Decizia comercială nr. 7/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA nr. 7/2011

Ședința 28 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare cererea de acordare a termenului de grație de

1 an pentru plata obligației stabilită prin sentința comercială nr. 1445/2001, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...) și cererea de suspendare a executării silite începute în dosarul execuțional nr. 580/2011 al BEJ Câmpian Mihai R., formulată de către C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N. în contradictoriu cu intimata SC O. P. S.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se prezintă consilier juridic S. R. în reprezentarea intereselor petenților, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că la data de 20 octombrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta petenților, care depune la dosar delegația de reprezentare și arată că nu are alte cereri de formulat.

Întrebată fiind de instanță dacă în dosarul execuțional au fost realizate forme de executare, reprezentanta petenților arată că a fost doar emisă somația de plată, fără a fi începute alte forme de executare.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentanta petenților susține cererea de acordarea a unui termen de grație astfel cum a fost formulată și motivată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

După rămânerea cauzei în pronunțare, în timpul dezbaterilor cauzelor în apel, se prezintă în sala de ședință reprezentanta intimatei SC O.

P. SRL, avocat M. F. L., care solicită instanței redeschiderea dezbaterilor în cauză.

Curtea, după deliberare, încuviințează cererea formulată, dispune redeschiderea dezbaterilor și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de acordare a unui termen de grație și a cererii de suspendare a executării silite, pentru motivele expuse prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. În susținerea poziției procesuale, reiterează pe scurt motivele expuse prin întâmpinare, relevând faptul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din OG nr.

22/2002. Arată că intimata nu a solicitat executorului să treacă laexecutarea silită, ci doar să emită somația de plată, ceea ce s-a și întâmplat, urmând ca după împlinirea termenului de 6 luni să fie posibilă executarea silită, aceasta nefiind demarată încă.

Curtea reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea formulată în data de 21 septembrie 2011, C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N. au chemat în judecată intimata SC O. P. SRL solicitând instanței ca prin hotărârirea ce se va pronunța să se dispună acordarea unui termen de grație de 1 an pentru plata obligației stabilită prin sentința comercială nr. 1445/2001, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...) și suspendarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 580/2011 al BEJ Câmpian Mihai R., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului de grație solicitat pentru plata sumei datorate.

In susținerea cererii, învederează instanței faptul ca bugetul municipiului nu permite achitarea sumei de 603.537,76 lei reprezentând debite, dobanda legala calculata asupra debitelor de la (...) pana la data de (...), cheltuieli de judecata si cheltuieli de executare silita, intrucat la capitolul bugetar 70.02.50 (din care se achita obligatiile de plata stabilite prin titluri executorii ) mai exista disponibila, pana la sfarsitul anului, suma de 473.157 lei. In ipoteza in care această sumă ar fi achitată intimatei, municipiul s-ar afla in imposibilitatea de a plăti creditorii care au formulat cereri de executare anterioare. Pe de alta parte, intrucat nu dispune de fonduri banesti necesare pentru stingerea in intregime a obligatiei prevazute in titlul executoriu, continuarea executării silite înainte de epuizarea căilor de atac le va pune în situația de a nu mai achita drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului si serviciile publice aflate in subordinea C.ui local, nici debitele către executantii, furnizorii si prestatorii de servicii cu care municipalitatea are incheiate contracte de achizitie publica, cu termene de plata expres prevăzute. În felul acesta ar fi grav perturbată activitatea acestor instituții lipsa fondurilor urmând să se repercuteze negativ asupra modului în care trebuie să fie administrate bunurile din domeniul public si privat al unității administrativ teritoriale.

În drept s-au invocat prevederile art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 22 /2002 potrivit cărora în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1, 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.

La stabilirea termenului de gratie de 1 an, solicită a se avea in vedere faptul ca, potrivit disp. art. 39 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, proiectul bugetului local se adopta in termen de maxim 45 de zile de la data publicarii legii bugetului de stat in M. O., precum si imprejurarea ca exista riscul ca legea bugetului de stat sa nu fie adoptata cu cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiulul bugetar, caz in care se aplica in continuare bugetele anului precedent, pana la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputand depasi, de regula, 1. din prevederile bugetelor anului precedent.

Referitor la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului de grație solicitat pentru plata sumei datorate s-au relevat următoarele aspecte:

Societatea creditoare a trecut deja la procedura de executare silită, cu încălcarea disp. art. 37311 C. pr. civ . , demararea formelor de executare silita asigurând premisele producerii unei pagube iminente, atât de natură materială , cât si de imagine.

În situația în care apelul ar fi admis, iar sentința comercială nr. 1. ar fi desființată, s-ar putea ivi mari dificultăți în procedura întoarcerii executării silite dacă creditoarea ar intra între timp în faliment sau s-ar dizolva voluntar, ori pur și simplu și-ar înstrăina bunurile din patrimoniu ulterior executării silite. Mai mult chiar, - exista riscul ca societatea creditoare sa aiba si alti creditori ( privilegiati ), fata de care sa aiba creante neachitate, creditori care ar putea să se îndestuleze din sumele de bani încasate de la institutiile noastre în procedura de executare silită. Astfel, la finalizarea definitivă și irevocabilă a litigiului, va exista o mică probabilitate ca sumele de bani executate să se mai regăsească în patrimoniul pârâtei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC O. P. SRL a solicitat respingerea cererii de suspendare .

Consideră că cererea de suspendare a contestatorilor este contrară procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice, procedură în cadrul căreia ar trebui să se pornească de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate, în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituția publică, trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept; doar în acest context, în cazul în care instituția publică nu are fonduri speciale alocate executării obligației din titlu executoriu (conform art.1 din OG nr.22/2002) executarea silită va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri speciale destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii.

Precizează că acesta este singurul rezultat care se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivate din art.6 CEDO, art.11, 20, 21 din Constituția României. Art.6 alin.1 din CEDO prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil. Potrivit hotărârii pronunțate în cauza Hornsby vs.Grecia din (...), garanțiile prevăzute la art.6 din Convenție sunt aplicabile și în faza executării silite a hotărârii judecătorești întrucât procesul civil include și etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanță ar deveni iluzoriu.

Deliberând asupra prezentei cereri Curtea reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1. pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisa cererea formulata de catre SC O. P. SRL si, in consecinta, s-a dispus rezolutiunea contractului de asociere nr. 6., modificat prin actul aditional nr. 1/2007 încheiat cu SC O. P. SRL, dinculpa exclusiva a pârâtelor , s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului de asociere, C. local si M. C.-N. fiind obligați la plata sumei de 499.974,50 lei cu titlu de daune interese compensatorii si a dobanzii legale in materie comerciala aferenta acestei sume. Totodată a fost respinsa cererea reconventionala formulata de catre C. local si M. C.-N., avand ca obiect obligarea SC O. P. SRL la plata sumei de

7500 E. la cursul BNR din ziua platii, plus majorari si penalitati de intarziere calculate pana la data platii efective, C. local si M. C.-N. fiind obligați la plata sumei de 19.727 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Împotriva hotărârii mai sus menționate pârâtele au declarat apel solicitând reformarea actului jurisdicțional în sensul respingerii acțiunii principale .

Prin cererea formulată în data de 21 septembrie 2011, C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N. au chemat în judecată intimata SC O. P. SRL solicitând instanței de apel ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea unui termen de grație de 1 an pentru plata obligației stabilită prin sentința comercială nr. 1445/2001, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...) și suspendarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 580/2011 al BEJ Câmpian Mihai R., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului de grație solicitat pentru plata sumei datorate

Potrivit art. 1 din OG 22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.

Art.2 din același act normative stipulează că instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată,dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri. A. termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie( art. 3 din OG 22/2002)

Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.Virările de credite bugetare se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile 47 din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale 49 din

Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.( art 4 din OG 22/2002) Conform art. 6 din OG 22/2002 în cazurile în care, din motivetemeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătoreșticare soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.

În cazurile în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), care se aplică în mod corespunzător.

Dacă obligația de plată este stabilită printr-un titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, cererea se soluționează de către instanța de executare competentă.Instanța sesizată la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate.

Ulterior pronunțării sentinței comerciale 1. intimata a solicitat apelantelor să execute benevol obligația statuată în sarcina lor prin acest titlu executoriu.

Prin adresa nr.867/303.(...) apelantele au comunicat creditoarei că solicitarea sa se află în evidențe urmând să fie analizată și supusă dezbaterii în plenul organului deliberativ. Ulterior, intimatei nu i-a fost comunicată nicio altă hotărâre a debitorilor cu privire la executarea voluntară a obligațiilor statuate prin sentința comercială 1..

În acest context creditoarea-intimată a înregistrat o cerere solicitând executorului judecătoresc să notifice debitorii cu privire la executarea obligațiilor de plată a sumelor evidențiate în titlul executor - sentința comercială 1..

În acest sens s-a întocmit dosarul execuțional 580/2011 al BEJ C.

Mihai R., debitorii fiind somați să execute voluntar obligațiile statuate în sarcina lor prin sentința comercială 1.. Cererea formulată de apelantă este prematură întrucât în speță nu s-a pornit la îndeplinirea formalităților specifice procedurii execuționale. Deși în mod formal un dosar execuțional s- a deschis, executorul judecătoresc nu a procedat la efectuarea unor acte execuționale, limitându-se doar la a emite somația de plată despre care face vorbire art.2 din OG 22/2002.

Articolul anterior menționat stipulează că instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată,dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri. A. termen curge de la data la care debitorul a primitsomația de plată comunicată de organul competent de executare, lacererea creditorului. D. în cazul în care instituțiile publice nu îșiîndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie( art. 3 din OG

22/2002).

Or, somația de plată a fost emisă de executorul judecătoresc doar la

31 mai 2011 (f.36). Se poate observa că la 21 septembrie 2011, când cererea de acordarea termenului de grație a fost formulată, acest termen de 6 luni în care debitoarele aveau răgazul legal de a întreprinde demersurile pentru asigurarea fondurilor bănești nu era epuizat.

Prin urmare, cererea apelantelor de a li se acorda un termen de grație judiciar, cât timp ele beneficiau prin efectul legii de un termen în care exigibilitatea obligației era amânată este lipsită de utilitate practică. Aceeași este concluzia și în ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite.

Curtea apreciază că o executare silită propriu zisă va fi posibilă doar după împlinirea termenului de 6 luni al cărui punct de plecare este data emiterii somației de plată ( (...)). Intimata și-a adaptat conduita procesuală la a această prescripție legală recunoscând dreptul debitoarelor de a se prevala de efectele termenului legal de grație prevăzut de art. 2 din OG 22/2002, care amână executarea obligației pentru un interval de 6 luni calculat de la data emiterii somației de plată .

În cadrul dosarului execuțional nr. 580/2011 creditoarea intimată nu a pretins demararea procedurii execuționale propriu zise, ci doar emiterea somației de plată despre care face vorbire art. 2 din OG 22/2002. Până la data soluționării cererii executorul judecătoresc nu a întocmit nici un alt act procedural înafara somației de plată.

Chiar dacă cererea nu ar fi fost socotită ca fiind prematură s-ar fi impus respingerea ei pe considerente de netemeinicie întrucât petentele nu au probat nici aspectul legat de insuficiența fondurilor bugetare , nici împrejurarea privitoare la imposibilitatea de a plăti creditorii care au formulat cereri de executare anterioare.

De asemenea, nu au substanță nici apărările referitoare la imposibilitatea achitării drepturilor salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului si serviciile publice aflate in subordinea C.ui local, ori a debitelor către executantii, furnizorii si prestatorii de servicii cu care municipalitatea are incheiate contracte de achizitie publica, cu termene de plata expres prevăzute.

Concluzia se sprijină pe aceea că potrivit art. 1 din OG 22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate. Totodată ,sumele defalcate cu destinație specială în bugetul local pot fi utilizate de către autoritățile administrației publice locale doar în conformitate cu prevederile legale și cu respectarea principiului specialității bugetare.

Culpa procesuală a M. C.-N. fiind dovedită acesta va fi obligat în baza art. 274 C.proc.civ. să plătească intimatei SC O. P. SRL suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU A.E MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge cererea formulată de C. LOCAL AL M. C.-N. și M. C.-N. ambele cu sediul în C.-N. str.M. nr.1-3 în contradictoriu cu SC O. P. SRL cu sediul în C.-N., str.A. F. nr.33 având ca obiect acodarea unui termen de grație pentru executarea sentinței civile 1. pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr.(...) și suspendarea executării silite în dosarul execuțional 580/2011 al BEJ Câmpian Mihai R..

Obligă M. C.-N. să plătească SC O. P. SRL suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

S. AL H. G. A. N.

A. B.

red.S.Al H./A.C.

5 ex. - (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 7/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii