Rezoluţiunea contractului de întreţinere. Prioritatea aplicării principiului executării în natură a obligaţiilor asumate de către părţi în faţa principiului stabilităţii raporturilor juridice
| Comentarii |
|
Având în vedere ca prin acţiunea promovată se urmărea rezoluţiunea contractului de întreţinere, se impunea examinarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de către părţi şi modalităţile de executare a acestora.
Astfel, principiul executării în natură a obligaţiilor reprezenta un deziderat prioritar întrucât, în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către debitorii întreţinerii, erau îndeplinite condiţiile rezoluţiunii contractului, iar principiul stabilităţii raporturilor juridice nu putea fi aplicat pentru salvarea contractului de întreţinere.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2136 din 13 decembrie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, la data de 20 iunie 2006, înregistrată sub nr. 8662/302/2006, reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâţi M.l. şi M.R., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună rezilierea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 679 din 13 martie 2003 de BNP M.N.G.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâţii nu au mai prestat întreţinerea din luna ianuarie 2006 şi nu i-au înapoiat împrumutul pe care l-a acordat acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 8363 din 20 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea reclamantului şi a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 679 din 13 martie 2003 de BNP M.N.G., reţinând că a existat o neexecutare culpabilă a obligaţiilor de către pârâţi, neexe-cutare care nu este imputabilă reclamantului, pârâţii fiind puşi în întârziere prin introducerea cererii de chemare în judecată.
împotriva sentinţei civile nr. 8363 din 20 decembrie 2006, au declarat apel pârâţii M.l. şi M.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că instanţa de fond a ignorat deziteratul stabilităţii raporturilor juridice, reziliind fără motive temeinice contractul de întreţinere, că nu şi-a exercitat rolul activ impus de art. 129 C. pr. civ., pronunţându-se pe o interpretare greşită şi incompletă a probelor administrate, că în mod greşit s-a reţinut faptul că pârâţii au fost puşi în întârziere, că există o atitudine culpabilă a reclamantului care a refuzat întreţinerea, şi că reclamantul urmăreşte să vândă apartamentul şi să se mute cu fratele său.
Prin decizia civilă nr. 780 din 29 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâţilor, reţinându-se că este mai important principiul executării obligaţiilor asumate, că nu se poate reţine existenţa unui „sistem convenit" între părţi de executare a obligaţiilor asumate într-o altă modalitate decât cea menţionată expres în contractul de întreţinere, că apelanţii nu au făcut dovada că reclamantul-intimat ar fi refuzat întreţinerea, iar aspectul trimiterii unei sume de bani în contul întreţinerii, nu reprezintă o convertire a obligaţiei, întrucât nu s-a făcut dovada culpei creditorului, a refuzului acestuia de a primi executarea în natură şi nu s-a făcut dovada că suma trimisă este de natură să acopere întreaga obligaţie neexecutată.
Tribunalul a constatat că nu ar fi fost necesară o punere în întârziere a pârâţi-lor-apelanţi întrucât sunt aplicabile dispoziţiile art. 1079 alin. (2) pct. 3 C. civ., debitorii fiind de drept în întârziere, întrucât întreţinerea trebuia prestată, în funcţie de nevoi, fiind evident că obligaţia de asigurare a hranei zilnice, a curăţeniei corporale şi a locuinţei, nu pot fi executate decât într-un timp determinat, rezonabil, care a fost lăsat să treacă, astfel fiind şi obligaţia de plată a cotelor de întreţinere.
împotriva deciziei civile nr. 780 din 29 mai 2007 au declarat recurs pârâţii-re-curenţi Ml şi MR, criticând-o sub aspectul motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ., astfel:
- Tribunalul omite să răspundă primului motiv de apel (se răspunde cu o simplă negaţie) ceea ce are drept efect, nemotivarea hotărârii şi atrage nulitatea acesteia;
- Concluzia tribunalului în sensul că înţelegerea dintre părţi privind modalitatea concretă de executare a întreţinerii, nu produce efecte, cât „sistemul convenit" nu este concretizat în contract, este în vădită discordanţă cu principiul disponibilităţii şi are drept efect, negarea tuturor prestaţiilor efectuate pentru întreţinerea reclamantului timp de 3 ani;
- în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut încetarea executării întreţinerii din luna martie 2006, deşi în realitate, reclamantul a refuzat întreţinerea, motivat pe un diferend care nu are legătură cu contractul de întreţinere, astfel încât se impunea a se reţine atitudinea culpabilă a creditorului întreţinerii, ceea ce nu putea duce la rezoluţiunea contractului.
Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, analizând actele şi lucrările cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- Tribunalul nu a omis a răspunde primului motiv de apel invocat de pârâţii-recurenţi, iar hotărârea pronunţată este legal motivată, neexistând nici un motiv de nulitate a acesteia.
Din motivarea deciziei, rezultă fără echivoc faptul că instanţa de apel a apreciat corect şi legal aspectul că, în cauză se aplică în mod prioritar principiul executării în natură a obligaţiilor asumate de părţi şi nu principiul invocat de recurenţi, al stabilităţii raporturilor juridice.
Acţiunea promovată de reclamant urmărea rezoluţiunea contractului de întreţinere, condiţii în care se impunea, în mod obligatoriu, examinarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de părţi, precum şi modalităţile de executare a acestora.
Astfel, principiul executării în natură a obligaţiilor, reprezenta un deziterat prioritar, întrucât în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către debitorii întreţinerii, în mod logic, erau îndeplinite condiţiile rezoluţiunii contractului, iar principiul stabilităţii raporturilor juridice, nu putea fi aplicat pentru salvarea contractului de întreţinere.
- în mod legal, instanţa de apel a reţinut că, aşa zisul „sistem convenit" de părţi pentru executarea întreţinerii, nu produce efecte juridice.
Prin această reţinere şi motivare, instanţa de apel nu a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, ci, dimpotrivă, a dat eficienţă clauzelor exprese înserate în contractul de întreţinere, precum şi excepţiei aplicabile în speţă, în sensul că în contractele de întreţinere, plata este portabilă şi nu cherabilă.
în cazul în care părţile contractului de întreţinere, au avut locuinţe separate, ţinând seama de natura specifică a obligaţiei de întreţinere, prin derogare de la regula executării obligaţiei la domiciliul debitorului, obligaţia de întreţinere se impune a fi executată la domiciliul creditorului întreţinerii, aspect menţionat expres şi în contractul notarial.
Faptul că reclamantul creditor a acceptat să se deplaseze la domiciliul recurenţilor debitori sau la magazinul acestora, nu duce la concluzia unei „alte stipulaţii", în sensul convenirii unui alt loc al executării întreţinerii, decât cel precizat expres în contractul notarial.
în măsura în care creditorul se afla în imposibilitate de a se deplasa, sau nu ar mai fi dorit să meargă la domiciliul debitorilor, recurenţii debitori nu puteau fi exoneraţi de executarea obligaţiei de întreţinere, care trebuia să fie prestată, în mod obligatoriu, la domiciliul reclamantului creditor.
- în mod legal şi corect, tribunalul a reţinut că recurenţii debitori nu şi-au executat în mod culpabil, obligaţia de întreţinere începând cu luna martie 2006.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă că reclamantul ar fi refuzat întreţinerea.
Recurenţii debitori au apreciat în mod subiectiv şi uşuratic, faptul că reclamantul ar fi avut obligaţia să se deplaseze la domiciliul lor pentru prestarea întreţinerii, deşi recurenţii erau obligaţi să-şi execute în natură, obligaţia de întreţinere la domiciliul reclamantului creditor.
„Omisiunea" reclamantului de a-şi ridica hrana, de a alege de la magazinul recurenţilor, alimentele, de a-şi aduce rufele la spălat sau de a prezenta facturile de plată a datoriilor, nu reprezintă „un refuz al întreţinerii" din partea creditorului, atâta timp cât recurenţii pârâţi aveau în primul rând obligaţia de a presta întreţinerea la domiciliul reclamantului, iar, pe de altă parte, termenele acordării hranei şi curăţeniei, aveau caracter esenţial, motive pentru care debitorii se aflau de drept în întârziere, conform art. 1079 alin. (2) pct. 3 C. civ., neputând beneficia de vreun termen de graţie.
Faţă de considerentele de mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 312 C. pr. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat. (C.S.)
| ← Rezoluţiune contract de vânzare-cumpărare cu clauză de... | Servitute de trecere. Calitatea de detentor precar al fondului... → |
|---|
