Anularea deciziei emisă în baza Legii nr. 10/2001 de societatea deţinătoare în etapa administrativă nu obligă instanţa să pronunţe o hotărâre judecătorească de restituire a imobilului sau acordarea despăgubirii
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 26 alin. (3)
în faza judiciară a procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, instanţa realizează un control al legalităţii deciziei emise de persoana notificată, iar acest control se limitează la aspecte ce au fost soluţionate prin această decizie.
Instanţa nu poate statua asupra măsurilor reparatorii ce se cuvin contestatoarei în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece ar eluda dispoziţiile imperative ale acestui act normativ, care stabilesc în sarcina entităţii învestite potrivit legii cu soluţionarea notificării, obligaţia de a stabili aceste măsuri.
Decizia civilă nr. 205/Ap din 23 octombrie. 2006 - A.P.
Prin sentinţa civilă 69/2006, Tribunalul B. a dispus următoarele: s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea G.V.Z. în contradictoriu cu intimata SC B SA reprezentată de lichidator judiciar SC
C.E. SA şi în consecinţă.
S-a anulat decizia nr. 24 emisă la data de 30.11.2005, de către intimată.
Obligă intimata să emită, în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001, o nouă Decizie prin care să soluţioneze notificarea formulată de contestatoare cu privire la imobilul înscris în CF, prin acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. Tribunalul a reţinut că, contestatoarea a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001. împrejurarea că, actele depuse în copie de contestatoare odată cu notificarea, în dovedirea calităţii de proprietari ai antecesorilor săi pentru imobilul în litigiu şi în dovedirea calităţii sale de succesor în drepturi al acestora, nu au fost certificate pentru conformitate cu originalul nu este de natură a determina respingerea notificării formulată de aceasta, în condiţiile în care, intimata nu s-a conformat dispoziţiilor art. 22.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
De asemenea, indicarea de către intimată drept temei al soluţiei pe care a adoptat-o prin decizia contestată a prevederilor art. 22.4 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 este greşită, deoarece acest text de lege reglementează dreptul entităţii învestită cu soluţionarea notificării de a cere notificatorului să depună în susţinerea cererii de retrocedare, declaraţii notariale date de persoane în viaţă ce atestă anumite situaţii în legătură cu imobilul revendicat ce ar putea contribui la fundamentarea deciziei, el neputând constitui un temei al respingerii unei notificări formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001. Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că, în cadrul contestaţiei reglementate de Legea nr. 10/2001, instanţa nu poate decât să analizeze legalitatea statuărilor făcute prin decizia atacată, ea neputând dispune asupra unor aspecte care nu au format obiect de analiză în cadrul procedurii prealabile obligatorii reglementată de lege. Prin urmare, în faza judiciară a procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanţa realizează un control al legalităţii deciziei emise de persoana notificată, iar acest control se limitează la aspecte ce au fost soluţionate prin această decizie. Or, în speţa dedusă judecăţii, intimata a statuat doar asupra îndeplinirii de către contestatoare a obligaţiei de a-şi dovedi calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, astfel că, doar asupra legalităţii acestei statuări instanţa poate decide, în cadrul prezentei contestaţii.
Instanţa nu poate statua asupra măsurilor reparatorii ce se cuvin contestatoarei în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece ar eluda dispoziţiile imperative ale acestui act normativ, care stabilesc în sarcina entităţii învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării, obligaţia de a stabili aceste măsuri. împotriva acestei sentinţe a formulat apel intimata SC B SA prin lichidator SC CE SA solicitând schimbarea sentinţei în sensul emiterii unei hotărâri definitive cu privire la imobilul revendicat. Apelanta susţine că sentinţa este nelegală deoarece decizia administrativă de admitere sau de respingere a cererii de revendicare este unică, iar instanţa poate doar judeca în fond cauza după anularea acesteia, respectiv în speţă, instanţa trebuia să emită o hotărâre de restituire a imobilului sau de acordare a măsurilor reparatorii, hotărâre care urma să ţină loc Deciziei, neputând obliga societatea apelantă la emiterea unei noi decizii.
Apelul nu este fondat.
Nu se poate reţine o separare a celor două etape de soluţionare a notificării în baza Legii nr. 10/2001 respectiv: etapa administrativă şi etapa judecătorească aşa cum au fost expuse de apelantă. în speţă, dacă am reaprecia susţinerile apelantei, etapa administrativă nu s-a încheiat deoarece societatea deţinătoare nu a verificat cererea petentei în fond, nu a analizat posibilitatea restituirii în natură a imobilului, sau posibilitatea estimării măsurilor reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 cu modificările intervenite.
Este un drept legal, dreptul persoanei care a formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001 să conteste în instanţă decizia emisă cu privire la notificarea formulată.
Instanţa, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu poate decât să analizeze legalitatea statuărilor făcute prin decizia atacată.
De altfel, se constată că prin contestaţia formulată instanţa doar cu acest aspect a fost învestită; nu s-a solicitat analizarea cererii de restituire imobil sau acordare de măsuri reparatorii. Argumentele instanţei de fond sunt întemeiate pe dispoziţiile legale faţă de care motivele de apel nu pot atrage schimbarea sentinţei pentru netemeinicie şi nelegalitate. în consecinţă, instanţa a respins apelul formulat în baza art. 296 C. proc. civ., pronunţând decizia civilă nr. 205/Ap din 2006.
| ← Acţiune în constatarea nulităţii deciziei de restituire... | Contestaţie împotriva dispoziţiei emisă de unitatea... → |
|---|
