Decizia comercială nr. 704/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA - ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ Nr. 704/2011
Ședința Camerei de C. din data de 25 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : I. M. I.
GREFIER : B. A.
S-a luat în examinare cererea de ordonanță președințială formulată de petentul M. I. I., în contradictoriu cu intimatul Z. G. G. având ca obiect - suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 4033 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...).
La data de (...), petentul a depus la dosar dovada achitării și consemnării cauțiunii în valoare de 18230 lei, cu recipisa de consemnare nr. 7. din (...).
Examinarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de (...), petentul M. I. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Z. G. G. suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 4033 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...) până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului exercitat împotriva aceleiași sentințe.
În motivarea cererii a arătat că, prin sentința menționată, a fost obligat la plata sumelor de 151.193,42 lei și 31.427,59 lei în favoarea reclamantului.
Petenta mai arată că a formulat apel și cerere de suspendare împotriva hotărârii primei instanțe însă până la data prezentei cereri acesta nu a fost înregistrat pe rolul C. de A.
La data de (...) s-a demarat executarea silită în dosarul execuțional nr.
681/2011 al BEJ Stolnean Romeo M., înființându-se mai multe popriri asupra conturilor bancare și asupra acțiunilor deținute de petent.
Petentul susține că o eventuală întoarcere a executării silite în cazul reformării sentinței pronunțate de instanța de fond va fi iluzorie deoarece pretinsul creditor este o persoană greu de executat silit față de propriile susțineri și actele depuse de acesta la dosarul de fond. În acest sens se evocă faptul că reclamantul a beneficiat în fața primei instanțe de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru, iar în cererea de adresată judecătoriei acesta a afirmat că „ nu are depozite bancare, nu are nicio sursă de venit, are contractat un credit de consum de la B.. Întrucât acesta a întâmpinat dificultăți în a plăti taxa de timbru de 4822,26 lei se poate prezuma în opinia petentului că la o posibilă desființare a titlului executoriu va fi dificil de recuperat sumele deja încasate.
Mai arată petentul că raportat la apărările formulate în cadrul apelului ( excepția de neexecutare a contractului, greșita calificare a prestației caracteristice contractului de mandat, greșita evaluare a cuantumului onorariului de succes, ilicitatea cauzei contractului de mandat special, încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor arbitrale nr. 17/2009 și nr. 26/2009 ) este plauzibil ca suma datorată să fie 7311,24 lei și nu peste 180.000 lei cum rezultă din hotărârea atacată.
Examinând cererea de suspendare, Curtea reține următoarele:
În condițiile articolului 7208 Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este executorie, existând astfel posibilitatea punerii sale în executare. În acest context, din prisma cererii de suspendare provizorie devin incidente dispozițiile articolului 280 aliniatul 5 Cod procedură civilă . Curtea constată, în același timp, că apelanta a formulat apel împotriva hotărârii a cărei suspendare vremelnică o cere, iar în cadrul apelului a formulat și cerere de suspendare. Cauțiunea prevăzută de articolului 280 aliniat 4 la care face trimitere aliniatul 5 al articolului 280 Cod procedură civilă a fost achitată, cu recipisa CEC 7. din (...). Toate aceste condiții procedurale sunt deci îndeplinite în cauză. Temeiul juridic al prezentei cauze este articolul 280 aliniatul 5 Cod procedură civilă. Acest text legal face o trimitere directă la condițiile de admisibilitate ale unei ordonanțe președințiale. Curtea constată, din această perspectivă, că cerințele articolului 581 aliniat 1 Cod procedură civilă referitoare la urgență, vremelnicie și neprejudecarea fondului sunt îndeplinite în cauză de vreme ce s-au întocmit deja acte de executare silită, s-a formulat o cerere de suspendare în cadrul apelului, iar soluționarea acestei cereri nu presupune dezlegarea în drept a criticilor formulate în cadrul apelului. Raportat la complexitatea apărărilor formulate în cadrul apelului, Curtea apreciază că este mai economic a se dispune suspendarea executării hotărârii apelate întrucât în măsura în care titlul reclamantului se va desăvârși, în urma soluționării apelului, singurul prejudiciu născut din suspendare pentru reclamant este amânarea încasării creanței, care este facil de recuperat, în opoziție cu calea procedurală prev. de art. 404 ind. 1 - 404 ind. 3 C.pr.civ., singura aflată la îndemâna pârâtului-apelant, ale cărei dificultăți sunt evidente, dat fiind că intimatul-reclamant pare a fi o persoană în dificultate financiară de vreme ce a obținut în fața primei instanței un ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru judiciar de 4822,26 lei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII O R D O N Ă Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite a sentinței comerciale nr. 4033 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...) formulată de petentul M. I. I. Dispune suspendarea vremelnică a sentinței comerciale nr. 4033 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...) până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din (...). JUDECĂTOR GREFIER M. I. I. A. B. Red.MII/ (...)
← Decizia comercială nr. 1300/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 195/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|