Decizia comercială nr. 150/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 150/2011
Ședința publică de la 09 S. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR C. P. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare cererea de lămurire, completare și îndreptare a dispozitivului deciziei nr.60 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) formulată de petenta SC L. I. R. SRL, în contradictoriu cu intimații SC LCS I. SA, BRD G. S. G. SA - S. C., având ca obiect completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că cererea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct.2 și art. C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, Curtea rămâne în pronunțare în baza actelor existente la dosar. C U R T E A Prin cererea formulată la (...) de petenta SC L. I. R. SRL s-a solicitat în contradictoriu cu intimații SC LCS I. SA, BRD G. S. G. SA - S. C. lămurirea, completarea și îndreptarea dispozitivului deciziei nr.60 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) în sensul de: 1) a se Îndrepta eroarea materială strecurată În prima frază a dispozitivului deciziei În sensul că apelul a fost admis În parte, În temeiul art. 281 cod procedură civilă, cu consecința rectificării hotărârii pe aceste aspect, 2) În caz de respingere a acestei cereri, să se lămurească dispozitivul hotărârii În sensul de a corobora admiterea În totalitate a apelului cu admiterea excepției inadmisibilității cererii apelantei-reclamante de a se constata faptul că la data de (...) aceasta a îndeplinit condițiile de eliberare a tranșei a treia din contractul de cont escrow, În temeiul art. 2811 cod procedură civilă, având În vedere că excepția fusese admisă Încă de instanța de fond și admiterea ei este potrivnică ideii de admitere În totalitate a apelului, urmând a fi Înlăturată această contradicție 3) să se completeze dispozitivul deciziei cu privire la două aspecte a) defalcarea cheltuielilor de judecată acordate apelantei-reclamante pentru fond și apel pe categorii (taxe de timbru, onorarii de avocat) precum și măsura În care proporționarea acestora s-a făcut În funcție de admiterea apelului pe parte din cererea introductivă așa cum a fost precizată, pe de o parte, și admiterea excepției inadmisibilității unui capăt de cerere invocatăde petentă, pe de altă parte, respectiv b) soluționarea cererii petentei de acordare a cheltuielilor de judecată dovedite constând din onorarii de avocat față de respingerea ca inadmisibil a unui capăt de cerere din petiția apelantei-reclamante, cu consecința compensării, În tot sau În parte, a cheltuielilor de judecată. În motivare s-a arătat că: În fapt, prin D. sa această Curte reține că este inadmisibilă cererea formulată de reclamanta având ca obiect constatarea faptului că, la data de (...) aceasta ar fi Îndeplinit toate condițiile de eliberare a tranșei a treia din contractul de cont escrow perfectat la data de (...). Or, această excepție fusese admisă Încă de la fond, de Tribunalul Comercial Mureș, prin S. nr. 5845/(...) și a constituit motivul de apel de la lit. 8.1. din motivele de apel depuse de intimata-reclamantă. În consecință, obiectiv vorbind, cererea intimatei-reclamante de apel a fost admisă doar În parte, ceea ce În Înțelesul art. 274 cod procedură civilă Î. că aceasta a căzut, la rândul său, parțial În pretenții. În aceste condiții, parte din cheltuielile de judecată constând din onorariu de avocat făcute de petentă pentru a se apăra pe acest capăt de cerere urmau a fi acordate de instanța de apel pentru justa soluționare a cauzei. Instanța reține Însă, din eroare, că admite apelul, fără a preciza că În parte, câtă vreme acest prim motiv de apel a fost indubitabil Înlăturat, instanța achiesând la excepția invocată de petentă la fond și admisă prealabil de instanța de fond, și acordă cheltuieli de judecată reclamantei, fără a justifica și proporționa cheltuielile acordate pentru fond, respectiv apel și fără a le defalca pe categorii de cheltuieli (taxe de timbru, onorarii de avocat). Față de căderea În pretenții a reclamantei pe capătul de cerere privind inadmisibilitatea constatării Îndeplinirii condițiilor contractuale la data de (...), instanța era ținută să se pronunțe și pe cererea petentei de acordare a cheltuielilor de judecată, să acorde cheltuieli proporționale și să compenseze În tot sau În parte acestei cheltuieli cu cele la care i-a obligat față de reclamantă. Pe acest aspect consideră necesară completarea deciziei, În temeiul art. 2812 cod procedură civilă. În acest sens statuează și art. 276 cod procedură civilă, fiind vădită omisiunea instanței de a se pronunța pe cererea petentei de cheltuieli. Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele: Prin sentința comercială nr.5845 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. s-a admis excepția inadmisibilității cererii în constatare, excepție invocată de pârâta SC L. I. R. SRL, în contradictoriu cu reclamanta SC LCS I. SA, și pârâta B. - G. S. G. SA - S. C., și în consecință, s-a respins cererea formulată de reclamantă având ca obiect constatarea faptului că la data de (...) reclamanta a îndeplinit condițiile de eliberare a tranșei a treia prevăzute în contractul de cont escrow încheiat la (...), s-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de rândul 1 să semneze notificarea comună, anexa 6 a contractului, iar în caz de refuz sentința să țină loc de notificare și de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civila nr 60 din (...) pronuntata de Curtea de A. C. în dosarul nr.(...) a fost admis apelul declarat de reclamanta SC LCS I SA împotriva sentinței civile nr. 5845 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., care a fost schimbată, în sensul că a fost admisa în parte acțiunea și, în consecință, a fost obligată pârâta ca în termen de 5 zile de la pronunțarea deciziei să semneze notificarea comună conform anexei 6 din contractul de cont escrow încheiat la (...), necesară pentru eliberarea ratei 3din prețul stabilit în antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 329/(...), în caz de refuz, hotărârea urmând să suplinească consimțământul pârâtei SC L. I R S. A fost obligata pârâta BRD G SG SA să deblocheze rata 3 - de 750.000 Euro și să elibereze această sumă la dispoziția reclamantei. A fost respinsa ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantă având ca obiect constatarea faptului că la data de (...) reclamanta a îndeplinit condițiile de eliberare a tranșei a treia prevăzută în contractul de cont escrow încheiat la (...). A fost obligată intimata să plătească apelantei cheltuieli de judecată în fond și apel în sumă de 68.775 RON. Prin cererea formulată la (...) de petenta SC L. I. R. SRL s-a solicitat lămurirea, completarea și îndreptarea dispozitivului deciziei nr.60 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) în sensul ca: 1) apelul a fost admis În parte, 2) in susidiar (daca se va respinge cererea de la pct 1) să se lămurească dispozitivul in sensul de a corobora admiterea in totalitate a apelului cu admiterea excepției inadmisibilității cererii apelantei-reclamante de a se constata faptul că la data de (...) aceasta a îndeplinit condițiile de eliberare a tranșei a treia din contractul de cont escrow, având in vedere că excepția fusese admisă incă de instanța de fond și admiterea ei este potrivnică ideii de admitere in totalitate a apelului, 3) să se completeze dispozitivul deciziei cu privire la două aspecte a) defalcarea cheltuielilor de judecată acordate apelantei-reclamante pentru fond și apel pe categorii (taxe de timbru, onorarii de avocat) b) soluționarea cererii petentei de acordare a cheltuielilor de judecată față de respingerea ca inadmisibil a unui capăt de cerere din petiția apelantei-reclamante, cu consecința compensării, În tot sau În parte, a cheltuielilor de judecată. Curtea reține că apelul a fost admis în întregime și că urmare a acestei admiterii a fost admisa (in parte) actiunea, apreciindu-se ca aceasta este admisibila și mai mult întemeiata. Astfel prin decizie (pag 11) se retine: „I. Prima instanță a reținut că cererea formulată de reclamantă având ca obiect constatarea faptului că la data de 19 februarie 2010 îndeplinea toate condițiile pentru eliberarea tranșei a treia, condiții prevăzute la pct.4.2.3 din contractul de cont escrow, a fost formulată ca o acțiune în constatare fiind inadmisibilă atât timp cât partea putea cere realizarea dreptului. Curtea apreciază că instanța a soluționat în mod gresit exceptia inadmsibilitatii cererii de chemare in judecata., primul motiv de apel fiind întemeiat . Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta nu a solicitatconstatarea unei stări de fapt, ci constatarea nașterii plenare a dreptului de creanta, prin prisma caracterului de certitudine, lichiditate si exigibilitate al acestui drept, având in vederea îndeplinirea condițiilor stabilite cumulativ prin antecontract. A. sa reprezinta în realitate o acțiune în realizare, in conditiile in care toate petitele aveau ca finalitate obtinerea sumelor aflate in contul escrow, reprezentand rata a III-a din pret."; Ceea ce a sanctionat curtea prin admiterea in parte nu este o respingere a vreunui capat de cerere cu caracter de sine statator ci o inadvertenta de formulare a actiunii, in sensul aprecierii ca petitul având ca obiect „. faptului că la data de (...) reclamanta a îndeplinit condițiile de eliberare a tranșei a treia prevăzute în contractul de cont escrow încheiat la (...)"; - nu se impunea a fi formulat deloc fiind de fapt o consecinta a admiterii celorlalte capete de cerere. Curtea deși admite in parte actiunea apreciaza de fapt (constata) că la data de (...) reclamanta a îndeplinit condițiile de eliberare a tranșei a treia prevăzute în contractul de cont escrow încheiat la (...) - aceasta fiind și rațiunea pentru care a admis actiunea. Altfel spus curtea nu a respins nicio cerere ci a apreciat ca nu se impunea a mai fi formulat si primul capat de cerere. R. ca nu se impune indreptarea erorii materiale in sensul admiterii in parte a apelului. Referitor la soluționarea cererii petentei intimate de acordare a cheltuielilor de judecată față de respingerea ca inadmisibil a unui capăt de cerere din petiția apelantei-reclamante, cu consecința compensării, În tot sau În parte, a cheltuielilor de judecată - curtea observa ca din decizia nr 60/2011 rezulta (chiar daca implicit și nu expresis verbis) ci este partea cazuta in pretenții și care urmeaza a suporta cheltuielile de judecată. De vreme ce s-a reținut doar culpa procesuala a intimatei petente și raportat la acest raționament s-au acordat cheltuieli de judecată nu suntem în prezența vreunei omisiuni sau erori materiale - ceea ce de fapt se invoca este o eroare de raționament, care poate fi tranșată pe calea recursului. Nu se justifică nici defalcarea cheltuielilor de judecată, intimata nejustificand în acest moment vreun interes pentru un asemenea demers. Față de cele ce preced curtea va respinge cererea de lămurire, completare și îndreptare a dispozitivului deciziei nr. 60 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...). PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge cererea de lămurire, completare și îndreptare a dispozitivului deciziei nr. 60 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...). Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...).{ F. | Președinte, G.-A. N. Judecător, C. P. Grefier, A. B. }Red.G.A.N./dact.L.C.C. 5 ex./(...)
← Decizia comercială nr. 4203/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 258/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|