Decizia comercială nr. 1484/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C.,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA C. Nr. 1484/2012

Ședința F. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător C. I.

Judecător C. P.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de F. T., F. I., B. I. împotriva sentinței comerciale nr. 736/(...) pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) în contradictoriu cu intimata S. C. S. Z. având ca obiect acțiune în anulare .

La data de (...) se înregistrează din partea recurenților - concluzii scrise.

Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 februarie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A :

Prin sentința comercială nr. 736/(...) pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanții F. T., F. I., și B. I., în contradictoriu cu S. C. S. Z., pentru anularea H. nr.1din (...) a Adunării Generale a A. și repunerea părților în situația anterioară.

În considerente se reține că prin cererea înregistrată la data de (...), reclamanții F. T., F. I. și B. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL Z., în temeiul art. 77 alin. 2, art. 129 alin. 7, art. 131 alin. 2, ari. 132 alin. 2, 5 și 9. art. 192 alin. 2, art. 195 alin.3, art. 196, art. 197 alin.3, art. 210 alin.4 din L. nr. 31/1990, anularea H. nr. 1 din (...) a Adunării Generale a A., cu consecința repunerii părților în situația anterioară adoptării acestei hotărâri, pentru următoarele motive:

În fapt, reclamanții F. T., F. I. și B. I. dețin calitatea de asociați ai SC

C. SRL, cu un procent de 12,20%, 12,20%, respectiv 10,90% din capitalul social al societății în timp ce restul părților sociale sunt deținute de numiții R. V. (13,70%) și Pinte F.-M. (51%).

Potrivit actului constitutiv actualizat în baza H. Adunării Generale nr. 2 din 2 septembrie 2009, administratori ai societății sunt asociații F. T., R. V., F. I. și B. I., puterile lor fiind nelimitate.

La data de (...), asociatul majoritar Pinte F.-M. a transmis prin mandatar D. V., convocatorul AGA al SC C. SRL prin care se convoacă A. G. a A. pentru data de 31.05.201 1, ora 16.30 cu următoarea ordinea de zi:

1.Prezentarea și discutarea raportului anual în scris al administratorului pentru anul 2010

2.Analiza pe baza B. și a R. anual al administratorilor a activității societății și a administratorilor acesteia pentru anul 2010

3.Analiza programului de activitate și dezvoltare a societății și a

Bugetului estimativ de venituri și cheltuieli pe anii 2011-2012

4.Aprobarea repartizării profitului realizat pe anul 2010

5.Alegerea și validarea Consiliului de A. al societății.

6.Analizarea programului de reorganizare a balastierelor: Pietricica

Varului și Benesat

7.Diverse .

Cu ocazia ședinței care a avut loc în data de (...), a fost încheiat un proces verbal AGA (scris de mână) în care s-a consemnat principalele discuții care au avut loc, discuții legate de prezentarea materialului pentru adunare și de intenția asociatului majoritar de a desemna noi administratori ai societății, cu consecința revocării reclamanților; în cadrul ședinței a fost aprobat raportul administratorului și materialele prezentate de asociatul F. T.

Ulterior acestei ședințe, asociații Pinte F. M. și R. V. au redactat și semnat actul denumit „. nr. 1 din data de (...) a Adunării Generale a A. de la SC C. SRL Z." (hotărâre a cărei anulare face obiectul cauzei) prin care s-a hotărât revocarea din funcția de administratori a reclamanților F. T., F. I. și B. I. și numirea în calitate de administrator unic a numitului R. V. .

Prin hotărârea atacată s-a decis, de asemenea, modificarea art. 11 din actul constitutiv al societății în sensul posibilității de majorare a capitalului social cu majoritate calificată de 3/4 din capitalul social.

În baza acestei hotărâri a fost modificat actul constitutiv al SC C. SRL, fiind semnat doar de cei doi asociați, Pinte F. și R. V., acesta fiind depus la O. R. C. împreună cu hotărârea nr. 1/(...) la data de de (...).

Prin rezoluția nr. 2654/(...) s-a dispus înregistrarea în Registrul C. a mențiunii privind revocarea fară descărcare de gestiune a administratorilor

F. T., F. I. și B. I., recte reclamanții, precum și a celorlalte mențiuni făcute prin H. nr. 1/(...).

În drept, reclamanții consideră că au fost încălcate mai multe prevederi din L. nr.31/1990, de natură să atragă nulitatea hotărârii atacate, sistematizate prin cererea introductivă de instanță, după cum urmează:

Lipsa unui convocator pentru H. nr. 1 din (...)

Potrivit art. 11 din actul constitutiv SC C. SRL adunarea generală se convoacă prin scrisoare recomandată, telex sau fax cu cel puțin 15 zile înainte de întâlnire, arătându-se data, ora, locul și ordinea de zi a întrunirii însă punctele votate prin H. nr.1 din data de (...), nu au făcut obiectul unui convocator legal întocmit și transmis asociaților.

Astfel, prin hotărârea atacată s-a aprobat revocarea a 3 dintre administratori, administrarea societății de către R. V., în calitate de unic administrator și contractarea efectuării unui audit, delegarea atribuțiilor privind stabilirea structurii organizatorice a societății, a posturilor și funcțiilor, a angajaților, inclusiv a salariaților către administratorul R. V., modificarea art. 11 din actul constitutiv privind adoptarea hotărârilor de majorare a capitalului social și modificarea actului constitutiv. Aceste aspecte menționate mai sus nu au fost cuprinse pe vreun convocator care să fie adus la cunoștința asociaților.

