Partaj judiciar. Plata cu întârziere a sultei după atribuirea definitivă a bunului. Consecinţe. Imposibilitatea reluării partajului. Lipsa de interes a creditorului în anularea actului de executare benevolă
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 67310, art. 405 alin. (3), art. 586, art. 589
C. civ., art. 1114
1. Articolul 67310 C. pr. civ. se referă la procedura atribuirii provizorii a unui bun, prevăzând posibilitatea atribuirii către celălalt coproprietar, la cererea acestuia, dacă cel căruia i s-a atribuit iniţial bunul nu depune, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi.
Norma beneficiază de o aplicare strictă pentru situaţia particulară avută în vedere de legiuitor, neputând fi aplicată prin analogie în situaţia neplăţii sultei de către debitori în termenul stabilit în acest sens prin hotărârea definitivă de partaj.
Astfel, cât timp a avut loc atribuirea definitivă, procedura partajului judiciar s-a epuizat. Refacerea partajului, cu eventuala atribuire a imobilului către celălalt coproprietar, este posibilă numai după împlinirea termenului de prescripţie a executării silite prevăzut de art. 405 C. pr. civ., ipoteză în care titlul executoriu şi-ar pierde puterea executorie, conform alin. (3) al normei.
2. Dreptul la reluarea partajului judiciar fiind unul virtual, nu poate susţine interesul în formularea unei cereri în anularea ofertei reale de plată făcute de debitorul sultei după împlinirea termenului stabilit prin hotărârea definitivă de partaj.
Unicul drept actual potenţial valorificabil înlăuntrul termenului de prescripţie este cel al executării silite.
în acest context, existând posibilitatea concretă a satisfacerii dreptului de creanţă, creditorul nu numai că nu are un interes să solicite anularea actului de executare benevolă, dimpotrivă, are interesul să conserve actul care asigură plata debitului, putând apela la executarea silită a creanţei, în cazul în care apreciază ca necorespunzător modul de îndeplinire de către debitor a obligaţiei de plată.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 517IR din 4 octombrie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 5951 din 22 septembrie 2006 pronunţată în dosar nr. 8488/302/2006, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamantul D.T. împotriva pârâţilor D.M., D.C. şi
D.N.
S-a reţinut, în considerente, că nu este întrunită în persoana reclamantului cerinţa interesului formulării cererii având ca obiect anularea ofertei reale de plată făcute de pârâtul D.C. pentru plata datoriei privind imobilul situat în Bucureşti, sector 5, ofertă făcută în baza sentinţei civile nr. 2751 din 29 aprilie 2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, prin care imobilul respectiv a fost atribuit în nştură, în mod definitiv, pârâţilor.
Astfel, reclamantul are împotriva pârâţilor doar un drept de creanţă, pe care îl poate realiza, eventual, în baza unei executări silite, în situaţia în care debitorii nu îşi achită datoriile de bunăvoie, nedovedindu-se, în concret, folosul practic urmărit în cauză de către reclamant.
Apelul declarat de către reclamant împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 94 din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
Tribunalul a constatat că obligaţia de plată a sultei în temeiul sentinţei civile nr. 2751 din 29 aprilie 2005 pronunţate de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a devenit scadentă la data de 28 februarie 2006, dată la care s-a născut dreptul creditorului de a cere executarea silită a sentinţei.
Or, în raport de această dată, se constată pasivitatea atât a debitorilor în executarea de bunăvoie a obligaţiei, de la scadenţă trecând 4 luni, cât a creditorului în constrângerea acestora la executare silită, astfel încât creditorul nu-şi poate invoca propria culpă pentru a cere anularea unui act de executare benevolă a obligaţiei de către debitori.
Tribunalul a înlăturat susţinerile apelantului - reclamant privind existenţa unui interes legitim în formularea cererii în considerarea dispoziţiilor art. 67310 C. pr. civ., care i-ar da acestuia posibilitatea alternativă la procedura executării silite a obligaţiei de plată a sultei, de a solicita atribuirea către sine a bunului supus partajului.
Asemenea opţiune există numai în situaţia în care se procedează la atribuirea provizorie a bunului supus partajului în cursul judecăţii; or, în speţă, sentinţa nu a fost pronunţată în procedura prevăzută de alin. (1) - (3) ale acestei norme, ci de cea din alineatul ultim al art. 67310 C. pr. civ., ceea ce înseamnă că nu se mai poate reveni asupra atribuirii dispuse în mod definitiv şi irevocabil, singura cale deschisă beneficiarului sultei fiind executarea silită a hotărârii de partaj.
