Teren expropriat. Cerere de restituire. Incidenţa Legii nr. 10/2001. Obligaţia instanţei de stabilire a legii aplicabile
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 17 Legea nr. 18/1991 Legea nr. 1/2001 Legea nr. 247/2005
în mod judicios a reţinut prima instanţă că deşi cererea de chemare în judecată a fost întemeiata în drept pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 astfel cum au fost modificate aceste acte normative prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005, acest temei de drept nu leagă instanţa, care este obligată să procedeze la stabilirea temeiului de drept prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii aşa cum rezultă din înscrisurile anexate la dosarul cauzei. Astfel, rezultă că terenul pentru care se solicita despăgubiri a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 357/1986, aşa încât acesta nu a fost cooperativizat şi deci nu intra sub incidenţa prevederilor Legii nr. 18/1991.
Mai mult, solicitând despăgubirile menţionate anterior, reclamantul a făcut referire la Fondul Proprietatea.
Or, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, entitatea care are atribuţii în soluţionarea cererilor cu acest obiect este Primăria Municipiului Bucureşti. (..)
Raportat la petitul cererii de chemare în judecată, la finalitatea urmărită de reclamant, temeiul juridic al acestei cereri îl reprezintă Legea nr. 10/2001.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 1432 din 17 septembrie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub nr. 16107 din 25 noiembrie 2005 (număr unic 20302/301/2005) şi precizata ulterior, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâta Primăria sectorului 3
Bucureşti, solicitând acordarea unor despăgubiri în sumă de 40.000 Euro pentru terenul de 78 mp situat în str.T.S. nr. 154, sector 3, teren care a fost proprietatea reclamantului şi a trecut în proprietatea statului, fără plata vreunei despăgubiri, construindu-se un bloc de locuinţe.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat terenul menţionat în 1956. în anul 1966 organele S.C.L.L. din cadrul Raionului TudorVladimirescu i-au solicitat să demoleze construcţia aflată pe teren şi să evacueze chiriaşul care locuia acolo. Ulterior, pe acest teren, Primăria capitalei a construit un bloc de locuinţe. La 29 mai 1991, reclamantul a depus la Primăria sectorului 3 Bucureşti, cererea înregistrată sub nr. 18820, prin care a solicitat să i se atribuie un teren în suprafaţă de 78 mp în locul celui ocupat prin construcţia blocului pe terenul său şi despăgubiri pentru construcţia demolată. Pârâta nu a dat curs cererii, nerăspunzând în nici un fel reclamantului.
A mai arătat reclamantul că cererea sa a fost formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, art. 111, în baza căruia solicită în termen legal, despăgubiri pentru terenul de 78 mp de la Fondul Proprietatea, la una din activele din anexa la titlul VII din Legea nr. 247/2005.
în drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei capacităţii sale procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
în motivarea primei excepţii, pârâta a făcut referire la dispoziţiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954 care reglementează capacitatea de folosinţă a persoanei juridice şi art. 91 din Legea nr. 215/2001 potrivit căruia primăria este o structură funcţională cu activitate permanentă fără personalitate juridică. Cât priveşte cea de-a doua excepţie, pârâta a arătat că, în conformitate cu Legea nr. 18/1991, nu Primăria sectorului 3 este cea care are atribuţii în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate, ci Comisia constituită în acest scop în cadrul Primăriei.
Prin sentinţa civilă nr. 7070 din 8 septembrie 2006, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a respins cererea formulată de reclamantul C.D. împotriva pârâtei Primăria sectorului 3 Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul teren în suprafaţă de 78 mp situat la fosta adresă_poştaLă.din str. T.S. nr. 154 a fosţ proprietatea
reclamantului în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2057/230 din 20 iulie 1956 de notariatul de Stat Bucureşti - RaionulTudor Vla-dimirescu şi transcris sub nr. 189 din 20 iulie 1956. Aşa cum rezultă din relaţiile comunicate atât de Primăria sectorului 3 Bucureşti, cât şi de Primăria Municipiului Bucureşti, imobilul a trecut în proprietatea statului prin expropriere, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 397 din 1 decembrie 1986. în prezent, terenul face parte din domeniul public al municipiului Bucureşti fiind ocupat de blocul S 16 situat pe Bd. D., sector 3.
în 1991, reclamantul a adresat Primăriei sectorului 3 Bucureşti cererea înregistrată sub nr. 18820 din 29 martie 1991 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren amintit, în baza Legii fondului funciar nr. 118/1991. Aşa cum rezultă din adresa nr. 22917 din 28 aprilie 2006 a Primăriei sectorului 3, subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar, cererea reclamantului a fost arhivată fără să i se transmită vreun răspuns, întrucât nu făcea obiectul Legii nr. 18/1991, terenul intrând în proprietatea statului prin expropriere.
Deşi în repetate rânduri, reclamantul şi-a precizat fundamentul juridic al cererii ca fiind prevederile Legii nr. 18/1991, aşa cum au fost modificate n Legea nr. 247/2005, titlul VI, art. I - art. 22 şi 33 coroborat cu art. III, invocând cererea adresată în 1991 Primăriei sectorului 3 Bucureşti, dar şi noul termen de formulare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate introdus prin modificările aduse Legilor nr. 18/1991 şi 1/2000 prin Legea nr. 247/2005, din actele şi lucrările dosarului rezultă că terenul care a ieşit proprietatea reclamantului nu face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 întrucât nu se încadrează în ipotezele prevăzute de norma legală invocată (a se vedea art. 8 şi următoarele din lege), respectiv terenul nu a fost cooperativizat, ci trecut în proprietatea statului prin expropriere. în conformitate cu o altă lege specială - Legea nr. 10/2001 - art. 2 şi art. 3, reclamantul avea posibilitatea să solicite restituirea prin echivalent a imobilului expropriat, în termenul şi procedura prevăzută de lege.
Cât priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, întrucât chemarea în judecată a pârâtei s-a făcut în calitatea sa de autoritate publică locală cu atribuţii în aplicarea Legii nr. 18/1991.
Instanţa a admis însă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei pentru motivele mai sus menţionate, respectiv constatând că autorităţile locale de la nivelul sectorului 3 al municipiului Bucureşti nu au atribuţii în ce priveşte cererea de restituire prin echivalent a imobilului formulată de reclamant şi care face obiectul unei alte legi - Legea nr. 10/2001 - în baza căreia atribuţiile în acest sens revin Primăriei Municipiului Bucureşti (art. 21 şi următoarele din Legea nr. 10/2001).
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, cerere înregistrată pe ro-lulTribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 20302/301/2005, la data de
1 noiembrie 2006.
în motivarea apelului, s-a arătat că intimata-pârâtă a fost chemată în judecată întrucât terenul revendicat este pe teritoriul administrat de această primărie. Cum Primăria sectorului 3 Bucureşti a comunicat instanţei că nu are personalitate juridică, apelantul-reclamant a susţinut că a solicitat introducerea in cauză a Primăriei Capitalei, fiind şi răspunzătoare pentru exproprierea terenului şi amplasarea unor construcţii pe teren.
Apelantul-reclamant a mai arătat că la aplicarea Legii nr. 10/2001, a notificat atât Primăria sectorului 3 Bucureşti, cât şi Primăria Municipiului Bucureşti, pentru a i se atribui iun teren similar celui expropriat, iar la înfiinţarea Fondului Proprietatea a solicitat acţiuni la acest fond, prin promovarea apelului urmărind corespunzătoarea încadrare juridică a cererii pentru a primi acţiuni la Fondul Proprietatea.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate şi a prevederilor legale aplicabile în cauză, tribunalul a apreciat apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
în cauză, prin cererea formulată şi precizată la termenul de judecată din data de 23 decembrie 2005, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Primăria sectorului 3 Bucureşti la plata despăgubirilor în sumă de 40.000 Euro, pentru terenul în suprafaţă de 78 m.p., situat în Bucureşti, str. T.S. nr. 154, sectorul 3, teren trecut în proprietatea statului, fără plata vreunei despăgubiri.
Prin cererea formulată reclamantul a susţinut că pe acest teren a fost edificat un bloc de locuinţe şi că deşi a solicitat pârâtei să i se atribuie un teren cu aceeaşi suprafaţă in locul celui ocupat prin construirea blocului menţionat-despăgubiri pentru imobilul ce i-a fost demolat, pârâta nu a dat curs acestei solicitări, astfel că solicita despăgubiri prin Fondul Proprietatea.
în mod judicios a reţinut prima instanţă că deşi cererea de chemare în judecată a fost întemeiata în drept pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 astfel cum au fost modificate aceste acte normative prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005, acest temei de drept nu leagă instanţa, care este obligată să procedeze la stabilirea temeiului de drept prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii aşa cum rezultă din înscrisurile anexate la dosarul cauzei. Astfel, rezultă că terenul pentru care se solicita despăgubiri a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 357/1986, astfel încât acesta nu a fost cooperativizat şi deci nu intra sub incidenţa prevederilor Legii nr. 18/1991.
Mai mult, solicitând despăgubirile menţionate anterior, reclamantul a făcut referire la Fondul Proprietatea. Or, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, entitatea care are atribuţii în soluţionarea cererilor cu acest obiect este Primăria Municipiului Bucureşti.
Cum calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată şi cel despre care se susţine că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, în mod judicios a apreciat prima instanţă că această cerinţă nu este îndeplinită în persoana pârâtei, susţinerile apelantului în sensul că ar fi solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Primăriei Municipiului Bucureşti, deşi reale, nu pot constitui motiv de nelegalitate a sentinţei apelate, cererea cu acest obiect fiind depusă de reclamant la dosar cu nerespectarea prevederilor art. 132 alin. (1) C. pr. civ.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, reclamantul G.D. a formulat recurs în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate, pentru faptul că în mod greşit instanţa de apel a considerat că nu a chemat în judecată în termenul legal, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti.
Şi-a întemeiat cererea de recurs, pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. pr. civ.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001 şi art. 15 din Legea nr. 146/1997.
în susţinerea motivelor de recurs, a ataşat la dosar, mai multe înscrisuri care se regăsesc şi în dosarul de fond: contractul de vânzare-cumpărare din 20 iulie 1956, cererea 18820 din 29 mai 1991, adresa nr. 554945/12251 din 4 august 2006, procesul-verbal din 25 septembrie 1966, sentinţa apelată, plan de situaţie.
Intimata-pârâtă Primăria sectorului 3 Bucureşti nu a formulat întâmpinare sau concluzii.
Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat legal sesizată şi competentă material să soluţioneze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 C. pr. civ. şi ale art. 299 C. pr. civ.
Verificând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat pe care Curtea în virtutea prevederilor art. 306 alin. (3) C. pr. civ., îl încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., se constată că prezentul recurs este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 137 C. pr. civ., Curtea se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă, de către Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, această excepţie fiind una de procedură, absolută şi dilatorie.
Astfel cum în mod corect atât judecătorii fondului şi apelului au constatat, instanţa de judecată nu este ţinută de temeiul juridic invocat de reclamant, ci are chiar obligaţia de a da calificare legală corectă a cererii.
într-adevăr, cum în mod just au apreciat instanţele, raportat la petitul cererii de chemare în judecată, la finalitatea urmărită de reclamant, temeiul juridic al acestei cereri îl reprezintă Legea nr. 10/2001. Prin motivele de recurs, reclaman-tul-recurent a arătat că a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001, notificări către Primăria Municipiului Bucureşti şi către intimata Primăria sectorului 3 Bucureşti, însă nu i s-a răspuns.
în consecinţă, raportat la prevederile de ansamblu ale Legii nr. 10/2001, inter-pretându-le sistematic, precum şi la prevederile art. 2 lit. f) C. pr. civ., care arată că procesele şi cererile în materie de expropriere, se judecă în primă instanţă, de către tribunal, şi cum imobilul pentru care se solicită prin prezenta cerere, despăgubiri, a fost expropriat potrivit Decretelor C.S. nr. 100 din 14 aprilie 1989 şi nr. 397 din 1 decembrie 1986, Curtea constată că excepţia invocată din oficiu este întemeiată, urmând a fi admisă, cauza trebuind a fi soluţionată în primă instanţă, de tribunal şi nu de judecătorie.
Referitor la motivul de recurs concret invocat de recurent, Curtea îl apreciază ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. pr. civ., hotărârea judecătorească a unei instanţe poate fi modificată când ea s-a dat cu aplicarea greşită a legii.
Potrivit art. 132 alin. (1) C. pr. civ., la prima zi de înfăţişare, instanţa va putea da reclamantului, un termen pentru întregirea sau modificarea cererii.
Potrivit art. 134 C. pr. civ., este socotită ca prima zi de înfăţişare, aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
în speţă, Curtea constată că în mod greşit instanţa fondului a aplicat aceste prevederi, situaţiei concrete din cauză.
Astfel, în mod eronat s-a stabilit că cererea reclamantului de introducere în cauză a Primăriei Municipiului Bucureşti a fost formulată peste termenul procedural legal, în condiţiile în care prima zi de înfăţişare a fost de-abia la al treilea termen de judecată acordat în cauză, întrucât la primul termen de judecată, a fost lipsă de procedură cu pârâta (23 decembrie 2005), iar la al doilea termen de judecată, cauza s-a amânat comunicându-se întâmpinarea, completul de judecată constatându-se nelegal constituit (27 ianuarie 2006). La al treilea termen de judecată când părţile legai citate, au putut pune concluzii în fata unui complet legal constituit (17 februarie 2006), reclamantul a formulat cererea de modificare a cadrului procesual, prin introducerea în cauză a Primăriei Municipiului Bucureşti, în calitate de pârâtă.
Aşadar, în mod eronat instanţa de apel a apreciat că modificarea cadrului procesual s-a solicitat peste termenul legal. în consecinţă, tribunalul va proceda la judecarea în fond a cauzei, urmând ca în calitate de pârâtă, să fie citată şi Primăria Municipiului Bucureşti.
Totodată, raportat la poziţia oscilantă a reclamantului lipsit de studii juridice şi la inadvertenţele constatate, tribunalul va efectua verificări cu privire la existenţa vreunei notificări adresate în baza Legii nr. 10/2001, de către reclamant, către instituţiile competente, potrivit art. 129 alin. ultim C. pr. civ.
Raportat la lipsa cunoştinţelor minimale juridice şi la posibilităţile materiale concrete ale reclamantului, se va aprecia asupra necesităţii desemnării unui avocat din oficiu pentru acest reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 74 şi următoarele C. pr. civ., după aducerea la cunoştinţă reclamantului, a acestui drept, potrivit art. 129 alin. ultim C. pr. civ.
în consecinţă, Curtea va admite excepţia necompetentei materiale invocate şi potrivit art. 312 alin. (3) C. pr. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată, în sensul că va admite apelul, va anula sentinţa apelată şi va trimite cauza spre soluţionare pe fond, la instanţa competentă material - Tribunalul Bucureşti, secţia civilă. (T.C.)
| ← Servitute de trecere. Calitatea de detentor precar al fondului... | Teren preluat de stat. Fond funciar. Dovada dreptului de... → |
|---|
