REVIZUIRE. CONTRARIETATE DE HOTĂRÂRI. CONDIŢII DE ADMISIBILITATE.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Cererea de revizuire este admisibilă dacă există identitate de părţi, de cauză şi de obiect, raţiunea reglementării fiind aceea a respectării principiului autorităţii de lucru judecat.
Condiţiile impuse de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite atunci când prima hotărâre stabileşte calitatea de moştenitor legal a părţii, iar prin cea de-a doua se constată, pe baza unui testament descoperit ulterior, şi calitatea de moştenitor testamentar a acesteia, fiind posibil ca, raportat la o anumită succesiune, o persoană să aibă atât calitatea de moştenitor legal, cât şi pe cea de moştenitor testamentar.
Prin cererea introdusă la data de 23.03.1996, la Judecătoria Sectorului 3, în dosarul nr. 3.108/1996, reclamanţii I.M., D.A. şi L.T. au solicitat, în contradictoriu cu G.l. şi B.N., anularea sentinţei civile nr. 3.376/27.04.1993, pronunţată în dosarul nr. 3.737/1992 al Judecătoriei Sectorului 3, prin care a fost soluţionată acţiunea înregistrată de reclamantul G.l. împotriva pârâtului B.N. cu privire la succesiunea defunctei G.R., cu motivarea că pretenţiile la succesiunea defunctei fuseseră soluţionate prin acţiunea formulată de reclamantul G.P. împotriva pârâţilor T.S., R.E., T.E., L.Z. şi G.L, în dosarul nr. 3.255/1968, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1.787 din 12.06.1968.
Judecătoria Sectorului 3, în baza dispoziţiilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă a declinat competenţa soluţionării cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Bucureşti, care, prin sentinţa civilă nr. 355/31.03.1999, a respins, ca neîntemeiată, cererea, considerând că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, întrucât între hotărâri există diferenţe date de obiectul celor două pricini.
Sentinţa pronunţată de tribunal a fost atacată cu recurs de către I.M. şi L.T.
Analizând cererea de recurs, considerentele sentinţei recurate, precum şi cele două hotărâri a căror revizuire se cere, Curtea a stabilit că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Aşa cum bine a concluzionat Tribunalul Bucureşti, în cauză nu este vorba de două hotărâri potrivnice, în sensul art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, ci de două hotărâri care au avut cauze diferite. Prima a vizat dezbaterea unei succesiuni legale, bazată pe un temei juridic, iar cealaltă a analizat succesiunea prin prisma unui testament, descoperit ulterior.
Faptul că, printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit calitatea de moştenitori legali a unor persoane, iar prin alta şi calitatea de moştenitor testamentar al aceleiaşi părţi, nu înseamnă că s-au pronunţat două hotărâri potrivnice, ci s-a stabilit calitatea pârâţilor în cadrul aceleiaşi succesiuni, prin prisma existenţei unor cauze diferite.
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 2.000/1999)
| ← REVIZUIRE. CONDIŢII DE ADMISIBILITATE. | REVIZUIRE. CONTRARIETATE DE HOTĂRÂRI. LIMITELE CONTROLULUI... → |
|---|
