POPRIRE. COMPETENTA TERITORIALĂ RELATIVĂ. SCHIMBAREA DOMICILIULUI PÂRÂTULUI PE PARCURSUL PROCESULUI. LIPSA DE CONSECINŢE ASUPRA COMPETENTEI INSTANŢEI LEGAL ÎNVESTITE.
| Comentarii |
|
întrucât pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes domiciliul pârâtului în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, orice schimbare ulterioară a domiciliului acestuia este irelevantă sub aspectul competenţei teritorială a instanţei.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâţii A.M. şi Oficiul Pensii al Sectorului 2, solicitând instanţei înfiinţarea popririi până la concurenţa sumei stabilite prin titlul executoriu, începând cu august 1990, până la predarea de către pârâtă a autoturismului menţionat în titlu.
Prin sentinţa civilă nr. 1.607/22.02.1995, Judecătoria Sectorului 2 a respins cererea, ca inadmisibilă, soluţia fiind menţinută prin decizia civilă nr. 1.327/ 14.05.1996 a Tribunalului Bucureşti - secţia a lll-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 1.156/19.06.1997, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a lll-a civilă a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia tribunalului şi pe fond a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza aceleiaşi judecătorii, pentru soluţionarea pe fond a pricinii.
în fond, după casare, prin sentinţa civilă nr. 6.439/13.04.1998, Judecătoria Sectorului 2 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, reţinând că debitorul locuieşte în raza teritorială a acestei judecătorii.
Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-creditor, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că la data când creditorul a sesizat Judecătoria Sectorului 2, debitoarea domicilia în Bucureşti, în acelaşi sector, iar la prima zi de înfăţişare pârâta-debitoare nu a invocat excepţia relativă a necompetenţei teritoriale, astfel cym prevăd dispoziţiile art. 108 Cod procedură civilă, aşa încât competenţa Judecătoriei Sectorului 2 a rămas câştigată cauzei.
S-a mai reţinut faptul că, în mod greşit, instanţa de fond a ridicat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, cu toate că regula prevăzută de art. 453 Cod procedură civilă are natură dispozitivă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata-debitoare A.M., criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul este nefondat.
în mod corect, Tribunalul Bucureşti a apreciat că în cauză competenţa de soluţionare în primă instanţă a pricinii revine Judecătoriei Sectorului 2.
Obiectul litigiului îl constituie o executare silită indirectă pe calea reglementată de procedura popririi.
în acest caz, art. 53 Cod procedură civilă prevede o competenţă teritorială alternativă, cererea de poprire putând fi introdusă fie la instanţa de la domiciliul (sediul) debitorului poprit, fie la cea de la domiciliul (sediul) terţului poprit.
Potrivit regulii generale prevăzute de art. 12 Cod procedură civilă, în caz de competenţă teritorială alternativă, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, pârâtul putând cere declinarea competenţei în favoarea celeilalte instanţe.
Alegerea pe care legea o acordă în acest caz reclamantului urmează a se face între instanţele deopotrivă competente la data sesizării instanţei, acesta fiind momentul la care se apreciază competenţa sub aspect teritorial.
Prin urmare, întrucât pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes domiciliul pârâtului în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, orice shimbare ulterioară a domiciliului acestuia este irelevantă sub aspectul competenţei teritoriale a instanţei.
Or, la data introducerii cererii de chemare în judecată - Judecătoria Sectorului 2 era competentă să soluţioneze cauza, fiind instanţa în a cărei rază teritorială domicilia pârâta.
Pentru motivele arătate, această instanţă rămâne competentă teritorial în cauza de faţă, independent de orice schimbare ulterioară a domiciliului recurentei-pârâte. (Judecator Adina Nicolae)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 398/1999)
| ← PARTAJ SUCCESORAL. INEXISTENŢA TITLULUI DE PROPRIETATE.... | POPRIRE EXECUTORIE. IMPOSIBILITATEA EXECUTĂRII UNEI ALTE SUME... → |
|---|
