Repunerea în termen. Natura juridică a termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 103 alin. (2) Legea nr. 10/2001, art. 22 alin. (1) şi alin. (5)

Termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) este un termen de decădere, art. 22 alin. (5) specificând faptul că nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri în natură sau prin echivalent.

Repunerea în termen nu este justificată, situaţia reclamantei neputând fi considerată un obstacol de nedepăşit întrucât aceasta ar fi putut desemna un împuternicit care să formuleze notificarea în termen.

De altfel, reclamanta nu a făcut nici dovada unei împrejurări mai presus de voinţa sa care să o împiedice să formuleze notificarea în termen şi nici dovada momentului în care a încetat împiedicarea, potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. civ., pentru a se putea determina dacă cererea de repunere în termen a fost la rândul său formulată în termenul legal.

Decizia civilă nr. 257/Ap din 25 octombrie 2006 - D.R.

Tribunalul B. a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă pe considerentul că aceasta nu a făcut dovada unei împrejurări mai presus de voinţa sa care să o împiedice să formuleze notificarea în termen şi nici dovada momentului în care a încetat împiedicarea, potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. civ., pentru a se putea determina dacă cererea de repunere în termen a fost la rândul său formulată în termenul legal.

împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Apelul este nefondat.

Cererea de repunere în termenul stabilit de Legea nr. 10/2001, pentru înaintarea notificării prin executorul judecătoresc, formulată de reclamantă, este întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 şi respectiv, art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru susţinerea cererii, s-au depus două adeverinţe medicale.

Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare solicitând restituirea în natură a imobilului, iar potrivit art. 22 alin. (5) din lege, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri în natură sau prin echivalent.

Prin urmare nerespectarea termenului de 6 luni prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr. 460/2001 şi prin O.U.G. nr. 145/2001, este un termen de decădere deoarece atrage pierderea însuşi a dreptului, nefiind un termen de prescripţie prin care se pierde dreptul la acţiune reglementat de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, care nu este aplicabil în speţă.

în timp ce art. 19 din decret se referă la „cauze temeinic justificate” şi la împrejurări ce nu sunt imputabile titularului dreptului, care

sunt de natură să împiedice introducerea acţiunii în termenul legal, art. 103 C. proc. civ. are caracter mult mai restrictiv deoarece se referă la „o împrejurare mai presus de voinţa părţii”.

Acest text are ca obiect un drept procedural, care trebuie exercitat sub sancţiunea decăderii, într-un anumit termen, iar sancţiunea decăderii este inoperantă numai dacă împrejurarea care justifică repunerea în termen este obiectivă, mai presus de voinţa părţii, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de aceasta.

în speţă, analizând motivul repunerii în termen, prin prisma dovezilor depuse în acest sens la dosar, respectiv cele două adeverinţe medicale datând din anul 2006, raportat şi la perioada în care se putea formula notificarea: 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 (reclamanta nedepunând nici un act medical din această perioadă), curtea reţine că, situaţia reclamantei nu poate fi considerată un obstacol ce nu putea fi depăşit, întrucât ca şi în cazul de faţă, putea desemna un împuternicit să formuleze notificarea în termen.

Deşi în motivele de apel, se menţionează că va depune înscrisuri prin care să dovedească împrejurarea prevăzută de art. 103 alin. (2)

C. proc. civ., apelanta a depus un înscris datând din 16.06.2006, ulterior formulării cererii de repunere în termen, situaţie din care nu rezultă momentul în care a încetat împiedicarea şi faptul că actul de procedură a fost formulat în termenul de 15 zile de la data încetării împiedicării (termen în care să fie arătate şi motivele împiedicării), pentru a se putea determina dacă cererea de repunere în termen a fost la rândul său, formulată în termenul legal.

Cât priveşte susţinerea apelantei, că nu a cunoscut prevederile Legii nr. 10/2001 decât după ce starea de sănătate s-a îmbunătăţit, curtea reţine că, necunoaşterea legii nu este o împrejurare care să înlăture consecinţele juridice şi respectiv, să înlăture aplicarea unor sancţiuni legale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., curtea a respins apelul ca nefondat şi a păstrat ca temeinică şi legală sentinţa civilă apelată.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: