Decizia comercială nr. 2775/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2775/2012

Ședința ta de 04 aprilie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta E. D. SA, împotriva sentinței civile nr. 6155 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu reclamanta SC U. E. Z. SA PRIN ADMINISTRATOR J. S. P. I&O I. S., având ca obiect - evacuare.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 martie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6155 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al

Tribunalului Sălaj a fost admisă acțiunea reclamantei S. U. E. Z. S.A prin administrator judiciar și obligată pârâta E-ON Gaz D. S.A Tg. M. la evacuarea conductei de gaz metan înaintată pe suporții rețelei de energie termică aparținând reclamantei pe porțiunea de la racordul S. S. Tenaris S.A. până la incinta S. R. S.A inclusiv și predarea suporturilor către reclamantă liberi de orice anexe. Totodată a fost obligată pârâta la daune cominatorii în sumă de 1000 lei pe fiecare zi de întârziere începând cu data de (...) și până la data punerii la dispoziția reclamantei a suporților ocupați de instalația pârâtei.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele: Conductele de transport a agentului termic aparținând reclamantei SC U. E. Z. SA au fost proiectate și construite pe niște suporți de beton armat, constituind estacada. O parte din estacadă a fost înglobată în rețeaua de transport gaze naturale care aparține pârâtei.

Raportul de evaluare a bunurilor propuse la valorificare din data de (...), întocmit de către un expert evaluator a fost aprobat de C. creditorilor și de A. creditorilor, pârâta exprimându-și votul favorabil cu privire la valorile stabilite de expertul evaluator, la metoda de vânzare, precum și la R. de vânzare propus de administratorul judiciar.

Dreptul de uz, reglementat la art. 86, art. 87 și art.88 din L. nr.

351/2004, legea gazelor, presupune doar folosința bunurilor concedentului pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării și funcționării capacității. Prevederile art. 87 și art.88 din L. nr. 351/2004, legea gazelor, stabilesc strict acțiunile pe care le poate întreprinde concesionarul în exercitarea dreptului său de uz. Din textul de lege nu rezultă faptul că acestapoate îngloba în instalațiile proprii bunurile concedentului. Ori instalația de distribuție a gazelor naturale nu se limitează doar la conducta de gaz metan, ci presupune un proiect complex, cu investiții inclusiv în calea de pozare a conductei, ș.a.m.d., iar bunurile concedentului pot fi folosite strict conform cu prevederile legale .

Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta E-ON Gaz D. S.A solicitând admiterea acestuia modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii pretențiilor și exonerarea societății de a evacua conducta și de plata daunelor.

În susținerea celor solicitate se arată că în calitate de operator prestează serviciu public iar potrivit Legii nr.351/2004 îi este conferit un drept de uz: pentru executare lucrări necesare în vederea realizării restabilirii sau retehnologizării capacității, pentru asigurarea funcționării normale a capacității și un drept de servitute legală de trecere subtereană, de suprafață sau aeriană pentru instalare de rețele, conducte linii sau de alte echipamente. Pentru exercitarea dreptului conform normelor concesionarul poate să depisteze materiale, echipamente; să instaleze utilaje și să lucreze. Societatea pârâtă nu a înglobat estacada din beton armat în rețeaua de distribuție așa cum eronat pretinde intimata reclamantă.

Aceasta estacadă a fost construită inițial în scopul alimentării cu agent termic a diferitelor întreprinderi industriale din municipiu inclusiv a consumatorilor casnici de pe traseul acesteia. Conducta de distribuție a gazelor la care face referire a fost construită în 1983 prin racordarea Î. de Ț. Z. la rețeaua zonală iar aceasta a fost de acord ca pe estacada termică să fie montată conducta de distribuție a gazelor naturale. Conform memoriului tehnic titular al instituției era Întreprinderea de Ț. Z. iar beneficiar de donație a instituției IRIDEN Tg. M. predecesoarea E-ON gaz D. S.A. Așadar din motive de ordin economic conducta de distribuție a fost pozata pe estacada deja existentă ale rețelei de termoficare. În consecință societatea nu a înglobat estacada de beton în rețeaua proprie ci doar le folosește ca efect al dreptului de servitute și de uz conferit de L. nr.351/2004. Mai mult evacuarea conductei ar duce la perturbarea prestării serviciului de distribuție cu efecte asupra consumatorilor casnici greu de cuantificat.

Cu privire la daunele cominatorii se arată că nu ar putea fi dispuse decât la rămânerea definitivă a hotărârii prin care se dispune evacuarea, ocuparea suportilor respectivi făcându-se ca efect al legii. Sub acest aspect jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție a arătat că nu se acordă când este posibilă executarea în natură pe cale silită prin intermediul executării. Potrivit Legii nr.351/2004 drepturile de uz, servitute ante-menționate se exercită pe toată durata de viață a capacității respective. Prin hotărâre se reține fără temei că estacadele proprietatea reclamantei au fost înglobate în rețeaua de distribuție aspect neadevarat. Estacadele nu au fost incluse, incorporate și nici integrate în rețeaua de distributie operata ci constituie doar un simplu suport de sprijin neavând o valoare economică deosebită data fiind starea de degradare.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata S. U. E. Z. S.A a solicitat respingerea recursului în considerarea că au fost proiectate și construite conducte de transport agent termic pe suporți de beton armat constituind estacade. Astfel se arata ca pe traseul conductelor de transport agent termic o parte din estacadă a fost înglobată în rețeaua de transport gaze naturale aparținând recurentei. Se prentinde că "estacadele în cauză nu au fost incluse, incorporate și nici integrate în rețeaua de distribuție, constituind doar un simplu suport de sprijin"; ori proiectantulunei rețele de distribuție a gazelor naturale are în vedere nu doar conductele de vehiculare a gazelor ci și amplasarea lor pe teren conform cu standardele în vigoare, stabilind structuri de sprijin corespunzătoare, înglobate în rețea. După afirmațiile recurentei , dacă ar fi nevoie doar de un simplu suport de sprijin, prin absurd s-ar putea admite că rețelele de transport gaze naturale se pot posta pe garduri sau chiar prin pomi, ceea ce nu este adevărat.

Pe de altă parte, a susține că estacada nu are o valoare economică deosebită datorită stării de degradare, nu face decât să pună într-o lumină nefavorabilă recurenta și felul în care aceasta înțelege să-și ducă activitatea cu astfel de bunuri, expunându-se și expunând și pe alții unor riscuri nebănuite. Suporții sunt corespunzători dar se pot degrada dacă nu sunt intreținuți ; la data prezentei această estacadă nu mai prezintă interes pentru

S. U. E. Z. S.A. ,care dorește să o desființeze.

Mai arata intimata ca înainte de a formula acțiunea civilă, a învederat pârâtei faptul că acest traseu este neutilizat , iar bunurile vor fi valorificate conform prevederilor legale în vigoare. De asemenea a mai arătat că însăși pârâta (prin forul tutelar E. R. SA) a aprobat planul de reorganizare propus, care avea cuprinsă și măsura arătată mai înainte. În spiritul bunei colaborării și al bunei credințe în abordarea problemelor comerciale , a făcut o ofertă concretă, pentru încheierea unui act de vânzare - cumpărare având ca obiect bunurile menționate. Raportul de evaluare a bunurilor propuse la valorificare din data de 30.08.201O, întocmit de către un expertul evaluator a fost aprobat de C. creditorilor și de A. creditorilor , E. R. SA exprimându-și votul favorabil cu privire la valorile stabilite de expertul evaluator , la metoda de vânzare. precum și la R. de vânzare propus de administratorul judiciar.a mai relevat ca dreptul de uz, reglementat la art. 86 art. 87 și (art.88 din L. nr.

35//2004 ,legea gazelor, presupune doar folosința bunurilor concedentului pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării și funcționării capacității. Prevederile art. 87 și art.88 din L. nr. 351/2004 , legea gazelor

,stabilesc strict acțiunile pe care le poate intreprinde concesionarul în exercitarea dreptului său de uz. Din textul de lege nu rezultă faptul că acesta poate îngloba în instalațiile proprii bunurile concedentului. Ori instalația de distribuție a gazelor naturale nu se limitează doar la conducta de gaz metan, ci presupune un proiect complex, cu investiții inclusiv în calea de pozare a conductei, ș.a.m.d. ,iar bunurile concedentului pot fi folosite strict conform cu prevederile legale.

Împrejurările în care conducta aparținând actualmente pârâtei, a fost postată pe suporții rețelei de transport agent termic sunt cele privitoare la contextul economic dinainte de anul 1989, în care regulile erau stabilite arbitrar de către autoritățile momentului. Chiar și în aceste condiții, entității care a montat rețeaua de gaz metan pe suporții aparținând unei instalații de transport agent termic-care și aceasta avea un regim special i s-a solicitat expres să obțină acordul proiectantului de specialitate, cerință neîndeplinită nici în ziua de astăzi.

Dacă ar procedat la dezafectarea și dezmembrarea rețelei de transport agent termic, exista obligația legală de a reda terenul domeniului public ecologizat conform normelor în vigoare, sau de a-i stabili un alt regim juridic, situație în care implicarea pârâtei-recurentă era absolut necesară.

În plus față de cele arătate, conform informațiilor neinfirmate de recurentă conducta despre care a făcut vorbire în cererea introductivă nu alimentează consumatori casnici, așa cum pretinde recurenta-pârâta prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în judecată.

Începând cu anul 2010 S. S. S.A. Z. nu mai consumă gaze naturale prin conducta respectivă, astfel încât minuta încheiată în anul 1982 pentru pozarea conductei de gaz pe estacadă este caducă și invocarea ei nefondată.

Pe de altă parte, entitatea furnizoare de gaz metan și beneficiara S. C. S. S.A. nu au mai realizat demersurile la care s-a obligat prin semnarea minutei de a obține avizul ISPE-proiectantul de specialitate ,astfel încât conducta a fost exploatată fără acest aviz, obligatoriu de altfel și la data prezentei .

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță intimata S. uzina E. Z. S.A a solicitat evacuarea conductei de gaz montată pe suporții rețelei de energie termică aflați în proprietatea sa pe porțiunea de traseu de la racord S. S. T. S.A până la incinta S. R. S.A inclusiv și predarea spațiilor libere. În susținere a arătat că au fost proiectate și construite conducte de transport agent termic pe suporții din beton constituind estacade iar pe traseu o parte din estacade a fost înglobate în rețeaua de transport gaze naturale. Acest traseu este dezafectat iar bunurile vor fi valorificate întrucât s-a aprobat planul de reorganizare propus.

Față de cele susținute pârâta recurentă a susținut că în condițiile legii gazelor are un drept de uz și servitute, ca montarea conductei a fost realizată cu acordul expres al proprietarului conductei iar evacuarea ar duce la perturbarea serviciului de distribuire a gazelor naturale cu efecte directe asupra consumatorilor casnici.

Pornind de la cele învederate instanța de fond a reținut că o parte din estacade a fost înglobată în rețeaua de transport gaze, iar bunurile au fost propuse spre valorificare, raportul de evaluare fiind aprobat de comitetul creditorilor și adunarea creditorilor.

În motivele de recurs reiterând argumentele aduse la fond recurenta a arătat că operatorul sistemului de distribuire nu a înglobat estacada din beton în rețeaua de distribuție, rețeaua nu este dezafectată și a avut acordul titularului la momentul realizării investiției. Intimatul susține însă contrar relevând înglobarea în rețea, dezafectarea imobilelor cu consecința vânzării raportat la votul favorabil dat în adunarea creditorilor și potrivit regulamentului de vânzare propus de administratorul judiciar.

Raportat la susțineri nu s-a lămurit dacă conducta mai este utilizabilă, dacă se poate dezafecta de pe estacade fără a fi afectat dreptul consumatorilor casnici, dacă exista maniere tehnice alternative de soluționare a litigiului care să țină cont de interesele ambelor părți. A. aspecte pot fi verificate în contextul unei expertize de specialitate care să vizeze și o analiză comparativă a aspectelor legate de evacuare și cele legate de estacade de cumpărare, ce înseamnă incorporat, ce presupune transportul, distribuția.

O lamurire se impunea a fi făcută și în privința celor invocate cu privire la vânzare și anume dacă s-a hotărât vânzarea imobilelor modalitatea de realizare dacă a participat un reprezentant E-ON, dacă și-a exprimat votul în condițiile în care de la dosar lipsesc documentele-plan reorganizare, procese verbale ale adunării creditorilor în care a fost supusă aprobarea vânzării, regulamentul de valorificare a bunurilor, hotărârile referitoare la bun sau orice alte înscrisuri cu privire la aceasta.

Numai după o atare lămurire si verificare putea fi făcută o analiză și din perspectiva legii invocate de recurentă. Cum aspectele aratate nu au fost lămurite nu se poate retine o cercetare a fondului .

Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul și va casa hotărârea și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

Cu prilejul rejudacarii in urma administrării probelor evidențiate mai sus se va analiza si situatia din perspectiva legilor invocate de parti.

PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de S. E. D. SA împotriva sentinței civile nr.

6155 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

F. T. M. H. M. B.

GREFIER D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./2(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 2775/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii