Titlu încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 desfiinţat pentru cauză de nulitate absolută. Acţiunea foştilor chiriaşi de restituire a valorii de circulaţie a imobilului şi a valorii îmbunătăţirilor. Calitatea procesuală a adevăraţilor proprietari
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1344 Legea nr. 10/2001, art. 48, art. 50 alin. (2) Legea nr. 112/1995
Apelul reclamanţilor a fost înregistrat la 4.01.2008 şi soluţionat la data de 10.04.2009, dată la care intrase deja în vigoare Legea nr. 1/2009, lege care a modificat dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 în sensul că „indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligaţia despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite.”
Această modificare legislativă, survenită pe parcursul soluţionării procesului la o instanţă de fond (apelul fiind o cale devolutivă de atac) nu putea fi ignorată prin menţinerea unei soluţii de respingere pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, creând părţii
o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 14Rdin 12 ianuarie 2011 (nepublicată)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la data de 03.09.2007, reclamanţii SC şi S.D. au chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, SC R.V. SA, P.V., B.E., M.L.,
B.G., B.C., B.A.S. şi B.N. solicitând instanţei obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor la plata către reclamant a unei sume care să reprezinte contravaloarea unui imobil similar celui pe care l-au achiziţionat la nivelul anului 1997 prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 696 din 01.12.1997, obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC R.V. SA să pună la dispoziţie spre folosinţă provizorie (până la achitarea de către Ministerul
Finanţelor a sumei solicitate la primul capăt de cerere) o locuinţă similară celei cumpărate de reclamant în anul 1997, obligarea pârâţilor persoane fizice la plata sumei de 10.000 euro (31.500 lei reprezentând valoarea investiţiilor făcute de reclamanţi la locuinţa din Bucureşti, str. C.C. nr. 4, Sector 1 precum şi să se stabilească un drept de retenţie în favoarea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice până la achitarea sumei solicitate pe capătul 3 de cerere.
în motivare, reclamanţii au arătat că au cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 imobilul situat în Bucureşti, str. C.C. nr. 4, Sector 1, încheind contractul de vânzare-cumpărare nr. 696 din 01.12.1997, iar prin decizia civilă nr. 413 din 24.10.2002 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, pârâţii din prezenta cauză au câştigat imobilul şi dreptul de a-1 primi în natură.
Prin întâmpinare, pârâta SC R. V. SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, iar pârâta B. N. a invocat excepţia netimbrării şi lipsa capacităţii de folosinţă a pârâţilor P.V. şi B.E., care la termenul din 05.11.2007, această din urmă excepţie a fost admisă.
Prin sentinţa civilă nr. 16708 din 03.12.2007, Judecătoria sectorului
1 Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.V. SA, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.L., B.G., B.A.S. şi B.N. pe capetele 3 şi 4 din cerere şi pe cale de consecinţă a respins capetele 3 şi 4 din cerere formulate de reclamanţi ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins capetele 1 şi 2 din cerere formulate de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâţii persoane fizice nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte contravaloarea îmbunătăţirilor şi stabilirea dreptului de retenţie, întrucât s-a constatat nevalabilitatea titlului statului, iar potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, obligaţia de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţie de locuinţă revine statului sau unităţii deţinătoare.
împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii SC şi S.D. Prin decizia civilă nr. 522A din 10.04.2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 16708 din 03.12.2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii aveau posibilitatea să solicite pe calea acţiunii în pretenţii, în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi art. 1337 C. civ., contravaloarea preţului actualizat pentru apartamentul achiziţionat şi care a fost restituit foştilor proprietari, îndreptate împotriva vânzătorului care răspunde pentru evicţiune şi a
Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice care are calitate procesuală potrivit legii.
Referitor la sporul de valoare adus imobilului, tribunalul a reţinut că nu a fost corect identificat şi nici definit, deşi potrivit dispoziţiilor legale, în speţă Legea nr. 1/2009, acest spor de valoare poate fi solicitat de la foştii proprietari, cărora li s-a restituit imobilul, având în vedere principiul îmbogăţirii fară justă cauză.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii SC şi S.D.
Susţin recurenţii că în mod greşit instanţa de apel le-a respins apelul, motivând că nu şi-ar fi dovedit pretenţiile în raport de cadrul legislativ în vigoare la data introducerii acţiunii şi în raport de dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Pretenţiile au fost dovedite prin expertiză iar din actele depuse rezultă că recurenţii au fost cumpărători de bună credinţă,au achitat preţul şi au efectuat îmbunătăţiri.
Bazându-se pe principiul disponibilităţii, instanţa de apel a respins în mod netemeinic cererile formulate, deşi cererea a fost motivată tocmai pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 aşa cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 247/2005.
Apare inadmisibil ca două instanţe să refuze să pronunţe o hotărâre în deplină concordanţă cu cadrul legislativ în vigoare la această dată şi să acorde recurenţilor reclamanţi valoarea reactualizată a apartamentului.
La data de 9.11.2010 intimata pârâtă B.N. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile formulate Curtea constată că recursul este fondat:
Prin decizia civilă 413 din 24.10.2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, urmare admiterii apelului reclamanţilor P.V., B.E., M.L., B.A., B.N. şi B.G. s-a admis acţiunea acestora, s-a constatat nele-galitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 696 din 1997 şi 1309 din 1997, fiind obligaţi pârâţii persoane fizice, printre care şi recurenţii reclamanţi de azi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. C.C. nr. 4 sector 1.
Legea nr. 10/2001 cuprinde dispoziţii şi cu privire la restituirea preţului actualizat şi a sporului de valoare către chiriaşii ale căror contracte au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Astfel, conform art. 50 alin. (2) în varianta publicată în M. Of. nr. 798 din 2.09.2005, în vigoare la data introducerii acţiunii chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 erau desfiinţate prin hotărâri definitive şi irevocabile beneficiază de restituirea, de către Ministerul Finanţelor Publice a preţului plătit, reactualizat, iar potrivit art. 48 alin. (1) din aceeaşi lege, au dreptul şi la restituirea sporului de valoare al apartamentului.
Sporul de valoare în reglementarea mai sus menţionată se referă, prin derogare de la dispoziţiile art. 1344 C. civ., strict la îmbunătăţirile necesare şi utile aduse imobilului.
Recurenţii reclamanţi au solicitat instanţei de fond obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor la acordarea valorii unui imobil similar cu cel pierdut în urma procesului cu proprietarul recunoscut în justiţie.
Proba efectuată pe acest capăt de cerere a fost o expertiză de stabilire a valorii de circulaţie apartamentului pierdut ale cărei concluzii au fost însuşite de reclamanţi.
Ca atare, pretenţia emisă de reclamanţi pe primul capăt de cerere al acţiunii trebuie calificată ca fiind aceea de plată a valorii de circulaţie a apartamentului.
Această pretenţie nu putea fi însă respinsă în totalitate deoarece preţul de circulaţie se compune din preţul plătit şi excedentul de valoare.
Or dacă excedentul de valoare, aşa cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 1344 C. civ. nu poate fi acordat fiindcă legea specială derogă de la aceste dispoziţii, preţul plătit de reclamanţi, reactualizat, fiind o componentă a preţului de circulaţie, putea fi calculat şi acordat de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii.
Reclamanţii susţin prin motivele de recurs că legea specială, în forma în vigoare la momentul soluţionării recursului, le dă dreptul chiar la valoarea reactualizată a apartamentului achiziţionat.
Acest argument nu poate fi primit, opinia care s-a impus în practica judiciară fiind aceea că pentru situaţia contractelor anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile nu se poate acorda decât preţul actualizat, în conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea 10/2001, valoarea de circulaţie fiind acordată numai în situaţia persoanelor care au pierdut bunul în urma exercitării împotriva lor a unei acţiuni în revendicare.
Chiar dacă legea diferenţiază într-un mod impropriu cele două situaţii, vorbind de preţul actualizat care se cuvine „chiriaşilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile” şi „ restituirea preţului de piaţă al imobilelor privind contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”, este evident că în situaţia anulării contractului, actul se consideră a nu fi avut niciodată o existenţă valabilă şi ca o consecinţă a repunerii în situaţia anterioară, cumpărătorul are doar dreptul de a primi sumele plătite, actualizate, pe când în situaţia admiterii acţiunii în revendicare, vorbim de efectele unui contract valabil încheiat, din care decurge obligaţia de garanţie pentru evicţiune, textul art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind doar o aplicaţie particulară a art. 1344 C. civ.
Având în vedere faptul că expertiza efectuată nu evidenţiază în mod distinct, valoarea actualizată a preţului efectiv plătit, soluţia pronunţată nu poate fi modificată pe fond, direct în recurs, dat fiind că potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. în recurs nu pot fi administrate alte probe în afara înscrisurilor.
In ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a intimaţilor persoane fizice pe cererea privind restituirea sumelor investite cu caracter de îmbunătăţiri, soluţia este de asemenea greşită din perspectiva obligativităţii aplicării imediate a legii noi în procesele în care nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă.
Apelul reclamanţilor a fost înregistrat la 4.01.2008 şi soluţionat la data de 10. 04.2009, dată la care intrase deja în vigoare Legea nr. 1/2009, lege care a modificat dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 în sensul că „indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fară titlu, obligaţia despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite.”
Această modificare legislativă, survenită pe parcursul soluţionării procesului la o instanţă de fond (apelul fiind o cale devolutivă de atac) nu putea fi ignorată prin menţinerea unei soluţii de respingere pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, creând părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză.
Aceasta deoarece ne aflăm în ipoteza unei acţiuni în pretenţii, supusă prescripţiei extinctive, fiind posibil ca la epuizarea unui ciclu procesual care ar menţine soluţia de respingere a acţiunii termenul de prescripţie să fie împlinit şi partea să nu-şi mai poată valorifica pretenţiile deduse judecăţii, deşi nu i se poate reproşa vreo lipsă de diligenţă.
Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată, va admite apelul va desfiinţa sentinţa civilă apelată şi va trimite cauza spre rejudecate la aceeaşi instanţă de fond, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
1. Cu privire la acţiunea având ca obiect restituirea preţului imobilului plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost lipsite de efecte juridice, a se vedea dec. nr. 1231 din 14 februarie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că:
Dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 nu fac decât să aplice instituţia răspunderii pentru evicţiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi înstrăinate de stat unor chiriaşi de bună credinţă în baza Legii nr. 112/1995.
Astfel legiuitorul român şi-a adaptat legislaţia specifică acestui domeniu (al caselor naţionalizate) la exigenţele Convenţiei Europene şi jurisprudenţei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, astfel că restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi alin (21) al art. 50 din Legea nr. 1/2009 se face de către Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a Municipiului Bucureşti.
Pe lângă restituirea preţului prevăzută de art. 1701 N. C. civ., art. 1702 alin. (2) din N. C. civ. prevede că vânzătorul este ţinut să ramburseze cumpărătorului sau să facă să i ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrările efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt adăugate, dar, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare şi utile. Aşadar, vânzătorul va restitui evinsului cheltuielile efectuate pentru lucrările autonome necesare, utile sau voluptuare iar pentru lucrările autonome, numai cheltuielile necesare şi utile. Prin excepţie, art. 1703 alin. (3) prevede că evinsul va avea dreptul şi la cheltuielile voluptuare efectuate pentru lucrări adăugate, dacă vânzătorul cunoştea cauza evicţiunii la data încheierii contractului.
2. Având în vedere faptul că prin hotărârea prezentată se face referire la aplicarea în timp a legii civile, se impun a fi menţionate unele aspecte privind aplicarea legii procesual civile.
Astfel, în ceea ce priveşte aplicarea în timp a dispoziţiilor viitorului Cod de procedură civilă, prin art. 3 alin. (1) din Proiectul LPACPC se prevede că acestea sunt aplicabile numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a Codului, în timp ce procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de intrarea în vigoare a Codului vor fi guvernate de legea în vigoare la acel moment, chiar dacă data înregistrării respectivelor cereri la instanţă este ulterioară intrării în vigoare a Codului de procedură civilă.
Referitor la reglementarea generală a aplicării legii de procedură civilă, art. 24 N. C. proc. civ. stabileşte că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea lor în vigoare, în timp ce, conform art. 25 alin. (1) N. C. proc.
civ., procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. De asemenea, în cazul schimbării competenţei, instanţele legal învestite potrivit legii vechi vor rămâne în continuare învestite cu judecarea proceselor, potrivit legii sub care acestea au început, aceleaşi dispoziţii fiind aplicabile şi în caz de trimitere spre rejudecare.
Prin urmare, în materia aplicării în timp a legii procesual civile, noua reglementare are drept scop asigurarea unui proces echitabil prin crearea unor norme accesibile şi previzibile ce urmează a fi aplicabile de-a lungul întregii desfăşurări a procesului civil.
Articolul 26 N. C. proc. civ. stabileşte că, în materia mijloacelor de probă, condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor pre-constituite şi a prezumţiilor legale sunt guvernat de legea în vigoare la data producerii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii, în timp ce regulile de administrare a probelor rămân supuse legii în vigoare la data administrării lor.
Referitor la legea aplicabilă hotărârilor, art. 27 N. C. proc. civ. se stipulează că acestea rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, anume data înregistrării cererii de chemare în judecată.
| ← Legea nr. 10/2001. Lipsa calităţii procesuale pasive a... | Accesiune imobiliară artificială. Unitate de stat... → |
|---|
