REVIZUIRE. CONDIŢII DE ADMISIBILITATE.
| Comentarii |
|
Hotărârea instanţei de recurs, prin care s-a casat decizia tribunalului, reţinându-se o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi s-a respins apelul împotriva sentinţei, este o hotărâre care evocă fondul, în sensul avut în vedere de art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce face ca o cerere de revizuire îndreptată împotriva acestei hotărâri să fie admisibilă, din acest punct de vedere.
in ipoteza în care acţiunea introductivă a avut un singur capăt de cerere (constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpă-rare) şi instanţa de recurs, rejudecând apelul după casarea deciziei, a menţinut hotărârea primei instanţe, de respingere a acţiunii, ca nefondată, nu se poate reţine drept motiv de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, acela că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut sau a dat mai mult decât s-a cerut.
De asemenea, cererea de revizuire nu poate fi admisă, nici în temeiul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă (înscrisuri noi), dacă partea care formulează această cerere nu dovedeşte în nici un fel imposibilitatea de a administra dovada cu respectivele înscrisuri în faza judecării recursului.
Prin acţiunea înregistrată la 13.02.1997 şi modificată la 23.05.1997, reclamanta I.F. a chemat în judecată pe pârâţii G.G. şi P.D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5.077/1995 de către fostul notariat de Stat Sector 2 Bucureşti şi modificat prin actul adiţional autentificat sub nr. 4.577/1996 de Biroul Notarului Public C.V.
în motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, prin întocmirea actului adiţional, s-a modificat suprafaţa de teren ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, trecându-se 112 m2 în loc de 71 m2, prin fruadă, în scopul de a crea pârâtului P.D. un suport în acţiunea acestuia de grăniţuire a proprietăţii sale cu cea a reclamantei, în realitate urmărindu-se, de către acest pârât, revendicarea unei porţiuni din terenul ce formează curtea reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 15.042 din 5.12.1997, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia civilă nr. 1.890/A din 25.06.1998 a Tribunalului Bucureşti - secţia a lll-a civilă, care a schimbat în tot sentinţa, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută, pentru cauză ilicită, a actului adiţional autentificat sub nr. 4.577/24.06.1996 şi transcris sub nr. 1.976/26.06.1996.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul P.D., recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. 157/27.01.1999 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă.
Admiţând recursul, Curtea a casat decizia tribunalului şi a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt:
După încheierea contractului de vânzare-cumpărare, recurentul-pârât a preluat efectiv imobilul din str. Viilor, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 112 m2, delimitat în mod clar de proprietatea reclamantei prin gardul despărţitor existent la acea dată.
Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta a desfiinţat linia de hotar şi a construit un nou gard, la 12 mp2 diferenţă de vechiul hotar; recurentul a reacţionat, formulând acţiunea în grăniţuire şi a solicitat vânzătorului G.G. reglementarea situaţiei imobilului pe care l-a preluat la momentul cumpărării, întocmind, în baza actelor deţinute de acesta din urmă, actul adiţional.
Pe baza celor reţinute, Curtea a considerat că recurentul-pârât a avut în vedere configuraţia imobilului existentă la data cumpărării şi pentru care a înţeles să plătească preţul convenit, iar ulterior, constatând că suprafaţa preluată în posesie nu coincide cu cea indicată în contract, a încheiat actul adiţional, bazându-se pe titlurile de proprietate ale antecesorilor şi alte înscrisuri oficiale.
Astfel, Curtea a stabilit că nu se poate reţine în cauză caracterul ilicit al cauzei convenţiei şi că întinderea dreptului de proprietate, ca şi compararea titlurilor părţilor urmează a fi făcută de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii de grăniţuire şi revendicare.
La data de 26.02.1999 a formulat cerere de revizuire, completată ulterior, reclamanta I.F., întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Intimatul P.D. a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, cu motivarea că hotărârea atacată nu evocă fondul.
Curtea, analizând hotărârea atacată, constată că este vorba despre o decizie a instanţei de recurs, prin care s-a casat decizia tribunalului în temeiul art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă şi, prin care, reţinând o altă situaţie de fapt decât instanţa de apel, Curtea a respins apelul, menţinând sentinţa judecătoriei.
Prin urmare, decizia instanţei de recurs a evocat fondul pricinii, ceea ce face ca, potrivit art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de revizuire să fie, sub acest aspect, admisibilă, urmând a fi analizate motivele de revizuire invocate în cauză:
1. în dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, conform căruia hotărârea poate fi revizuită dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut sau a dat mai mult decât s-a cerut, revizuienta formulează o serie de critici cu privire la modul în care Curtea a stabilit obiectul pricinii, a interpretat probele administrate şi a reţinut situaţia de fapt. Acestea sunt următoarele:
- instanţa de recurs a formulat ipoteza falsă potrivit căreia cumpărătorul a solicitat vânzătorului reglementarea întinderii dreptului său de proprietate în raport de titlurile antecesorilor vânzătorului şi suprafaţa de teren preluată efectiv la data încheierii contractului, or, prin cererea sa, reclamanta-revizuientă nu a cerut acest lucru;
- instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cauzei actului adiţional, considerând-o licită, deşi prin cerere nu s-a cerut acest lucru;
- nu s-a pronunţat asupra efectului cauzei care îi lezează dreptul de proprietate;
- nu s-a pronunţat dacă este ilicit sau licit actul adiţional care se referă la altă suprafaţă decât cea moştenită şi vândută;
-nu s-a pronunţat dacă acţiunea intimaţilor-recurenţi este licită sau ilicită, morală sau imorală, contravine sau nu ordinii de drept;
- nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 966 şi 968 Cod civil, invocate în acţiune, şi nici asupra dispoziţiilor art. 1141 şi 1173 Cod civil;
- s-a antepronunţat în procesul de grăniţuire ce face obiectul altui dosar;
- nu s-a pronunţat asupra unor probe din dosar şi s-a pronunţat selectiv asupra altora, făcând o gravă eroare de fapt, de ex.: certificatul de moştenitor nr. 363/1988, obţinut ilicit şi neproducător de efecte juridice;
- nu s-a pronunţat asupra întinderii dreptului de proprietate al intimaţilor pârâţi.
Toate aceste critici nu pot face obiectul analizei instanţei învestite cu judecarea cererii de revizuire.
Deşi, în mod formal, ele au fost încadrate în drept în dispoziţiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, în realitate criticile vizează pretinse greşeli de judecată, care nu pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă constituie o aplicare a principiului disponibilităţii, precum şi a obligaţiei instanţei de a judeca pricina în întregul ei, aşa cum a fost dedusă judecăţii.
In speţă, acţiunea reclamantei a avut un singur capăt de cerere, care viza nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, modificat prin actul adiţional.
Instanţa de recurs, casând decizia tribunalului şi evocând fondul, s-a pronunţat cu privire la acţiunea reclamantei, respinsă ca neîntemeiată, pe baza analizei motivelor invocate în acţiune.
Aşadar, instanţa s-a pronunţat în limitele cererii cu care a fost învestită şi ale cadrului procesual fixat de reclamantă, neputându-se reţine în cauză motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
2. Revizuienta a mai invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, în sensul că, după darea deciziei, a descoperit „acte noi doveditoare ale nulităţii absolute a actului adiţional, a certificatului de moştenitor şi ale tuturor actelor emise pe baza acestora", şi anume:
-certificatul de deces al lui G.E.H., în anul 1986;
- renunţarea la succesiune a mamei sale, G.E., în anul 1981, după decesul surorii ei, V.E.;
-cererea de deschidere a procedurii succesiunii de către intimatul pârât G.G.;
-încheierea notarială din 12.05.1988, în care se stabileşte transmiterea succesiunii în suprafaţă de 71 m2 pe numele G.E.H.;
- certificatul de moştenitor nr. 742/1975, care priveşte alt defunct, alt imobil şi alţi moştenitori, însă a fost înscris ca autor al certificatului nr. 636/1988.
Pe baza acestor acte, susţine revizuienta, se face dovada că autorul vânzării nu putea fi moştenitor legal, deoarece autoarea sa nu dobândise legal dreptul de moştenire asupra bunului în discuţie.
Pentru ca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă să poată fi reţinut, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul finalizat prin hotărârea atacată;
-înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi;
-înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea;
-înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi depus la dosar dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, împrejurare pe care partea interesată trebuie însă să o dovedească;
- înscrisul să fie determinant pentru soluţia ce s-ar putea da în cauză.
în speţă, revizuienta nu a motivat şi nu a dovedit împrejurările datorită cărora nu a putut depune la dosar, până în faza recursului, actele noi pe care le invocă şi le alătură, în copie, cererii de revizuire.
Aşadar, această condiţie de admisibilitate a imposibilităţii de a produce dovada cu respectivele înscrisuri nu este îndeplinită în cauză, cu atât mai mult cu cât este vorba despre înscrisuri care s-au aflat în păstrarea unei autorităţi, făcând parte din fosta arhivă a Notariatului de Stat Sector 2 Bucureşti.
Pe de altă parte, instanţa de recurs a avut în vedere motivarea tribunalului, în sensul că în patrimoniul pârâtului P.D. nu a putut intra, în mod valabil, decât suprafaţa de 71 m2, deoarece atâta dobândise şi V.E., iar apoi, la decesul acesteia, G.E.H. şi, respectiv, pârâtul G.G.; aşadar, a analizat valabilitatea contractului din punctul de vedere al vânzării lucrului altuia şi a stabilit că, în speţă, scopul urmărit de părţile contractante a fost licit şi moral, el neurmărind să fraudeze interesele reclamantei.
Prin urmare, în raport de obiectul acţiunii cu care a fost sesizată instanţa şi de motivele de fapt şi de drept pe care această acţiune s-a întemeiat, actele noi depuse la dosar de revizuientă nu ar fi nici determinante pentru soluţionarea cauzei, distinct de faptul că revizuienta nu a probat, în nici un fel, care a fost cauza ce a împiedicat-o să le înfăţişeze instanţei de recurs.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă cererea de revizuire, ca neîntemeiată, şi, în baza art. 274 Cod procedură civilă, să o oblige pe revizuientă să plătească intimatului P.D. suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat. (Judecator Octavia Spineanu-Matei)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 2.156/1999)
| ← REVIZUIRE. COMPUNEREA INSTANŢEI. | REVIZUIRE. CONTRARIETATE DE HOTĂRÂRI. CONDIŢII DE ADMISIBILITATE. → |
|---|
