Nulitate. Nesemnarea încheierii de dezbateri de către un judecător. Consecinţe
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 105 alin. (2), art. 261 alin. (1) pct. 8
Absenţa semnăturii de pe încheierea de dezbateri atrage nulitatea hotărârii pronunţate, nulitate care, deşi nu este expresă, ci virtuală, cauzează părţilor o vătămare ce decurge din imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţa de recurs în ceea ce priveşte respectarea regulilor de procedură privind legala compunere a instanţei, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestei hotărâri
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 490 din 73 martie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29 noiembrie
2004 sub nr. 13906/2004, reclamanta M.S. i-a chemat în judecată pe pârâţii P.M., C.E., M.T., M.A., L.C.I., M.G., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate, în baza uzucapiunii de 30 de ani, că întruneşte condiţiile legale pentru a dobândi calitatea de proprietar asupra unei părţi din imobilului succesoral rămas după decesul defunctei M.A., imobil situat în Bucureşti sector 5, format din teren în suprafaţă aproximativă de 50 mp. şi casa construită pe acesta, alcătuită din două camere, hol şi bucătărie.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului M. G., decedat în anul1999, a locuit împreună cu defuncta M.A. în imobilul situat în Bucureşti sector 5, până la decesul acesteia, care a survenit în anul 1965, ocupându-se împreună cu soţul său de îngrijirea şi înmormântarea defunctei M.A. Reclamanta a mai arătat termenul legal de 30 de ani este împlinit, posesia sa nefiind viciată, ci utilă, ceea ce înseamnă că a fost continuă, fără întreruperi, a fost netulburată, paşnică, publică şi exercitată sub nume de proprietar. Reclamanta a arătat că, prin activităţile pe care le-a efectuat cu privire la acest imobil, a rezultat intenţia fermă de a se comporta ca proprietar exclusiv asupra unei părţi din imobilul în litigiu, stăpânindu-l efectiv.
Prin sentinţa civilă nr. 5207 din 15 septembrie 2006, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins acţiunea principală formulată de reclamanta M.S. şi a disjuns cererea reconvenţională, având ca obiect deschiderea succesiunii de pe urma defunctei M.A., stabilirea calităţii de moştenitor şi a cotelor succesorale, urmând a se forma dosar separat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în cauză, posesia exercitată de către reclamantă este de fapt o detenţie precară, posesia fiind una comună, a tuturor moştenitorilor, iar faptul că, după decesul soţului său, reclamanta a încheiat contracte de închiriere pentru imobil cu terţii şi a încasat chiria aferentă nu poate duce la concluzia transformării posesiei într-o posesie utilă, dat fiind că, la baza acestor contracte, a stat acordul celorlalţi moştenitori.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta M.S. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 638 din 11 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta - reclamantă M.S. împotriva sentinţei civite nr. 5207 din 15 septembrie 2006 pronunţată de Judecătoria sectorutui 5 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că posesia invocată de reclamantă este o detenţie precară, iar împrejurarea încheierii unui partaj de folosinţă, prin înţelegerea părţilor şi a renovării imobilului de către reclamantă nu conduce la intervertirea detenţiei în posesie utilă şi exclusivă şi, oricum, termenul de 30 de ani, care s-ar calcula de la data de 19 iulie 1999, nu ar fi împlinit.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.S., solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei, fiind necesară administrarea de probe noi.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut total greşit situaţia de fapt referitoare la calitatea sa de detentor precar, deşi, din administrarea probelor, a rezultat că ea şi soţul său s-au comportat ca adevăraţi proprietari, că instanţa a apreciat că există un partaj de folosinţă, deşi nu a fost investită cu acest aspect şi că nu a luat în considerare actele de rezistenţă efectuate de reclamantă, constând în renovarea şi modificarea construcţiei în proporţie de 90% şi îngrijirea acesteia peste 40 de ani, în plata impozitului pentru întregul imobil succesoral, în perceperea fructelor, acte care demonstrează existenţa şi a elementului animus, element necesar pentru a putea opera uzucapiunea.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, şi 9 C. pr. civ., cererea de recurs fiind legal timbrată.
în şedinţa publică din 13 martie 2007, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia de ordine publică a nulităţii deciziei civile nr. 638 din 11 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă pentru nesemnarea de către preşedintele completului de judecată a încheierii de dezbateri de la data de 4 aprilie 2006, excepţie întemeiată pe dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. pr. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi deliberând cu prioritate asupra excepţiei procesuale de procedură absolută peremptorie a nulităţii hotărârii atacate, în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. pr. civ., Curtea reţine următoarele:
în conformitate cu art. 260 alin. (1) C. pr. civ., dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea seva amâna într-un termen pe care preşedintele îl va anunţa şi care nu va putea fi mai mare de şapte zile, în acest caz, dezbaterile asupra fondului cauzei fiind consemnate într-o încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 147 C. pr. civ. care reglementează faptul că dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă care va fi semnată de judecător şi grefier, dispoziţii care au caracterul unei dispoziţii imperative.
în conformitate cu art. art. 261 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ., care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti, hotărârea trebuie să cuprindă menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică şi semnăturile judecătorilor şi grefierului.
Potrivit art. 105 alin. (2) C. pr. civ., care reglementează nulitatea actelor de procedură, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor; în cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea presupunându-se până la dovada contrarie.
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale, Curtea apreciază că absenţa semnăturii de pe încheierea de dezbateri atrage nulitatea hotărârii pronunţate, nulitate care, deşi nu este expresă, ci virtuală, cauzează părţilor o vătămare ce decurge din imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţa de recurs în ceea ce priveşte respectarea regulilor de procedură privind legala compunere a instanţei, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestei hotărâri.
Pentru considerentele expuse, Curtea, apreciind că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ., în temeiul art. 312 alin. (3) C. pr. civ., va admite recursul, va casa decizia civilă nr. 638 din 11 aprilie
2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă. (M.V.)
| ← Nerespectarea de către instanţa de fond a îndrumării... | Partaj judiciar. Plata cu întârziere a sultei după atribuirea... → |
|---|
