Reziliere. Garanţie stabilită în monedă străină. Modalitatea de restituire
Comentarii |
|
Conform prevederilor art. 969 C. civ., convenţiile încheiate legal, care nu contravin dispoziţiilor de ordine publică, au putere de lege între părţi. în speţă, raportul creat conform convenţiei are o valoare tot atât de puternică ca şi raportul creat printr-o dispoziţie imperativă a legii. Prin contract părţile au stipulat preţul garanţiei în monedă străină, aceasta legând atât pe cel obligat a plăti garanţia, cât şi partea obligată a o restitui. Plata efectivă s-a făcut corect în moneda naţională (garanţia în dolari, în echivalent lei la data plăţii, aşadar, la data restituirii, iar nu echivalentul în lei achitat la data naşterii raporturilor contractuale) cu respectarea normelor imperative emise de Banca Naţională a României, fără să afecteze clauza contractuală.
C.A Bucureşti, s. a Vl-a com., decizia nr. 933 din 17 iunie 2002, in P.J.C. 2002, p. 64
Prin cererea înregistrată sub nr. 9.064/2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia comercială, reclamanta SC P. SRL a chemat în judecată pârâta SC B. SA, solicitând instanţei să constate rezilierea contractului de comodat nr. 756 din 25 februarie 1998 şi a contractului de livrare nr. 756 din 25 februarie 1998 şi să dispună obligarea societăţii pârâte la restituirea contravalorii în lei a sumei de 7.500 dolari SUA, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, s-a arătat că pârâta a solicitat rezilierea contractelor, reclamanta comunicând acordul său faţă de clauzele abuzive conţinute de actele încheiate şi că în temeiul art. 6 şi art. 8 din contract se cuvine restituirea garanţiei constituite de reclamantă la încheierea contractului.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la 12 decembrie 2001, pârâta a solicitat respingerea primului capăt de cerere ca inadmisibil, întrucât rezilierea, operând de drept, reclamanta nu îşi poate întemeia acţiunea pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
în ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, s-a solicitat admiterea în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 63.849.380 lei reprezentând contravaloarea garanţiilor contractuale constituite în contabilitate de către reclamantă. S-au invocat în acest sens dispoziţiile art. 8 alin. (3) din contract.
Prin sentinţa civilă nr. 689 din 24 ianuarie 2002, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia prematurităţii acţiunii ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată şi a constatat reziliate contractul de comodat nr. 756/1998 şi contractul de livrare nr. 756/1998, obligând pârâta la plata sumei de 7.500 dolari SUA, în lei la data efectuării plăţii, precum şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 13.910.200 lei.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. S-a solicitat modificarea în parte a sentinţei, în sensul obligării la plata sumei de 63.849.380 lei.
în esenţă, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi art. 970 C. civ. şi a prevederilor contractuale, întrucât art. 8 alin. (3) din contract prevede că „în caz de reziliere, proprietarul va restitui clientului garanţia contractuală care a fost constituită". Or, garanţia contractuală a fost achitată în lei. S-au invocat şi dispoziţiile art. 1604 C. civ., potrivit cărora depozitarul trebuie să restituie numai ceea ce a primit, în aceeaşi monedă, indiferent dacă valoarea acesteia a scăzut sau a sporit pe perioada derulării contractului, şi principiul echităţii, restituirea
garanţiei în dolari, potrivit clauzelor contractului, fiind socotită prea oneroasă.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a respins recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
în fapt, prin contractul de comodat nr. 756 din 25 februarie 1998, părţile au stipulat, la art. 6, o garanţie contractuală, intimatul având obligaţia de a constitui o garanţie de 7.500 dolari SUA, în lei, la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii. Potrivit art. 8 alin. (3) din acelaşi contract, în caz de reziliere, garanţia contractuală constituită urmează a fi restituită.
Recurenta nu a contestat obligaţia de restituire a garanţiei, ci cuantumul acesteia, susţinând că, atâta vreme cât plata la data constituirii s-a făcut în lei, urmează ca doar această sumă să fie restituită. Un asemenea raţionament nu poate fi primit, întrucât s-ar încălca prevederile art. 969 C. civ., prin contract părţile stabilind valoarea garanţiei în monedă străină, respectiv 7.500 dolari SUA.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 352/1991, toate persoanele juridice care produc, comercializează mărfiiri sau prestează servicii cu plata în valută liber convertibilă vor efectua aceste operaţiuni în condiţiile prevăzute de Regulamentul Băncii Naţionale a României privind operaţiunile curente şi transferurile de capital cu mijloace de plată străine, cu plata în lei. în consecinţă, pe teritoriul României decontările se efectuează numai în monedă naţională.
Din cuprinsul art. 969 C. civ. rezultă că numai convenţiile încheiate legal, care nu contravin dispoziţiilor de ordine publică, au putere de lege între părţi.
în speţă, raportul creat prin contract are o valoare tot atât de puternică ca şi raportul creat printr-o dispoziţie imperativă a legii. Prin contract părţile au stipulat preţul garanţiei în monedă străină, aceasta legând atât pe cel obligat a plăti garanţia, cât şi partea obligată a o restitui. Plata efectivă s-a făcut în moneda naţională, cu respectarea normelor imperative emise de Banca Naţională a României, fără să afecteze clauza contractuală.
în consecinţă, în temeiul art. 1604 C. civ., recurenta este obligată să restituie ceea ce a primit, pentru că la data efectuării plăţii, potrivit normelor Băncii Naţionale a României în vigoare, a primit 7.500 dolari SUA. Obligaţia de restituire în aceste condiţii nu apare ca oneroasă, ci echitabilă.
Valoarea acestei sume nu s-a modificat, iar devalorizarea monedei naţionale nu afectează executarea, întrucât nu este moneda contractului. Prin urmare, instanţa de fond nu a obligat la plata unei sume mai mari decât cea constituită la data încheierii contractului. Referitor la practica juridică invocată, instanţa nu este ţinută de raţionamentele juridice greşite strecurate în hotărârile invocate.
← Comodat cu termen. Acţiune în reziliere. Condiţii. Clauză... | Clauză de încetare anticipată. Validitate → |
---|