Decizia comercială nr. 2175/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2175/2011
Ședința a de 18 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul KIS-S. A. A. împotriva ordonanței președințiale nr. 3699 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta SC T. C. S. ( F. SC E. C. & E. S.), având ca obiect - ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 5 lei, achitată cu chitanța nr. 4305857 din (...), aflată la fila 6 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Se constată că recursul este declarat în termen iar recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 582 și următoarele C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., C.ea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. C.EA Prin Ordonanța comercială nr. 3699/(...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul KIS-S. A. A. în contradictoriu cu pârâta SC T. C. S.( fostă SC E. C. & E. S.) Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele: Prin contractul de închiriere încheiat la data de (...), modificat prin actele adiționale încheiat la datele de (...), (...) și (...), reclamantul KIS-S. A. A., în calitate de locator, a închiriat pârâtei SC E. C. & E. S., în calitate de locatar imobilul situat în C.-N., C.-N., str. C. nr. 14-16, jud. C., prețul chiriei fiind stabilit la suma de 7.500 euro/lună(f.6-12). Prin actul adițional încheiat la datade (...), părțile au stabilit că dacă locatarul întârzie plata chiriei după data de 5 a lunii în curs, locatarul are dreptul de a rezilia contractul unilateral și de drept, fără întârziere și fără intervenția instanței de judecată. Locatarul are obligația de a părăsi imobilul în 5 zile lucrătoare de la rezilierea contractului. SC E. C. & E. S. și-a schimbat denumirea în SC T. C. S. după cum rezultă din certificatul de înregistrare de la fila 8 din dosarul nr. (...) al T.ui C. C.. Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul KIS-S. A. A. în contradictoriu cu pârâta SC T. C. S. înregistrată sub nr. (...) la Judecătoria Cluj-Napoca, s-a solicitat să se constate rezilierea contractului de închiriere încheiat la data de 27.02.209, potrivit pactului comisoriu de gradul IV, evacuarea pârâtei din imobilul închiriat și obligarea pârâtei la plata chiriei în cuantum de 18.000 euro și la plata penalităților de întârziere. Din dispozițiile art.581 C.p.c. rezultă că admisibilitatea cererii de ordonanță președințială este condiționată de existența urgenței, a vremelniciei și de neprejudecarea fondului. Aceste conditii trebuie indeplinite cumulativ. Conditia urgentei este indeplinita atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru a preveni o paguba iminentă și care nu s-ar mai putea repara, precum și pentru a înlătura piedicile care s-ar ivi in timpul unei executări. Instanța a apreciat că măsura solicitată de reclamant pe calea ordonanței președințiale nu îndeplinește condiția urgenței, astfel cum aceasta este definită de art. 581 c.pr.civ. deoarece măsura solicitată de reclamant nu este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru a preveni o pagubă iminenta și care nu s-ar mai putea repara. Astfel, evacuarea pârâtei din imobil nu este necesară pentru a se păstra dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului deoarece acest drept al reclamantei nu este contestat, iar dreptul de proprietate al reclamantului nu este prejudiciat prin faptul ca imobilul este ocupat de pârâtă. De asemenea, prejudiciile care s-ar produce în patrimoniul reclamantului prin faptul că este lipsit de folosința imobilului se pot repara, reclamantul avînd posibilitatea de a solicita plata contravalorii lipsei de folosință a spațiului până la data eliberării efective a spațiului. Din actele dosarului nu rezultă că pârâta ar fi acționat în mod abuziv atunci când a intrat în folosința imobilului, ocuparea acestuia făcându-se în baza contractului de închiriere, iar în prezent pârâta invocă faptul că a efectuat plata chiriei și că nu poate interveni rezilierea contractului. Nefiind în prezența unui act abuziv din partea pârâtei, instanța apreciază că nu se poate dispune evacuarea pârâtei din imobil pe calea ordonanței președințiale. De asemenea, instanța nu poate verifica în acest cadru procesual incidența pactului comisoriu de gradul IV invocat de reclamant deoarece acest fapt ar echivala cu o prejudecare a fondului cauzei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială. În susținerea motivelor de recurs a arătat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanței ca, printr-o ordonanță președințială, sa se dispună, fără somație și fără trecerea unui termen, evacuarea pârâtei SC E. C. & E. S., actuala SC T. C. S. din imobilul situat în C.-N., str. C. nr. 14-16, jud. C. până la soluționarea definitivă a acțiunii de drept comun înregistrată sub nr. (...). Reclamantul recurent a arătat că la data de (...) a încheiat cu SC E. C. & E. S. un contract de locațiune care a avut ca obiect imobilul situat în C.-N., str. C. nr. 14-16, jud. C., spațiu care urma să fie folosit de pârâtă cu destinația derestaurant și terasă. Locatarul avea obligația de a plăti o chirie în cuantum de 7.500 euro lunar până cel târziu în ziua de 5 a lunii în curs. Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, respectiv începând cu luna ianuarie nu a plătit chiria datorată. Conform clauzelor contractuale, în această situație, contractul va fi reziliat unilateral, de drept și fără punere în întârziere, iar locatarul are obligația de a părăsi spațiul închiriat în termen de 5 zile lucrătoare de la rezilierea contractului. Reclamantul recurent arată că, în prezent, pârâta ocupă spațiul fără nici un titlu, îl deține în mod abuziv și încalcă dreptul de proprietate al reclamantului. S-a arătat că a fost promovată o cerere de chemare în judecată pentru constatarea rezilierii contractului de locațiune, plata chiriei și evacuarea pârâtei din spațiu. Reclamantul a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, respectiv urgența măsurii se impune pentru stabilirea legalității și păstrarea dreptului de proprietate al reclamantului, precum și pentru prevenirea unor prejudicii iminente. În drept au fost invocate prevederile art. 304 C.pr.civ. Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, C.ea reține următoarele: Conform disp. art. 581 C.pr.civ., instanța va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întâziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Din interpretarea textului s-a dedus că pentru a se putea pronunța o ordonanță președințială, trebuie să se justifice existența urgenței, a vremelniciei și a neprejudecării fondului. S-a mai arătat în doctrină și faptul că atunci când pe această cale procedurală sumară se solicită luarea unei măsuri echivalente unei obligații de a face, trebuie să se verifice în favoarea căreia dintre părțile din proces operează aparența dreptului, măsura nejustificându-se decât în cazul în care se impune datorită unor acte abuzive ale pârâtului. Argumentele reținute de instanța de fond la pronunțarea hotărârii sunt pe deplin justificate și reflectă o corectă interpretare a condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale. In speță, condiția vremelniciei este singura care, in aparență, este îndeplinită, în condițiile în care se solicită luarea măsurii până la soluționarea irevocabilă a dos. (...). Cu toate acestea, la o analiză mai aprofundată a obiectului cererii de chemare in judecată, se constată că reclamantul solicită evacuarea pârâtei dintr-un spațiu deținut de aceasta în temeiul unui contract de închiriere, deci în baza unui titlu aparent valabil. Cum evacuarea este o măsură definitivă prin natura sa, ea poate fi dispusă, pe calea ordonanței președințiale, doar în cazul în care se invocă acte samavolnice din partea pârâtului, ceea ce nu este cazul în speță. Reclamantul susține însă că demersul său este justificat de neplata chiriei, fapt care nu poate fi asimilat, în lipsa unei probațiuni concludente în acest sens, unor acte abuzive. Din neîndeplinirea condiției vremelniciei decurge și consecința nerespectării condiției neprejudecării fondului, măsura evacuării fiind, așa cum am arătat anterior, una cu caracter definitiv. În privința urgenței, o eventuală neplată a chiriei nu face dovada unui prejudiciu iminent și de neînlăturat, iar dreptul reclamantului nu se păgubește prin întârziere. Față de aceste împrejurări, C.ea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 518 Cod proced. civilă, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală. În baza art. 312 Cod proced. civilă, C.ea va respinge recursul declarat de reclamantul KIS S. A. A. împotriva ordonanței comerciale nr. 3699 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o va menține în întregime. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul KIS S. A. A. împotriva ordonanței comerciale nr. 3699 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o menține în întregime. Irevocabilă. Pronunțată în ședința de la 18 Mai 2011 Thred./M.H./ 4 ex./(...) Jud. fond: S. Ivănescu
← Decizia comercială nr. 62/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 1260/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|