Servitute de trecere
| Comentarii |
|
Reclamanţii au investit instanţa cu o cerere privind instituirea unei servituţi de trecere pe terenul proprietatea pârâţilor situat în comuna C, Judeţul C., invocându-se caracterul de loc înfundat şi lipsa oricărei căi de acces pietonal şi auto spre drumul comunal DE277.
Potrivit art.616 cod civil "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-1 despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar ocaziona".
Conform art.617 Cod civil "trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta proprietarul fondului închis, ca să iasă la drum", dar aleasă prin locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă" (art.618 Cod civil).
în cauza de faţă s-a mai invocat şi faptul că reclamanţii au folosit de 18 ani calea de acces spre drumul public, pe proprietatea pârâţilor şi că ei au cumpărat terenul de la acelaşi autor de la care au achiziţionat şi părinţii pârâtei.
Pentru ca starea de înfundare a fondului să poată constitui un titlu legal pentru servitutea de trecere, trebuie ca ea să nu fie datorată faptului proprietarului acestui teren, ci a unei împrejurări străine de voinţa lui şi a autorului lui.
Legea mărgineşte dreptul de trecere, întemeiat pe dispoziţiile art.616 Cod civil, la necesităţile de exploatare ale locului înfundat.
Uzul şi întinderea servituţilor de trecere pot fi înscrise în titlul ce se constituie sau în lipsă de titlu, după regulile înscrise în art.623 şi urm.Cod civil, raportat la art.5 şi 969 Cod civil.
Potrivit art.624 Cod civil, aceste servituţi nu se pot stabili decât prin titlu şi nu pot fi dobândite prin uzucapiune, adică prin posesiune prelungită, în condiţiile legii.
Conform art.627 Cod civil, dacă în urma unui act de dispoziţie două fonduri, între care există un semn vizibil de servitute, trec în stăpânirea a doi proprietari diferiţi, sarcina exteriorizată prin acest semn (ex.o poartă, o potecă, un drum, etc.) capătă caracterul unei servituţi, cu condiţia ca actul de înstrăinare să nu conţină nici o dispoziţie contrară.
Reclamanţii nu au probat existenţa servituţii de trecere prin destinaţiunea fostului proprietar, conform dispoziţiilor de lege sus citate, ci doar au susţinut că au avut succes pe terenul pârâţilor o perioadă de 18 ani.
Potrivit art. 1 169 Cod civil, acela ce face o afirmaţie în justiţie, are obligaţia să o dovedească.
Prin urmare, greşit ambele instanţe au răsturnat sarcina probei pentru
pârâţi.
în consecinţă, nu s-a demonstrat imposibilitatea absolută în care trebuie să se găsească reclamanţii, în sensul că efectiv nu au nici o cale de acces spre drumul comunal şi, astfel, s-ar impune instituirea unei servituţi de trecere pe terenul proprietatea pârâţilor.
Curtea de Apel Constanţa - decizia civilă nr.1264/27 august 2001
| ← Servitute de trecere. Revendicarea terenului supus servituţii | Servitute de trecere. Drum de acces → |
|---|
