie impusă fiind doar aceea ca obiectul litigiului să aibă o valoarea de până la 100.000 lei inclusiv. Cum la data intentării acţiunii obiectul litigiului avea o valoare de sub 100.000 RON, iar la data pronunţării sentinţei aceasta putea fi supusă în raport de valoare doar căii de atac a recursului, ce se judecă de instanţa imediat superioară, respectiv tribunalul, greşit acesta a judecat cauza în apel şi nu în recurs.

C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 268R din 15 martie 2011 (nepublicată)

[11 V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil - Curs selectiv, Ed. C.H. Beck, Ediţia a IV-a, p. 137.

121 Art. 13 pct. 26.

Prin cererea din 26.03.2004, reclamantul L.O. i-a chemat în judecată pe pârâţii I.C. şi I.V. pentru a fi obligaţi la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, în suprafaţă de 655 mp situat în Bucureşti, str. A. nr. 14, sector 4, pentru perioada 1.04.2001 - 1.04.2004 şi obligarea acestora la ridicarea construcţiilor şi plantaţiilor ridicate pe teren în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în caz de refuz să fie îndrituit el să le ridice pe cheltuiala sa.

în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi prin decizia civilă nr. 2117A din 25.10.2002 a Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, rămasă irevocabilă, pârâtul I.C. a fost obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren indicată mai sus, ambii pârâţi refuză să elibereze terenul. Mai mult, pe acest teren pârâţii au edificat anexe gospodăreşti şi plantaţii.

Prin cerere reconvenţională, pârâţii au solicitat instituirea unui drept de retenţie, până în momentul achitării de către reclamant a tuturor despăgubirilor pentru investiţiile efectuate.

în urma efectuării raportului de expertiză contabilă, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a indicat cuantumul despăgubirilor de

46.151,64 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 5177 din 25.09.2006, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis în parte acţiunea precizată, în raport de pârâtul I.C., în sensul că l-a obligat pe acesta să-i plătească reclamantului suma 22.041,95 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru lipsa de folosinţă a terenului de 665 mp situat în Bucureşti, str. A. nr. 14, sector 4, pentru perioada 26.10.2002 - 01.04.2004. Totodată, l-a obligat pe acelaşi pârât să ridice construcţiile şi plantaţiile edificate pe acelaşi teren, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert V.D. şi a autorizat pe reclamant ca, în cazul în care pârâtul nu-şi va îndeplini obligaţia să le ridice el pe cheltuiala pârâtului. Acţiunea a fost respinsă în raport de pârâta I.V. De asemenea, a fost respinsă cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a hotărât că, deşi prin decizia civilă nr. 2117A din 25.10.2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, pârâtul I.C. a fost obligat să predea reclamantului suprafaţa de teren indicată mai sus, acesta nu s-a conformat obligaţiei stabilite. Ba, mai mult, pe acelaşi teren, pârâtul a edificat două magazii din tablă şi a cultivat 25 de pomi fructiferi.

Făcând aplicarea art. 494 alin. (1) C. civ., pârâtul a fost obligat la ridicarea construcţiilor şi plantaţiilor. A fost găsită neîntemeiată cererea privind obligarea soţiei acestuia la plata de despăgubiri şi la ridicarea construcţiilor şi plantaţiilor, pe considerentul că prin decizia civilă nr. 2117A din 25.10.2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, aceasta nu a fost obligată la predarea terenului.

Referitor la cererea reconvenţională, instanţa a găsit că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 494 alin. (3) C. civ., nu îşi au aplicare în cauză, deoarece s-a făcut dovada relei-credinţe a pârâţilor, iar proprietarul terenul, respectiv reclamantul, nu voieşte a păstra construcţiile şi plantaţiile edificate.

împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul şi pârâţii.

De asemenea, expertul D.G. a formulat apel împotriva încheierii de şedinţă din 20.05.2006, prin care i s-a respins cererea de suplimentare a majorării onorariului de expert cu 11.660.000 lei.

Prin decizia civilă nr. 246 A din 2.03.2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei, cât şi cel declarat de expert, împotriva încheierii de şedinţă din 20.05.2006.

în schimb, a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că i-a obligat pe ambii pârâţi la plata sumei de

46.151,64 lei, cu titlu de despăgubiri, pentru lipsa de folosinţă a imobilului şi la ridicarea construcţiilor. De asemenea, ambii pârâţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, ambii pârâţi, fiind soţi, folosesc terenul în litigiu şi, tot împreună, au edificat construcţiile, astfel încât, amândoi trebuie obligaţi în raportul dedus judecăţii.

Apelul declarat de expert a fost găsit nefondat, pe considerentul că nu se impunea majorarea onorariului acestuia în raport de complexitatea lucrării şi volumul de muncă alocat expertizei.