H. nr.1din (...) a avut loc în lipsa reclamanților asociați.

În cuprinsul hotărârii atacate se menționează că A. G. a A. SC C. SRL a fost întrunită în data de (...) la sediul societății în prezența asociaților deținând 1. din capitalul social deși asociații reclamanți, F. T., F. I. și B. I., reprezentând 35,3% din capitalul social, nu au fost prezenți cu ocazia adoptării H. AGA nr. 1 din (...).

Într-adevăr, cei 3 asociați au fost prezenți la o A. G. a A. care a avut loc în data de (...), adunare în cadrul căreia a fost întocmit procesul verbal al AGA, scris de mână și pentru care a fost emis convocatorul nr. 6/(...), însă această adunare a fost distinctă de cea în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea a cărei anulare se solicită prin prezenta cerere. Procesul verbal este principalul mijloc de probă al îndeplinirii procedurii legale și statutare de organizare a ședinței organului deliberativ. Or, în speță nu există încheiat un proces verbal în care să fie menționate cele adoptate prin H. AGA nr. 1 din 31.05.201 1.

III. Nelegalitatea clauzei de modificare a art. 11 din actul constitutiv privind majorarea capitalului social

Potrivit art. 8 din H. AGA nr. 1/(...), se aprobă modificarea art. 11 din actul constitutiv al societății astfel: „Hotărârile privind majorarea capitalului social se iau cu majoritate calificată de 3/4 din capitalul social".

Potrivit art. 210 alin. 4 din L. nr. 31/1990 „majorarea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acțiunilor poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor acționarilor, în afară de cazul când este realizată prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune ".

Se poate observa astfel că modificarea art. 11 din actul constutitiv contravine prevederilor legale care impun, în anumite condiții votul tuturor asociaților pentru majorarea capitalului social.

Necesitatea votului tuturor asociaților în cazul modificării actului constitutiv

Potrivit art. 192 alin. 2 din L. nr. 31/1990 „pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în măsura în care prin lege sau prin actul constitutiv nu se dispune în alt fel.

Din interpretarea textului legal rezultă că în cazul în care se adoptă hotărâri care au ca obiect modificarea actului constitutiv este necesară o prevedere expresă în actul constitutiv cu privire la cvorumul cu care poate fi adoptată o astfel de decizie. În lipsa unei astfel de prevederi, concluzia care se impune este că adoptarea în mod valabil a respectivei hotărâri se putea face doar cu votul tuturor asociaților.

Potrivit art. 11 din actul constitutiv al SC C. SRL, A. G. a societății decide în mod legal prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în orice problemă aflată pe ordinea de zi, cu excepția majorării capitalului social, caz în care hotărârea se ia cu o majoritate de 3/4 din drepturile de vot, precum și a altor cazuri prevăzute în mod expres de lege. P. aceste „alte cazuri prevăzute în mod expres de lege" se numără și cazul în care se hotărăște cu privire la modificarea actului constitutiv când este necesar votul tuturor asociaților.

Având în vedere că H. nr. 1..05.201 1 conține aspecte care vizează modificarea actului constitutiv sub aspectul revocării administratorilor și cel al votului cu privire la majorarea capitalului social și faptul că aceasta nu afost votată de toți asociații, rezultă că această hotărâre este nelegală și sub acest aspect.

Nelegalitatea revocării administratorilor

Faptul că pentru revocarea administratorilor este necesar votul tuturor asociaților rezultă și din prevederile art. 77 alin.2, coroborat cu art. 197 alin.

3, din L. nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit cărora asociații care reprezintă majoritatea absolută pot decide asupra revocării administratorilor, afară de cazul în care administratorii au fost numiți prin act constitutiv. per a contrario, în cazul în care administratorii au fost numiți prin actul constitutiv, revocarea administratorilor nu va putea fi făcută de asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Concluzia care rezultă este aceea potrivit căreia revocarea administratorilor va putea fi făcută doar cu acordul tuturor asociaților.

Potrivit art. 12 din actul constitutiv, administratorii pot fi revocați de adunarea generală a asociaților ori de câte ori nu-și îndeplinesc atribuțiile sau le îndeplinesc necorespunzător. Având în vedere că în speță nu este vorba despre o neîndeplinire sau o îndeplinire necorespunzătoare din partea administratorilor societății, această clauză a actului constitutiv nu este incidentă.

În doctrină s-a arătat că revocarea administratorilor trebuie să se datoreze unei juste cauze și să nu fie intempestivă. Altfel spus, după cum se arată chiar și în art. 12 din actul constitutiv, administratorii pot fi revocați de adunarea generală a asociaților ori de câte ori nu-și îndeplinesc atribuțiile sau le îndeplinesc necorespunzător. În literatura de specialitate s-a arătat că în măsura în care revocarea, deși făcută cu îndeplinirea prevederilor statutare, este nemotivată, se pot solicita daune-interese în instanță.

Tot în doctrină, s-a apreciat că sunt lovite de nulitate absolută hotărârile care au fost luate fară respectarea normelor privitoare la convocarea adunărilor, au fost luate prin excluderea asociaților care aveau dreptul să voteze (caz în care nu are importanță dacă aceeași majoritate se formează și în prezența lor, de vreme ce, prin prezența lor, asociații excluși ar fi putut să influențeze rezultatul votului), nu au fost constatate printr-un proces verbal care să conțină mențiunile prevăzute de L. societăților comerciale. Având în vedere că H. nr. 1 din (...) nu respectă nici una dintre aceste condiții legale, rezultă că aceasta este nulă absolut.

La rândul său, societatea pârâtă a invocat în apărare, în primul rând excepția inadmisibilității cererii introductive de instanță, raportat la dispozițiile art.132 alin. 4 corob. cu art.134 din. L. iar în subsidiar solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu obligarea la cheltuieli de judecată, pentru mai multe motive, expuse punctual și pe larg, în întâmpinare (f.60-

68).

În fapt se arată că revocarea mandatului de administratori a reclamanților a avut loc datorită suspiciunilor de fraudare a intereselor societății pârâte, atât prin folosirea bunurilor și fondurilor bănești ale acesteia în interes personal cât și prin intermediul altor societăți comerciale, controlate de aceștia, motiv pentru care s-a dispus efectuarea unui audit complex care se află în desfășurare și totodată s-a formulat împotriva lor și o plângere penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de gestiune frauduloasă în formă agravată, delapidare, prezentare de date neadevărate privindsocietatea sau ascunderea acestora, prev. de art.271 pct.2 din L., abuzul de bunurile sau creditul societății, prev. de art.272 pct.2 din L..

În concret, la pct.3 din întâmpinare se face vorbire de faptul că cei trei reclamanți asociați au încheiat, în calitate de administratori la SC C. SRL o serie de acte și contracte frauduloase, prin încălcarea unor dispoziții din L. nr.31/1990, cu SC Prima Trans SRL, societate deținută și controlată de aceștia și membrii ai familiei lor, adică rude până la gr.IV. De asemenea au fost identificate o serie de plăți efectuate din conturile SC C. SRL către alte societăți, pentru plata unor datorii ale SC Prima Trans SRL reprezentând reparații, consumabile și rate de leasing privind mai multe autoturisme care au devenit proprietatea SC Prima Trans SRL, după finalizarea contractelor de leasing. Se mai arată că SC C. SRL deține în proprietate trei autovehicule, aflate în posesia și gestiunea reclamanților, însă acestea au fost utilizate în scop personal și însușite de reclamanți care refuză să le predea societății. Apoi, deși stabilirea salariilor angajaților este de competența A., reclamanții și-au încheiat contracte individuale de muncă stabilindu-și ei înșiși salariile, fără aprobarea adunării generale a acționarilor.Deși potrivit art.1443din L. nr.31/1990, reclamanții aveau obligația de a nu lua parte la nici o decizie în care sunt interesați în mod direct sau rudele până la gr.IV inclusiv, aceștia au dispus propria angajare prin contracte individuale de muncă, precum și angajarea altor membrii de familie, stabilind salariile acestora în mod arbitrar și discreționar. Drept urmare, noua conducere a societății pârâte, reprezentată prin administrator unic R. V., a dispus prin deciziile nr.60-62 din data de (...), constituirea unei comisii disciplinare cu privire la identificarea numeroaselor nereguli în desfășurarea activității salarizate a celor trei reclamanți, precum și suspendarea contractelor individuale de muncă până la finalizarea cercetării disciplinare a acestora.

În acest loc, instanța a observat și a reținut faptul că prin cererea introductivă de instanță reclamanții nu au făcut în nici un fel referire la acuzele grave care le-au fost aduse în ședința A. din data de (...), ci dimpotrivă, deși se recunoaște la pct.V că „. art. 12 din actul constitutiv, administratorii pot fi revocați de adunarea generală a asociaților ori de câte ori nu-și îndeplinesc atribuțiile sau le îndeplinesc necorespunzător"; au arătat că „în speță nu este vorba despre o neîndeplinire sau o îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor din partea administratorilor societății și că

„această clauză a actului constitutiv nu este incidentă";.

Este adevărat și faptul că aceste acuze, menționate prin întîmpinare, nu au fost prezentate exact în acest fel, la adunarea asociaților de către numitul D. V., reprezentantul acționarului majoritar Pinte F. și trecute ca atare, în procesul verbal de ședință din data de (...), (pentru că, în mod firesc, nu erau cunoscute amănunte la acea vreme), însă s-a arătat foarte clar (după prezentarea bilanțului și raportului pe anul 2010 de către F. T., care are și calitatea de director executiv), că acționarul majoritar are nemulțumiri privind administrarea societății SC C. SRL (legate de lucrări cu pierdere, vânzare și casare nijloace fixe, neplata sumei de 500.000 când au fost încasați banii de la OMS, document bilanț nevalidat, etc.) și că dorește alegerea unui nou consiliu de administrație, cu revocarea celor patru administratori, propunere aprobată la acel moment de patru din cei cinci asociați prezenți, (mai puțin de către administratorul/director executiv, F. T.).

Astfel s-a propus alegerea unui nou consiliu de administrație, format din președinte D. V. și 3-4 membri, care să numească o conducere executivă a societății, în termen de 5-10 zile și să încheie un contract cu o firmă externă de audit iar actualii administratori să nu fie descărcați de gestiune. D. acest moment, reclamanții, inclusiv directorul executiv F. T., nu au mai fost de acord cu numirea unui nou consiliu de administrație iar lucrările ședinței au ajuns într-un impas.

Așa se face că în aceeași zi, asociatul majoritar, Pinte F., care deține

51% din capitalul social, a hotărât, prin reprezentantul său D. V., împreună cu asociatul R. V.(cel de-al patrulea membru al consiliului de administrație) care deține 13,70% din capitalul social (deci cu o „majoritate absolută"; de

64,70% din capitalul social) revocarea din funcția de administrator a celor trei reclamanți, fără descărcare de gestiune până la întocmirea raportului de audit de către o terță firmă autorizată iar asociatul R. V. a fost numit administrator unic cu puteri depline, inclusiv în ce privește conducerea executivă, pe perioadă nedeterminată Cu aceeași majoritate, s-a aprobat și modificarea art.11 din actul constitutiv, în sensul că ";hotărârile privind majorarea capitalului social se iau cu „majoritate calificată"; de ¾ din capitalul social"; (f.22) față de veche reglementate care prevedea că în cazul majorării capitalului social hotărârea se ia cu o majoritate de de ¾ din drepturile de vot (f.12).

În aceste împrejurări a fost întocmit un nou proces verbal al adunării A. din data de (...), pe care reclamanții au refuzat să îl semneze, pentru că în mod evident s-au opus acestei hotărâri și nu aveau nici un interes pentru al semna (f.50;51). În continuare, fiind o situație delicată privind conducerea efectivă și continuarea desfășurarii activității la SC C. SRL, care trebuia clarificată de urgență, administratorul unic R. V., a solicitat și a obținut, în condițiile legii, înregistrarea mențiunilor privind modificarea actului constitutiv, la ORC de pe lângă Tribunalul Sălaj, instituție care, prin R. nr.2654/(...), a admis cererea și a constatat că „sunt îndeplinite cerințele legale prev. de OUG nr.116/2009, L., L. și clauzele exprese referitoare la cvorumul de prezență și vot ";.

În conformitate cu prevederile legale mai sus arătate, ORC este obligat să verifice legalitatea formală a cererilor de depunere de mențiuni și a actelor subsecvente acestora, având posibilitatea de a acorda un temen solicitantului pentru a a se conforma celor sesizate (art.7 din OUG nr.116/2009)iar asociații, au la rândul lor, dreptul și posibilitatea să intervină în procedura de înscriere a mențiunilor, cererile de intervenție urmând a fi soluționate de către tribunal (art.71din OUG nr.116/2009). Mai mult, împotriva rezoluției de înregistrare a mențiunilor și de autorizare a publicării acestora în Monitorul Oficial, asociații au dreptul de a formula plângere la tribunal, în termen de 15 zile de la publicare.(art.6 din OUG nr.116/2009).

În speță, reclamanții nu au înțeles să formuleze cereri de intervenție la această procedură, în conformitate cu prev.art.71din OUG nr.116/2009 sau plângere împotriva rezoluției directorului ORC, în conformitate cu prev. art.6 din același act normativ, situație în care nu se mai poate pune în discuție, în actualul cadru procesual (indiferent pe ce motive, cu excepția celor de ordine publică, care nu se reliefează în cauză), legalitatea H. nr. 1 din (...) a Adunării Generale a A., ce și-a produs deja efectele prin înscriere la ORC,pentru că ar însemna să se eludeze normele procedurale imperative, de ordine publică, tocmai arătate, privind procedura contestării înscrierii mențiunilor în Registrul comerțului și a căror nerespectare atrage după sine sancțiunea decăderii, dacă dreptul la contestare nu a fost exercitat în termenul defipt de lege. În același timp ar însemna să se aducă atingere atingere și securității raporturilor juridice comerciale și ordinii de drept în care acestea se desfășoară. Cu alte cuvinte, la data data formulării cererii introductive de instanță, reclamanții nu mai puteau uza de calitatea lor de asociați, pentru a solicita anularea hotărârii atacate, deoarece exista deja o situație juridică definitiv consolidată prin înscrierea mențiunilor la ORC, după cum s-a arătat și această situație juridică este opozabilă în primul rând asociaților dar și terților care au intrat între timp în raporturi juridice comerciale cu societatea pârâtă, astfel că, solicitarea privind anualarea hotărârii în întregul ei, pe motive de nelegalitate, apare ca fiind inadmisibilă.

Cât privește măsura adoptată prin aceeași hotărâre, de revocare a reclamanților din funcția de administrator și solicitarea acestora de a fi repuși în situația anterioară, argumentele de inadmisibilitate tocmai arătate sunt la fel de valabile, însă, în acest caz, o atare soluție este prevăzută în mod expres chiar de lege.

În acest sens, art.132 alin.(4) din L. nr.31/1990, actualizată, privind societățile comerciale, dispune că „membrii consiliului de administratie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotararea adunarii generale privitoare la revocarea lor din functie"; fiind în afara oricărei discuții faptul că administratorii unei societăți comerciale exercită un mandat primit de la asociați și ca atare, ei „. fi revocați oricând de către adunarea generală ordinară a acționarilor"; așa cum prevede art.1371din același act normativ, chiar fără nici o explicație, deoarece, așa cum reține și Curtea Costituțională prin decizia nr.4. ";. administratorului societății comerciale se acordă intuitu personae și are la bază încrederea reciprocă dintre părți iar dacă această motivație încetează, nici contractul de mandat nu mai poate fi menținut";. Desigur, dacă revocarea administratorulu din funcție se dovedește ca fiind neîntemeiată sau abuzivă, acesta va putea pretinde despăgubiri, în condițiile legii"; însă nicidecum nu poate solicita repunerea în situația anterioară (cum ar fi cazul unui simplu angajat).

În situația în care administratorul societății are și calitatea de asociat, așa cum este cazul în speță, se poate pune problema de cvorum al adunării asociaților care iau hotărârea de revocare și în mod evident ceilalți asociați trebuie să reprezinte o majoritate din capitalul social al societății, cerință care a fost îndeplinită cu ocazia adoptării hotărârii atacate.

În acest sens, sunt incidente dispozițiile art.77 din L. nr.31/1990, actualizată, care prevăd următoarele:

(1) Asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social

(adică 51% din capitalul social deținut) pot alege unul sau mai multi administratori dintre ei, fixandu-le puterile, durata însarcinarii si eventuala lor remuneratie, afara numai daca prin actul constitutiv nu se dispune altfel. (2) Cu aceeasi majoritate asociatii pot decide asupra revocarii administratorilor sau asupra limitarii puterilor lor, afara de cazul in care administratorii au fost numiti prin actul constitutiv.

