Acţiunea în revendicare. Expertiză tehnică specialitatea construcţii efectuată în apel pentru stabilirea valorii imobilului. Depăşirea pragului de 500.000 RON

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 2 alin. (1) lit. b), art. 181

Conform expertizei efectuată în apel, valoarea imobilului revendicat de reclamantă prin acţiune era la data înregistrării acţiunii de 642.015 Euro, situaţie în care, competenţa materială pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată, în primă instanţă, aparţinea, conform art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., tribunalului şi nu judecătoriei, cum în mod corect a apreciat şi instanţa de apel.

C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 829 din 27 iunie 2011 (nepublicată)

Prin acţiunea înregistrată la data de 19.01.2004, pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi modificată la 16.02.2004, reclamanta V.B.L. a chemat în judecată pe pârâţii C.M., Municipiul Bucureşti prin Primarul General, SC A.B. SA şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi, ca intervenientă forţată în baza art. 57 C. proc. civ., pe

B.R., solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. G.G. [...], sector 4, compus din două corpuri de clădire şi teren de 289 mp.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că deţinea o cotă indiviză de 3 din 4, iar B.D., autorul intervenientei forţate, o cotă indiviză de 1 din 4 din imobilul în cauză, la data deposedării lor abuzive din anul 1950, iar pârâta C.M. este cumpărătoarea apartamentului ce constituie corpul B, în temeiul Legii nr. 112/1995.

In drept, a invocat art. 44, 57 din Constituţie, art. 480, art. 948-968

C. civ., art. 1,2,9 din Legea nr. 112/1995, art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

In dosar a fost depusă şi cerere de intervenţie în interes propriu şi în

interesul reclamantei de către intervenientă forţată B.R. prin mandatar V.L., conform procurii legalizate la 11.03.2004, admisă în principiu în şedinţa publică din 13.12.2004.

Prin sentinţa civilă nr. 3379 din 30.05.2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale; a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi intervenientei; a respins acţiunea principală formulată de reclamanta V.B.L. şi capătul de cerere de intervenţie având ca obiect revendicarea ca fiind introduse de persoane fară calitate procesuală activă; a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat privitoare la capătul de cerere de intervenţie referitor la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 537 din 30.09.1996; a admis excepţia tardivităţii formulării capătului de cerere de intervenţie referitor la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel nemotivat reclamanta V.B.L. şi intervenientă B.R.

La data de 27.02.2006, la dosar au fost depuse motive de apel doar de către reclamanta V.B.L., aceasta menţionând expres că le-a formulat „în contradictoriu cu intervenientă B.R.”.

[...]

La data de 10.03.2008, apelanta reclamantă a invocat ca motiv de apel de ordine publică excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei în primă instanţă şi excepţia nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intimata pârâtă C.M. cu Primăria

Municipiului Bucureşti, aceasta din urmă fiind calificată de către Tribunal ca apărare de fond.

Prin expertiza tehnică construcţii dispusă în cauză, s-a stabilit valoarea imobilului la data învestirii primei instanţe, 19.01.2004, ca fiind 642.015 Euro.

Prin decizia civilă nr. 914 din 22.06.2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului apelului declarat în numele apelantei interveniente

B. R., a anulat apelul declarat în numele acesteia, pentru lipsa calităţii de reprezentant a avocatului semnatar, a admis apelul declarat de apelanta reclamantă V.B.L., a anulat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza la Registratura Generală a Tribunalului Bucureşti pentru repartizarea aleatorie la o secţie civilă ca dosar de fond, pentru judecarea în primă instanţă de către tribunal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că avocatul semnatar al apelului declarat în numele apelantei interveniente B. R. a fost angajat de mandatara V.L., fiica reclamantei V.B.L., iar motivele de apel au fost depuse doar de către reclamanta V.B.L., aceasta menţionând expres că le-a formulat „în contradictoriu cu intervenientă B.R.”

Faţă de această împrejurare şi de aspectul că s-au depus la dosar şi copiile unei declaraţii autentificate sub nr. 356 din 24.02.1998, prin care apelanta reclamantă se declară unică moştenitoare a lui B.D., autorul invocat de intervenientă, a unei notificări în baza Legii nr. 10/2001 şi a unei cereri în temeiul Legii nr. 112/1995, pe care aceasta le-a formulat pentru întregul imobil, precum şi a Certificatului de calitate de moştenitor nr. 139 din 16.06.2006 obţinut de reclamantă de pe urma lui

B.D. cu declararea ca străin de succesiune a fiului B.C., soţul intervenientei B.R., văzând şi poziţia procesuală exprimată de apelanta reclamantă prin apărător la termenul de judecată din 11.06.2007, Tribunalul a constatat existenţa unui evident conflict de interese între apelanta reclamantă, care se pretinde unică moştenitoare, şi apelanta interve-nienta B.R., motiv pentru care a cerut lămuriri apelantei reclamante, mandatarei apelantei interveniente (mandatară care este fiica apelantei reclamante) şi a dispus citarea apelantei interveniente la domiciliul său din străinătate cu menţiunea de a preciza dacă îşi însuşeşte sau nu apelul declarat în numele său de avocatul angajat de mandatara care -prin declaraţia autentificată la data de 3.09.2007 - a renunţat la mandat.

Deşi citată la fiecare termen de judecată ce a urmat acestei dispoziţii, apelanta intervenientă nu şi-a ales un alt mandatar sau domiciliu în România şi nici nu a ratificat actul de procedură făcut în numele său, solicitând prin cererile de la filele 306, 354, 361 judecarea cauzei în lipsă şi stabilirea drepturilor conform actelor depuse la dosar.

