Acţiune în constatarea nulităţii deciziei de restituire imobil formulată de chiriaşi. Instanţa competentă
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 22 pct. 5
Articolul 26 din Legea nr. 10/2001 stabileşte competenţa tribunalului de a soluţiona calea de atac formulată de persoana îndreptăţită împotriva deciziei emise de unitatea deţinătoare. Chiriaşii imobilului, obiect al deciziei a cărei nulitate se cere nu fac parte dintre persoanele îndreptăţite enumerate în art 3 din aceeaşi lege, competenţa materială în primă instanţă revenind judecătoriei în conformitate cu dispoziţiile dreptului comun în materia constatării nulităţii unui act juridic cuprinse în Codul de procedură civilă.
Sentinţa civilă nr. 4/F din 12 februarie 2007 - R. P.
Acţiunea introductivă de instanţă poartă asupra constatării nulităţii absolute a două decizii de restituire, emise de unitatea deţinătoare în baza Legii nr. 10/2001, constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a proprietăţii restituite şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei oferte de vânzare ca şi constatarea dreptului reclamanţilor de a se subroga în drepturile cumpărătorilor.
Reclamanţii şi-au întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, O.U.G. nr. 40/1999, art. 948 pct. 4 C. proc. civ., art. 112-114 şi art. 274 C. proc. civ.
Temeiul de drept care a declanşat conflictul negativ de competenţă de faţă, îl constituie Legea nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 este o lege specială prin care, pentru anumite litigii declarate de anume reclamanţi, s-a prevăzut o procedură judiciară derogatorie.
Fiind lege specială sub aspectul subiectelor de drept şi al obiectului dedus judecăţii, competenţa specială stabilită pentru situaţiile anume reglementate sunt de strictă interpretare, reglementările legii neputând fi extinse, pe cale de interpretare, şi la alte categorii de litigii.
Aceasta înseamnă, în planul acţiunii de faţă, că stabilirea competenţei materiale a instanţei se va face prin raportarea strictă la textele de lege aplicabile.
Astfel, art. 26 din Legea nr. 10/2001 stabileşte competenţa tribunalului de a soluţiona calea de atac formulată de persoana îndreptăţită împotriva deciziei emise de unitatea deţinătoare.
Altfel spus, potrivit acestui text de lege, tribunalul va soluţiona numai contestaţiile împotriva deciziei unităţii deţinătoare formulate de persoanele îndreptăţite şi nu de către alte subiecte de drept. Iar potrivit art. 3 din lege, persoane îndreptăţite sunt numai foştii proprietari ai imobilelor preluate abuziv, astfel cum aceştia sunt enumeraţi în textul de lege citat.
Or, reclamanţii din cauza de faţă, fiind chiriaşi în imobilul obiect al deciziei a cărei nulitate se cere, nu fac parte din rândul persoanelor îndreptăţite enumerate la art. 3 din lege, ca urmare, cauzei de faţă nu-i sunt aplicabile dispoziţiile speciale din art. 26 privind competenţa materială a tribunalului, deoarece reclamanţii sunt terţi în raport cu procedura Legii nr. 10/2001, în cadrul căreia au fost emise dispoziţiile ce se cer a fi anulate.
Aşa fiind, acţiunii de faţă îi sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, privind constatarea nulităţii unui act juridic, anume procedura reglementată de Codul de procedură civilă.
Or, potrivit acestei proceduri comune, ca regulă generală, judecătoria este instanţa competentă şi soluţionează în primă instanţă acţiunea în constatarea nulităţii unui act juridic civil.
Competenţa materială a judecătoriei în speţa de faţă este susţinută şi din punctul de vedere al valorii obiectului dedus judecăţii, conform art. 2 lit. b) coroborat cu art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
în acest context şi faţă de cele ce preced, în temeiul art. 22 pct. 5 C. proc. civ., Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului de faţă în favoarea Judecătoriei B.
| ← Simulaţie. Regim probator | Anularea deciziei emisă în baza Legii nr. 10/2001 de... → |
|---|
