RECURS. EXCEPŢIA DE NULITATE A RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ. CONDIŢIILE ÎN CARE POATE FI INVOCATĂ.

Efectuarea raportului de expertiză cu nesocotirea dispoziţiilor art. 208 Cod procedură civilă reprezintă o neregularitate procedurală, sancţionată cu nulitatea relativă.

Dacă excepţia de nulitate nu a fost valorificată în condiţiile prevăzute de art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va constata decăderea recurentului din dreptul de a invoca nulitatea actului şi, în consecinţă, va respinge recursul.

Prin sentinţa civilă nr. 3.992/10.10.1997 a Judecătoriei Buftea s-a admis acţiunea reclamantei R.E., împotriva pârâţilor N.M. şi N.S., s-a constatat că aceste părţi sunt comoştenitori, cu părţi egale, de pe urma defuncţilor N.G. şi N.M., s-a stabilit componenţa masei succesorale şi s-a dispus ieşire din indiviziune.

Prin decizia civilă nr. 1 A/5.01.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a lll-a civilă a respins apelul pârâţilor, ca nefondat.

împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs N.S., prin care critică această decizie pentru nelegalitate, pe considerentul că nu a fost citat la efectuarea expertizei, ceea ce l-a împiedicat să-şi facă apărări şi să participe la măsurători.

Recursul este nefondat.

Critica formulată de recurent nu poate fi reţinută, întrucât măsura procedurală este prevăzută de normele dispozitive ale art. 208 Cod procedură civilă, situaţie în care încălcarea lor atrage sancţiunea nulităţii relative.

Această nulitate poate fi invocată numai dacă se face dovada unei vătămări, şi numai la termenul de judecată următor constatării încălcării (art. 105 Cod procedură civilă), condiţii necesare care nu au fost justificate în cauză.

Aşa fiind, conform art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat. (Judecator Rodica Susanu)

(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 1.955/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre RECURS. EXCEPŢIA DE NULITATE A RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ. CONDIŢIILE ÎN CARE POATE FI INVOCATĂ.