Apelul declarat de pârâţi a fost găsit neîntemeiat, pe considerentul că aceştia se fac culpabili de neîndeplinirea obligaţiei de predare a terenului.

Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâţi şi de către expertul

D.G.

Curtea, în majoritate, constată că recursurile sunt întemeiate sub aspectul motivelor de ordine publică invocate de către instanţa de recurs şi anume, cele reglementat prin dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 3 C. proc. civ., constând în aceea că hotărârea s-a pronunţat în apel şi în complet de doi judecători la tribunal şi nu în recurs, în complet de trei judecători.

Astfel, se constată că prima hotărâre s-a pronunţat în cauză la data de 25.09.2006, când dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., astfel cum au fost introduse şi modificate prin O.U.G. nr. 58/2003, aprobată prin Legea nr. 219/2005, prevedeau că „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă, în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei”. Or, în speţă, se constată că primul capăt de cerere a fost evaluat provizoriu la 10.000.000 lei vechi, actual 1.000 lei, iar, ulterior, la

46.151,64 lei. Această pretenţie are caracterul pe capăt principal al acţiunii şi are o existenţă de sine stătătoare în raport cu cel de-al doilea capăt de cerere.

Cel de-al doilea capăt de cerere, constând în ridicarea plantaţiilor şi celor două anexe, are caracter accesoriu în raport de primul şi intră în căderea instanţei competente să judece cererea principală, conform dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ.

în plus, chiar dacă acesta constă într-o obligaţie de a face, poate fi evaluat în bani, iar din actele dosarului nu rezultă că s-ar ridica peste valoarea de un 100.000 de lei.

Dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. includ toate litigiile patrimoniale evaluabile în bani, indiferent dacă acestea vizează realizarea dreptului, constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului, acţiunii în constituire sau de transformare, acţiuni personale, acţiuni reale sau mixte, singura condiţie impusă fiind doar aceea ca obiectul litigiului să aibă o valoarea de până la 100.000 lei inclusiv.

Acestea devin aplicabile ori de câte ori se tinde a se proteja un drept patrimonial, iar evaluarea obiectului litigiului este posibilă.

Aşa fiind, chiar şi al doilea capăt de cerere care are ca obiect obligaţia de a face, dacă poate fi evaluabil în bani, cum este cazul în speţă, se supune dispoziţiilor art. 282* C. proc. civ.

Ca urmare, cum la data intentării acţiunii obiectul litigiului avea o valoare de sub 100.000 lei noi, iar la data pronunţării sentinţei aceasta putea fi supusă în raport de valoare doar căii de atac a recursului, ce se judecă de instanţa imediat superioară, respectiv tribunalul, greşit acesta a judecat cauza în apel şi nu în recurs.

Drept urmare, în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., a fost admis recursul, a fost casată decizia şi a fost trimisă cauza Tribunalului Bucureşti, pentru a se pronunţa în recurs asupra căilor de atac promovate împotriva sentinţei.

Cu opinia separată a doamnei judecător P.A., în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

[...]

Nu achiesăm la soluţia majoritară privind admiterea recursurilor, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru soluţionarea căilor de atac promovate împotriva sentinţei în recurs, având în vedere că reclamantul a dedus judecăţii o acţiune mixtă constând în pretenţii, reprezentând lipsa de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de 655 mp situat în str. A. nr. 14, sector 4, calculată pentru perioada 1.04.2001 —

1.04.2004 la suma provizorie de 10 milioane lei, iar pe de altă parte, obligaţia de a face constând în obligarea pârâţilor ca în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, aceştia să ridice construcţiile şi plantaţiile edificate fără acordul reclamantului, în caz contrar, acesta urmând a fi obligat prin hotărâre să le ridice pe cheltuiala pârâţilor.

Dacă pentru primul capăt de cerere, evaluabil în bani, respectiv 10.000.000 lei la data sesizării instanţei, sunt incidente dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. competenţa soluţionării căii de atac a recursului revenind Tribunalului Bucureşti conform art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a), în ce priveşte al doilea capăt de cerere, obligaţie de a face, neevaluabil în bani şi, deci, fără caracter patrimonial, competenţa de soluţionare a acestuia este aceea de drept comun, respectiv judecătoria instanţă de fond, tribunalul în apel şi C.A. în recurs.

Rezultă aşadar, că natura mixtă a acţiunii deduse judecăţii atrage competenţa instanţei de drept comun - C.A. în soluţionarea recursului, incidenţa art. 2821 C. proc. civ. fiind exclusă.

[...]

Comentariu:

Articolul 2821 a fost modificat de Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în sensul că indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, cererile evaluabile în bani de până în 100.000 RON sunt supuse numai recursului.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: