Decizia comercială nr. 687/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 687/2011
Ședința data de 16 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: F. T.
JUDECĂTOR: M. H.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 7497 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI reprezentat de O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect dizolvare societate.
Mersul dezbaterilor, susținerile orale și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 februarie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de (...).
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7497 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
T.ui Comercial C. a fost admisă cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului în contradictoriu cu pârâta S. A. SRL și în consecință a fost dispusă dizolvarea S. A. SRL în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare; dispusă comunicarea hotărârii ORC C. D. G. a F. P. C. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea aIV-a.
Pentru a dispune astfel s-a reținut că persoanele care organizează contabilitatea in partida dubla trebuie sa publice situatiile financiare anuale.
Fac obiectul publicarii situatiile financiare anuale, raportul administratorilor si raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupa caz. Aceste prevederi se aplica si sucursalelor inregistrate in Romania, care apartin unor persoane juridice cu sediul in strainatate, precum si societatilor-mama care intocmesc situatii financiare consolidate, potrivit disp. art.34 al.1 din Legea nr.82/1991.
Durata exercițiului financiar este de 12 luni și coincide cu anul calendaristic, astfel că în raport de finele anului calendaristic se determină și termenul în care trebuia să fie înregistrate situațiile financiare anuale întocmite de societatea comercială pârâtă.
Asigurarea publicității situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condițiile aplicării stricte și consecvente a prevederilor Legii nr.26/1990 și a Legii nr.31/1990.
Societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale care trebuiau depuse la oficiul registrului comerțului, în temeiul disp. art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, astfel că cererea este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S. Coridon Impex SRLsolicitând admiterea acestuia cu consecința respingerii cererii.
În susținere recurenta a arătat că societatea a depus declarația aferentă anului 2007 în data de (...) întrucât în perioada de la înființare și până la (...) nu a avut activitate.
Analizând recursul formulat, Curtea reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 statuează că la cererea oricărei persoane interesate, precum si a O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus, în cel mult
6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la O. R. C. societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau administratorii societății au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscuta, societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
Promovarea acțiunii de către reclamantă, sub aspectul interesului, a fost justificată prin invocarea importanței efectuării publicității situațiilor financiare.
Interpretarea dispozițiilor legale enunțate relevă că dizolvarea remediu a societății comerciale, urmare a intervenției terților în viața socială, cu ignorarea voinței sociale trebuie să fie pronunțată de instanța investită de persoana care justifică un interes doar în ipoteza în care lipsește manifestarea voinței societare .
Manifestarea voinței sociale prin îndeplinirea obligației de a depune, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la O. R. C. de către societatea recurentă ar fi reflectat voința acesteia de continuare a activității și de asigurare a standardelor de publicitate impuse, însă recurenta nu a procedat la depunerea înscrisurilor care să ateste manifestarea voinței sale sociale în acest sens.
Curtea, reținând că tribunalul a apreciat în mod legal că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990, iar pârâta-recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor care au determinat aplicarea sancțiunii instituite prin textul legal menționat, apreciază recursul ca nefondat și, în consecință, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de pârâtă și va menține în întregime sentința pronunțată de Tribunalul Maramureș.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut și că, din conținutul înscrisului depus la dosar la f. 5, rezultă că recurenta a înregistrat la ORC, aferent anului
2007, doar declarația de inactivitate, care nu poate fi asimilată, în opinia
Curții, situațiilor financiare anuale, în înțelesul legii, respectiv a prev. art. 185din Legea nr. 31/1990, nicio prevedere legală nescutind societățile care nu au desfășurat activitate de obligația întocmirii și depunerii acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de S. A. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 7497 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. B. F. T. M. H.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.D. Hamciuc
← Decizia comercială nr. 73/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 2841/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|