Vânzarea imobilului în baza Legii nr. 112/1995 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Prescripţia dreptului material la acţiunea în constatarea nulitătii

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este impres­criptibilă, potrivit dreptului comun (art. 2 din Decretul nr. 167/1958), în situaţia în care convenţia s-a încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Termenul special de prescripţie de 1 an şi 6 luni, stabilit de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se aplică numai contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între stat şi chiriaşi anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Soluţia decurge din analizarea prevederilor art. 45 alin. (5) ale Legii nr. 10/2001, care stabilesc, prin derogare de la dreptul comun, că, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii (având, aşadar, în vedere actele juridice deja încheiate), coroborate cu dispoziţiile art. 45 alin. (1) din acelaşi act normativ, care se referă la actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile care cad sub inci­denţa Legii nr. 10/2001, încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 7246 din 30 mai2006, in C.P.J.Civ.C.A. Bucureşti 2006, p. 225

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4, Bucureşti, reclamantul I.S.M., prin reprezentant legal, a solicitat, în contradicto­riu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi C.M., pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2593 din 20 iunie 2002, încheiat între cei doi pârâţi.

Prin sentinţa civilă nr. 4535 din 16 septembrie 2004, instanţa de fond a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului având ca obiect apartamentul nr. 2, situat la parterul imobilului din Bucureşti, sector 4.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, la data adoptării Legii nr. 112/1995, pârâţii C. nu deţineau un titlu locativ asupra apartamen­tului, astfel că nu aveau dreptul să cumpere imobilul în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 112/1995. S-a făcut aplicarea sancţiunii nuli­tăţii prevăzute de art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform căruia actele juridice de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

Prin decizia civilă nr. 138 din 16 iunie 2005, Curtea de Apel Bucu­reşti, Secţia a IX-a civilă, a calificat calea de atac declarată ca fiind

apel, prin raportare la dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., dispunând declinarea competenţei de soluţionare la Tribunalul Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 631 din 20 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sen­tinţa apelată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a decis că, în ceea ce priveşte termenul de prescripţie, art. 46 alin. (5) al Legii nr. 10/2001 stabileşte, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, că dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.

Acest termen a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001, până la 14 august 2002, iar, faţă de dispoziţiile cu caracter imperativ ale legii speciale, termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul stabilit de actul normativ, iar nu de la data la care reclamantul ar fi cunoscut existenţa contractului de vânzare-cumpărare, aşa cum a reţinut prima instanţă.

împotriva acestei decizii, la data de 5 decembrie 2005 a declarat recurs, în termen legal, intimatul-reclamant C.J. (fostul I.S.M.).

în dezvoltarea acestuia, s-a arătat că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că prescripţia poate curge şi împotriva celui care nu putea lua cunoştinţă de actul de înstrăinare făcut de pârâtul-intimat Muni­cipiul Bucureşti, prin Primarul General. Astfel, dreptul de acţiune a fost apreciat ca prescris înainte de a se naşte, adică înainte de a se lua cunoştinţă de actul de vânzare-cumpărare încheiat.

Municipiul Bucureşti a vândut un apartament care nu mai era în proprietatea sa, el fiind restituit recurentului prin hotărâre judecă­torească definitivă şi irevocabilă, vânzarea făcându-se cu încălcarea reglementărilor în vigoare care interziceau vânzarea imobilelor aflate în litigiu.

Recurentul a arătat că termenul special de prescripţie instituit de Legea nr. 10/2001 este supus regulilor generale cu privire la prescrip­ţie, actul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu un neproprietar, astfel încât nu poate intra sub incidenţa prevederilor speciale cu privire la prescripţie.

în faza procesuală a recursului au fost depuse la dosar încheierile nr. l/F din 27 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti şi nr. 5/F din 2 iunie 2005 a Judecătoriei Buftea şi certificatul de înscriere a persoanei

juridice fără scop patrimonial nr. 7/PJ/2002 din 9 august 2005, în dovedirea succesiunii personalităţii juridice dintre reclamantă şi recurent.

Analizând recursul formulat numai în raport de argumentele menţionate vizând prescripţia extinctivă, care pot încadra recursul în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea îl apreciază ca fiind fondat, pentru următoarele argumente.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2593 din 20 iunie 2002 a fost încheiat între cei doi pârâţi, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că normele aplicabile prescripţiei extinctive sunt cele ale dreptului comun, aşa cum susţine recurentul, iar nu cele stabi­lite de Legea nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001 se aplică numai contrac­telor de vânzare-cumpărare încheiate între stat şi chiriaşi, anterior intrării în vigoare a acestci legi, iar nu şi celor care au fost încheiate ulterior acestei date.

Astfel, art. 46 al Legii nr. 10/2001, în prezent art. 45, se referă la „actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile care cad sub incidcnţa Legii nr. 10/2001, încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării".

Prezentul contract de vânzare-cumpărarc a fost încheiat în temeiul dreptului comun, deoarece la data de 20 iunie 2002, deci ulterior intrării în vigoare al Legii nr. 10/2001, nu mai exista prevederi spe­ciale care să reglementeze vânzarea-cumpărarea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Astfel fiind, dispoziţiile aplicabile în materia prescripţiei extinc­tive sunt cele ale dreptului comun, respectiv ale art. 2 al Decretului nr. 167/1958, respectiv imprescriptibilitatea acţiunii în constatarea nulităţii absolute.

Constatând prescrisă acţiunea în constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, motiv pentru care devine incident, în cauză, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Admiţând apelul şi respingând acţiunea ca prescrisă, instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului, motiv pentru care, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la instanţa de apel, care urmează a analiza motivele de apel invocate.

← Antecontract de vânzare-cumpărare. Inoperabilita- tea...  Imobil preluat de stat fără titlu valabil. Buna-credinţă a... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Vânzarea imobilului în baza Legii nr. 112/1995 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Prescripţia dreptului material la acţiunea în constatarea nulitătii