Testament. Nulitate. Captaţie. Aversiunea defunctei faţă de unul din moştenitori din cauza conflictelor dintre ei. Neacceptarea calităţii de moştenitor testamentar, în condiţiile solicitării constatării nulităţii testamentului. Culegerea succesiunii ca mo
| Comentarii |
|
C. civ., art. 742, art. 841, art. 907
I. Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2002, reclamantul N.C.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M.D.M., anularea totală a testamentului autentificat sub nr. 1100/5 iunie 2001, întocmit de defuncta N.E., or, în subsidiar, anularea parţială şi reducerea acestuia în limita cotităţii disponibile, anularea totală a actelor de donaţie autentificate sub nr. 1097/5 iunie 2000, respectiv sub nr. 1098/5 iunie 2002, încheiate de defuncta N.E., or, în subsidiar, reducerea acestora în limita cotităţii disponibile, să se constate că, de pe urma defuncţilor N.V., decedat la 3 februarie 1971 şi N.E., decedată la 6 noiembrie 2001 (părinţii reclamantului şi ai pârâtei) a rămas o avere succesorală în valoare provizorie de 146.900 USD (4.179.603.200 ROL), care se cuvine în cote egale de câte 1/2 părţilor şi să se dispună formarea a două loturi de imobile şi mobile şi sistarea stării de indiviziune şi să se dispună rectificarea cărţii funciare în care este înscris imobilul situat în Bucureşti, str. O. nr. 10, etaj 2, ap. 5, sector 1, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că defunctul N.V., tatăl celor două părţi, a decedat la 3 februarie 1971, astfel că a constatat deschisă succesiunea acestuia, potrivit art. 651 C. civ.
Instanţa a constatat că de pe urma defunctului N.V. au rămas ca moştenitori, defuncta N.E., în calitate de legatară universală, conform testamentului aflat la dosarul Tribunalului Bucureşti cu o cotă de 1/3 din masa succesorală, reclamantul N.C.S., în calitate de fiu, moştenitor rezervatar cu o cotă de 1/3 din masa succesorală şi pârâta în calitate de fiică, moştenitoare rezervatară cu o cotă de 1/3 din masa succesorală.
Conform dispoziţiilor art. 651 C. civ., s-a constatat deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctei N.E. decedată la 6 noiembrie 2001. S-a constatat că pasivul succesoral rămas de pe urma defunctei se compune din datoria către G.I., în cuantum de 141.149.237 ROL, datoria către N.M., în cuantum de 141.149.247 ROL şi datoria către reclamantul N.C.S., de 3.129.622 ROL, datorii stabilite conform sentinţei civile nr. 2038/1999 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a căror valoare a fost reactualizată prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Prima instanţă a mai reţinut că, prin probatoriul administrat, reclamantul nu a răsturnat prezumţia validităţii consimţământului defunctei. Chiar reclamantul arată că în familie au existat peste 30 de procese penale şi civile, astfel încât defuncta, în limita cotităţii disponibile, putea încheia acte cu titlu gratuit prin care să avantajeze pe unul din copiii săi.
Instanţa nu a reţinut lipsa statutului estimativ, invocată de reclamant, în cuprinsul actului de donaţie autentificat, enumerându-se bunurile mobile aflate în apartamentul nr. 5 din str. O., care au făcut obiectul donaţiei.
Constatând că testamentul autentificat de BNP D.R. cuprinde unele bunuri care, în realitate, nu făceau parte din masa succesorală, conform titlurilor de proprietate depuse la dosar, instanţa a dispus anularea parţială a testamentului autentificat de BNP D.R.
S-a constatat că de pe urma defunctei au rămas ca succesori, pârâta M.D.M., în calitate de legatară universală, conform testamentului autentificat de BNP D.R. cu o cotă de 2/3 din masa succesorală şi reclamantul N.C.S., în calitate de fiu, moştenitor rezervatar, cu o cotă de 1/3 din masa succesorală.
In temeiul art. 847 şi urm. C. civ., pentru reîntregirea rezervei succesorale legale a reclamantului, instanţa a dispus reducţiunea acestui legat universal, până la suma de 3.534.827.571 ROL, constatându-se rezerva succesorală legală a reclamantului satisfăcută prin reducţiunea testamentului.
în temeiul art. 728 C. civ., s-a dispus ieşirea din indiviziune. S-a dispus ca pasivul succesoral să fie suportat proporţional cu cotele ereditare ale părţilor, astfel datoriile către G.I., respectiv către N.M.: 94.099.491 ROL de către pârâtă şi 47.049.745 ROL către reclamant, iar datoria către reclamant: 2.086.414 ROL de către pârâtă, pentru restul datoriei către reclamant, operând compensaţia.
II. în apel reclamantul N.C.S. a arătat că testamentul nu a fost însoţit de un certificat medical psihiatric cu privire la starea de sănătate a testatoarei şi donatoarei în vârstă de 90 de ani, deoarece actul medical solicitat de notar în forma depusă de partea care a solicitat autentificarea actului nu satisface exigenţele art. 59 din Legea nr. 36/1995.