Cum reclamanții au fost numiți administratori prin actul constitutiv al societății pârâte, SC C. SRL, aceștia pretind în mod aberant, prininterpretarea per a contrario a acestui text de lege, că în cazul de față era necesar votul tuturor asociaților adică, cu alte cuvinte nu pot fi revocați niciodată din funcția de administrator, fără acordul lor, de către adunarea generală a societății, indiferent de poderea capitalului social pe care îl dețin sau îl vor deține la un moment dat în cadrul societății, ceea ce ar însemna exercitarea unui veritabil „drept de veto"; din partea asociatului numit administrator prin actul constitutiv, contrar disp. art. 1371L. nr.31/1990, care nu face nici o distincție în acest sens

Desigur, dispozițiile art.77 alin.2 din L. nr.31/1990 sunt lacunare și lasă loc de interpretare, însă mai degrabă acest text de lege, poate fi înțeles, apelând la principiul logicii formale și ale simetriei actelor juridice în drept că, administratorul numit prin act costitutiv poate fi revocat de către asociații care l-au și numit în această funcție (chiar dacă la un moment dat ei nu mai dețin o majoritate în cadrul societății) pentru simplul motiv, că nu se mai bucură de încrederea lor în administrarea societății și înțeleg să îi retragă mandatul încredințat.

Față de toate aceste aspecte, de fapt și de drept, tribunalul, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanții F. T., F. I. și B. I. în contradictoriu cu SC C. SRL, pentru anularea H. nr. 1 din (...) a Adunării Generale a A., cu consecința repunerii părților în situația anterioară adoptării acestei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel F. T., F. I., B. I., solicitând admiterea apelului cu consecința anulării Sentinței Civile nr. 7. pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de (...) de către Tribunalul Sălaj, Secția C. în dosarul nr. (...) și reținerea cauzei spre soluționare, apel recalificat ca fiind recurs de către instanță.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond consideră că a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, întrucât cu privire la dispozițiile invoca te în susținerea excepției pârâtei statuând în doctrină că: "Potrivit art. 132 alin. 2 din L. nr. 311/999 aplicabil și în cazul societăților comerciale cu răspundere limitată în baza normei de trimitere cuprinsă în art. 196 din lege, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al ședinței.

Este adevărat că potrivit alin. 4 din art. 132 administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

Această dispoziție legală în cazul asociatului care îndeplinește și funcția de administrator, are caracter special în raport de dispozițiile din alin. 2 al aceluiași articol și, ca orice normă specială. este de strictă interpretare și astfel nu poate fi extinsă aplicarea acesteia la alte situații decât aceea expres precizată.

În consecință. din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că asociatul poate, în condițiile art. 132 alin. 2 din L. 31/1990, să atace în justitie orice hotărâre a adunării generale a asociatilor cu exceptia hotărârii de revocare a sa din functia de administrator.

Chiar dacă problemele care au constituit ordinea de zi a adunării generale și î n legătură cu care s-a manifestat voința socială a societății sunt cuprinse într-un înscris unic (hotărârea nr. 1) fiecare din acestea constituie o hotărâre distinctă cu regimul juridic propriu.

În acest context instanța de fond a considerat greșit că acțiunea formulată de asociatul - administrator ar fi inadmisibilă extinzând aplicarea dispozițiilor prohibitive din alin. 4 al art. 132 din L. 31/1990 și la alte situații decât cele expres prevăzute în lege cu toate că anularea privea și celelalte modificări hotărâte de adunarea generală.

O interpretare a dispozițiilor legale în sensul reținut de instanță ar avea drept consecință, de fapt, o negare a dreptului unui asociat administrator de a ataca în instanță hotărârea adunării generale a asociaților vădit nelegală și cu privire chiar la modificarea actelor constitutive, dacă acesta ar fi fost hotărâtă odată cu revocarea asociatului din funcția de administrator iar manifestarea de voință a societății s-ar materializa într-un singur înscris probator denumit "hotărâre".

O astfel de interpretare este însă contrară voinței legiuitorului care a pus la îndemâna asociaților mecanismele lega le pentru protejarea drepturilor lor.

În aceste condiții reiterează susținerile din acțiunea introductivă întrucât H. nr. 1/(...) a Adunării A. SC C. SRL a fost adoptată cu încălcarea prevederilor lega le și statutare.

Referitor la nelegalitatea convocării asociaților arată următoarele:

Lipsa unui convocator pentru H. nr. 1 din (...).

Potrivit art. 11 din actul constitutiv SC C. SRL adunarea generală se convoacă prin scrisoare recomandată. telex sau fax cu cel putin 15 zile înainte de întâlnire, arătându-se data, ora, locul și ordinea de zi a Î. P. votate prin H. nr. 1 din data de (...) nu au făcut obiectul unui convocator legal întocmit și transmis asociați lor.

Astfel, prin hotărârea atacată s-a aprobat revocarea a trei dintre administratori, administrarea societății de către R. V., în calitate de unic administrator, contractarea efectuării unui audit, delegarea atribuțiilor privind stabilirea structurii organizatorice a societății, a posturilor și funcțiilor, a angajaților inclusiv a salariaților către administratorul R. V., modificarea art. 11 din actul constitutiv privind adoptarea hotărâri lor de majorare a capitalului social și modificarea actului constitutiv. Aceste aspecte menționate mai sus nu au fost cuprinse pe vreun convocator care să fie adus la cunoștința asociaților.

