Servitute de trecere. Calitatea de detentor precar al fondului dominant. Consecinţe
| Comentarii |
|
C. civ., art. 616
Dispoziţiile art. 616 C. civ. fac referire în mod expres doar la posibilitatea proprietarului unui loc înfundat care nu are ieşire la calea publică de a reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi.
Exerciţiul posesiei şi folosinţei asupra terenului de către arendaş (detentor precar) nu-i deschide acestuia calea de a formula acţiune în justiţie pentru crearea unor servituţi, chiar dacă îşi justifică interesul pentru o mai bună exploatare a fondurilor deţinute.
Acesta nu posedă pentru sine, ci pentru proprietar, aşa încât ar fi posibil ca prin acceptarea calităţii arendaşului de a formula o acţiune ce are ca obiect crearea unei servituţi, să se creeze o situaţie defavorabilă însuşi proprietarului terenului, care nu a fost parte în proces.
Drept urmare, arendaşul este lipsit de calitate procesuală activă într-o astfel de acţiune.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1326 din 25 iunie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 1110 din 2 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Călăraşi s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC A.P. SA şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.P. SA.
S-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.H. SRL, împotriva pârâtelor A.D.S., SC A.P* SA şi SC A. SA.
S-a dispus instituirea unei servituţi de trecere în favoarea reclamantei şi în sarcina pârâtelor pe amplasamentul şi suprafeţele identificate de expert C.V. la pct. 6 lit. c) - d) din raportul de expertiză şi planşele anexe acestui raport, acte ce fac parte integrantă din prezenta sentinţă.
A fost obligată reclamanta către pârâta A.D.S. Bucureşti, la plata sumei de câte 20 RON/KM/an, reprezentând contravaloare folosinţă teren.
Au fost obligate pârâtele A.D.S. Bucureşti şi SC A.P. SA, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 8.186.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
în motivarea acestei sentinţe, a reţinut instanţa că reclamanta are ca principal obiect de activitate cultura cerealelor, drept pentru care, pe lângă terenurile deţinute în proprietate, a mai achiziţionat prin concesiune şi arendă şi alte terenuri agricole pe raza comunelor U.J. şi B.
Pe raza comunei B., reclamanta a construit un siloz de cereale şi o bază de producţie, iar pentru a ajunge la aceste construcţii, precum şi pentru exploatarea terenurilor agricole, ea trebuie să folosească drumul deţinut în proprietate de A.D.S Bucureşti şi cu titlu de concesiune de pârâta A.P. SA.
Respingând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a reţinut că reclamanta a dovedit că nu are altă ieşire la calea publică şi a fost de acord cu plata unei sume de bani ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost respinsă în considerarea calităţii pârâtei SC A.P. SA de proprietar al terenului.
Constatând că, terenurile deţinute de reclamantă nu au ieşire la calea publică, instanţa a apreciat ca întemeiată acţiunea şi a admis-o potrivit art. 616 C. civ., constituindu-se servitutea conform propunerii din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Prin decizia civilă nr. 310 A din 12 decembrie 2006, pronunţată deTribunalul Călăraşi, s-a admis apelul formulat de apelanţii pârâţi A.D.S. Bucureşti şi A.P. SA împotriva sentinţei civile nr. 1110/2006 a Judecătoriei Călăraşi, pe care a schim-bat-o în tot şi, rejudecând, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC A.H. SRL Feteşti, respingând acţiunea pe acest considerent.
în motivarea deciziei, reţine tribunalul, potrivit art. 616 C. civ., proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-t despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Prin urmare, legea acordă drept de servitute în baza raportului ce s-ar putea crea între doi proprietari, unul al fondului dominant şi altul al fondului aservit, cu condiţia ca cele două fonduri să fie învecinate.
în cauză, reclamanta nu are calitatea de proprietar şi, ca atare, nu poate avea nici calitatea procesuală pentru formularea unei astfel de acţiuni.
împotriva acestei decizii a declarat recurs SC A.H. SRL Feteşti, invocând
dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Susţine recurenta, că aspectul avut în vedere de legiuitor, atunci când a precizat cadrul legal al servituţii, constă în faptul că şi proprietarii sau cei care folosesc
o proprietate să nu fie îngrădiţi în exercitarea atributelor acestui drept: posesie, folosinţa şi dispoziţia. Dintre aceste atribute ale dreptului de proprietate, cele în discuţie în prezenţa cauză, sunt posesia şi folosinţa.
Deoarece, în anul 1994, a apărut Legea nr. 16, ce reglementează arenda, ne aflăm sub imperiul unei legi speciale ce reglementează în mod strict posesia şi folosinţa unui bun, respectiv terenul agricol, iar recunoaşterea de către legiuitor a unei noi categorii sociale, arendaşii, care să exercite unele dintre atributele dreptului de proprietate, determină aplicarea şi în cazul acestora a dispoziţiilor Codului civil privind servitutea.
Instanţa de apel a interpretat în mod subiectiv dispoziţiile legii generale şi a lipsit
de efecte Legea nr. 16/1994, ca lege specială în materie.
Mai susţine recurenta că a efectuat investiţii la baza de producţie O., fapt ce dovedeşte dorinţa de a exploata terenurile agricole din Bl pe termen lung, or, instanţa de apel prin hotărârea pronunţată a mărit în mod nejustificat cheltuielile de exploatare şi a îngreunat semnificativ accesul la terenurile agricole arendate.
Recursul nu este fondat.
Prin Legea nr. 16/1994, invocată de recurentă ca lege specială în materie, se stabilesc condiţiile arendării, natura, forma şi conţinutul contractului de arendare, drepturile şi obligaţiile părţilor etc., iar în ceea ce-l priveşte pe arendaş, se arată că acesta este considerat agricultor, plătind impozite şi taxe în această calitate, că beneficiază de un drept de preemţiune, fără a i se acorda dreptul de a dispune de bunul încredinţat şi fără a se face vreo menţiune expresă privind posibilitatea de a solicita pe cale judecătorească crearea unei servituţi, în scopul folosirii mai lesnicioase a terenurilor deţinute în arendă.
Dispoziţiile art. 616 C. civ., fac referire în mod expres doar la posibilitatea proprietarului unui loc înfundat care nu are ieşire la calea publică de a reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a despăgubi. Toate dispoziţiile codului civil în materia servituţilor fac referire la calitatea de proprietar a solicitantului şi nu disting între situaţiile în care această cerere ar putea fi formulată sau nu de către un posesor sau detentor.
Astfel, precum s-a mai arătat, legea arendei reglementează doar raporturile stricte dintre părţile unui astfel de contract şi nu conţine nici un fel de dispoziţii speciale privind posibilitatea arendaşului ca, în exerciţiul posesiei şi folosinţei asupra terenului dat în arendă, să facă altceva decât să-l cultive şi să-l întreţină şi să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de proprietar.
Exerciţiul posesiei şi folosinţei asupra terenului de către arendaş nu-i deschide calea de a formula acţiune în justiţie pentru crearea unor servituţi, chiar dacă îşi justifică interesul pentru o mai bună exploatare a fondurilor deţinute, aceste aspecte urmând a fi reglementate exclusiv între proprietarii fondurilor.
De altfel, ar fi posibil ca prin acceptarea calităţii arendaşului de a formula o acţiune ce are ca obiect crearea unei servituţi, să se creeze o situaţie defavorabilă însuşi proprietarului terenului, acesta să nu-şi fi manifestat niciodată acordul cu privire la o atare acţiune, fiind astfel lipsit de posibilitatea de a-şi exprima opţiunile privind modul de creare a servituţii.
Cât priveşte excepţia nulităţii recursului, aceasta nu este fondată, recurenta motivând în fapt şi în drept calea de atac cu strictă referire la aspectele reţinute în decizia tribunalului privind calitatea procesuală activă.
Raportat la considerentele mai sus reţinute, Curtea apreciază că în mod corect a apreciat tribunalul asupra lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, prin aplicarea şi interpretarea justă a dispoziţiilor legale în materie, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C. pr. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând decizia atacată.
în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ., reţinând că intimaţii nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată, pretins a fi efectuate, Curtea va respinge cererea privind obligarea recurentei la plata acestor sume. (A.V.)
| ← Rezoluţiunea contractului de întreţinere. Prioritatea... | Teren expropriat. Cerere de restituire. Incidenţa Legii nr.... → |
|---|