Apelantul a mai arătat că a susţinut şi dovedit că, la momentul încheierii testamentului şi a actelor de donaţie, dispunătoarea nu a avut discernământ, întrucât se afla într-o stare precară a sănătăţii ce determina o incapacitate naturală de a-şi exprima în mod valabil consimţământul. în plus, în concret, consimţământul acesteia a fost viciat de manevrele dolosive ale intimatei-pârâte, pe fondul unui psihic labil specific vârstei dispunătoarei, cu antecedente medicale, imobilizarea la domiciliu şi suferindă de multe boli cronice şi grave, care au impus o stare de dependenţă relaţională şi de autoîngrijire de care a profitat pârâta.
în situaţia îndoielilor cu privire la discernământul dispunătoarei, în vederea lămuririi tuturor aspectelor de fapt şi pentru formarea unei convingeri susţinute a primei instanţe, aceasta era datoare să dispună, din oficiu, efectuarea unei expertize medico-legale.
Problema includerii în cuprinsul legatelor cu titlu de particular a unor bunuri care nu se aflau în proprietatea testatoarei este una care se sancţionează cu nulitatea absolută determinată de nevalabilitatea obiectului actului juridic civil.
Prin manopere dolosive şi frauduloase ale surorii apelantului M.D.M., profitând de lipsa discernământului mamei apelantului, alterat la cei 90 de ani, din cauza bătrâneţii şi a altor numeroase boli, aşa cum s-a observat la un psihic labil cu un consimţământ viciat, conform art. 960-961 C. civ., a silit-o pe aceasta să semneze testamentul şi cele două acte de donaţie, pe care le contestă, fără ştirea şi absenţa apelantului, cu 17 luni înaintea decesului mamei reclamantului.
La data de 1 martie 2005 a formulat apel şi pârâta M.D.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se admită apelul şi să se dispună schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul introducerii în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului N. V. a anumitor bunuri.
Cu privire la modalitatea de împărţire a acţiunilor deţinute de defunctă Ia diverse societăţi de investiţii, aceasta nu este permisă în varianta aleasă de instanţă, faţă de împrejurarea că art. 102 din Legea nr. 31/1990 stipulează expres că acţiunile sunt indivizibile, aşadar, fracţionarea acestora nu este posibilă, pentru acest considerent se apreciază că se impune includerea acestor acţiuni într-un singur lot.
Cu privire la pasivul succesoral, a solicitat modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul constatării că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită a sumelor de plată reprezentând sulta stabilită în sarcina defunctei N.E., faţă de împrejurarea că de la data rămânerii definitive, respectiv 8 aprilie 2001, a sentinţei civile nr. 2038/17 martie 1999, pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, au trecut mai mult de 3 ani.
Cu privire la lotizarea masei succesorale, a solicitat ca instanţa să modifice competenţa lotului intimatului-reclamant.
III. Tribunalul a reţinut următoarele:
în mod corect a reţinut prima instanţă de fond în ceea ce priveşte situaţia de fapt că prin actele de donaţie autentificate, defuncta N.E. a donat pârâtei-reclamante M.D.M., cu scutire de raport, apartamentul nr. 5, et. 2 din imobilul situat în Bucureşti, str. O. nr. 10, sector 1 şi respectiv bunurile mobile aflate Ia momentul respectiv în acest apartament, care au fost şi enumerate la pct. 1-10. La aceeaşi dată a întocmit şi un testament autentificat, prin care a arătat că, luând cunoştinţă de art. 841 C. civ. privind rezerva descendenţilor, doreşte să asigure rezerva fiului său, reclamantul-pârât N.C.S., căruia i-a lăsat printr-un legat cu titlu particular mai multe bunuri, enumerate la pct. 1-5, instituind-o legatară universală pe fiica sa, pârâta-reclamantă M.D.M.
Reclamantul a contestat valabilitatea acestor liberalităţi, invocând drept prim motiv lipsa de discernământ a dispunătoarei la întocmirea lor.
Pentru validitatea actelor cu titlu gratuit este, într-adevăr, necesar ca dispunătorul să fi avut discernământ în momentul în care le-a întocmit, în sensul de a nu exista o incapacitate naturală, adică lipsa unei voinţe conştiente, indiferent dacă aceasta se datorează unei cauze permanente sau trecătoare.
întrucât persoana fizică cu deplină capacitate de exerciţiu este prezumată că are discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile, iar art. 856 C. civ. prevede expres că orice persoană este capabilă să dispună prin testament şi art. 949 C. civ. că orice persoană poate contracta, dacă nu este oprită de lege, capacitatea fiind regula, iar incapacitatea excepţia, este necesar ca lipsa de discernământ a dispu-nătorului să se dovedească în mod neechivoc.
Or, din probele administrate în cauză nu rezultă o asemenea situaţie.
Din analiza declaraţiilor martorilor, precum şi a celorlalte elemente cu caracter probator existente în cauză nu se poate reţine cu certitudine absenţa capacităţii psihice a defunctei de apreciere critică a conţinutului şi a consecinţelor ce decurg din semnarea testamentului şi a celor două contracte de donaţie.
în cadrul documentelor medicale prezentate, singurele pe baza cărora s-ar mai fi putut efectua la acest moment o expertiză medico-legală de specialitate, există doar un consult psihiatric, respectiv adeverinţa medicală eliberată de doctor B.G. - medic psihiatru, în care se face menţiunea că aceasta suferea de „stare anxios depresivă fond involutiv”, recomandându-i-se evitarea situaţiilor psihotraumatizante. în ce priveşte prescripţia din 4 februarie 1999, în care se arată că este necesară „evitarea oricărui efort fizic şi a stărilor de încordare nervoasă”, ea a fost făcută de un medic primar boli inteme-specialist cardiolog, ca urmare a unor probleme de sănătate ale defunctei de această natură.
Niciunul dintre înscrisurile în legătură cu pensionarea lui N.E. nu face nicio referire privind starea sa psihică ca fiind cauza invalidităţii de muncă, iar o asemenea situaţie, ce ar fi putut fi uşor dovedită cu acte, nu poate fi reţinută exclusiv pe baza declaraţiei martorului B.G., care a arătat că aceasta a fost internată înainte de pensionare, în anii 60, într-o clinică de psihiatrie. Depoziţia acestuia nu se coroborează nici cu declaraţiile celorlalţi martori, chiar celălalt martor al reclamantului, N.C.V., declarând că nu cunoaşte nimic despre eventualele probleme psihice ale defunctei.
De asemenea, astfel cum reiese din reţetele şi adeverinţele medicale depuse la dosar, tratamentele urmate de-a lungul timpului de autoarea părţilor nu au vizat tulburări psihice, ci doar afecţiuni somatice pentru care a fost şi internată şi care au constituit cauza decesului.
Nici din declaraţiile martorilor nu se poate reţine că defuncta a avut un comportament care să sugereze la momentul întocmirii actelor în discuţie o afecţiune psihică.
Este adevărat că martorul B.G. a declarat că atitudinea defunctei pe care a întâlnit-o în anul 1995 „i s-a părut ciudată, în sensul că se comporta chiar înainte de decesul surorii sale ca şi când acest eveniment s-ar fi produs deja”. Această afirmaţie, astfel cum a fost făcută, are caracterul unei aprecieri personale şi nu dovedeşte existenţa unui fapt obiectiv, a unei manifestări a defunctei din care să rezulte indubitabil prezenţa unei afecţiuni psihice. în plus, ea este combătută de declaraţia martorei B.A.C., vecina defunctei, care a relatat că „până în ultimele clipe, mai precis până la momentul accidentului vascular cu câteva zile înainte de deces, defuncta şi-a păstrat memoria foarte bună şi coerenţa şi s-a comportat normal” şi chiar de declaraţia celuilalt martor al reclamantului, care a arătat, în legătură cu o întâlnire cu aceasta din anul 2000, că starea ei psihică i s-a părut normală. întrucât capacitatea psihică se prezumă, iar incapacitatea trebuie dovedită, în aceste condiţii nu se poate reţine motivul de nulitate invocat.
Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar fi dovedit existenţa unei boli psihice la nivelul anului 1960, aceasta nu ar reprezenta un fapt suficient pentru anularea actelor în cauză, fiind necesar a se demonstra, pe de o parte, că boala persista şi la momentul întocmirii actelor, în timp ce, potrivit adeverinţei eliberate de medicul de familie S.E. la data la care s-a efectuat testamentul (iunie 2000), N.E. nu se afla în evidenţă cu boli psihice, iar, pe de altă parte, cel mai important, că boala respectivă face parte dintre acelea care afectează discernământul şi, în cazul în care este dintre cele care nu îl afectează permanent, că la chiar data respectivă capacitatea psihică a defunctei de a aprecia conţinutul şi efectele lor juridice era abolită, aceasta neaflându-se într-un moment de luciditate.
De asemenea, chiar dacă, potrivit adresei emise de 1ML „Mina Minovici” Bucureşti, stabilirea discernământului se face numai printr-o expertiză medico-legală psihiatrică de către comisia medico-legală psihiatrică, iar la data de 5 iunie 2000 s-a eliberat o adeverinţă de către un medic primar neurolog, doctor M.C., prin care se atestă în urma examenului neuropsihic că autoarea părţilor avea discernământul păstrat, adeverinţă care nu are deci o forţă probantă suficientă, acest aspect nu dovedeşte inexistenţa capacităţii psihice şi nici nu constituie un motiv de nulitate, întrucât avizul medicului specialist nu este, potrivit art. 59 din Legea nr. 36/1995, unul obligatoriu.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de nulitate, se are în vedere faptul că dolul, ca viciu de consimţământ, are trăsături specifice în materie de dispoziţii cu titlu gratuit. O persoană care este în preajma morţii este mult mai influenţabilă şi manoperele ce se exercită asupra sa de persoanele care o înconjoară pot cu uşurinţă să o convingă să facă dispoziţii de ultimă voinţă, având ca scop să avantajeze pe cei care urmăresc falsificarea voinţei sale. Liberalităţile obţinute prin asemenea mijloace sunt rezultatul sugestiei sau captaţiei.
Există sugestie de câte ori, prin mijloace ascunse şi tendenţioase, o persoană inspiră alteia ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.
Poartă numele de captaţie manoperele dolosive şi mijloacele frauduloase întrebuinţate de o persoană pentru a câştiga încrederea şi a înşela buna-credinţă a dispunătorului, prin inducerea acestuia în eroare, în scopul de a fi gratificată. Sunt situaţii tipice de captaţie afirmaţiile calomnioase la adresa moştenitorilor, ca şi sechestrarea, interceptarea corespondenţei, izolarea de rude şi de prieteni care conduc la acelaşi rezultat.
Nu poate fi reţinută teza reclamantului afirmată prin memoriul depus la data de 4 iunie 2002, în sensul că pârâta împreună cu soţul ei, prin mijloace viclene, au sădit în mintea testatoarei o aversiune faţă de acesta, sugestionându-i ideea de a fi numai ei privilegiaţi în partajarea succesiunii.
Nici din actele depuse şi nici din declaraţiile martorilor nu reiese că pârâta ar fi făcut în faţa defunctei afirmaţii, în sensul că reclamantul este la originea situaţiei menţionate de aceasta ca fiind cauza întocmirii în cuprinsul testamentului: „am ajuns să mă judec cu propriul meu fiu la vârsta de 90 ani”, precum şi în cererea de autentificare: „fiul meu nu a avut în ultimii ani o atitudine normală de fiu faţă de mamă, mai ales la vârstă înaintată. Lăcomia lui de a acapara tot s-a accentuat la decesul surorii mele, J.F. (mai 1995), când alături de persoane străine, a avut o atitudine vulgară şi violentă”.
în schimb, din probele administrate a reieşit că, într-adevăr, în cadrul dosarului nr. 14877/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul s-a situat pe o poziţie contrară celei a mamei sale, solicitând respingerea acţiunii în calitate de coproprietar al imobilului situat în str. P.M. nr. 12, sector 1, conform sentinţei nr. 8363/28 mai 1998 a aceleiaşi instanţe. De asemenea, prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu, reclamantul a recunoscut că a acuzat-o pe defunctă de sustragerea unor bunuri din succesiunea surorii sale.
Prin urmare, independent dacă atitudinea autoarei sale era sau nu justificată, ea nu a fost determinată de către pârâtă, ci chiar de acţiunile reclamantului, apreciate firesc în mod subiectiv de către aceasta.
Pentru donaţiile de bunuri mobile, art. 827 C civ. prevede, într-adevăr, o condiţie specială de formă, prevăzând că orice act de donaţie de mobile este valabil numai pentru obiectele prevăzute într-un stat estimativ, subsemnat de donator şi donatar. Actul estimativ, fiind un negotium iuris, poate să fie trecut în corpul actului de donaţie şi, în acest caz, face parte integrantă din el. De vreme ce părţile pot întocmi în aplicarea acestei dispoziţii legale chiar un act separat sub semnătură privată, cu atât mai mult includerea lui în chiar actul autentic de donaţie trebuie considerată valabilă.
Contrar susţinerilor apelantului-reclamant, instanţa nu a dat mai mult decât s-a cerut atunci când a procedat la anularea parţială a testamentului. în chiar motivarea punctului 1 din cererea de chemare în judecată, acesta a arătat că dispoziţia testamentară este lovită de nulitate absolută şi pentru faptul că deiuncta N.E. nu deţinea în proprietate decât o cotă din bunurile care au făcut obiectul legatului. Dacă testatorul a lăsat legat bunul altuia, crezând că este al său, legatul este nul conform art. 907 C. civ., prezumându-se că dacă ar fi cunoscut realitatea nu ar fi făcut liberalitatea. Dacă din testament nu rezultă în mod neîndoielnic cunoaşterea statutului juridic al bunului de către testator, se prezumă ignoranţa lui. Aceeaşi este şi situaţia legatului bunului indiviz. Soluţiile admise, în lipsă de reglementare, în materia vânzării bunului indiviz nu îşi găsesc aplicare în această materie, pentru care legea oferă soluţii deosebite, în acest caz sancţiunea fiind nulitatea parţială a legatului, iar nu nulitatea totală. De altfel, modalitatea în care a procedat instanţa, admiţând în fapt în parte cererea, nu este de natură să îl vatăme pe reclamant, acesta urmând să culeagă din moştenirea mamei sale bunuri potrivit rezervei sale succesorale, ceea ce înseamnă că este indiferent dacă le dobândeşte în calitate de legatar sau de moştenitor rezervatar.
Pentru determinarea măsurii în care operează nulitatea legatului, este necesară stabilirea în prealabil a masei succesorale rămase de pe urma defunctului N. V., de la care a dobândit şi testatoarea o cotă-parte din bunuri, precum şi a bunurilor care au făcut parte din patrimoniul defunctei N.E., aceleaşi la data întocmirii testamentului şi la data decesului.
în masa succesorală lăsată de defunctul N.V. se include, în primul rând, cota de 1/5 din terenul în suprafaţă de 3 ha situat în comuna P., jud. Ilfov, care a aparţinut lui P.N., acesta fiind împroprietărit prin titlul definitiv de proprietate nr. 484416/19 iulie 1927, eliberat de ministrul secretar de stat la Departamentul Agriculturii şi Domeniilor, în virtutea Legii pentru reforma agrară.
întrucât părţile nu au administrat probe cu privire la cota ce se cuvenea autorului lor N.V. din moştenirea defunctului N.P., pe care o culeg prin retransmitere, urmează a se prezuma că celelalte patru persoane menţionate în cuprinsul titlului au cote egale cu acesta. Fiind dobândit pe cale de moştenire, terenul are calitatea de bun propriu al defunctului, în temeiul art. 31 lit. b) C. fam.
în masa succesorală intră şi terenul în suprafaţă de 600 mp, situat în satul J.V., oraşul C., jud. Vâlcea, tarla 46, parcela 20, dreptul de proprietate asupra acestuia fiind reconstituit prin titlul de proprietate nr. 301/50738/27 noiembrie 1995 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea.
Este adevărat că, potrivit certificatului de căsătorie seria C8 nr. 098317, la data de 18 aprilie 1935, a intervenit căsătoria dintre N.V. şi N.(fostă I.)E. Cum singura probă cu privire la dobândirea acestui bun este chiar titlul de proprietate menţionat, în care se arată că terenul se reconstituie lui N.E., N.C.S. şi M.D.M. „în calitate de moştenitori ai lui N.V.”, ceea ce presupune că la momentul preluării, bunul era proprietatea acestuia, revenea pârâtei sarcina de a face dovada că acesta ar fi fost dobândit în timpul căsătoriei, astfel cum a susţinut, şi după anul 1954, când a intrat în vigoare Codul familiei, regimul matrimonial legal anterior acestui moment fiind cel al separaţiei de bunuri.
Este supus partajului şi terenul în suprafaţă de 650 mp, situat în staţiunea C., comuna M., jud. Prahova, tarla 11, parcela 493/14, dreptul de proprietate asupra acestuia fiind reconstituit prin titlul de proprietate nr. 113445/25 martie 2003, emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova.
în privinţa acestui imobil, nu mai există discuţii cu privire la regimul său juridic, fiind dobândit de defunct în timpul căsătoriei, dar anterior anului 1954, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 aprilie 1938 cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor - Casa Pădurilor Statului.
Referitor la terenul în suprafaţă de 300 mp situat în staţiunea E.S., judeţul Constanţa, se constată că acesta a fost dobândit de către defunctul N. V., ca urmare a unei decizii prin care s-a aprobat vânzarea locului de casă nr. 119, tot printr-un titlu de proprietate eliberat de Ministerul Agriculturii şi al Domeniilor în numele Maiestăţii Sale Regelui României Ferdinand I, nr. 901/13 ianuarie 1927.
Este adevărat că, prin adresa nr. 1257/1991, emisă de Consiliul Local al Oraşului E., se arată că în evidenţa Circumscripţiei fiscale orăşeneşti, lotul nr. 119 a figurat în matricola nr. 1338 pe numele N.V. până în anul 1950, după care nu a mai fost declarat şi înscris. La matricola nr. 1723, lotul nr. 119 figurează ca teren viran fără a mai fi înscris proprietaru/. Lotul nr. 119 este liber, fără construcţii şi este Cuprins într-un detaliu de sistematizare aprobat prin Decretul nr. 50/1979.
Cum dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, bunul nu a ieşit niciodată din patrimoniul autorului părţilor. De asemenea, includerea terenului într-un detaliu de sistematizare poate cel mult să aibă, din punct de vedere juridic, valoarea unei preluări în fapt, astfel că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, nu a intrat în proprietatea statului, iar N.V. şi-a păstrat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitatea de proprietar avută la momentul preluării.
Din patrimoniul defunctului a mai făcut parte şi imobilul situat în Bucureşti, str. P.M. nr. 12, sector 1. Acesta a fost redobândit prin sentinţa civilă nr. 8363/28 mai 1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii N.E., M.D.M. şi N.S., în contradictoriu cu pârâtul C.G.M.B., care a fost obligat să îl lase în deplină proprietate şi liniştită posesie.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 815/112/1996, SC Rom Vial SA înstrăinase, în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriaşei S.E. apartamentul nr. 2, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 267/112/1996, chiriaşului C.G. apartamentul nr. 1. în privinţa acestui din urmă apartament s-a constatat, în mod irevocabil, nulitatea absolută prin decizia civilă nr. 1129/11 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, astfel că urmează a fi inclus în masa partajabilă.
Contrar susţinerilor apelantei-pârâte, imobilul urmează a fi inclus în întregime în masa succesorală de pe urma defunctului N.V., inclusiv, deci, construcţiile edificate pe teren, despre care nu se contestă că ar fi fost proprietatea exclusivă a defunctului, bineînţeles cu excepţia apartamentului nr. 2.
în sfârşit, în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului N.V. se include şi dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în Bucureşti, Cimitirul Sfânta Vineri, despre care se menţionează în certificatul de moştenitor nr. 551/9 iunie 1971 eliberat de notariatul de stat local al Sectorului 3 că era deţinut de defunct în baza actului de concesiune nr. 5629/1951 emis de Administraţia Crematoriu şi Cimitire. De altfel, ulterior, defunctei şi celor doi descendenţi ai săi li s-a eliberat un nou act de concesiune de către Secţia Cimitirelor şi a Crematoriului Uman, cunr. 3661/5 martie 1976.
Acest bun face parte din patrimoniul succesoral, nu însă şi din masa partajabilă. Potrivit unei reguli consacrate, dreptul real de folosinţă asupra locurilor de înmormântare şi lucrărilor funerare se transmite în indiviziune soţului supravieţuitor şi rudelor celor mai apropiate ale defunctului, în conformitate cu regulamentele cimitirelor, neputând face obiectul partajului decât în situaţii excepţionale, pentru municipiul Bucureşti fiind incident Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi crematoriilor umane, constituind anexa la
H.C.G.M.B. nr. 100/10 aprilie 2003, care, prin art. 12 alin. (2), instituie o dispoziţie corespunzătoare. O asemenea situaţie se regăseşte în ce priveşte locul de veci care face parte din masa succesorală a defunctei N.E., care a dispus prin legat de bunul respectiv în favoarea fiului său.
Prin testamentul redactat, semnat şi datat de N.V. la data de 4 aprilie 1970, valabil conform art. 859 C. civ., acesta a instituit-o legatară universală pe N.E., astfel că reclamantul şi pârâta, fiind moştenitori rezervatari în temeiul art. 841 C. civ., dobândesc împotriva voinţei defunctului flecare câte o cotă de 1/3, fiecare dintre cei trei succesori deţinând astfel, conform cotelor reţinute de prima instanţă şi necontestate de către părţi câte 1/3. Pe cale de consecinţă, în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei N.E., se va include, în primul rând, cota de 1/3 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului N.V., în valoare de 3.719.357.733 ROL.
De asemenea, masa succesorală va cuprinde apartamentul nr. 37 situat în Bucureşti, str. S. nr. 137, bl. 69A, sector 5, dobândit de către J.F. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4408/3 iulie 1991 încheiat cu Imobiliara RA Sucursala Cotroceni şi atribuit defunctei la partaj prin sentinţa civilă nr. 2038/17 martie 1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, evaluat în aceleaşi condiţii de expertul P.V.A. la 1.089.000.000 ROL.
La data deschiderii succesiunii, în patrimoniul defunctei se afla şi cota de 1/2 din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci nr. 144 situat în cimitirul G.
Prin certificatul de acţionar nr. 242638/27 decembrie 1996, defuncta a dobândit şi un număr de 1.000 acţiuni nominative la Fondul Proprietăţii Private M.
Nu vor fi incluse în masa succesorală imobilul situat în str. O. nr. 10, ap. 5, et. 2, sector I, care a fost dobândit de către defunctă prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de stat local al Sectorului 1, care a fost evaluat de expert P.V.A. prin raportul depus la 10 mai 2006 la 4.087.000.000 ROL şi nici bunurile mobile din acest apartament, care au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert E.C. la 21 noiembrie 2002 şi evaluate conform înţelegerii părţilor la 1.164.288.000 ROL, întrucât acestea nu se mai găseau în patrimoniul defunctei la data deschiderii succesiunii, deoarece fuseseră înstrăinate prin cele două acte de donaţie disputate, a căror valabilitate a fost reţinută potrivit consideraţiilor anterioare.
în schimb, valoarea acestor bunuri va fi avută în vedere la stabilirea masei de calcul, la care se raportează fracţiunile reprezentând rezerva succesorală, respectiv cotitatea disponibilă. Masa succesorală luată în considerare în acest scop nu este cea efectiv lăsată de defunct; trebuie avute în vedere şi donaţiile făcute de el în timpul vieţii, căci rezerva îi ocroteşte pe moştenitorii rezervatari nu numai împotriva dispoziţiilor testamentare, dar şi împotriva liberalităţilor făcute prin acte între vii. înseamnă că stabilirea masei de calcul presupune reconstituirea patrimoniului defunctului prin calcul pe hârtie, pentru a stabili valoarea pe care ar fi avut-o nemicşorat prin donaţii. Numai în cazul în care prin donaţiile făcute s-ar fi depăşit cotitatea disponibilă, ar opera reducţiunea acestora şi indirect reîntregirea masei succesorale cu aceste bunuri.
în primul rând, în temeiul art. 907 C. civ., Tribunalul a dispus anularea parţială a testamentului autentificat de BNP D.R. pentru bunurile în privinţa cărora dreptul de proprietate sau o cotă din acesta nu se regăsea la data respectivă în patrimoniul dispunătoarei. în acest sens, legatul cu titlu particular este valabil numai pentru: 1/3 din terenul în suprafaţă de 300 mp situat în staţiunea E.S., jud. Constanţa -261.202.500 ROL, 1/15 din terenul în suprafaţă de 30.000 mp situat în comuna P., tarla 28, parcela 178/3, judeţul Ilfov - 111.446.400 ROL, 1/3 din terenul în suprafaţă de 600 mp situat în oraşul J.V., oraş C., jud. Vâlcea - 80.000.000 ROL şi 1/2 din dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în cimitirul Ghencea - 13.000.000 ROL. Valoarea legatului valabil instituit prin testament este de 465.648.900 ROL.
în speţă, masa succesorală rămasă de pe urma defunctului N.V., este de 11.158.073.200 ROL, iar masa de partajat, din care se exclude dreptul de concesiune asupra locului de veci, care va rămâne în indiviziune, este de 11.057.073.200 ROL.
Masa de calcul pentru succesiunea defunctei N.E., prin însumarea masei succesorale, care include desigur drepturile de concesiune asupra locurilor de veci din cele două cimitire, de 5.009.429.133 ROL, cu valoarea totală a bunurilor donate, de 5.251.288.000 ROL, este de 10.260.717.133 ROL, ceea ce înseamnă că valoarea rezervei reclamantului de 1/3, conform art. 841 C. civ., este de 3.420.239.044 ROL. Rezerva se calculează raportat la masa succesorală efectivă, deci totalitatea drepturilor cu conţinut economic, iar nu la masa de partajat, aceasta din urmă fiind necesar a fi determinată numai pentru ieşirea din indiviziune care, într-adevăr, nu poate să privească decât bunurile aflate în coproprietate.
Masa succesorală rămasă efectiv de pe urma defunctei fiind în valoare de 5.009.429.133 ROL, prin scăderea valorii legatului în favoarea reclamantului, valoarea legatului universal lăsat pârâtei este de 4.543.780.233 ROL.
Fiind încălcată deci rezerva succesorală, se va proceda conform procedeului folosit de către prima instanţă la reducerea liberalităţilor în ordinea prevăzută de art. 850 alin. (I) C. civ., respectiv legatul înaintea donaţiilor.
Rezerva succesorală fiind încălcată cu diferenţa între valoarea acesteia — 3.420.239.044 ROL şi valoarea legatului particular primit de reclamant - 465.648.900 ROL, respectiv 2.954.590.144 ROL, legatul cu titlu universal primit de către pârâtă va fi redus în măsura necesară reîntregirii rezervei cu aceeaşi sumă, respectiv până la valoarea de 1.589.190.089 ROL. Din masa succesorală a defunctei reclamantul trebuie să primească deci bunuri în valoare de 3.420.239.044 ROL, iar pârâta în valoare de 1.589.190.089 ROL, aceasta rămânând şi proprietara bunurilor donate în timpul vieţii de defunctă, în valoare de
5.251.288.000 ROL, întrucât nu este necesară şi reducţiunea acestora.
Pe cale de consecinţă, din masa de partajat rămasă de pe urma defunctului N.V., cu excluderea dreptului de concesiune, care va rămâne în indiviziune, rămân fiecărei părţi bunuri în valoare de 1/3, respectiv 11.057.073.200 ROL/3 = 3.685.691.066 ROL. Pentru determinarea masei de partajat de pe urma defunctei N.E., o primă operaţiune constă în excluderea din masa succesorală rămasă a cotei sale de 1/3 din dreptul de concesiune dobândit de la defunct, deci 33.666.667 ROL. Pentru ca şi din acest bun părţile să deţină aceleaşi cote pe care le au din întreaga masă succesorală, din diferenţa obţinută prin această operaţiune de scădere, de 4.975.762.466 ROL, reclamantului i se cuvin aplicând regula de trei simplă ia valoarea rezervei sale bunuri în valoare de 3.397.252.782 ROL şi pârâtei bunuri în valoare de 1.578.509.684 ROL. în al doilea rând, întrucât reclamantului i-a fost lăsat prin legat, în exclusivitate, dreptul de concesiune în cotă de 1/2, în valoare de 13.000.000 ROL, din bunurile cu privire la care se află în indiviziune cu pârâta i se cuvine un lot în valoare de 3.384.252.782 ROL.
Prin urmare, din ansamblul bunurilor supuse partajului - reprezentând diferenţa dintre totalul bunurilor aflate în indiviziune şi dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în cimitirul Sfânta
Vineri, care va rămâne în continuare în indiviziune şi dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în cimitirul Ghencea, care a revenit numai reclamantului -, acestuia i se cuvin bunuri în valoare totală de 7.069.943.848 ROL, iar pârâtei de 5.264.200.750 ROL. Bunurile aflate în indiviziune sunt, într-adevăr, în valoare de 12.334.144.600 ROL şi însumând masa partajabilă a defunctului N.V., de 11.057.073.200 ROL cu bunurile dobândite de defuncta N.E. după decesul acestuia — de
1.290.071.400 ROL, din care se scade dreptul de concesiune dobândit prin moştenire de la sora sa, pe care l-a atribuit în exclusivitate unuia dintre moştenitori, astfel că nu va mai fi partajat, respectiv
1.277.071.400 ROL, suma rezultată urmând a fi egală şi cu valoarea totală a celor două loturi.
In temeiul art. 742 C. civ., Tribunalul a procedat la formarea din nou a loturilor.
