TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU. ANULAREA CERERII. OBLIGAŢIA INSTANŢEI DE A FIXA CUANTUMUL TAXEI Şl DE A ÎNŞTIINŢA PARTEA DESPRE NECESITATEA TIMBRĂRII CERERII.

în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru fixată de instanţă, cererea se anulează ca netimbrată sau, după caz, ca insuficient timbrată.

Această sancţiune nu poate însă interveni dacă instanţa nu a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru şi nu a încunoştiinţat partea despre necesitatea de a timbra cererea.

Prin acţiunea introdusă la data de 13.05.1996, reclamanţii P.M. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâţii B.V., T.C.P., T.E.A., V.I.A., T.M. şi B.N. pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate valabilitatea a două convenţii de vânzare-cumpărare intervenite între părţi şi valoarea înbunătăţirilor făcute imobilului situat în Bucureşti, str. Cosmeşti, sectorul 1.

Pârâta B.N. a formulat o cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamanţilor P.M. şi P.M. să ridice, pe cheltuiala lor, orice îmbunătăţiri şi adăugiri ridicate fără acordul proprietarilor.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a anulat, ca insuficient timbrată, cererea reclamanţilor şi a disjuns cererea reconvenţională.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, considerând-o netemeinică şi nelegală.

Apelul a fost admis de Tribunalul Bucureşti, care, prin decizia civilă nr. 2.703/A/16.10.1998, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

A reţinut instanţa de apel că, la termenul din 5.05.1997, s-a pus în vedere reclamanţilor să precizeze contravaloarea îmbunătăţirilor pretinse, şi să timbreze la această valoare, fără ca până la soluţionarea cauzei să se precizeze clar cuantumul taxelor ce urmau a fi achitate de reclamanţi.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B.N.

Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.

Tribunalul Bucureşti a reţinut corect faptul că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 146/1997 cu privire la obligaţia de a stabili cuantumul sumelor pe care părţile urmează să le achite cu titlu de taxe judiciare de timbru şi de a înştiinţa părţile cu privire la acest cuantum.

Prin urmare, Curtea va respinge recursul, ca nefondat. (Judecator Alina Iuliana Tuca)

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 1.989/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU. ANULAREA CERERII. OBLIGAŢIA INSTANŢEI DE A FIXA CUANTUMUL TAXEI Şl DE A ÎNŞTIINŢA PARTEA DESPRE NECESITATEA TIMBRĂRII CERERII.