Rezerva succesorală. Stabilire în funcţie de numărul moştenitorilor care au invocat-o, exercitând calea de atac. Nulitate certificat de moştenitor. Necitarea potenţialilor moştenitori la domiciliile legale. Nulitatea testamentului. Distinctie fată de
| Comentarii |
|
C. civ., art. 650, art. 651, art. 700, art. 841
I. Analizând acţiunea precizată, instanţa a constatat că este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Referitor la anularea certificatului de moştenitor legal şi testamentar nr. 5/15 ianuarie 2007, instanţa a constatat ca acesta a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Astfel, potrivit art. 75 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, „după ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire (...)”.
în cadrul procedurii succesorale ce a făcut obiectul dosarului nr. 389/2006 al BNP N., reclamanţii C.R., C.N. şi C.M., în calitate de descendenţi ai defunctei C.L., nu au fost citaţi la domiciliile lor reale.
Prin urmare, comparând domiciliile legale ale reclamanţilor cu adresele la care au fost citaţi în cadrul procedurii notariale de dezbatere a succesiunii, instanţa a constatat că aceştia au fost citaţi la adrese greşite, lucru ce echivalează cu lipsa de citare.
Nu se poate reţine ca întemeiată apărarea făcută iniţial de pârâtul C.T., în sensul că reclamanţii nu au vrut să-i comunice domiciliile lor.
în primul rând, dacă existau dubii cu privire la domiciliile legale ale potenţialilor moştenitori, notarul public avea obligaţia să emită adresa către Inspectoratul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, pentru a obţine relaţii cu privire la domiciliile acestora. în al doilea rând, din declaraţia martorului S.S., rezultă că defiinctul C.T. era, la momentul decesului soţiei sale, în relaţii foarte bune cu copiii săi, vizitându-i permanent. Prin urmare, având în vedere că defunctul îşi vizita copiii, nu se poate susţine că nu le cunoştea adresele exacte de domiciliu.
în aceste condiţii, instanţa a dispus anularea certificatul de moştenitor legal şi testamentar.
Referitor la nulitatea absolută parţială a testamentului autentificat sub nr. 8745/4 aprilie 1994, reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a testamentului lăsat de defuncta lor mamă, motivat de faptul că acest testament încalcă rezerva succesorală.
Nulitatea absolută a unui act civil este acea nulitate care sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic civil, a unei dispoziţii legale imperative care ocroteşte un interes public, general. Nulitatea, ca şi sancţiune, intervine în ipoteza încălcării normelor juridice stabilite pentru încheierea valabilă a actului, adică cele care se referă la condiţiile de validitate, de fond şi formă ale actului. Momentul în raport cu care se apreciază conformitatea cu legea a actului juridic este acela al încheierii lui.
în ceea ce priveşte nulitatea unui testament, aceasta poate viza doar forma în care este întocmit testamentul, cât şi capacitatea de exerciţiu a testatorului.
Faptul că un testament încalcă rezerva succesorală nu este un motiv de nulitate absolută a testamentului, moştenitorii rezervatari care vin efectiv la moştenire având posibilitatea să fie de acord cu clauzele testamentare sau să solicite reducţiunea testamentului în limita cotităţii disponibile, dacă nu sunt de acord cu liberalităţile făcute de autorul lor.
Din verificarea testamentului autentificat sub nr. 8745/4 aprilie 1994, instanţa a reţinut că acesta este întocmit în forma autentică, cerută de lege pentru un anumit tip de testament, iar testatoarea avea capacitatea de dispoziţie necesară pentru emiterea acestui act, având în vedere că nu s-au administrat probe şi nici măcar nu s-a susţinut că nu ar fi avut discernământ.
Referitor Ia dezbaterea succesiunii defunctei C.L.:
La data de 10 aprilie 2002 a decedat numita C.L., cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Calea G. nr. 60, sector 6, astfel încât, potrivit art. 651 C. civ., instanţa a constatat deschisă succesiunea defunctei.
Anterior decesului, la data de 4 aprilie 1994, C.L. a testat, prin testamentul autentificat sub nr. 8745/1994 la fostul notariat de Stat Local sector 6, în favoarea soţului său C.T., toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului.
Din probele administrate în cauză, rezultă, potrivit art. 1 lit. e) din Legea nr. 319/1944 şi art. 650 C. civ., că de pe urma defunctei C.L. a rămas ca unic moştenitor legal şi testamentar acceptant, C.T., în calitate de soţ supravieţuitor.
Din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că reclamanţii C.R., C.N. şi C.M. aveau vocaţie legală concretă la succesiunea defunctei C.L., în calitate de descendenţi şi moştenitori rezervatari, potrivit art. 669 şi art. 841 C. civ. însă, pentru a culege efectiv moştenirea lăsată de mama lor, aceştia aveau obligaţia de a accepta succesiunea defunctei în termenul de opţiune succesorală, prevăzut de art. 700 C. civ.
în speţa de faţă, reclamanţii nu au efectuat niciun act care să presupună intenţia lor neîndoielnică de a accepta moştenirea. Astfel, ambii martori audiaţi la propunerea reclamanţilor au declarat că nu cunosc ca reclamanţii să-şi fi însuşit vreun bun rămas de pe urma mamei lor; că după decesul mamei, în apartamentul părinţilor, a rămas să locuiască doar numitul C.T., care era uneori vizitat de către copii. Aceste declaraţii se coroborează şi cu afirmaţiile reclamanţilor din acţiune, având în vedere că reclamanţii nu au indicat nicio modalitate de acceptare a succesiunii, nu au spus din care anume act sau fapt ar putea să rezulte o acceptare tacită a succesiunii mamei lor.
S-a încercat să se susţină faptul că reclamanţii au acceptat succesiunea mamei lor, prin faptul că s-au ocupat de înmormântarea acesteia. Instanţa a apreciat că acest aspect (pregătirea funeraliilor) ţine de datinile şi obiceiurile creştineşti, de morala omului, şi nicidecum nu reprezintă o manifestare a intenţiei neîndoielnice de a accepta moştenirea. Pe de altă parte, doctrina şi jurisprudenţa au statuat, în unanimitate, că actele de administrare urgentă şi de conservare, precum şi pregătirea funeraliilor nu echivalează cu o acceptare tacită, acestea putând fi făcute şi în altă calitate decât cea de moştenitor, persoana fiind considerată ca un gestionar de afaceri, în folosul celui ce va primi moştenirea.
II. Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată în sensul că a constatat că de pe urma defimctei C.L. a rămas ca moştenitor legal şi testamentar C.T., în calitate de soţ supravieţuitor şi legatar universal cu o cotă de 1/2 din masa succesorală şi reclamantul C.M., în calitate de descendent şi moştenitor legal şi rezervatar cu o cotă de 1/2 din masa succesorală, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.
în primul rând, Tribunalul a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamanţii C.R., C.N., C.M., în calitate de descendenţi ai defunctei C.L., iar instanţa de judecată a considerat că de pe urma defunctei a rămas ca moştenitor legal şi testamentar decât defunctul C.T., în calitate de soţ supravieţuitor şi legatar universal, căruia îi revine întreaga masă succesorală şi că cei trei descendenţi nu au acceptat succesiunea în termen, iar calea de atac a apelului a fost exercitată doar de către apelantul-reclamant C.M., împrejurare faţă de care, aşa cum s-a motivat în continuare, se poate reţine doar pentru acesta calitatea de moştenitor legal al defunctei C.L., având în vedere limitele învestirii în apel.
Apelantul-reclamant a arătat că a solicitat instanţei de judecată să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor legal şi testamentar nr. 5/15 ianuarie 2007 şi a contractului de vânzare-cumpă-rare nr. 391/21 ianuarie 2007, prin care s-a înstrăinat dreptul de proprietate asupra apartamentului 44, situat în Bucureşti, Calea G. nr. 60, bl. B2, sector 6, motivat de faptul că certificatul de moştenitor a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale de citare, în calitate de moştenitor a reclamanţilor, iar la data înstrăinării apartamentului autorul C.T. suferea de boli psihice de natură a-i afecta discernământul.
Instanţa de fond a considerat că cei trei reclamanţi nu au acceptat succesiunea defunctei în termenul de opţiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ.
Aşadar, dacă nu se justifică acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de lege fie el în mod expres, fie în mod tacit, nu se mai impune a se analiza în ce măsură notarul public a dispus sau nu legala citare la dezbaterea succesiunii defunctului, întrucât prin neacceptarea succesiunii în termen, moştenitorii care ar fi putut avea vocaţie succesorală concretă devin străini de succesiune, astfel că nu se justifică un interes născut, actual şi personal, în a solicita anularea certificatului de moştenitor şi deci legitimare procesuală activă.
Nu se poate considera că pregătirea funeraliilor, ce presupune efectuarea de cheltuieli pentru înmormântare şi pentru pomenire, nu echivalează cu acte de acceptare tacită, însă din probele administrate în faţa instanţei de apel rezultă că apelantul-reclamant a efectuat acte de acceptare a succesiunii în termenul defipt de lege pentru acceptarea succesiunii, prin preluare de bunuri mobile din masa succesorală. Astfel, din declaraţia martorului B.M.C., rezultă că acesta l-a ajutat personal pe apelant în vara anului 2002 să încarce nişte mobilă din casa defunctei, pe care a dus-o la propriul domiciliu, precum şi o maşină de cusut cu acţionare mecanică şi două saltele de lână. Din declaraţia martorului D.M., audiat în apel, rezultă, de asemenea, că în vară, după moartea defunctei, acesta i-a ajutat pe C.M. şi pe C.N. să ia din casa acesteia două şifoniere, două saltele, o maşină de cusut.
Aşadar, Tribunalul a reţinut că preluarea acestor bunuri s-a făcut în scopul însuşirii calităţii de moştenitor, iar aceste acte nu ar fi putut să fie făcute decât în calitate de moştenitor acceptant, bunurile au fost preluate la iniţiativa moştenitorilor şi acestea constituie manifestarea intenţiei neîndoielnice de a fi acceptă succesiunea defunctei C.L.
Tribunalul a reţinut că, deşi probele converg spre soluţia că şi reclamantul C.N. a acceptat succesiunea defunctei în termen, nu-i poate reţine această calitate de moştenitor, având în vedere că acesta nu a promovat apel, devoluţiunea fiind una parţială, iar cu privire la acest reclamant, hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat.
Cu privire la critica privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 391/2007, Tribunalul a reţinut că în favoarea intimatei-pârâte operează teoria moştenitorului aparent, ce este admisă în doctrină şi jurisprudenţă, potrivit căreia actul încheiat cu un moştenitor aparent se menţine dacă este cu titlu particular, oneros, iar dobânditorul este de bună-credinţă.
Tribunalul a reţinut că, la data încheierii contractului de vân-zare-cumpărare autentificat sub nr. 391/26 ianuarie 2007, dovada calităţii de moştenitor în favoarea vânzătorului este făcută prin certificatul de moştenitor nr. 5/15 ianuarie 2007, ce nu era contestat de vreunul dintre moştenitorii ce ar putea pretinde vreun drept succesoral de pe urma defunctei, iar la data vânzării, vânzătorul C.T. era singurul moştenitor legal şi testamentar al defunctei, iar pentru cota de 1/2 acesta este proprietar, potrivit regulilor comunităţii de bunuri, aşadar, în niciun caz nu se poate considera că a fost fraudă legea sau că contractul ar fi avut o cauză ilicită, iar calitatea de moştenitori a părţilor s-a constatat de către notar, moştenitorii sau mandatarii acestora neavând astfel de posibilităţi legale. Pe de altă parte, cererea privind dezbaterea succesiunii defunctei a fost făcută şi semnată de soţul supravieţuitor
C.T., nefiind vreo cerere făcută de mandatar cu privire la indicarea unor adrese a descendenţilor defunctului C.T., după cum rezultă din dosarul notarial trimis la instanţa de fond.
III. Prin urmare, intimata-pârâtă C.C.M. a declarat recurs.
în motivarea recursului s-a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., instanţa de apel acordând apelantului
C.M. mai mult decât a cerut pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, întrucât din motivele de apel depuse la dosar nu rezultă faptul că acesta a solicitat instanţei de apel să constate că este moştenitorul mamei sale C.L. cu o cotă de 1/2 din masa succesorală, acesta în motivele de apel criticând sentinţa pronunţată la fondul cauzei, solicitând admiterea în fond a acţiunii aşa cum a fost formulată. în cererea principală, mai exact în precizare, apelantul-reclamant a solicitat să se constate că moştenitorii sunt C.R., C.N. şi C.M., fiecare moştenind o cotă legală de 3/32 din masa succesorală. în concluzie, instanţa de apel a acordat apelantului mai mult decât a cerut, şi anume cota de 1/2 din masa succesorală, deşi acesta a solicitat prin cererea principală cota de 3/32. Instanţa de apel a apreciat că, „(...) deşi probele converg spre soluţia că şi reclamantul C.N. a acceptat succesiunea defunctei în termen, Tribunalul nu-i poate reţine această calitate de moştenitor, având în vedere că acesta nu a promovat apel, (...)”, însă, deşi apreciază că C.N. ar fi acceptat succesiunea de pe urma defunctei sale mame, îi repartizează întreaga masă succesorală, prezumtiv acceptată, fratelui său, apelantul C.R., neluând în calcul faptul că moştenitor legal şi testamentar în cauză era şi tatăl său C.T.
IV. Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Este nefondat motivul de recurs prin care se susţine că instanţa de apel a acordat apelantului C.M. mai mult decât a cerut, având în vedere că instanţa de apel a ajuns la concluzia că acesta este unicul descendent acceptant căruia îi poate recunoaşte acest drept, celălalt neformulând apel, rezerva succesorală a acestuia când vine în conflict cu soţul supravieţuitor fiind de 1/2. Cotele succesorale sunt stabilite de lege, iar nu prin cererea părţii, prin raportare la dovedirea calităţii de succesor, acesta neputând să renunţe în mod valabil la o parte din cota succesorală. Astfel, cererea cu care a fost învestită instanţa a fost aceea de a se constata calitatea sa de moştenitor acceptant de pe urma mamei sale, şi faptul că prin testamentul făcut în favoarea tatălui său i s-a încălcat rezerva succesorală. Instanţa nu putea decât să aplice art. 841 C. civ., iar dacă mai erau şi alţi descendenţi acceptanţi, să-i fie redusă în mod corespunzător cota succesorală. Instanţa nu i-a atribuit lui C.N. decât 1/2 din masa succesorală, atât cât era rezerva succesorală care i se cuvenea, cealaltă cotă de 1/2 din masa succesorală revenindu-i lui C.T., moştenitor legal şi testamentar, aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei. Este vorba despre 1/2 din masa succesorală, iar nu din imobil.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 374/R din 6 octombrie 2009, nepublicată
| ← Testament. Nulitate. Captaţie. Aversiunea defunctei faţă de... | Reducţiunea iiberaiităţiior excesive. Donaţie deghizată.... → |
|---|
