ACT DE PROCEDURĂ. NULITATE RELATIVĂ. PARTEA ÎNDREPTĂŢITĂ SĂ INVOCE ACEASTĂ NEREGULARITATE.
Comentarii |
|
Potrivit art. 105 Cod procedură civilă, actele îndeplinite cu nerespectarea formelor legale se vor declara nule numai dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar conform art. 108 alin. 2 Cod procedură civilă, nulităţile relative se declară numai la cererea părţii care are interes să o invoce.
Prin sentinţa civilă nr. 88/10.05.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta G.l .A. împotriva pârâţilor C.G.M.B., S.C. „Herăstrău"-S.A. şi Consiliul Local al Sectorului 1, acţiune prin care a solicitat să se constate că este proprietara terenului în suprafaţă de 844 m2, situat în str. Polonă, sectorul 1.
S-a reţinut că nu numai terenul, ci întregul imobil (şi construcţia) a trecut în pro-prietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, prin hotărâre judecătorească.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că instanţa a încuviinţat şi administrat probele fără ca procedura de citare să fie completă cu cele trei pârâte la diverse termene.
Apelul este nefondat.
Apelanta, în calitate de reclamantă nu este în drept să invoce o eventuală lipsă de procedură cu pârâtele, conform art. 85 Cod procedură civilă, nefiind ea cea care a fost lezată prin această neregularitate procedurală în condiţiile în care pârâtele, la rândul lor, nu au invocat acest motiv de nulitate a hotărârii.
Ca urmare, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul, ca nefondat.
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 348/1999)
← ACT JURIDIC. CAUZA. CARACTERUL LICIT. | ACŢIUNE EXERCITATĂ DE FOSTUL PROPRIETAR PENTRU CONSTATAREA... → |
---|