Decizia comercială nr. 1763/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1763/2011

Ședința publică de la 06 Mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR M. H.

G. A. B.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC N. C. S. împotriva sentinței civile nr. 2903 din data de (...), pronunțată în dosarul nr.

(...) al T.ui M., privind și pe intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, D. G. A F. P. A J. M., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2

C.pr.civ.

Se mai menționează faptul că la data de 14 aprilie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de către intimatul

OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

{ F. | }

CURTEA

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2903 pronunțată la data de (...) în dosarul nr.

(...) al T.ui M., a fost admisă acțiunea reclamantului Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin O. R. C. de pe lângă T. M., în contradictoriu cu pârâta SC N. C. S., iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC SATUL TĂU S. Borșa, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.

S-a dispus comunicarea hotărârii cu ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș, D. G. a F. P. M. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României partea a IV-a.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la O. R. C.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC N. C. S. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare se arată că pârâta a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2007 în termenul prevăzut de lege.

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041 C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.

În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a

O.ui N. al R. C., tribunalul „va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului...";.

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Totodată în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul C.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta SC N. C. S. împotriva sentinței civile nr. 2903 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. G. A. N. S. AL H. M. H. A. B.red.S.Al H./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.S. Ș.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1763/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii