Contract de vânzare-cumpărare a unei locuinţe cu plata preţului în rate. Conflict de acte normative cu forţă juridică diferită
Comentarii |
|
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990.
împrejurarea că blocul a fost finalizat şi prin participarea capitalului privat este lipsită de relevanţă juridică, câtă vreme blocurile au fost proiectate şi edificate exclusiv din fondurile statului.
Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 116/1997, care stabileşte ca apartamentele finalizate şi cu participarea capitalului privat să fie vândute chiriaşilor doar cu plata integrală a preţului, modifică dispoziţiile unor acte normative cu forţă juridică superioară.
Acest organ nu are abilitarea constituţională de a emite hotărâri prin care să fie modificate dispoziţiile unei legi.
(Decizia nr. 2225 din 10 septembrie 2001 - Secţia a III-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 12789 din 23.10.2000, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta P.C. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi D.G.A.F.I. şi a obligat pârâţii să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 85/1992, cu privire la apartamentul situat la adresa indicată în acţiune.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, prin Decizia civilă nr. 631 din 26.02.2001, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta D.G.A.F.I. şi a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs Municipiul Bucureşti, criticând hotărârea pentru următoarele considerente:
Regimul juridic al apartamentelor realizate în baza contractelor de asociere încheiate între Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi diverşi agenţi economici a fost reglementat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 116/1997, care stabileşte că vânzarea acestor apartamente se face de către D.G.A.F.I. numai cu plata integrală a preţului la data perfecţionării contractului, evaluarea făcându-se în condiţiile Legii nr. 79/1997 şi Legii nr. 112/1995.
Greşit reţine instanţa că apartamentul în litigiu face parte dintre cele construite din fondurile statului, fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/1992, deoarece nu a fost construit exclusiv din fondurile statului, ci şi cu participarea capitalului privat.
Neexistând temei legal pentru vânzarea acestui tip de apartamente, s-a emis Hotărârea nr. 116/1997.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990.
împrejurarea că blocul a fost finalizat şi prin participarea capitalului privat, în speţă Banca Naţională a României, este lipsită de relevanţă juridică, câtă vreme blocurile au fost proiectate şi edificate exclusiv din fondurile statului.
Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 116/1997, care stabileşte ca apartamentele finalizate şi cu participarea capitalului privat să fie vândute chiriaşilor doar cu plata integrală a preţului, modifică dispoziţiile unor acte normative cu forţă juridică superioară.
Recurentul nu are abilitarea constituţională de a emite hotărâri prin care să fie modificate dispoziţiile unei legi.
Ca atare, instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale atunci când au constatat că refuzul recurentului de a vinde apartamentul cu plata preţului în rate este nejustificat, faţă de dispoziţiile Legii nr. 85/1992 şi a Decretului-lege nr. 61/1990. (Judecator Ioana Surdescu)
← Contract de vânzare-cumpărare a unei locuinţe încheiat în... | Contract de vânzare-cumpărare. Voinţă juridică. Violenţa... → |
---|