Pentru echilibrarea loturilor, pârâta-reclamantă a fost obligată la plata unei sulte calculată ca fiind diferenţa între valoarea bunurilor la care avea dreptul reclamantul-pârât, de 7.069.943.848 ROL şi valoarea bunurilor primite, de 6.549.573.200 ROL, sau ca fiind diferenţa dintre valoarea lotului atribuit pârâtei-reclamante, de 5.784.571.400 ROL şi valoarea bunurilor la care avea dreptul potrivit cotelor sale, de 5.264.200.750 ROL.
întrucât instanţa este învestită numai cu soluţionarea cererii de constatare a pasivului succesoral, deci a tuturor datoriilor pe care N.E. le avea la data decesului, moment la care nu intervenise prescripţia dreptului de a mai solicita suita stabilită în sarcina defunctei prin sentinţa civilă nr. 2038/17 martie 1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. 8972/1995, deoarece termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă, potrivit art. 284 alin. (5) C. proc. civ., la data rămânerii definitive a sentinţei, respectiv conform menţiunii făcute pe verso-ul acesteia în anul 2001, când a fost pronunţată decizia civilă nr. 804 de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, astfel că nu s-a împlinit până la 6 noiembrie 2001, este neîntemeiat şi motivul de apel susţinut de apelanta M.C. în legătură cu acest aspect.
IV. Prin încheiere ulterioară, Tribunalul a constatat că la calcularea valorii bunurilor care se cuveneau fiecăreia dintre părţi din ansamblul masei de partajat totale, respectiv totalitatea bunurilor aflate în copro-prietatea părţilor s-a strecurat o eroare.
Astfel, din masa de partajat rămasă de pe urma defunctului N.V., cu excluderea dreptului de concesiune, care va rămâne în indiviziune, rămân fiecărei părţi bunuri în valoare de 1/3, respectiv 11.057.073.200 ROL/3 = 3.685.691.066 ROL. Pentru determinarea masei de partajat de pe urma defunctei N.E., o primă operaţiune constă în excluderea şi din masa sa succesorală a cotei sale de 1/3 din dreptul de concesiune dobândit de la defunct, deci 33.666.667 ROL. Pentru ca şi din acest bun părţile să deţină aceleaşi cote pe care le au din întreaga masă succesorală, din diferenţa obţinută prin această operaţiune de scădere, de 4.975.762.466 ROL, reclamantului i se cuvin aplicând regula de trei simplă la valoarea rezervei sale, bunuri în valoare de 3.397.252.782 ROL şi pârâtei bunuri în valoare de 1.578.509.684 ROL. în al doilea rând, întrucât reclamantului i-a fost lăsat prin legat în exclusivitate dreptul de concesiune în cotă de 1/2, în valoare de 13.000.000 ROL, din bunurile cu privire la care se află în indiviziune cu pârâta i se cuvine un lot în valoare de 3.384.252.782 ROL.
Prin urmare, din ansamblul bunurilor supuse partajului - reprezentând diferenţa dintre totalul bunurilor aflate în indiviziune şi dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în cimitirul Sfânta Vineri, care va rămâne în continuare în indiviziune şi dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în cimitirul Ghencea, care a revenit numai reclamantului — , acestuia i se cuvin bunuri în valoare totală de 7.069.943.848 ROL, iar pârâtei de 5.264.200.750 ROL.
De asemenea, sulta, care se calculează ca fiind diferenţa între valoarea bunurilor la care avea dreptul reclamantul-pârât, de 7.069.943.848 ROL, şi valoarea bunurilor primite, de 6.549.573.200 ROL, sau ca fiind diferenţa dintre valoarea lotului atribuit pârâtei-reclamante, de
5.784.571.400 ROL, şi valoarea bunurilor la care avea dreptul potrivit cotelor sale, de 5.264.200.750 ROL este, în realitate, de 520.370.649 ROL, iar nu de 809.945.934 ROL.
Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., decizia nr. 1818 din 22 decembrie 2006, nepublicată
Notă: Cu privire la terenul situat în staţiunea E.S., jud. Constanţa, este de remarcat că, potrivit mecanismului juridic instituit de Legea nr. 10/2001, recunoaşterea şi protecţia juridică a dreptului de proprietate ce a aparţinut foştilor titulari anterior anului 1948, chiar în situaţia în care imobilele au fost preluate fără titlu, este condiţionată de obţinerea în prealabil de către aceştia a unei decizii sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu statul [art. 2 alin. (2), în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată]. Numai în acest mod pot fi interpretate prevederile textului de lege arătat: „Per
soanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi”, deoarece imposibilitatea juridică de exercitare a unui drept este echivalentă cu negarea existenţei lui.
Ca atare, în ipoteza în care părţile nu au efectuat demersurile legale pentru a putea redobândi şi acest teren, fie prin introducerea unei acţiuni în revendicare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, fie prin formularea unor notificări în temeiul Legilor nr. 112/1995 sau nr. 10/2001 (din speţă nerezultând că au fost lămurite aceste aspecte), dreptul de proprietate nu se regăseşte în patrimoniul acestora şi, ca atare, nu ar fi putut face obiectul partajului.
| ← Testament. Legate particulare. Substituţie fideicomisară în... | Rezerva succesorală. Stabilire în funcţie de numărul... → |
|---|
