Decizia comercială nr. 170/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 170/2012
Ședința 27 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător C. I.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâta S.EVW H. S. împotriva sentinței civile nr. 1360 din (...) pronunțată de către T. S. C. în contradictoriu cu intimata S. RO-H. T. S. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Ion Mirel în reprezentarea intereselor intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul promovat este legal timbrat cu suma de 1.437,8 lei și are aplicate timbru judiciar în valoare de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul intimatei depune dovada cheltuielilor de judecată și relevă instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică. În susținere se arată că , contractul pe care-l aveau cu apelanta era acela ca aceasta să repare camionul, acesta este de altfel și obiectul cauzei și nu răspunderea contractuală. Camionul a fost reparat peste 6 luni, astfel că au creat un prejudiciu intimatei. C. de tractor care în funcțiune aduc aceleași venituri. Se solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Înainte de rămânerea cauzei în pronunțare se prezintă av. Călin Stegăroiu în reprezentarea intereselor apelantei, care solicită instanței redeschiderea dezbaterilor în cauză.
Curtea încuviințează cererea de redeschidere a dezbaterilor.
Reprezentantul apelantei solicită încuviințarea cererilor în probațiune, solicitate și prin motivele de apel, respectiv prin obligarea intimatei să depună copii după cărțile de identitate a celor 27 de mijloace de transport la data de referință. În susținerea tezei probatorii se arată că se dorește a se proba că din parcul auto toate 27 sunt de aceeași natură și nu doar 3, respectiv parcul auto al intimatei este format din 27 de capete de tractoare și numai din 3.
Cea de a doua cerere în probațiune vizează necesitatea efectuării unei expertize contabile prin care să se probeze veniturile pe care le realizau din folosirea celor trei autocamioane, respectiv consecințele reținerii unui capăt de tractor raportat la întreg parcul.
La solicitarea instanței arată că a în fața instanței de fond a fost nemulțumit de modul în care a fost formulat obiectivul precum și de răspunsul dat de expert. Mai arată că primele 2 obiective au fost fixate la cererea intimatei, fiind acceptate o parte din costuri, a înțeles să conteste și a solicitat să-i fie aduse cărțile de identitate ale auto camioanelor. A fost nemulțumit și de expertiza realizată în cadrul primului ciclu procesual, însă expertul a arătat că a formulat concluziile potrivit actelor.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererilor în probațiune relevând instanței că la insistențele adversarului său, instanța de fond a solicitat efectuarea expertizei pentru cele 27 de capete de tractor. Se mai arată colegul său confundă profitul.
În replică, reprezentantul apelantei arată că cele 27 de capete de tractor fac același lucru ca și cele 3.
Curtea după deliberare, raportat la obiectul cauzei deduse judecății, respinge cererile în probațiune pe care le apreciază ca nefiind pertinente și utile soluționării cauzei . În ceea ce privește expertiza contabilă în cauză a fost dispusă de către instanța de fond efectuarea unei expertize, reprezentantul apelantei având posibilitatea de a formula obiecțiuni față de modul în care expertul a răspuns.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii introductive. În susținere se arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a ține seama de dispozițiile C. de A. A. în privința clarificării temeiului de drept al cauzei. Reclamanta a precizat că este vorba despre o cerere de răspundere civilă delictuală, fiind un fapt de necontestat că acest autovehicul a fost obiectul contractului. Din interogatoriul la care reclamanta a răspuns a reieșit că raporturile juridice sunt date de limitele acceptării pagubei, fiind îndreptățiți să refuze restituirea . Răspunderea contractuală delictuală înseamnă că-mi îndeplinesc obligațiile născute din contract. Suma la care apelanta a fost obligată trebuie să se raporteze la ceea ce ar fi generat aceste capete ca și profit. Instanța de fond ne obligă la plata a
80.000 lei față de 44.000 lei care este profitul generat de aceste camioane. Expertiza nu este însoțită de anexe fiind refuzată depunerea actelor. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată conform înscrisurilor care urmează a fi depuse.
Reprezentantul intimatei arată că expertul a depus CD-uri, reprezentanții apelantei au fost la fața locului, susținerile părții adverse, în acest context sunt de rea credință.
Mai arată că orice răspundere contractuală se oprește la momentul în care apelanta a reținut mașina , avea posibilitatea accesului la justiție dacă era nemulțumită dar nu trebuia să rețină pentru o perioadă de 6 luni camionul cu forța.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1360 din (...) pronunțată de către T. S. C. a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC RO-H. T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC EVW H. SRL, și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 81.420 lei cu titlu de despăgubiri și suma de 35.081,4 lei cheltuieli de judecată în fața tuturor instanțelor de judecată, reprezentând: onorariul avocațial în sumă de 23.200 lei,cheltuieli cu expertizele în sumă de 8.632 lei și taxa de timbru și timbrul judiciar, aferente pretențiilor precizate și admise, în sumă de 3.244,40 lei.
În considerente se reține că prin acțiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2007 în dosarul nr.(...) al T.ui Sibiu, reclamanta SC RO-H. T. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC EVW H. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de
111.260,79 lei reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a reținerii abuzive a mijlocului de transport proprietatea reclamantei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In prealabil analizarii probelor, cu privire la temeiul juridic al actiunii,instanta a observat ca acesta este intemeiat pe prev. art. 998 c.civ.
In concluzie instanta a clarificat temeiul de drept al actiunii,in sensul celor dispuse de instanta de control judiciar, ca fiind o actiune in raspundere civila delictuala/ art. 998 c.civ.
In al doilea rând, instanța a reținut că trebuie sa fie clarificata aparareaparatei sub aspectul dreptului de retentie invocat. Instanta i-a solicitat paratei sa precizeze apararea sa fondata pe dreptul de retentie invocat ,sens in care parata, fara a formula o cerere proprie, a aratat in esenta ca dreptul sau de retentie exista raportat la contractul dintre parti si la faptul ca partea parata a fost indreptatita sa invoce exceptia de neexecutare a contractului si sa refuze predarea. Parata invoca dreptul sau de retentie ca drept real, creatie a practicii (f.
17 dosarul instantei).
Cu privire la acest aspect instanta a retinut ca dreptul de retentie este un adevarat drept real de garantie imperfect, in temeiul caruia cel care detine un bun al altcuiva , pe care trebuie sa-l restituie, are dreptul sa retina bunul respectiv pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, intrtinerea sau imbunatatirea bunului.
Parata a invocat dreptul de retentie si exceptia de neexecutare a contractului, sens in care instanta a reținut ca dreptul de retentie poate constitui uneori o expresie a exceptiei de neexecutare a contractului si ca poate fi invocat pe cale de exceptie, insa in toate cazurile, pentru ca dreptul de retentie sa fie aplicabil se cere ca bunul referitor la care se invoca sa fie proprietatea exclusiva a celui care este debitorul detinatorului.
Pornind de la aceasta ultima observatie, instanta a considerat ca apararea paratei, in sensul ca retinerea nu e abuziva si se justifica pe un drept de retentie, nu se impune a fi analizata in detaliu si ca aceasta aparare, chiar la o prima analiza nu este una intemeiata, deoarece la data retinerii si pe intreaga perioada, camionul nu era in proprietatea reclamantei, fiind in leasing(f.25 camionul intra in proprietatea reclamantei abia la (...)).
In concluzie, fapta paratei exista si este una abuziva( culpabila), astfel ca in baza art. 998 c.civ. datoreaza repararea integrala a prejudiciului cauzat reclamantei prin lipsirea acesteia de folosinta camionului necesar desfasurarii obiectului sau de activitate si pentru care platea ratele de leasing.Fapta este una omisiva, trebuia sa restituie camionul dar nu a facut-o , astfel ca raportul de cauzalitate este legal prezumat .
Parata invoca ca nu s-a dovedit producerea prejudiciului, deoarece nu s-a probat ca existenta unui mijloc de transport in plus ar fi generat un castig direct si efectiv si afirma ca reclamanta putea suplini lipsa cu un alt camion, insa aceasta aparare a fost inlaturata ca vadit nefondata de catre instanta.
Prejudiciul dovedit in cauza era de 81.420,65 lei ( s-a solicitat doar 81.420 lei). Instanta a admis actiunea in baza art. 998 c.civ, a considerentelor expuse si a obligat-o pe parata sa plateasca reclamantei cu titlu de despagubiri suma de
81.420 lei, apreciind dovedite in speta toate conditiile cumulative pentru atragerea raspunderii civile delictuale.
In baza art. 274 c.pr.civ. parata a fost obligata sa plateasca reclamantei suma de 35.081,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate reclamantei in fata tuturor instantelor de judecata, reprezentand onorariul avocatial in suma de
23.200 lei, cheltulielile cu expertizele, in suma de 8.632 lei taxa de timbru si timbrul judiciar aferente pretentiilor precizate si admise, in suma de 3.244,40 lei, conform tuturor dovezilor existente in acest sens.
Împotriva sentinței a declarat apel SC EVW H. SRL, solicitândadmiterea apelului formulat și pe cale de consecință modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii introductive și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului se arată că prima instanță pronunță o hotărâre nelegală în ceea ce privește aplicarea principiului neadmiterii opțiunii între actiunea În răspundere civilă delictuală și acțiunea în răspundere civilă contractuală.
Prin decizia comercială nr. 123/A/2009 Curtea de A. A. I. a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Unul dintre motivele pentru care cauza a fost trimisă spre rejudecare a fost și acela de a se lămuri temeiul de drept al cauzei. Cu ocazia rejudecării fondului de către T. S. C., în cursul procesului la acestă instanță, reclamanta a precizat expres că temeiul pe care susține actiunea formulată este răspunderea civilă delictuală, solicitând angajarea acestui tip de răspundere în sarcina recurentei.
Cu prilejul rejudecării cauzei în fond, prima instanță, reține că temeiul juridic al acțiunii ... este întemeiat pe prevederile art. 998 C.civ.
A. a formulat apărări în ceea ce privește o cerere de angajare a răspunderii civile pe temei delictual în primul rând pe considerentul că între părți a existat încheiat un contract, că acesteia i-a fost transmisă detenția bunului în temeiul unui contract, iar refuzul acesteia de a restitui bunul a survenit în condițiile în care îl deținea în baza unui contract, contract care reglementa drepturile și obligațiile părților și care guvernează și reprezintă și izvorul unei eventuale obligații de restituire.
P. instanță a înlăturat apărările apelantei în ceea ce privește inexistența dreptului de opțiune între cele două tipuri de răspunderi (civilă și respectiv contractuală), precum și caracterul special, derogatoriu al răspunderii civile contractuale în raport de răspunderea civilă delictuală care reprezintă dreptul comun al răspunderii civile.
Ca și considerent al înlăturării apărării arată în primul rând că prima instanță a apreciat în mod greșit că există un drept de opțiune între cele două tipuri de răspundere, reclamanta optând să nu se prevaleze de calitatea sa de creditor al obligației de restituire in baza contractului, ci să invoce încălcarea dreptului său și răspunderea civilă delictuală a pârâtei. P. instanță în mod profund greșit ignoră faptul că răspunderea civilă delictuală se distinge de cea contractuală prin încălcarea unei obligații legale spre deosebire de încălcarea obligației contractuale. De asemenea, prima instanță a reținut că "se invocă fapta ilicită a pârâtei care a retinut abuziv camionul" fără a observa că analiza așa zisei rețineri abuzive implică în mod necesar și obligatoriu a avea în vedere temeiul în care apelanta a intrat în detenția bunului și a exercitat acest drept de detenție, adică contractul încheiat între părți, contract în baza căruia i-a fost transmisă detenția acestui bun.
Raportul dintre cele două - răspunderea delictuală și cea contractuală - este acela de general, comun, special, derogator. "Răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă vreme răspundereacontractuală este o răspundere civilă cu caracter special, derogator, în același sens răspunderea contractuală apare ca fiind o răspundere specială, cu caracter deogator fată de răspunderea delictuală.
A recunoaște creditorului contractual, în cazul neexecutării obligatiilor corelative ale debitorului, posibilitatea de a recurge la actiunea în răspundere civilă delictuală, încălcându-se domeniul de aplicare al răspunderii contractuale, care este o răspundere specială, derogatorie, înseamnă, pe de o parte, a nesocoti legea și, pe de altă parte, a contravenii voinței comune a părților contractante.
P. instanță alege să nu dea eficiență principiului consacrat în practica judiciară a lipsei dreptului de opțiune între cele două tipuri răspunderi civile și implicit să nu dea eficiență caracterului derogatoriu al normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală, fără ca însă să se aplece asupra unei analize a normelor materie și fără a reda considerente care să justifice această alegere.
In realitate prima instanță se limitează la a evoca principiul disponibilității în procesul civil, arătând că "reclamanta are dreptul de a alege, în temeiul principiului disponibilității plății în procesul civil";. Este o evident lipsă de coerență logică, acest principiu incident în cadrul dreptului procesual nejustificând respingerea apărării apelantei privitoare la inadmisibilitatea acțiunii formulate de către reclamanta intimată.
Faptul că reclamanta are dreptul de a susține actiunea așa cum dorește ea, pe temeiurile alese de către ea și nu pe alte temeiuri, nu înseamnă că acțiunea formulată de către reclamantă nu este supusă analizei de admisibilitate prin raportare la temeiurile de drept aleseși starea concretă de fapt. A. a invocat inadmisibilitatea ca o apărare de fond și nu ca o excepție procedurală peremptorie.
P. instanță cu prilejul respingerii apărării acesteia se limitează la a arăta că reclamanta intimată invocă "încălcarea dreptului său" fără a binevoi a identifica și indica care anume drept îl apreciază reclamanta intimată a fi încălcat. P. instanță nici nu relevă care anume obligație este încălcată de către apelantă și care este izvorul obligatiei încălcate, pentru ca astfel să concluzioneze în raport de fapta imputată dacă este sau nu admisibilă o acțiune întemeiată pe regulile generale sau este în sfera răspunderii contractuale, speciale și derogatorii.
P. instanță nu identifică care anume obligație legală și nu contractuală ar fi fost pretins încălcată de către apelantă. In realitate în speță însă este indiscutabilă existența contractului. Existența contractului este recunoscută chiar de către reclamanta intimată la interogatoriu.
Chiar reclamanta intimată recunoaște fără echivoc că autovehiculul (...) (SB
8150) i-a fost predat pentru prestarea la cererea reclamantei intimate, de către apelantă, a unor servicii de tip service. De altfel reclamanta intimată, în starea de fapt evocată în actiunea introductivă, arată în mod expres "subscrisa, în cursul lunii iulie a anului 2006, am dus la reparat, în service-ul pârâtei, camionul marca DAF cu nr. înmatriculare SB 8150 (actualmente (...)), ..."
A. a intrat în detenția autovehiculului în cauză în baza unui contract, astfel încât obligația de restituire a acestuia (pretins încălcată cu semnificația unei fapte culpabile) izvorăște din contract și poate fi analizată doar prin raportare la contract.
Caracterul culpabil sau nu al faptei se stabilește prin raportare la contract, iar răspunderea pentru eventuala încălcarea culpabilă a acestei obligații este una exclusiv contractuală.
Având în vedere pe de o parte temeiul juridic al acțiunii, respectiv răspunderea civilă delictuală, iar pe de altă parte existența contractului, rezultă că actiunea este inadmisibilă. Cererea de angajare a unei răspunderi generaleeste inadmisbilă atâta vreme cât ne situăm în domeniul de aplicare a unei răspunderi speciale și derogatorii.
Consecința celor mai sus arătate este neaplicarea dispozițiilor art. 1085,
1086 Cod civil, instanța desocotind prevederile legale și acordând daune interese fără a avea în vedere limitarea acestora la acoperirea doar a prejudiciului direct și previzibil.
Intre reclamantă și pârâtă au existat relații comerciale concretizate în contracte comerciale sinalagmatice iar una dintre obligațiile generale și principale ce cade în sarcina părții unei convenții este executarea acesteia cu bună- credință. In cazul contractelor sinalagmatice este recunoscută excepția de neexecutare a contractului ca posibilitate de refuz al executării unei obligații pentru cazul în care cealaltă parte nu și-a executat culpabil propria obligație corelativă.
In prezenta speță apelanta a refuzat îndeplinirea obligației de predare a autovehiculului motivat de neîndeplinirea obligațiilor asumate de către reclamantă în cadrul general al raporturilor comerciale existente între părți.
In concluzie apreciază că art. 969, 970, excepția de neexecutare a contractului (cu sprijin în art. 1020 C.civ. și a principiului cine poate mai mult poate și mai puțin) aplicate situației de speță, în care reclamanta nu își îndeplinise obligațiile născute în cadrul raporturilor juridice existente între părți, sprijină poziția sa în sensul că reținerea autovehiculului de către apelantă nu este o faptă culpabilă, nereprezentând un abuz de drept, ci este o acțiune de răspuns și justificată de culpa cocontractantului (reclamanta) și a lipsei sale de bună-credință în executarea propriilor sale obligații.
Imprejurarea că reclamanta nu era proprietara bunului la momentul la care a predat apelantei detenția bunului este lipsită de relevanță câtă vreme acesta era titulara exclusivă a dreptului de folosință a bunului, iar acesta este persoana care a solicitat restituirea bunului și despăgubirea sa pentru reținerea bunului. De altfel, prevederile în materia leasingului dispun expres în sensul că acțiunile posesorii se exercită de către utilizator.
In ceea ce privește cuantumul prejudiciului aflat în raport de cauzalitate cu reținerea autovehiculului nelegalitatea hotărârii apare sub multiple aspecte, inclusiv de ordin procedural.
Cea mai mare parte a apărărilor apelantei nici nu au fost analizate de către prima instanță, prima instanță a întemeiat hotărârea pe o expertiză incompletă și care nu poate proba pretențiile, a acordat despăgubiri ce nu se află în raport de cauzalitate cu fapta, a retinut în mod eronat o stare de fapt esențială pentru justa soluționare a cauzei și a depășit limitele în care era investită.
Din punct de vedere procedural în primul rând se remarcă nerespectarea principiului neagravării situației în propria cale de atac.
Cauza a fost soluționată în rejudecarea fondului după trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel, subordonat admiterii apelului formulat de către pârâta apelantă.
In prezent, apelanta a fost obligată ca urmare a rejudecării cauzei la plata sumei de 81.420 lei cu titlu de despăgubiri, rejudecarea fiind însă urmarea directă a admiterii apelului. Cu alte cuvinte este încălcat principiul neînrăutățirii situației în propria cale de atac, deoarece era deși singură apelantă, deși admis apelul acesteia, ar ajuns în situația de a fi obligați la plata unei sume superioare, cu același titlu de despăgubiri.
Hotărârea primei instanțe se bazează pe o împrejurare de fapt ce a fost retinută în mod vădit eronat și care este o chestiune esențială pentru jussta soluționare a cauzei. Astfel prima instanță reține în mod cu totul greșit că pârâta ar fi avut în parcul auto ce îl opera doar trei autovehicule similare.
Aceasta deoarece prima instanță are în vedere doar autovehiculele aceeași marcă cu cel în cauză și nu restul autovehiculelor alte mărci (fabricate de către alți producători) dar cu caracteristici similare și care corespund unui și aceluiași scop, având cerințe de exploatare similare.
Cu toate că apelanta nu a contestat niciodată că similare autovehiculului în cauză sunt autovehiculele produse și de alți producători și că reclamanta intimată avea in parcul auto 27 de astfel de vehicule, prima instanță a reținut și restrâns cercetarea la doar 3 astfel de autovehicule, apreciind că similare vehiculului în cauză sunt doar vehiculele produse de același producător, deși nu doar acestea sunt destinate executării obiectului de activitate, respectiv destinate la a transporta containere marfă de aceeași natură.
Chiar expertiza efectuată in cauză reține ca și premisă "În obiectivele prezentei expertize, se stabilește cu precizie că numai 3 auto vehicule din parcul auto al firmei sunt identice cu autovehicolul aflat în litigiu". Această chestiune de fapt, ce evident este nereală, influentează direct soluția în cauză. Pentru dovedirea împrejurării că reclamanta intimată avea în parcul auto utilizat în activitatea sa un număr de 27 vehicule similare cu cel din cauză, adică autovehicule (cap tractor) cu aceeași funcțiune și caracteristici tehnice similare solicită obligarea acesteia la a depune cărțile tehnice ale tuturor capetelor tractor la data de referință precum și dacă va mai fi cazul efectuarea unei expertize tehnice auto.
Astfel fiind concluziile expertizei nu pot contribui la justa soluționare în cauză fiind desocotite prevederile art. 129 al 5 C.pr.civ. Că experiza efectuată nu poate conduce la stabilirea corectă a prejudiciului vine ca mărturie și faptul că din cuprinsul bilanțului contabil al reclamantei rezultă un profit anual aferent întregii activități în sumă de 5962 lei, respectiv un profit net lunar de 497 lei, în timp ce profitul mediu lunar pentru cele 3 vehicule a fost determinat prin expertiză la suma de 19.792 lei.
P. instanță nu a analiza integral apărările acesteia și nu a dezlegat împrejurări esențiale ale cauzei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC RO-H. T. SRL M. a solicitat respingerea apelului ca nelegal si neintemeiat, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând apelul, instanța reține următoarele:
În luna iulie a anului 2006 reclamanta a dus la reparat in service-ul paratei camionul marca DAF cu inmatriculare SB 8150 actualmente (...).
Parata in baza activitatii de service trebuia sa aduca camionul in stare de functionare, fie prin inlocuirea pieselor defecte, fie prin repararea acestora sau printr-o altă modalitate pe car ar fi considerat-o utilă.
Parata a stabilit un anumit diagnostic service si sustine ca a comandat piesele pe care le considera necesare pentru repararea vehiculului, pe care sustine ca le-a montat pe autocamion.
Cand a venit sa preia autocamionul, reclamanta a constatat că acesta nu functiona fiind in aceeasi situatie ca in momentul când l-a adus in service.
Raspunderea si obligatia contractuala a paratei apelante ar fi fost sa repare autocamionul.
Societatea parata a pretins ca reclamanta sa achite costul reparatiei pe care prima nu o efectuase, lucrul cu care reclamanta nu a fost de acord.
Aici inceteaza orice forma de raspundere contractuala intre parti, in afara aceleia prin care reclamanții ar fi putut eventual sa-i oblige pe pârâți la repararea autocamionului. Nu a făcut acest lucru, solicitând restituirea camionului pentru a-l repara in alt service.
Datorită neindeplinirii de catre parata apelanta a obligatiei contractuale de a repara camionul, orice formă, înțelegere contractuală între părți încetează.
Ca atare, orice forma de raspundere contractuala a luat sfarsit in acel moment.
In prealabil analizarii probelor, cu privire la temeiul juridic al actiunii, instanta a observat ca acesta este intemeiat pe prev. art. 998 c.civ. deci se invoca fapta ilicita a paratei care a retinut abuziv camionul, sens in care se retine ca in discutie nu este contractul de service reparatii, reclamanta optand sa nu se prevaleze de calitatea sa de creditor al obligatiei de restituire in baza contractului, ci sa invoce incalcarea dreptului sau si raspunderea civila delictuala a paratei, iar instanta considera ca apararile paratei pe acest subiect sunt vadit nefondate, deoarece reclamanta are dreptul de a alege, in temeiul principiului disponibilitatii partii in procesul civil, astfel ca inadmisibilitatea, pe care o afirma parata ,nu exista.
In ceea ce priveste rapunderea civila a paratei apelante si aceasta a fost dovedita deasupra oricarei indoieli.
Apare ca evident ca prin retinerea abuziva a autovehiculului reclamantei i s-a creat implicit un prejudiciu, deoarece nu numai ca nu a mai avut veniturile pe care acel autocamion le producea si trebuia sa platească in continuarea leasing-ul aferent. Sustinerile paratei apelante cum ca ar fi putut inlocui autovehiculul cu altul dar fiindca era in leasing sunt lipsite de temei.
Ca atare, culpa apelantei pârâte și răspunderea acesteia sunt neîndoielnice.
In ceea ce priveste raportul de cauzalitate intre fapta paratei apelante si prejudiciul inregistrat de reclamanta, probele administrate in cauza sunt in masura sa risipeasca orice indoiala aupra acestui aspect.
In cauza au fost audiati martorii, s-au depus inscrisuri, s-au efectuat expertize, contra expertize, au fost analizate obiectiuni la expertiza si s-au dat raspunsul la obiectiuni pe parcursul a doua cicluri procesuale, de catre instante diferite. Chiar daca cuantumul despagubirilor la care a fost obligata parata apelanta este diferit in deciziile Tribunalelor din Sibiu si C., ambele instante au ajuns la aceiasi concluzie esentiala: Societatea parata este vinovata in baza raspunderii civile delictuale de prejudiciul cauzat reclamantei.
Atat expertul cat si instanta de fond au avut in vedere toate sustinerile paratei, care a participat activ si a avut acces la toate elementele ce au stat la baza efectuarii expertize lor in cauza. Rezultatul tuturor acestor dezbateri in contradictoriu si al tuturor puncte de vedere sustinute atat de intimatăi cat si de parata se oglindeste in expertiza existenta in cauza si in hotararea atacata, ca atare re analizarea lor nu poate conduce la niciun alt rezultat.
Instanța de fond în mod legal a apreciat că sunt jusiificate cheltuielilor de judecată cerute de reclamantă, raportat la complexitatea cauzei. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 276 Cod proc.civ., instanța este suverană în aprecierea cheltuielilor de judecată.
Deci în mod legal prima instanță a apreciat că temeiul juridic al acțiunii reclamantei este art. 998 C. civil, atât prin raportare la raporturile derulate între părți, cât și la principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Din momentul neîndeplinirii obligațiilor asumate de apelantă, orice înțelegere contractuală dintre părți a încetat, activându-se răspunderea delictuală a apelantei.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod proc.civ., apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul declarat de pârâta S.C EVW H. S. G. împotriva sentinței civile nr. 1360 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C. pe care o menține în întregime.
Obligă apelanta să plătească intimatei S. RO-H. T. S. suma de 400 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. C. I. M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC
4 ex/(...)
Jud.primă instanță: D.M.Dudaș
| ← Decizia comercială nr. 344/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Încheierea comercială nr. 656/2012, Curtea de Apel Cluj -... → |
|---|
