RECURS. INVOCAREA, DIN OFICIU, DE CĂTRE INSTANTA DE APEL, A CITĂRII NELEGALE A PÂRÂTEI LA TERMENUL DE JUDECATĂ FIXAT PENTRU JUDECAREA CAUZEI ÎN PRIMA INSTANŢĂ.

Instanţa de apel, invocând din oficiu citarea nelegală a pârâtei pentru termenul de dezbatere a cauzei în faţa primei instanţe, cu toate că pârâta nu declarase apel, şi dispunând desfiinţarea sentinţei pe acest temei, a pronunţat o decizie nelegală, deoarece neregularitatea actului de procedură putea fi invocată numai de către pârâtă, în condiţiile prevăzute de art. 108 alin. 2 Cod procedură civilă, decizia tribunalului urmând să fie casată, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 6.057/10.06.1998, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanţii P.V. si B.E. împotriva pârâţilor S.C. „R"-S.Â., P.F. şi S.C. „T-S.A. Bucureşti.

Apelul formulat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis, iar prin decizia civilă nr. 3.546/10.12.1998, dosarul a fost trimis spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că, judecata în primă instanţă s-a realizat în lipsa citării legale a pârâtei S.C. „T-S.A.

împotriva acestei decizii a declarat recurs intimatul P.F., solicitând casarea deciziei în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru interpretarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale referitoare la citarea pârâţilor.

Sub acest aspect, deşi apelanţii nu au solicitat desfiinţarea sentinţei pentru viciul procedurii de citare cu S.C. „T-S.A., instanţa, în mod greşit, reţinând din oficiu acest aspect, a desfiinţat sentinţa şi a trimis dosarul spre soluţionare la judecătorie.

Curtea constată că acest motiv de recurs este întemeiat şi, având în vedere soluţia ce va fi pronunţată n urma analizei acestui motiv de casare, discutarea celorlalte motive invocate în cererea de recurs este inutilă, astfel că nu vor mai fi menţionate în prezenta decizie.

Asupra motivului de recurs invocat de către recurent, instanţa reţine următoarele:

Din verificarea motivelor de apel nu rezultă că apelanţii au invocat lipsa procedurii de citare a pârâtei S.C. „T-S.A. pentru data judecării cauzei, însă, chiar dacă aceştia ar fi invocat acest aspect şi viciul procedurii de citare a pârâtei societate comercială menţionată ar fi fost constatat cu certitudine de către instanţa de apel, sentinţa nu putea fi desfiinţată pe acest motiv de apel.

Necitarea unei părţi din proces nu este o neregularitate procedurală de ordine publică. Ea trebuie analizată în baza art. 108 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul că poate fi pusă în discuţie numai de către partea care avea interes să o invoce. Singura parte interesată sub acest aspect era S.C. „T-S.A., care nu a declarat apel, iar neregularitatea hotărârii instanţei de fond, pronunţată în lipsa citării legale a pârâtei s-a acoperit, conform dispoziţiilor art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă.

Rezultă că, instanţa de apel, invocând din oficiu lipsa citării legale a unei părţi din proces, care nu a declarat apel, învederând chiar omisiunea citării la judecata în fond, a pronunţat o hotărâre nelegală, prin interpretarea greşită a dispoziţiilor cuprinse în art. 105-108 Cod procedură civilă, privitoare la nulitatea actelor de procedură.

Faţă de cele menţionate, recursul va fi admis, iar hotărârea va fi casată, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Curtea, constatând că, instanţa de apel a pronunţat hotărârea în baza unei excepţii procedurale greşit reţinute, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, ca trimite dosarul spre rejudecare la tribunal. (Judecator Nicolae Craciun)

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 1.345/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre RECURS. INVOCAREA, DIN OFICIU, DE CĂTRE INSTANTA DE APEL, A CITĂRII NELEGALE A PÂRÂTEI LA TERMENUL DE JUDECATĂ FIXAT PENTRU JUDECAREA CAUZEI ÎN PRIMA INSTANŢĂ.