Nulitatea deciziei de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001. Lipsa ofertei de vânzare a imobilului către chiriaşi
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 3
Din conţinutul art 3 din Legea nr. 10/2001 se poate deduce că numai foştii proprietari - persoane fizice sau juridice - ai imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului sunt destinatarii şi beneficiarii reglementării acestei legi speciale.
Chiar dacă dreptul subiectiv al chiriaşului de a cumpăra imobilul există cumulativ cu obligaţia legală a statului de a vinde, această situaţie reprezintă un raport obligaţional între părţi, a cărui efect juridic nu s-a produs, ca o consecinţă a lipsei transferului dreptului de proprietate concretizat printr-un contract de vânzare-cumpărare sau a unei hotărâri judecătoreşti care să dispună obligarea la încheierea actului juridic de a vinde, până la data emiterii deciziei.
Decizia civilă nr. 90/R din 08 februarie 2006 - C.J.
Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 294 din 29 septembrie 2005 a respins apelul declarat de apelanţii I.N. şi I.M. în contradictoriu cu intimaţii C.D. şi C.M. şi SC „R.” SRL, împotriva sentinţei civile nr. 10254 din 2 decembrie 2004 a Judecătoriei B. pe care a păstrat-o.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prin decizia nr. 156/29 ianuarie 2003 şi decizia nr. 156 bis din 15 aprilie 2003 ale Consiliului Judeţean B. s-a admis cererea pârâţilor intimaţi din această cauză şi s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 19 situat în imobilul în litigiu, condiţionat de restituirea la valoarea actualizată a sumei acordate cu titlu de despăgubiri domnului C.D. în baza deciziei nr. 818 din 20 decembrie 1986, şi a sumei reprezentând credit rămas nerambursat şi achitat de Consiliul Judeţean şi, de asemenea, condiţionat de restituirea la valoarea actualizată către reclamanţii I.N şi I.M. a contravalorii investiţiilor necesare şi utile realizate de aceştia.
Ca motiv de apel, apelanţii au susţinut nulitatea celor două decizii încheiate - afirmă ei - prin fraudarea legii.
în cauză, apelanţii reclamanţi nu au făcut dovada faptului că la data emiterii celor două decizii de restituire se încheiase în mod valabil un contract de vânzare-cumpărare şi nici că erau proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, promisiunea de vânzare nefiind echivalentă cu vânzarea.
La dosarul cauzei nu s-a făcut dovada faptului că oferta de cumpărare s-a întâlnit cu acceptul vânzătorului de a înstrăina imobilul. Prin urmare, între apelanţi şi intimata SC „R.” SRL nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor, neexistând un consimţământ valabil exprimat, din partea vânzătoarei - condiţie esenţială pentru valabilitatea contractului.
Curtea a constatat că recursul este nefondat, în patrimoniul chiriaşilor s-a născut un drept de cumpărare şi nu un drept de proprietate, ca o consecinţă a lipsei acordului de voinţă necesar transferului dreptului de proprietate.
La data emiterii deciziei nr. 156/2003, imobilul în litigiu se afla în administrarea SC „R” SRL, respectiv în proprietatea Statului Român, fiind deţinut numai cu titlu de închiriere de către recurenţii reclamanţi.
în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini. întrucât la data restituirii către foştii proprietari, imobilul se afla în administrarea intimatei pârâte SC „R.” SRL şi nu a făcut obiectul unei înstrăinări, intimaţii pârâţi au putut beneficia de reglementările din legea specială.
Acest drept derivă din litera şi spiritul Legii nr. 10/2001 care, prin însuşi titlu său, are menirea de a institui măsuri reparatorii pentru foştii proprietari - persoane fizice sau juridice - ai imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului. Din conţinutul art. 3 se poate deduce că numai aceştia sunt de fapt destinatarii şi beneficiarii reglementării acestei legi speciale.
Critica vizând analiza elementelor convenţiei dintre recurenţi şi intimata SC „R.” SRL, în sensul executării obligaţiei de a vinde apartamentul, excede cadrului procesual dedus judecăţii, în raport cu obiectul acţiunii care se fundamentează pe fraudarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Deşi recurenţii reclamanţi şi-au exprimat intenţia de a cumpăra apartamentul deţinut cu titlu de închiriere, anterior emiterii deciziei contestate, nu s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare, astfel încât oferta de cumpărare reprezintă în principiu un act juridic unilateral, până la acceptare.
Chiar dacă dreptul subiectiv al chiriaşului de a cumpăra imobilul există cumulativ cu obligaţia legală a statului de a vinde, această situaţie reprezintă un raport obligaţional între părţi, al cărui efect juridic nu s-a produs, ca o consecinţă a lipsei transferului dreptului de proprietate concretizat printr-un contract de vânzare-cumpărare sau a unei hotărâri judecătoreşti care să dispună obligarea la încheierea actului juridic de a vinde, până la data emiterii deciziei.
| ← Imobil preluat în mod abuziv de stat. Măsuri reparatorii în... | Repunerea în termen. Natura juridică a termenului prevăzut de... → |
|---|
