Atribuire de teren în compensare

Comentarii

0

în soluţionarea notificărilor şi stabilirea măsurilor reparatorii în modalitatea restituirii în natură sau prin bunuri în compensare, persoanele îndreptăţite sunt egale în drepturi, legea nu stabileşte o prioritate, făcându-se în ordinea înregistrărilor. Acordarea în compensare de bunuri sau servicii este stabilită ca o obligaţie a unităţii deţinătoare, fiind condiţionată de existenţa în patrimoniul acesteia a unor bunuri care să poată fi acordate.

Decizia civilă nr. 100 din 22 mai 2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi la data de 22.01.2007, reclamanţii P.D.A.-C. şi P.B.C.-P. au contestat dispoziţia nr. 3544 din 4 decembrie 2006 dată de Primaml municipiului Iaşi, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, motivat de faptul că imobilul construit a fost demolat, iar terenul ocupat parţial (106.833 mp) de cimitir, iar pentm suprafaţa de 3.167 mp a fost emis titlu de proprietate unei alte persoane; s-a respins cererea de acordare de despăgubiri băneşti pentm constmcţiile demolate, motivat de faptul că Legea nr. 10/2001, republicată, nu prevede această formă de despăgubire; s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentm suprafaţa de 11 ha teren şi pentm constmcţiile demolate, în cote egale de câte 1/2 petenţilor.

Reclamanţii au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 125.000 mp teren intravilan situat în Iaşi, str. „M.V.” nr. 16, obligarea Comisiei Centrale pentm Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei pentm acordarea titlurilor de despăgubiri - capăt de cerere la judecata căruia au renunţat -, constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 186.530/05 august 2003 emis în favoarea lui P.A.F. la judecata cărnia au renunţat (art. 246 C. proc. civ.).

Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1573 din 16 octombrie 2008, în baza dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea cererii, în contradictoriu cu statul român, reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi cu pârâtul P.A.F. şi de renunţarea reclamanţilor la judecarea capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 186530 din 05.08.2003 emis în favoarea pârâtului P.A.F. şi, respectiv, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei prin care să se dispună măsuri de despăgubiri pentru imobilele trecute abuziv în proprietatea statului conform Legii nr. 83/1949 şi ulterior demolate, situate în Iaşi, str. „M.V.” nr. 26. A fost respinsă contestaţia reclamanţilor, în contradictoriu cu Primarul municipiului Iaşi, împotriva dispoziţiei nr. 3544 din 4.12.2006 emise acesta, pe care a menţinut-o.

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de prim grad a constatat că reclamanţii aveau calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 3 lit. a) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, că imobilul în suprafaţă de 11 ha situat în Iaşi, str. „M.V.” nr. 26 a fost preluat abuziv de stat în baza Legii nr. 83/1949, construcţiile demolate, terenul ocupat în cea mai mare parte de cimitir, o altă suprafaţă fiind atribuită prin reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 unei persoane fizice.

A reţinut tribunalul că restituirea în natură nu era posibilă, însuşindu-şi concluziile expertizei tehnice prin care s-a stabilit că suprafaţa de 10,68 ha aparţinea domeniului public al municipiului Iaşi, 104557,13 mp fiind ocupaţi de cimitir, iar 184,66 mp reprezentând intrarea principală a cimitirului; 874,69 mp reprezintă parcare; 86,65 mp fiind ocupaţi de intrarea secundară şi 377,42 mp constituind spaţiu verde. Acordarea de teren în compensare nu era posibilă, terenurile deţinute de primărie fiind de utilitate publică şi făcând obiectul altor cereri de retrocedare, formulate de persoane fizice sau juridice.

în apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, reclamanţii au invocat încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv atribuirea de teren în compensare, deşi municipiul Iaşi avea în patrimoniu terenuri sau alte bunuri imobile ce puteau constitui obiectul unor măsuri reparatorii. Instanţa nu a procedat la obligarea Primarului municipiului Iaşi la emiterea unei dispoziţii prin care să fi fost restituit terenul preluat abuziv sau a suprafeţei libere şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu alte bunuri/terenuri de aceeaşi valoare la care să se fi adăugat valoarea construcţiilor demolate sau măsuri reparatorii, în echivalent a unui teren cu aceeaşi valoare (echivalentă a terenului şi construcţiei naţionalizate) ce se afla în patrimoniul municipiului Iaşi.

în dezvoltarea motivelor de apel, s-a susţinut că s-a dovedit deţinerea de municipiul Iaşi în domeniul privat de terenuri şi construcţii ce puteau face obiectul unor măsuri reparatorii, prin echivalent care sunt obligatorii pentru autoritatea de retrocedare. Faptul că existau şi alte cereri de retrocedare nu a fost dovedit şi nu avea relevanţă în cauză, deoarece nicio lege nu dă prioritate unei cereri de retrocedare posterioare în favoarea unei cereri de retrocedare anterioare. S-a mai arătat că în cauză nu s-a făcut nicio dovadă că terenurile deţinute de primărie sau de municipiul Iaşi ar fi fost de utilitate publică.

Analizând lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că situaţia de fapt stabilită în considerentele hotărârii atacate avea corespondent în probele dosarului.

Calitatea de persoană îndreptăţită şi întinderea dreptului nu au fost contestate, imobilul fiind preluat abuziv prin Decretul-lege nr. 85/1949 dat în completarea Legii nr. 187/1945.

Cu probele administrate în cauză, înscrisuri şi expertiză tehnică, s-a identificat amplasamentul fostei proprietăţi, din care 3.167 mp se aflau în proprietatea lui P.A.F., atribuit prin titlul de proprietate nr. 186.530/2003 conform Legii nr. 18/1991, iar terenul nu aparţinea domeniului privat al municipiului Iaşi.

Contestatorii au renunţat la judecarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii titlului de proprietate, terenul aflându-se în proprietatea unei persoane fizice la data judecării apelului.

în aplicarea art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură poate fi dispusă numai în cazul imobilelor deţinute de unităţile admi-nistrativ-teritoriale, condiţie ce nu a fost îndeplinită în speţă, pentm suprafaţa de 3.167 mp. în măsura în care terenul solicitat s-ar fi suprapus cu cel care făcea obiectul titlului de proprietate pentm care nu s-a constatat nulitatea absolută, măsurile reparatorii se stabileau numai în echivalent.

Suprafaţa de 106.833 mp aparţinea domeniului public, fiind deţinută în totalitate de cimitir, unele suprafeţe de teren fiind libere de constmcţii, având destinaţia de spaţiu verde, intrări şi parcare.

Pentm imobile, modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent are caracterul unei norme speciale, aplicabilă şi preluărilor abuzive în forma exproprierii.

Faptul că expertiza a atestat existenţa unor parcele neconstruite, nu impunea restituirea în natură, suprafeţele fiind fireşti şi necesare funcţionalităţii terenului cu destinaţia de cimitir.

în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

La data adoptării Legii nr. 247/2005 şi a modificării Legii nr. 10/2001, notificarea nu era soluţionată, instanţa fiind competentă numai în a stabili dacă era posibilă restituirea în natură ori dacă puteau fi acordate în compensare bunuri sau servicii. Intr-adevăr, acordarea în compensare de bunuri sau servicii este stabilită ca o obligaţie a unităţii deţinătoare, însă reparaţia este condiţionată de existenţa în patrimoniul entităţii respective a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare. In apel, instanţa, în aplicarea art. 294 şi art. 295 C. proc. civ., verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Prin cererea de apel contestatorii nu au solicitat probe şi interpelaţi de instanţă au declarat că nu au alte cereri de formulat.

Curtea a solicitat unităţii administrativ-teritoriale să identifice bunuri de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici, pentru a se stabili dacă pot fi acordate în compensare.

Primarul municipiului Iaşi a comunicat cu adresa nr. 45.383/2009 că municipiul nu are în proprietate bunuri sau servicii şi cu atât mai puţin terenuri care să poată fi oferite în compensare pentru imobilele ce făceau obiectul Legii nr. 10/2001 şi care erau sistematizate. Legile proprietăţii sunt în curs de aplicare şi orice suprafaţă de teren putea face obiectul unei cereri de restituire formulate de fostul proprietar, acesta având prioritate la restituirea în natură.

In soluţionarea notificărilor şi stabilirea măsurilor reparatorii în modalitatea în natură sau prin bunuri în compensare, persoanele îndreptăţite sunt egale în drepturi, legea nu stabileşte „o prioritate” aşa cum s-a invocat prin motivele de apel. Restituirea în natură se face de regulă pe acelaşi amplasament, iar atribuirea de bunuri în compensare numai în măsura în care unitatea administrativ-teritorială le deţine şi fără ca prin aceasta să se încalce dreptul altor persoane îndreptăţite.

Curtea de apel a constatat că terenurile din extravilanul municipiului Iaşi, pentm care erau emise titluri de proprietate persoanei juridice Consiliul local al municipiului Iaşi în temeiul Legii nr. 18/1991, nu intrau sub incidenţa Legii nr. 10/2001 pentm a fi atribuite în compensare şi nici cele care aparţineau domeniului publicai municipiului (II.G. nr. 1354/2001).

Pentm considerentele expuse, curtea de apel a reţinut că instanţa de prim grad a aplicat corect dispoziţiile legale la situaţia de fapt dovedită, nefiind posibile restituirea în natură şi acordarea de bunuri în compensare.

Cum prin dispoziţia contestată s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentm teren şi constmcţiile demolate [art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005], neîntemeiat era şi motivul de apel prin care s-a cemt acordarea de teren în compensare cu valoare echivalentă cu a celui preluat abuziv şi a constmcţiilor demolate, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea a respins apelul.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: