Decizia comercială nr. 157/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 157/2012
Ședința publică de la 09 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelant C. N. DE C. F. C. SA împotriva Sentinței civile nr. 3036 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al
Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimat SC T. F. G. SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu a fost depusă la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente apelului promovat.
Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente apelului formulat, deși apelanta a fost legal citată cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării cererii, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 5.
Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin
1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.
32/1995, C.ea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a apelului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
C.EA
Prin sentința civilă nr. 3036 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului Specializat C. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC C. N. DE CĂI F. „. SA în contradictoriu cu pârâta SC T. G. SA.
A fost obligată reclamanta să-i plătească pârâtei suma de 23.500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta C. N. DE CĂI F. C.
SA.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei apelante obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 3.773,11 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 4,5 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 apelanta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr.
146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanțajudecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat decât cu timbru judiciar de 0,50 lei, că apelanta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 5), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de
3.773,11 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ și să dispună anularea apelului ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de C. N. DE C. F. C. SA împotriva sentinței civile nr. 3036 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al
Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
Președinte,
M. B.
Judecător,
G.-A. N.
Grefier, A. B.
}
Red.G.A.N./dact.L.C.C.
4 ex./(...)
Jud.fond: D. M. D.
← Sentința comercială nr. 374/2012, Curtea de Apel Cluj -... | Decizia comercială nr. 8443/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|