Ordinea de zi nu poate fi modificată și adunarea generală nu poate hotărî asupra altor probleme fiind ținută să le dezbată numai pe cele expuse în ordinea de zi publicată în convocator (art. 129 alin. 7 din L. nr. 31/1990). Ordinea de zi publicată fixează obiectul hotărârilor ce vor putea fi adoptate. Dacă, în cursul ședinței, se fac propuneri noi, raportat la ordinea de zi publicată, acestea vor putea fi numai discutate în principiu, neputându-se lua vreo hotărâre asupra acestora.

În speță, H. AGA nr. 1/(...) nu a avut la bază niciun convocator care să fie adus la cunoștința asociați lor conform prevederilor statutare.

Cu referire la C. nr. 6/(...) arată că pentru procesul verbal AGA care a fost încheiat tot la data de (...) și semnat de toți asociații a existat un convocator AGA transmis la data de (...) către asociați, cu ordinea de zi menționată mai sus. Aceste puncte de pe ordinea de zi sunt însă net distincte față de cele care au fost cuprinse în H. nr. 1 din (...). Dacă aspectul revocării administratorilor putem spune că a fost cuprins pe ordinea de zi din convocatorul nr.61(...) la punctul 5 (Alegerea și validarea Consiliului de

A. al societății. administratorii societății), celelalte puncte cu privire la care au votat cei doi asociați nu sunt nici măcar tangențial cuprinse în acest convocator.

Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 195 alin. 3 din L. nr.

3111990, convocarea asociaților se face de către administrator sau la cererea asociaților reprezentând cel putin o pătrime din capitalul social. Din convocatorul nr.61(...), se observă că adunarea a fost convocată de asociatul majoritar, or acesta conform legii, deținând mai mult de un sfert din totalul părților sociale, avea doar dreptul de a cere convocarea, nu și de a convoca efectiv adunarea asociaților. Convocarea adunării asociaților revine în competența administratorilor. Ca atare, asociatul/asociații ce dețin mai mult de un sfert din părțile sociale trebuie să solicite convocarea celui ce-i revine această prerogativă, respectiv administratorului, iar în măsura în care se confruntă cu opoziția acestuia se pot adresa instanței.

În doctrină s-a subliniat că adunarea neconvocată conform legii și actului constitutiv nu poate avea valoarea și puterea unei adunări, întrucât adunarea nu este investită cu puterile pe care legea i le conferă, respectiv de a delibera și hotărî cu privire la ordinea de zi. O. hotărâre ar fi luată de o astfel de adunare urmează a fi considerată inexistentă și fără niciun efect juridic pentru asociați sau societate.

H. nr. 1 din (...) a avut loc în lipsa subsemnaților asociați în cuprinsul hotărârii atacate se menționează că A. G. a A. SC C. SRL a fost întrunită în data de (...) la sediul societății în prezența asociați lor deținând 1. din capitalul social. Recurenții reprezintă 35,3% din capitalul social, nu am fost prezenți cu ocazia adoptării H. AGA nr. 1 din (...). Într-adevăr, au fost prezenți la o A. G. a A. care a avut loc în data de (...), adunare în cadrul căreia a fost întocmit procesul-verbal al AGA scris de mână, pentru care a fost emis convocatorul nr. 6116.05.20 Il, însă această adunare a fost distinctă de cea în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea a cărei anulare o solicită.

Procesul verbal este principalul mijloc de probă al îndeplinirii procedurii legale și statutare de organizare a ședinței organului deliberativ.

Or, în speță nu există încheiat un proces verbal în care să fie menționate cele adoptate prin H. AGA nr. 1 din (...).

Cu privire la nelegalitatea clauzei de modificare a art. 11 din actul constitutiv privind majorarea capitalului social.

Potrivit art. 8 din H. AGA nr. 1/3l.05.2011, se aprobă modificarea art. 11 din actul constitutiv al societății astfel: „Hotărârile privind majorarea capitalului social se iau cu majoritate calificată de 3/4 din capitalul social".

Potrivit art. 210 alin. 4 din L. nr. 31/1990 "majorarea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acțiunilor poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor actionarilor, în afară de cazul când este realizată prin incorporarea rezervelor. beneficiilor sau primelor de emisiune ".

Se poate observa astfel că modificarea art. II din actul constutitiv contravine prevederilor legale care impun, în anumite condiții votul tuturor asociați lor pentru majorarea capitalului social.

Necesitatea votului tuturor asociaților în cazul modificării actului constitutiv.

Potrivit art. 192 alin. 2 din L. nr. 31/1990 "pentru hotârârile ce au ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților,în măsura în care prin lege sau prin actul constitutiv nu se dispune în alt fel";. Din interpretarea textului legal rezultă că în cazul în care se adoptă hotărâri care au ca obiect modificarea actului constitutiv este necesară o prevedere expresă în actul constitutiv cu privire la cvorumul cu care poate fi adoptată o astfel de decizie. În lipsa unei astfel de prevederi, concluzia care se impune este că adoptarea în mod valabil a respectivei hotărâri se va putea face doar cu votul tuturor asociaților.

Potrivit art.11 din actul constitutiv al se C. SRL, „A. G. a societății decide în mod legal prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în orice problemă aflată pe ordinea de zi, cu excepția majorării capitalului social caz în care hotărârea se ia cu o majoritate de 3/4 din drepturile de vot, precum și a altor cazuri prevăzute în mod expres de lege". P. aceste "alte cazuri prevăzute în mod expres de lege" se numără și cazul în care se hotărăște cu privire la modificarea actului constitutiv când este necesar votul tuturor asociați lor.

Având în vedere că H. nr. 1/(...) conține aspecte care vizează modificarea actului constitutiv sub aspectul revocării administratorilor și cel al votului cu privire la majorarea capitalului social și faptul că aceasta nu a fost votată de toți asociații rezultă că această hotărâre este nelegală și sub acest aspect.

Prin întâmpinarea formulată, S. C. S. a solicitat respingerea apelului declarat impotriva Sentintei civile nr. 7. pronuntata de T. S. ca nefondat, mentinerea ca temeinica si legala a hotararii atacate; obligarea apelantilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării se arată că critica reclamantilor nu vizeaza principalul motiv de respingere ca inadmisibila a cererii in anulare, anume dispozițiile imperative ale OUG nr. 116/2009 raportat la decaderea acestora din dreptul de a mai ataca hotararea AGA nr. 1/(...).

Apreciază ca reclamantii apelanti considera acest motiv de respingere ca fiind nul legal si temeinic. Critica acestora vizeaza doar retinerea de catre instanta de fond a preverilor art. 132 din L. 1/1990, astfel ca solicita instantei de apel in temeiul art. 295 cod pr. civila a avea in vedere doar aceasta critica de nelegalitate.

Este certa si necontestata de reclamantii legalitatea H. AGA nr. 1/(...).

Cu toate ca critica reclamanților nu vizeaza aceste aspecte retinute in mod corect de instanta fondului, pentru o analiza completa si cat mai lamuritoare a cauzei, reiterează argumentele privind legalitatea H. AGA

1/(...) din prisma preverilor OUG 116/2009.

Sentinta civilă apelata 7. este legala si temeinica si raportat la acest motiv de inadmisibilitate.

Astfel, conform dispozițiilor art. 132 alin. 4 din L. nr. 31/1990

"Membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revoca rea lor din funcție. "

Cu privire la aceste aspecte invocă Decizia Curții Constituționale nr.

4., care în analiza constituționalității dispozițiilor art. 132 din L. nr.

31/1990 a statuat faptul, că "textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționalitate ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, întrucât rațiunea pentru care hotărârea adunării generale nu poate fi atacată este aceea că mandatul administratorului societățiicomerciale se acordă intuitu personae și are la bază increderea reciprocă dintre părți, ar dacă această motivatie incetează, nici contractul nu mai poate fi mentinut". Totodată, Curtea a apreciat că "administratorul nu ar putea opune adunării generale a acționarilor un drept care să fie ocrotit prin accesul la justiție. Cu toate acestea, mandantul poate fi obligat la dezdăunări, în condițiile legii";.

Reclamanții nu au nici dreptul de a solicita anularea hotărârii AGA, din moment ce administratori nu au dreptul de a ataca hotărârea AGA prin care le-a fost revocat mandatul.

Posibilitatea pe care o conferă atât art. 194 din L. 31/1990 asociaților nemulțumiți de hotărârile luate de A. G. cu privire la revocarea administratorilor este aceea de a se retrage din societate.

Examinând recursul, curtea reține următoarele:

În urma ședinței Adunării Generale a Asoctattlor, legala constituită din data de (...), a fost adoptată cu majoritatea permisă de lege și cerută de art. 11 din Actul Constitutiv al intimatei, H. AGA nr. 1/(...).

Prin hotărârea AGA nr.1/(...) s-a dispus revocarea mandatului administratorilor reclamanților F. T., F. I. și B. I. H. AGA împreună cu restul actelor necesare au fost de puse la O. R. C. pentru a se publica mențiunile privind revocarea mandatului administratorilor F. T., F. I. și B. I., în urma controlului de legalitate efectuat de către ORC S.

H. nr. 1/(...) a fost analizată înainte de publicarea de către organul competent, respectiv Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, organ cu activitate jurisdicțională de analiză a legalității și conformității actelor depuse spre publicare conform Legii nr. 26/1990 și OUG nr. 116/2009.

Potrivit art. 6 (1) din OUG nr. 116/2009, „în soluționarea cererilor potrivit art. 1 și 2, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate autorizează, prin rezoluție, constituirea societăților comerciale, efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerțului, a publicității, precum și înregistrarea în registrul comerțului a declarațiilor-tip pe propria răspundere și a datelor cuprinse în acestea, după caz, conform prevederilor legale în vigoare";. Potrivit alin. 3 al art. 6, „împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 10 zile de la pronunțare pentru pârâți și de la data publicării rezoluției sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate";.

Potrivit art. 7 (1) „soluționarea cererilor de înregistrare prevăzute la art. 1 și 2 se realizează pe bază de înscrisuri. La solicitarea expresă a părții sau a reprezentantului acesteia, se organizează audiență publică pentru susținerea și soluționarea cerii";, potrivit alin. 4 al aceluiași articol „În condițiile în care cererile de înregistrare și documentele depuse în susținerea acestora nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, se acordă, prin rezoluție, un termen de amânare de cel mult 15 zile, care poate fi prelungit o singură dată, cu maximum 15 zile, la cererea motivată a solicitantului. Termenul de 15 zile se calculează fără a se lua în considerare ziua când a început și ziua în care s-a împlinit termenul. Potrivit alin. 6 „dacă în termenul prevăzut la alin. (3) solicitantul nu își îndeplinește obligațiile dispuse prin rezoluția de amânare a directorului oficiului registruluicomerțului de pe lângă tribunal și/sau a persoanei sau persoanelor desemnate, cererile de înregistrare urmează a fi respinse";.

Art. 71(1) „dacă la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenție, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate transmite/transmit instanței întregul dosar, care cuprinde cererea de înregistrare în registrul comerțului și cererea de intervenție, precum și înscrisurile depuse în susținerea acestora. Prevederile art. 6 alin. (4) se aplică în mod corespunzător";.

Din dispozițiile legale sus citate rezultă că O. R. C. este obligat să analizeze îndeplinirea legalității cererilor de depunere de mențiuni (în speță legalitatea îndeplinirii H. AGA 1/(...)).

În situația în care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Sălaj ar fi constatat că documentele depuse nu îndeplinesc cerințele legale, avea posibilitatea de a acorda un termen de amânare pentru a da posibilitatea solicitantului de a se conforma. În speță, O. R. C. constatând că sunt îndeplinite cerințele legale privind adoptarea H. AGA nu a dispus amânarea cauzei.

Împotriva soluțiilor pronunțate de O. R. C. inclusiv împotriva rezoluțiilor de autorizare a publicării mențiunilor, orice persoană interesată poate formula plângere în termen de 15 zile, ori recurenții nu au formulat plângere împotriva rezoluției prin care s-a constatat îndeplinirea condițiilor legale de adoptare a H. A. De asemenea, reclamanții nu au uzat nici de posibilitatea formulării cererii de intervenție în procedura de analiză a H. A.

Asociații SC C. SRL, inclusiv recurenții au hotărât în mod legal și unanim prin H. nr. 2/(...) modul de adoptare al deciziilor în cadrul A..

Astfel, potrivit art. 11 din Actul Constitutiv al SC C. SRL s-a stabilit următoarea modalitate de adoptare a deciziilor in cadrul AGA : "Fiecare parte socială dă dreptul la un vot. A. generală a asociatilor decide în mod legal prin votul majorității absolute a părților sociale, 51% din capitalul social in orice problemă pe ordinea de zi, inclusiv cu privire la modificarea actului constitutiv. Hotărârile privind majorarea capitalului social se iau cu majoritatea calificată de ¾ din capitalul social.

În consecință, toate deciziile sunt adoptate în cadrul Adunării Generale a A. dacă este întrunită majoritatea absolută (51% din totalul drepturilor de vot). In cazul subscrisei, asociatul Pinte F. deținând 51% din totalul drepturilor de vot, n mod practic poate să decidă în cadrul AGA cu privire la orice problemă (in afară de majorare de capital). De asemenea pentru validarea hotărârii AGA este necesară prezența a 112 din numărul total de drepturi de vot.

H. AGA a fost adoptată cu votul majorității absolute, respectiv

64,70% din capitalul social iar prezența la ședință a fost de 1. din capital, conform mențiunilor din procesul verbal de ședință, cu singura mențiune că reclamanții au refuzat semnarea procesului verbal și a hotărârii AGA, fiind nemulțumiți și de decizia luată privind revocarea lor din funcția de administratori.

Cu privire la problema revocării administratorilor, pe lângă faptul că reclamanții nu au posibilitatea menționată în mod expres în lege, de a ataca hotărârile luate, recurenții nici măcar nu aveau drept de vot in cadruladunării generale a asociaților, conform disp. art. 79 din L. nr.

31/1990:"Asociatul care, într-o operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societății, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această operațiune.

În consecință revocarea administratorilor, in cazul societăților cu răspundere limitată se decide cu majoritatea cerută de actul constitutiv, conform art. 192 alin. 2 din L. nr. 31/1990.

Rațiunea reglementării legale, atâta a interdicției de a participa la votul asupra revocării din funcția de administrator, cât și a imposibilității de a ataca hotărârea adunării generale a asociaților este aceea de a proteja interesele recunoscute legal asociaților de a dispune asupra administrării societății a căror proprietari sunt, față de persoanele cărora le-au încredințat această administrare.

Astfel, administratorii/reclamanții care nu dețin un drept efectiv și necondiționat de a fi administratori, ci calitatea lor de administratori se subsumează temporar voinței asociaților care pot decide în orice moment revocarea lor din funcție (art. 1371din L. nr. 31/1990 „Administratorii pot fi revocați oricând de către adunarea generală ordinară a acționarilor";).

D. cum reține și Curtea Constituțională prin decizia nr. 4., aceea că de fapt „mandatul administratorului societății comerciale se acordă intuitu personae și are la bază încrederea reciprocă dintre părți, iar dacă această motivație încetează, nici contractul de mandat nu mai poate fi menținut";.

Corect reține instanța de fond în hotărârea pronunțată, în sensul că nu poate fi primită interpretarea per a contrario a reclamanților, conform căreia „în cazul de față era necesar votul tuturor asociaților, adică, cu alte cuvinte, nu pot fi revocați niciodată din funcția de administratori, fără acordul lor… ceea ce ar însemna exercitarea unui veritabil drept de veto din partea asociatului numit administrator, contrar prevederilor art. 1371din L. nr. 31/1990";.

Prin rezoluțiunea nr. 2654/(...) s-a constatat „că sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu art. 1, 2 și 6 din OUG nr. 116/2009, L. nr. 31/1990, art. 192 alin. 2 din L. nr. 26/1990 și în temeiul clauzelor exprese referitoare la cvorumul de prezență și vot cuprinse în actul constitutiv din data de (...), s-a admis cererea privind înscrierea de mențiuni";.

Deci a fost admisă cererea de înscriere a mențiunilor numai după verificarea legalității hotărârii AGA, inclusiv cu privire la legalitatea cvorumului prezenței asocialilor și modalitatea de vot.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de F. T., F. I., B. I. împotriva sentinței civile nr. 736 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. C. I. C. P. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: M. S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1484/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii