RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 304 PCT. 6 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. DECIZIE NESUSCEPTIBILĂ DE A FI CRITICATĂ PRIN PRISMA ACESTUI MOTIV DE CASARE.

Cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă vizează ipoteza în care instanţa de apel a admis apelul şi, rejudecând cauza, fie nu s-a pronunţat asupra unuia din capetele de cerere, fie a acordat mai mult decât a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

în situaţia în care, respingând apelul, tribunalul menţine soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii, decizia instanţei de apel nu este susceptibilă de a fi criticată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 5.961/1998, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins, ca tardiv formulată, contestaţia la executare formulată de contestatorii S.G.C. şi S.I. în contradictoriu cu intimaţii C.G.M.B. şi D.G.F.P.C.F.S.B., contestaţie îndreptată împotriva ordonanţei civile nr. 1.574/19.06.1952, pronunţată de Judecătoria Populară VI Mixtă Bucureşti, în dosarul nr. 3.054/1952.

Admiţând excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată de intimata C.G.M.B., instanţa a reţinut că procedura de urmărire a imobilului în litigiu, îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile speciale ale Decretului nr. 224/1951, a fost încheiată, iar contestaţia la executare poate fi formulată numai în timpul executării.

Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de contestatori, potrivit deciziei civile nr. 775/2.04.1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă.

împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs apelanţii-contestatori S.l. şi S.G.C., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Printre motivele de recurs s-a invocat şi cel prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

S-a susţinut că tribunalul nu a analizat motivul de apel prin care s-a criticat soluţia instanţei de fond pe considerentul că în discuţia părţilor s-a pus excepţia tardivităţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 403 alin. 1, în timp ce instanţa a admis excepţia bazându-se pe cu totul alt text de lege - dispoziţiile Decretului nr. 224/1951, fără ca aceasta să fi fost pusă în discuţia părţilor.

Curtea a constatat că acest motiv de recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:

Susţinerile făcute de recurent în cuprinsul primului motiv de recurs nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, care, reprezentând o concretizare a principiului procedural al disponibilităţii, presupune ca instanţa a cărei hotărâre este recurată să se fi pronunţat asupra cererilor introductive cu care a fost învestită prima instanţă.

Cazul de casare menţionat vizează ipoteza în care instanţa de apel a admis apelul şi, rejudecând cauza, fie a acordat mai mult decât ceea ce s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată (plus petita), fie nu s-a pronunţat asupra unuia dintre capetele de cerere (minus petita).

în speţă, tribunalul a respins apelul şi a menţinut soluţia prin care Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins, ca tardiv formulată, contestaţia la executare, decizia instanţei de apel nefiind susceptibilă de a fi criticată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, în condiţiile în care, nepronun-ţându-se pe fondul contestaţiei, nu a acordat nici mai mult, nici mai puţin „decât ce s-a cerut" prin cererea introductivă.

întrucât nici ce-l de-al doilea motiv de recurs, ce viza legalitatea hotărârii, nu a fost găsit întemeiat, Curtea a respins recursul, ca nefondat, menţinând astfel decizia tribunalului. (Judecator Octavia Spineanu-Matei)

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 3.010/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 304 PCT. 6 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. DECIZIE NESUSCEPTIBILĂ DE A FI CRITICATĂ PRIN PRISMA ACESTUI MOTIV DE CASARE.