Decizia comercială nr. 52/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 52/2011
Ședința { F. publică} de la 09 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamanta S. M. C. G. S., împotriva deciziei civile nr. 3., pronunțată de Curtea de A. C., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta S. A&A I. E. S. privind și pe terțul poprit S. B. R. N. INC R. S., având ca obiect poprire asiguratorie validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru terța poprită, consilier juridic P. R. G., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 317 și urm., 320 C. Pr. Civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prezenta contestație în anulare este legal timbrată, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de (...), contestatoarea a depus la dosar, prin care solicită instanței ca în temeiul art. 246 C. pr. Civ. să ia act de renunțarea acesteia la judecată, iar terța poprită a depus la dosar întâmpinare. La data prezentului termen, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare. Reprezentantul terței poprite solicită Curții să ia act de cererea la renunțarea contestației în anulare formulată de contestatoarea S. M. C. G. S., cu cheltuieli de judecată. Curtea rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată. C U R T E A Prin decizia civilă nr. 3179 din data de (...) din dosarul nr. (...) a Curții de A. C., a fost respins recursul declarat de către debitoarea SC M. C. G. S. împotriva deciziei comerciale nr. 7/A/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., privind și pe intimații SC A & A I. E. SRL și SC B. R. N. INC R. SRL având ca obiect poprire asiguratorie - validare poprire, pe care a menținut-o în întregime. A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de SC A & A I. E. SRL T. A fost obligată recurenta să plătească intimatei SC A & A I. E. SRL T. suma de 3720 lei cheltuieli de judecată în recurs. Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea S. M. C. G. S. a formulat contestație în anulare, solicitând desființarea deciziei civile nr.3. pronunțată de Curtea de A. C., ca nelegală și netemeinică și să se anuleze toate actele procedurale încheiate ulterior în baza acestei decizii, cu cheltuieli de judecată. La data de (...), contestatoarea a înregistrat la dosarul cauzei prin S. R. o cerere de renunțare la judecată prin care a solicitat instanței ca în temeiul art. 246 C. pr. Civ. să ia act de renunțarea acesteia la judecată (f. 17). Prin urmare, în temeiul art. 246 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va da eficiență actului de dispoziție procedurală a părții și va constata că a intervenit renunțarea la judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata contestației în anulare formulată de S. M. C. G. S. împotriva deciziei civile nr. 3179 din data de (...) din dosarul nr. (...) a Curții de A. C. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 09 iunie 2011. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...)
← Decizia comercială nr. 337/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 3601/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|