Reconstituire drept de proprietate. Art.9 alin.3 din Legea nr.18/1991
Comentarii |
|
Reclamanţii SA, PIC şi SR au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele PM şi PF, includerea pe titlul de proprietate eliberat acestora, ca moştenitori după defuncta PA.
Judecătoria Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr.3134 din 10 octombrie 2000, a admis acţiunea, cu motivarea că, aidoma pârâtelor, reclamanţii au vocaţie succesorală după decujus.
Apelul pârâtelor a fost respins de Tribunalul Suceava (decizia civilă nr.2044 din 6 iunie 2001).
Recursul declarat de ele se dovedeşte fondat întrucât ambele instanţe au făcut o greşită aplicare a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), considerând că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, făcută de un moştenitor, profită şi celorlalţi, în speţă, reclamanţilor. Au fost încălcate în acest mod dispoziţiile imperative ale art. 9 alin.3 din Legea nr.18/1991, cu modificările ulterioare, republicată, care statuează că "cererea de reconstituire se depune .... personal sau prin poştă, cu confirmare de primire .... "
Or, este de necontestat că reclamanţii nu au depus personal şi nici prin poştă (cu confirmare de primire) cererea de rconstituire, cu privire la terenul care a aparţinut defunctei P.A.
Aşa încât recursul declarat de pârâte urmează să fie admis, decizia dată în apel va fi în totalitate modificată, iar în rejudecare apelul acestora urmează să fie admis, schimbată în totalitate sentinţa, în sensul că va fi respinsă ca nefondată acţiunea.
Curtea de Apel Suceava - Secţia civilă - decizia civilă nr.355 din 5 februarie 2002
← Imobil trecut în proprietatea Statului. Act deghizat în donaţie | Constituire drept de proprietate. Art.24 alin. 1 din Legea... → |
---|