RECURS. RENUNŢARE LA JUDECATA APELULUI DECLARAT ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII DE ADMITERE ÎN PRINCIPIU SI A SENTINŢEI PRONUNTATE DE INSTANTA DE FOND. INADMISIBILITATEA RECURSULUI.
| Comentarii |
|
în situaţia în care pârâta a renunţat la judecarea cererii de appel care a avut ca obiect atât încheierea de admitere în principiu, cât şi sentinţa judecătoriei, aceasta nu mai are deschisă calea de atac a recursului prin care critică masa de împărţit şi cota de contribuţie a părţilor, aspecte soluţionate prin încheierea de admitere în principiu.
Prin încheierea de admitere în principiu, pronunţată la 22.03.1996, Judecătoria Alexandria a admis, în parte, în principiu, atât acţiunea formulată de reclamantul-pârât L.C.N., cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C.D., constatând că părţile au dobândit, în timpul căsătoriei, o serie de bunuri mobile, enumerate în cuprinsul încheierii, că apartamentul nr. 48, situat în Alexandria, str. Dunării este bun propriu al reclamantului-pârât (cota de 1/2, restul aparţinând numitului L.A.), pârâta-reclamantă având un drept de creanţă de 1/2 din suma de 29.327 lei, reprezentând diferenţă de preţ achitată în timpul căsătoriei la apartament; că fiecare dintre părţi a dobândit anterior căsătoriei bunurile proprii enumerate în cuprinsul încheierii.
Potrivit aceleeaşi încheieri, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea bunurilor comune şi proprii ale părţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 2109/1997, Judecătoria Alexandria, admiţând în parte acţiunea şi cererea reconvenţională, a dispus ieşirea din indiviziune, atribuind în lotul reclamantului apartamentul în valoare de 25.840.000 lei, contravaloare avans autoturism Dacia - 4.625.225 lei, contravaloare diferenţă preţ apartament - 2.461.754 lei şi bunuri mobile în valoare de 2.345.000 lei, iar în lotul pârâtei contravaloare avans autoturism Dacia -2.461.794 lei, şi bunuri mobile în valoare de 2.140.000 lei.
Reclamantul-pârât a fost obligat, prin aceeaşi hotărâre, la plata către pârâtă a unor sulte în cuantum de 13.017.500 lei.
Tribunalul Giurgiu, învestit prin strămutare, cu soluţionarea cauzei în apel, prin decizia civilă nr. 388/16.06.1998, pronunţată în dosarul nr. 476/1998, a admis apelul declarat de reclamantul L.C.N., schimbând în parte sentinţa, în sensul că a scos din masa bunurilor comune şi din lotul atribuit reclamantului cota de 1/2 din apartament, reţinând că valoarea masei de împărţit este de 18.708.958 lei (în loc de 44.708.958 lei) şi că valoarea lotului atribuit reclamantului este de 9.533.719 lei (în loc de 35.371.979 lei).
S-a dispus obligarea reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 99.240 lei (în loc de 13.017.500 lei), cu titlul de sultă, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi hotărâre, Tribunalul Giurgiu a respins cererea de intervenţie accesorie formulată în apel de intervenientul M.A. şi, în baza dispoziţiilor art. 267 Cod procedură civilă, a luat act de declaraţia pârâtei C.D., care a renunţat, la data de 28.04.1998, la apelul declarat împotriva aceleeaşi sentinţe.
Pentru a adopta această soluţie, tribunalul a reţinut că încheierea de admitere în principiu a cererilor de ieşire din indiviziune, având un caracter interiocutoriu, leagă instanţa, care nu mai poate reveni asupra celor stabilite prin încheiere.
S-a mai reţinut că încheierea de admitere în principiu, neputând fi atacată, modificată sau desfiinţată decât odată cu sentinţa finală, Judecătoria Alexandria a pronunţat o sentinţă nelegală, incluzând în masa partajabilă cota de 1/2 din apartament, deşi în încheiere se reţinuse calitatea de bun propriu a cotei de 1/2_din imobil.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs C.D., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
- hotărârea „se sprijină pe motive contradictorii", instanţa de apel considerând că, în mod legal şi temeinic, prin încheierea de admitere în principiu s-a constatat că 1/2 din apartament este bunul propriu al apelantului pentru ca, în continuarea considerentelor să aprecieze că suma de 29.327 lei -diferenţă de preţ - a fost achitată în timpul căsătoriei, ceea ce presupune că cel puţin această sumă este bun comun;
- „s-a schimbat înţelesul actului şi i s-a dat o interpretare greşită";
- „hotărârea se întemeiază pe o apreciere eronată a probelor".
Tribunalul, constatând o neconcordanţă între încheierea de admitere în principiu şi sentinţă nu trebuia să modifice numai sentinţa, ci, „desfiinţând şi încheierea de admitere în principiu, putea să constate că cel puţin 1/2 din apartamentul în litigiu este bun comun supus partajării".
La termenul stabilit pentru soluţionarea recursului, L.C.N. a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului, faţă de împrejurarea că recurenta C.D. a renunţat la judecată cu privire la apelul formulat împotriva sentinţei şi a încheierii de admitere în principiu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată incidenţa în cauză a excepţiei ^admisibilităţii recursului.
încheierea de admitere în principiu, pronunţată după administrarea probelor şi după ce au avut loc dezbateri în contradictoriu, încheiere prin care se soluţionează cele mai importante probleme ale partajului, respectiv componenţa masei de împărţit şi cota de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune este obligatorie pentru instanţa care a pronunţat-o, în sensul că aceeaşi instanţă nu mai poate reveni asupra celor stabilite prin încheiere.
Problemele asupra cărora s-a statuat prin încheierea de admitere în principiu nu mai pot fi reiterate cu ocazia pronunţării sentinţei, care are rolul de a face doar aplicarea măsurilor luate prin încheierea ce a precedat-o, în sensul stabilirii valorii bunurilor de împărţit şi a loturilor ce urmează să fie atribuite părţilor.
Pentru aceste motive, partea nemulţumită de soluţia adoptată prin încheierea de admitere în principiu nu poate solicita modificarea acesteia, decât prin exercitarea căii de atac prevăzută de lege, în speţă apelul.
încheierea se atacă odată cu hotărârea finală asupra împărţelii, în speţă, deşi C.D. a declarat apel împotriva încheierii de admitere în principiu, ulterior a renunţat la calea de atac, ceea ce echivalează cu neexercitarea apelului.
în condiţiile în care, între considerentele încheierii şi ale sentinţei existau contradicţii, reclamantul L.C.N. a formulat apel împotriva sentinţei, iar instanţa de apel, învestită doar cu soluţionarea apelului (declarat numai împotriva sentinţei, nu şi a încheierii de admitere în principiu) şi având în vedere caracterul interlocutoriu al acestei încheieri, a înlăturat contradicţiile şi a pus de acord cele două hotărâri (încheierea fiind tot o hotărâre, potrivit dispoziţiilor art. 255 alin. 2 Cod procedură civilă), prin schimbarea sentinţei apelate.
Contrar susţinerilor recurentei, tribunalul nu putea să modifice încheierea de admitere în principiu, întrucât împotriva acesteia nu s-a declarat apel, dispoziţiile sale devenind obligatorii şi pentru instanţa de apel, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă.
în conformitate cu textul de lege menţionat, „hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel" sunt irevocabile.
Cum încheierea de admitere în principiu este o „hotărâre dată cu drept de apel, în condiţiile în care nu a fost atacată cu apel, respectiv C.D. a renunţat la calea de atac, conform art. 267 Cod procedură civilă, aceasta a devenit irevocabilă, motiv pentru care recursul ce vizează exclusiv soluţia din încheierea de admitere în principiu potrivit căreia apartamentul este bun propriu al intimatului reclamant, este inadmisibil. (Judecator Rodica Susanu)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 652/1999)
| ← RECURS. RENUNŢARE LA CALEA DE ATAC. MODALITĂŢI. | RENUNŢARE LA JUDECATĂ. LIPSA PĂRŢII ADVERSE LA ŞEDINŢA ÎN... → |
|---|