Având în vedere această situaţie şi dispoziţiile art. 298 raportat Ia art. 48 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul a constatat că în cauză apărătorul semnatar al apelului nu şi-a justificat calitatea de reprezentant convenţional în apel, motiv pentru care - în baza art. 161 C. proc. civ. -a admis excepţia şi a anulat apelul declarat în numele apelantei -interveniente B.R., pentru lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului.

în ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta-reclamantă V.B.L., Tribunalul a reţinut că aceasta a invocat ca motive de apel greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei tardivităţii (prescripţiei) dreptului la acţiunea privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, precum şi excepţia nulităţii acestui contract (pe care Tribunalul a calificat-o drept apărare de fond, fiind vorba de nulitatea unui act juridic civil, şi nu de o excepţie procesuală - de procedură sau de fond - urmând a fi analizată odată cu fondul cauzei).

în plus, apelanta-reclamantă a invocat ca motiv de apel de ordine publică excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, ca primă instanţă.

Având în vedere ordinea de soluţionare a excepţiilor impusă de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul a analizat cu prioritate excepţia de procedură a necompetenţei materiale, excepţie absolută şi diri-mantă, reţinând următoarele:

Acţiunea modificată cu care a fost învestită judecătoria ca primă instanţă are ca obiect revendicarea imobilului situat în Bucureşti, str.

G.G. [...], sector 4, şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta C.M. şi Primăria Municipiului Bucureşti pentru un apartament din acest imobil.

Imobilul în litigiu nu a fost evaluat estimativ de reclamantă prin acţiunea introductivă sau cererea modificatoare, astfel cum stipulează art. 112 pct. 3 C. proc. civ. şi nici nu s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate pentru stabilirea valorii reale de circulaţie a imobilului în faţa primei instanţe.

în faza apelului, având în vedere că, la solicitarea instanţei, reclamanta a estimat o valoare a imobilului pe bază de expertiză extrajudiciară de peste 500.000 lei, iar această valoare a fost contestată de intimata-pârâtă care a solicitat efectuarea unei expertize judiciare în construcţii, pentru stabilirea valorii imobilului la data introducerii acţiunii 19.01.2004, Tribunalul a dispus efectuarea unei astfel de expertize, concluziile expertului fiind în sensul că întregul imobil avea, la data sesizării primei instanţe, o valoare de 642.015 Euro, care - la un curs de lEuro din 4,09 lei afişat de BNR la data de 19.01.2004 — reprezenta suma de 2.625.841 lei noi.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 181 C. proc. civ., potrivit cărora competenţa instanţei se stabileşte în funcţie de valoarea obiectului cererii de la momentul învestirii, precum şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în forma în vigoare la data sesizării instanţei, Tribunalul — în baza art. 297 alin. (2) C. proc. civ. - a admis apelul reclamantei pe baza motivului de ordine publică găsit întemeiat, a anulat hotărârea atacată, pronunţată de o instanţă necompetentă material şi a trimis cauza la Registratura Generală a Tribunalului Bucureşti pentru repartizarea aleatorie, în vederea soluţionării sale de către una din secţiile civile ale tribunalului, ca primă instanţă.

împotriva sentinţei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

[...]

La termenul de judecată din data de 27.06.2011, instanţa de recurs a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata pârâtă C.M., reţinând că prin decizia recurată, tribunalul a anulat sentinţa instanţei de fond pentru necompetenţă materială, reţinând propria sa competenţă pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă, situaţie de excepţie prevăzută expres chiar în dispozitivul deciziei obligatorii nr. 33 din 2007, în care recursul împotriva soluţiei de anulare se formulează pe cale separată şi nu odată cu recursul împotriva sentinţei ce se va pronunţa în rejudecare.

Analizând decizia instanţei de apel, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi de criticile dezvoltate de recurent, Curtea a reţinut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanţă cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500 000 lei.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la instanţa de fond, reclamanta nu a estimat valoarea imobilului revendicat prin acţiune, situaţie în care, în mod corect tribunalul a apreciat că se impune lămurirea acestei valori, în vederea soluţionării excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de fond, invocată în apel.

în condiţiile în care valoarea estimată de reclamantă în faza procesuală a apelului a fost contestată de intimata pârâtă, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească valoarea obiectului acţiunii la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată.

Măsura dispusă în acest sens este în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din C. proc. civ. potrivit căruia instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.

Conform expertizei efectuată în apel, valoarea imobilului revendicat de reclamantă prin acţiune era la data înregistrării acţiunii de 642.015 Euro, situaţie în care, competenţa materială pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată, în primă instanţă, aparţinea, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., tribunalului şi nu judecătoriei, cum în mod corect a apreciat şi instanţa de apel.

în consecinţă, apreciind că decizia instanţei de apel este legală. Curtea a dispus, în baza art. 312 C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat.

Comentariu:

în cazul cererilor în materie imobiliară, anume a celor având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, conform art. 102 noul C. proc. civ., competenţa instanţei va fi stabilită prin raportare la valoarea imobilului în cauză care se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale. în ipoteza în care aceasta nu este stabilită, competenţa se va determina după valoarea obiectului cererii arătate în capătul principal de cerere, iar în caz de contestaţie, după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de către părţi, potrivit art. 96 alin. (1) şi (3) N. C. proc. civ.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: