Decizia comercială nr. 1721/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1721 /2011

Ședința ta de 04 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. D. G. G. S., împotriva sentinței civile nr. 6344 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI R. DE OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și intimata D. G. A F. P. A J. S., având ca obiect - dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului declarat.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...), s-a depus la dosar, din partea intimatului-reclamant O. R. C. de pe lângă T. S., copia extrasului din registrul comerțului cuprinzând starea la zi a societății recurente.

Se constată că părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 al.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 237 al. 5 din Legea nr. 31/1990, art.6 din Legea nr. 26/1990 și art. 60 din Legea nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Curtea constată că recurenta nu a făcut dovada depunerii la registrul comerțului a contractului de subînchiriere și nici dovada acordului proprietarului pentru subînchiriere întrucât, așa cum rezultă din contractul de închiriere încheiat la data de (...) cu Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, Protopopiatul Ș. S., în calitate de proprietari și SC D. C. SRL în calitate de chiriaș, subînchirierea era interzisă.

Având în vedere că părțile au fost legal citate iar recurenta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și cum până la acest termen aceasta nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a recursului declarat, în temeiul art. 20 al.1, 3 din Legea nr. 146/1997 Curtea invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată, iarîn subsidiar, în situația în care această obligație va fi îndeplinită până la momentul închiderii dezbaterilor, va reține cauza în pronunțare și pe fond.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.6344/(...) a T.ui S., pronunțată în dosarul nr.(...), s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul SĂLAJ în contradictoriu cu pârâta SC D. G. G. SRL, și în consecință, s-a dispus dizolvarea SC D. G. G. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. G. G. SRL ca prin hotărârea pronunțată să se dispună dizolvarea societății în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. c din Legea 31/1990 privind societățile comerciale.

În motivarea acțiunii se arată că din evidențele registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, rezultă că SC D. G. G. SRL nu a depus și-a actualizat datele privind sediul, contractul de închiriere nr. 19359/(...) fiind valabil doar până la (...).

În drept s-au invocat dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. c din Legea

31/1990.

Examinând acțiunea, instanța a constatat următoarele:

Art. 21 lit a coroborat cu art. 22 alin 1 din Legea nr.26/1990, republicată, instituie, în sarcina societăților comerciale, obligația de a actualiza datele cu privire la sediul social și condițiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească .

Societatea a rămas însă în pasivitate, neîndeplinindu-și obligațiile legale.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta SC SC D. G. G. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii formulate de intimat ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea greșită a legii, având în vedere încheierea contractului de subînchiriere nr. 27/(...) între SC D. C. SRL și SC D. G. G. SRL.

Pentru termenul de judecată din (...), recurenta SC SC D. G. G. SRL a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru judiciar în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat - f.14.

Conform prev. art.20 din L146/1997 ,, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat.

Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii…. instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. …. obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii,,

Art.11 statuează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanta ori din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.

Întrucât recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru, în speță se va face aplicabilitatea disp. art.20 coroborat cu prev. art.11 din Legea nr.146/1997, astfel încât instanța va dispune anularea ca netimbrat a recursului declarat de recurenta.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC D. G. G. SRL împotriva SC nr.6344/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

] Pronunțată în ședința de la 04 Mai 2011.

Thred./M.H./2 EX./(...) Jud. fond:P. A. R.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1721/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii