RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ. PREJUDICIU MORAL. CERERE PENTRU PLATA DESPĂGUBIRILOR PATRIMONIALE. ADMISIBILITATE. CRITERII DE EVALUARE.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Măsura arestării, infirmată ulterior printr-o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală, dispusă în baza art. 11 şi art. 10 lit. c Cod procedură penală, este de natură să creeze un prejudiciu moral reclamantului.

Acest prejudiciu moral poate fi reparat prin plata de despăgubiri, cuantumul lor urmând a fi apreciat de instanţă, astfel încât să acopere vătămarea produsă prin încălcarea unor drepturi nepatrimoniale.

Prin acţiunea înregistrată la 10.11.1998, reclamantul N.C. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 500.000.000 lei, reprezentând daune morale, ca urmare a săvârşirii unei grave erori judiciare, ce a condus la arestarea reclamantului pe o perioadă îndelungată de timp.

Prin sentinţa civilă nr. 61/21.01.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 50.000.000 lei, despăgubiri civile pentru daune morale către reclamant.

Petru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost arestat în perioada 14.04.1993-26.11.1993 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. 1 Cod penal, iar ordonanţa din 11.11.1997 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti s-a dispus, în baza art. 242 Cod procedură penală, raportat la art. 11 şi art. 10 lit. c Cod procedură penală, scoaterea acestuia de sub urmărire penală, întrucât nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa.

De asemenea, tribunalul a reţinut că, reclamantul, persoană tânără, a fost împiedicat să se integreze în societate, să realizeze venituri din muncă, din cauza arestării la care a fost supus, fiind marginalizat sau chiar stigmatizat pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o, aşa încât valoarea despăgubirilor ce i se cuvin este de 50.000.000 lei.

în drept, tribunalul şi-a întemeiat hotărârea pe dispoziţiile art. 504 Cod procedură penală.

împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâtul, în termenul prevăzut de lege, de 15 zile de la comunicarea dispozitivului.

Apelantul Ministerul Finanţelor, nu a motivat apelul, iar prin cererea depusă la dosar la data de 24.02.1999 a solicitat instanţei să ia act că îşi retrage apelul.

în virtutea principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil, Curtea urmează să ia act de retragerea apelului de către pârât.

Reclamantul N.C., în motivarea apelului său, critică sentinţa sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, pe care îl consideră extrem de redus.

Apelantul a solicitat admiterea acţiunii şi modificarea sentinţei, în sensul majorării daunelor morale în cuantumul solicitat prin acţiune.

Curtea consideră cererea apelantului nefondată, pentru următoarele considerente:

în raport de durata arestării - aproximativ 7 luni, de împrejurarea că reclamantul nu avea antecedente penale, însă nu avea nici ocupaţie la data luării măsurii preventive, ţinând seama de faptul că această măsură a creat reclamantului dificultăţi de reintegrare în societate, dar şi de nivelul mediu de viaţă al membrilor societăţii, Curtea consideră că suma de 50.000.000 lei reprezintă o despăgubire echitabilă pentru daunele morale provocate reclamantului prin privarea sa de libertate, pe nedrept.

Apelantul nu a dovedit în nici un fel că între daunele provocate şi despăgubirea acordată de prima instanţă ar exista o disproporţie vădită, care să impună majorarea acestei despăgubiri în apel.

Prin urmare, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va menţine sentinţa atacată şi va respinge apelul, ca nefondat.

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 186/1999) NOTA: Prin decizia nr. 45/10.03.1998 (publicată în Monitorul Oficial nr. 182/ 18.05.1998), Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. 3 din Constituţie. (Judecator Alina Iuliana Tuca)

← Taxa judiciară de timbru. Acţiune insuficient timbrată....  SERVITUTE DE TRECERE. CONDIŢII. MOD DE DOBÂNDIRE. →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ. PREJUDICIU MORAL. CERERE PENTRU PLATA DESPĂGUBIRILOR PATRIMONIALE. ADMISIBILITATE. CRITERII DE EVALUARE.