RECURS. MOTIVE STRĂINE DE NATURA PRICINII.

în cazul în care reclamantul a cerut prin acţiune constatarea nulităţii deciziei de preluare a imobilului, emisă de fostul Consiliu Popular, în baza Decretului nr. 223/1974, iar instanţa de apel a constatat caducitatea respectivului act administrativ şi a pronunţat soluţia pe acest temei, instanţa de recurs urmează să admită recursul declarat de pârât împotriva deciziei pronunţată de tribunal şi să caseze decizia pe temeiul prevăzut de art. 307 pct. 7 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea cuprinde motive care nu au fost invocate, deci care sunt străine de natura pricinii.

Prin acţiunea înregistrată la 17.11.1997, completată ulterior, reclamanta I.C.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.G.M.B., solicitând să fie obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, deoarece acesta a fost trecut în proprietatea statului fără titlu.

S-a solicitat, de asemenea, să se constate nulitatea absolută a deciziei de trecere în proprietatea statului, cu nr. 667/1976 a fostului C.P.M.B., act administrativ ce nu i-a fost comunicat, preluarea efectuându-se în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974, pe motivul refuzului înapoierii în ţară, precum şi să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpă-rare, încheiat de societatea de administrare locativă cu chiriaşul imobilului, în frauda legii.

Reclamanta arată că Decretul nr. 223/1974 încalcă dispoziţiile Constituţiei din 1965, care, prin art. 36 alin. 1, garanta dreptul de proprietate personală, că acel act normativ încălca tratatele internaţionale la care România este semnatară, el fiind, de altfel, şi abrogat.

Prin sentinţa civilă nr. 10.619/25.06.1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti s-a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Prima instanţă a reţinut că autoarea reclamantei a părăsit ţara fraudulos şi de aceea i s-au aplicat prevederile art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 223/1974, că nu se poate reţine apărarea că decizia de preluare nu i-a fost comunicată, deoarece nu exista o asemenea posibilitate.

S-a mai reţinut că abrogarea Decretului nr. 223/1974 nu a avut efect retroactiv, iar Legea nr. 112/1995, prin art. 26, prevede măsuri reparatorii pentru persoanele aflate în situaţia art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 223/1974.

S-a apreciat că, în mod corect, S.C. „F"-S.A. a procedat la vânzarea imobilului în discuţie către chiriaşi.

împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o pe motiv că s-a făcut o greşită aplicare a legii, că au fost reţinute motive străine de natura pricinii, că s-a comis o gravă greşeală de judecată şi că s-au interpretat greşit raporturile juridice dintre părţi, dându-se putere absolută unei legi abrogate.

Prin decizia civilă nr. 3716A/22.12.1998 a Tribunalului Bucureşti - secţia a lll-a civilă s-a admis apelul reclamantei, iar sentinţa primei instanţe a fost schimbată, în sensul că s-a admis acţiunea.

A fost obligat pârâtul să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în discuţie.

S-a luat act de renunţarea la judecată a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de P.M.B. cu foştii chiriaşi.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că decizia de preluare a bunului nu a fost comunicată reclamantei, că, de aceea, nu a operat transferul dreptului de proprietate, iar Decretul nr. 223/1974, fiind abrogat, decizia de preluare a devenit caducă.

împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul C.G.M.B., care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 Cod procedură civilă.

Recurenta susţine că prin hotărârea pronunţată s-a dat reclamantei ceea ce nu a cerut, deoarece în loc să se constate dacă există sau nu nulitate absolută cu privire la decizia de preluare a bunului, a fost schimbat temeiul juridic al cererii, constatându-se caducitatea ei.

în al doilea rând, a susţinut recurenta că soluţia dată este greşită şi sub aspectul că a fost obligată să lase imobilul în discuţie în posesia şi folosinţa reclamantei, când nu mai este proprietarul lui, încât nu mai are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin cererea de intervenţie formulată în interesul recurentei, intervenientul R.G.M. a susţinut şi el că instanţa de apel a schimbat temeiul juridic al acţiunii reclamantei atunci când a constatat caducitatea deciziei de preluare a bunului, că recursul promovat în cauză este întemeiat şi pentru motivul că pârâtul nu mai era proprietarul imobilului, încât nu putea să fie obligat a-l lăsa reclamantei în deplină proprietate.

Recursul şi cererea de intervenţie sunt fondate, în sensul celor ce vor fi arătate.

Atât nuliatea, cât şi caducitatea, sunt cauze care lipsesc actul juridic de eficienţă.

Din punct de vedere al efectelor juridice, între nulitate şi caducitate există deosebiri esenţiale, încât nu se confundă.

De principiu, nulitatea lipseşte actul juridic de acele efecte care s-au produs, deoarece contraveneau scopului urmărit de legiuitor, în timp ce caducitatea loveşte actul juridic valid, ce nu şi-a produs încă efectele sale, ca urmare a unui eveniment survenit ulterior, independent de voinţa părţilor.

în cauza de faţă, reclamanta nu a cerut constatarea caducităţii deciziei de preluare, ci a nulităţii ei, pe motiv că nu a fost comunicată, că însuşi actul normativ în baza căruia a fost dată era contrar Constituţiei în vigoare la acea dată, precum şi tratatelor internaţionale la care România era parte.

Aşa fiind, schimbând cauza ineficienţei actului constitutiv de drepturi al statului, invocată de reclamantă, hotărârea tribunalului cuprinde motive străine de natura pricinii, ce n-au fost invocate.

Văzând dispoziţiile art. 306 alin. final, precum şi că prin dezvoltarea motivelor de recurs recurenta, în realitate, face referire la prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, ale căror cerinţe sunt îndeplinite, Curtea urmează să aprecieze că această critică este justificată. (Judecator Nicolae Craciun)

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 2.847/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre RECURS. MOTIVE STRĂINE DE NATURA PRICINII.