în lipsa posibilităţii de a cere atribuirea bunului în persoana sa pentru neplata sultei în termenul stabilit, reclamantul nu justifică un interes în anularea ofertei reale de plată, lipsindu-i atât legitimitatea, cât şi actualitatea.
Tribunalul a apreciat că dispoziţiile art. 1020 C. civ. şi reglementările din materia contractului de vânzare-cumpărare sunt străine de cauză, nefiind vorba despre depăşirea unui termen convenţional, ci de executarea de bunăvoie, este adevărat, cu întârziere, a unei obligaţii ce are stabilit un termen judecătoresc în beneficiul debitorilor.
împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, arătându-se că, în mod greşit, a fost admisă excepţia lipsei de interes în formularea cererii şi nu s-a intrat în cercetarea fondului pricinii.
Recurentul a susţinut că, pentru argumentarea acestei soluţii, s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 67310 C. pr. civ., care justifică pretenţiile reclamantului de atribuire a imobilului, deoarece alin. (3) nu face nicio distincţie între modurile în care îi este atribuit bunul unuia dintre coproprietari.
Dat fiind faptul că intimaţii nu au achitat sulta, coproprietarului i-a fost deschisă calea de a solicita intrarea imobilului în patrimoniu, cu obligaţia în sarcina sa a plăţii sultei.
Mecanismul prevăzut de art. 67310 corespunde unui contract de vânzare-cum-părare, de vreme ce, prin atribuirea bunului, acesta iese din proprietatea unuia şi intră în proprietatea celuilalt; ca atare, din momentul în care termenul de plată a sultei a expirat, reclamantul are un drept patrimonial asupra imobilului, conform art. 67310 C. pr. civ. şi art. 1020 C. civ., pe care reclamantul a intenţionat să-l fructifice prin cererea formulată în cauză.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
Chiar dacă recurentul nu a indicat temeiul juridic al căii de atac declarate în cauză, Curtea apreciază, din dezvoltarea motivelor de recurs, că este posibilă încadrarea acestora în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., urmând a le analiza ca atare.
Prin cererea dedusă judecăţii în cauză, s-a solicitat anularea ofertei reale de plată făcute reclamantului de către pârâtul D.C., în considerarea debitului stabilit în sarcina tuturor pârâţilor prin sentinţa civilă nr. 2751 din 29 aprilie 2005 a Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, debit constând în sulta de 146.194.885 lei, corespunzător dispoziţiei de atribuire către pârâţi a imobilului din Bucureşti, sector 5, urmare a sistării indiviziunii.
Reclamantul a susţinut că este nulă oferta reală efectuată cu încălcarea prevederilor art. 586 C. pr. civ., înainte de un eventual refuz al creditorului de a primi plata şi după expirarea termenului de 3 luni stabilit pentru plata sultei prin hotărârea judecătorească de partaj.
în aceste condiţii, creditorul nu poate accepta oferta reală de plată, iar sentinţa civilă nr. 2751 din 29 aprilie 2005 nu mai are aplicabilitate, din moment ce termenii ei nu au fost respectaţi.
Reclamantul a susţinut că interesul său legitim în formularea cererii de chemare în judecată rezidă în posibilitatea solicitării în viitor a atribuirii bunului comun, în temeiul art. 67310C. pr. civ., dată fiind neîndeplinirea de către coproprietarul căruia i s-a atribuit bunul în cadrul partajului a obligaţiei de plată a sultei în termenul stabilit.
Prin motivele de recurs, reclamantul a criticat modul de interpretare a normei menţionate de către instanţa de apel.
Criticile cu acest obiect nu sunt fondate.
Este de precizat, în primul rând, că argumentele formulate de către recurent în susţinerea interesului legitim în promovarea cererii de faţă, astfel cum au fost redate anterior, chiar dacă ar fi pertinente, nu sunt concludente în sensul întrunirii exigenţelor cerute pentru existenţa interesului judiciar.
Interesul, ca o condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune, trebuie să fie actual, în sensul că nu se poate fundamenta pe drepturi virtuale, născute în urma soluţionării favorabile a cererii de chemare în judecată, posibil a fi valorificate în viitor, ci pe un drept subiectiv actual, existent în patrimoniul reclamantului la momentul formulării cererii şi vătămat prin actul juridic a cărui anulare se solicită.
Or, dreptul subiectiv al reclamantului constă în creanţa compusă din sulta cuvenită în urma procesului de partaj finalizat prin sentinţa nr. 2751 din 29 aprilie
2005 a Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, care deschide exclusiv calea executării silite a hotărârii judecătoreşti pentru valorificarea creanţei, în ipoteza neexecutării de bunăvoie de către debitor.
Oferta reală de plată a cărei anulare se solicită tinde tocmai la îndeplinirea de bunăvoie a debitului, ca atare, existând posibilitatea concretă a satisfacerii dreptului de creanţă, creditorul nu numai că nu are un interes să solicite anularea actului de executare benevolă, dimpotrivă, are interesul să conserve actul care asigură plata debitului, putând apela la executarea silită a creanţei, în cazul în care apreciază ca necorespunzător modul de îndeplinire de către debitor a obligaţiei de plată.
Nu există un drept de opţiune al creditorului între executarea silită şi refacerea partajului, dată fiind neplata sultei de către pârâţii din prezenta cauză, cu atribuirea, de această dată, a imobilului către creditor, astfel cum se tinde a se susţine prin cererea de chemare în judecată şi prin motivele de recurs.
Refacerea partajului, cu eventuala atribuire a imobilului către recurentul-credi-tor, este posibilă numai împlinirea termenului de prescripţie a executării silite prevăzut de art. 405 C. pr. civ., ipoteză în care titlul executoriu şi-ar pierde puterea executorie, conform alin. 3 al normei.
Or, în speţă, nu se verifică o asemenea împrejurare şi, de altfel, nici nu s-au formulat susţineri în acest sens, caz în care unicul drept actual potenţial valorifica-bil înlăuntrul termenului de prescripţie este cel al executării silite, dreptul la reluarea partajului judiciar fiind unul virtual, ce nu poate susţine, aşadar, interesul în formularea cererii de faţă.
Recurentul - reclamant a susţinut că, în situaţia neplăţii sultei de către debitori în termenul de 3 luni stabilit în acest sens prin hotărârea de partaj, celălalt coproprietar căruia nu i s-a atribuit bunul - în speţă, reclamantul - are dreptul la atribuirea către sine a bunului, în aplicarea art. 67310 C. pr. civ.
Susţinerile cu acest obiect nu sunt fondate, după cum în mod corect s-a apreciat de către ambele instanţe de fond în cauză.
Articolul 67310 C. pr. civ. se referă strict la procedura atribuirii provizorii a bunului, prevăzând posibilitatea atribuirii către celălalt coproprietar, la cererea acestuia, dacă cel căruia i s-a atribuit iniţial bunul nu depune, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi.
Astfel, cât timp a avut loc atribuirea definitivă, procedura partajului judiciar s-a epuizat şi nu se poate fi reluată în condiţiile pretinse de reclamant, în absenţa unei reglementări în acest sens, art. 67310 C. pr. civ. neputând fi interpretat prin analogie, beneficiind de o aplicare strictă pentru situaţia particulară avută în vedere de legiuitor.
După cum s-a precizat deja, refacerea partajului este posibilă numai în cazul pierderii puterii executorii a hotărârii definitive şi irevocabile, ca efect al împlinirii termenului de prescripţie, caz ce nu este întrunit în speţă.
Pe de altă parte, nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile din materia vânzării
- cumpărării, implicit nici cele din materia rezoluţiunii contractelor sinalagmati-ce, procedura partajului judiciar fiind una specială, reglementată de norme specifice, prin care se tinde la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, fără legătură cu încheierea şi efectele contractelor.
în situaţia neexecutării obligaţiilor stabilite prin respectiva hotărâre judecătorească, nu se procedează la desfiinţarea retroactivă a raportului juridic dintre părţile în proces, trimiterea recurentului la art. 1020 C. civ. fiind ineficientă, ci la executarea silită în baza titlului executoriu, unicul drept actual al creditorului obligaţiei neexecutate ori îndeplinite necorespunzător fiind acela de a cere o atare executare prin intermediul executorului judecătoresc.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că nu este întrunit cazul de modificare descris de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. pr. civ. (A.C.)
| ← Nulitate. Nesemnarea încheierii de dezbateri de către un... | Partaj. Criterii de atribuire → |
|---|
