Simulaţie. Regim probator
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1191-1198
La simulaţia prin interpunerea de persoane ambele părţi contractante, din actul aparent, urmăresc, în mod conştient, ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană căreia i se asigură anonimatul, tocmai prin simularea persoanei.
Fiind vorba de un act juridic proba acestuia se va face în condiţiile art. 1191-1198 C. civ. între părţile contractante. Cel ce beneficiază de libertate probatorie este terţul faţă de care actul juridic încheiat de părţi este un fapt juridic. între părţile contractante poate fi folosit orice mijloc de probă doar în cazul în care simulaţia este ilicită sau imorală, când se urmăreşte fraudarea legii, eludarea unor dispoziţii legale imperative, de ordine publică sau când s-a făcut prin doi sau violenţă.
Decizia civilă nr. 485/R din 1 noiembrie 2006 - R. T.
Prin sentinţa civilă nr. 8922 din 22 octombrie 2003 Judecătoria B. a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.C. în contradictoriu cu pârâtul V.B.A. şi în consecinţă: a constatat ca fiind simulat contractul de împrumut autentificat la B.N.P. A respins restul pretenţiilor privitoare la instituirea ipotecii şi interdicţiei de înstrăinare din acelaşi contract. A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de
2.500.000 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Prin decizia civilă nr. 192 din 22 mai 2006 Tribunalul B., cu majoritate de voturi, a admis apelul declarat de apelantul pârât V.B.A. împotriva sentinţei civile nr. 8922 din 22 octombrie 2003 a Judecătoriei B., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea formulată de reclamantul G.C. în contradictoriu cu pârâtul V.B.A. având ca obiect constatarea simulaţiei contractului de împrumut autentificat la B.N.P.
împotriva decizie, a declarat recurs reclamantul G.C. întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că instanţa de apel nu a ţinut cont că între părţile contractante proba simulaţiei se poate face în condiţiile art. 1191-1198 C. civ., iar aflându-ne în faţa unei simulaţii prin interpunere de persoane chiar dacă este vorba de un înscris autentic proba se poate face prin contraînscris sau orice alt mijloc de probă; că prin act secret se înţelege convenţia părţilor în sens de negotium şi nu de instrumentum, iar când proba constă într-un înscris el nu trebuie condiţionat de data la care a fost confecţionat, determinantă fiind puterea doveditoare a actului; că în cauză sunt operante dispoziţiile art. 1173, art. 1174 şi art. 1175 C. civ. potrivit cărora împotriva actului public se poate face proba prin orice mijloc de probă când are drept scop combaterea declaraţiilor făcute de părţi şi nu a faptelor constatate de autoritatea care autentifică.
Intimatul V.B.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, iar intimatul P.I. a depus o somaţie privind oferta reală de plată, ca mijloc de probă în recurs.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat.
Cauza supusă judecăţii are ca obiect constatarea simulaţiei prin interpunere de persoane.
La simulaţia prin interpunerea de persoane ambele părţi contractante, din actul aparent, urmăresc, în mod conştient, ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană căreia i se asigură anonimatul, tocmai prin simularea persoanei.
Susţinerea recurentului privitoare la faptul că între părţi proba actului secret se poate face prin orice mijloc de probă este nelegală. Fiind vorba de un act juridic proba acestuia se va face în condiţiile art. 1191-1198 între părţile contractante. Cel ce beneficiază de libertate probatorie este terţul faţă de care actul juridic încheiat de părţi este un fapt juridic. între părţile contractante poate fi folosit orice mijloc de probă doar în cazul în care simulaţia este ilicită sau imorală, când se urmăreşte fraudarea legii, eludarea unor dispoziţii legale imperative, de ordine publică sau când s-a făcut prin doi sau violenţă.
în speţa dedusă judecăţii nu ne aflăm în nici unul dintre aceste cazuri, iar reclamantul nu este un terţ faţă de act ci este una dintre părţile contractante.
în ceea ce priveşte incidenţa art. 1173-1175 C. civ. recurentul nu a făcut dovada existenţei actului secret care modifică actul aparent. Declaraţia pe proprie răspundere a intimatului pârât P.I., dată cu mulţi ani după încheierea actului public, nu poate constitui o dovadă suficientă pentru admiterea acţiunii atâta timp cât nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar, ea fiind o mărturisire simplă care nu poate înlocui în totalitate actul juridic, chiar numai în forma de negotium ce ar fi trebuit să fie constituit anterior sau concomitent cu actul public.
Nici oferta reală de plată, depusă ca probă în instanţa de recurs nu poate conduce la o altă soluţie, având în vedere că ea cuprinde şi o mărturisire a reclamantului privitor la persoana în favoarea căreia s-a realizat împrumutul. Această mărturisire nu poate fi coroborată cu cea mai sus menţionată pentru că ele sunt făcute de două din părţile implicate în proces şi s-ar ajunge, în afara altor probe pertinente şi concludente să se realizeze o înţelegere frauduloasă chiar în faţa instanţei.
Pentru toate considerente de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
Capitolul IV. Legea nr. 10/2001. Imobile preluate de stat în mod abuziv
| ← Revendicare. Principiul disponibilităţii. Hotărârea... | Acţiune în constatarea nulităţii deciziei de restituire... → |
|---|
