Decizia comercială nr. 25/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)*

DECIZIA CIVILĂ NR.25/2012

Ședința din data de 13 februarie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. M. C. JUDECĂTOR : C. P.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare, după casare cu rejudecare, apelul declarat de pârâții M. D. I. și S. D. & S. C. S. împotriva sentinței comerciale nr. 6580 din 26 octombrie 2010, pronunțată în dosarul (...) al Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații SC A. I. SRL, P. C., P. A. M. și C. T. M. C.

- lichidatorul judiciar al apelantului M. D. I., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic A. I. pentru intimata SC A. I. SRL și pentru intimatul P. C., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 10 februarie

2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea lichidatorul judiciar al apelantului M. D. I. - C. T. M. C. prin care se arată că nu își însușește apelul formulat de apelantul M. D. I., la care a anexat o copie a tabelului preliminar al creanțelor.

Un exemplar din înscrisurile depuse de lichidatorul judiciar al apelantului M. D. I. - C. T. M. C. se comunică reprezentantului intimaților.

Reprezentantul intimaților arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.

C.ea reține că toate mențiunile din încheierea de ședință de la termenul anterior rămân câștigate cauzei, având în vedere că și la acest moment concluziile sunt aceleași în ce privesc probele solicitate iar instanța, pentru aceleași considerente, menține dispozițiile din încheierea de la termenul anterior.

Constatând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, C.ea apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului și menținerea sentinței nr. 6580 din 26 octombrie 2010, pronunțată în dosarul (...) al Tribunalul Comercial Cluj, fără cheltuieli de judecată, pentru toate motivele expuse în scris, arătând că societatea a cedat în favoarea intimatului P. C. și a soției acestuia, P. A. M. materiale pentru toate cele șase blocuri.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.6580 din (...) pronunțată de Tribunalul

Comercial Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă cererea de chemare înjudecată formulată de reclamanții P. C. și P. A. M., în contradictoriu cu pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. S.

S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la 8.07.208 și atestat sub nr. 149/2008 de avocat H. C. încheiat între reclamanții P. C. și P. A. M., în calitate de promitenți cumpărători și pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. SRL, în calitate de promitenți vânzători având ca obiect promisiunea sinalagmatică de a se vinde imobilul situat în com. B., str. Viilor Lab nr. 982, corpul C4A, ap. 16, jud. C..

S-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii actului și obligă pârâții să restituie reclamanților suma de 2.000 euro, respectiv echivalentul în lei a acestei sume la data plății și suma de 107.766,16 lei.

Au fost obligați pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. SRL să plătească reclamanților P. C. și P. A. M. suma de 4.993,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. I. SRL în contradictoriu cu pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. S.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de (...), reclamanții P.

C. și P. A. M., în calitate de promitenți cumpărători, s-au obligat să cumpere imobilul situat în comuna B., str.Viilor Lab nr.982, corp C.4.A, ap.16, jud.C., cu suprafața utilă de 41 mp, compus din 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol și o terasă, precum și părțile indivize comune aferente, iar pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. SRL, în calitate de promitenți vânzători, s-au obligat să vândă acest imobil.

Prețul vânzării a fost stabilit la suma de 40.300 euro, din care s-a achitat suma de 2.000 euro la data semnării antecontractului de vânzare- cumpărare. S. de 30.976 euro, echivalentul sumei de 111.718,04 lei la cursul din data de (...), trebuia să fie achitată de promitenții cumpărători prin prestație echivalentă, respectiv să pună la dispoziția promitenților vânzători, prin intermediul reclamantei SC A. I. SRL, materiale Lindab pentru acoperișurile a patru blocuri. Promitenții cumpărători trebuiau să pună la dispoziția promitenților vânzători materialele Lindab în termen de 10 zile de la data la care vor fi notificați în acest sens de promitenții vânzători. De asemenea, părțile au convenit ca diferența de preț, respectiv suma de

7.324 euro, să fie achitată la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare în formă autentică.

Prin contractul încheiat, promitentul vânzător M. D. I. s-a obligat să finalizeze construcția până la data de (...), iar în caz de nerespectare a acestui termen părțile au convenit plata unor penalități de întârziere de

0,01% din suma încasată până la îndeplinirea obligației de finalizare a lucrărilor.

În vederea executării obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de (...), reclamanții P. C. și P. A. M. au încheiat cu reclamanta SC A. I. SRL un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea materialelor Lindab necesare pentru acoperișurile a patru blocuri din localitatea B., str.Viilor Lab nr.982. Prețul materialelor a fost stabilit la suma de 30.976 euro, sumă care urma să fie facturată și achitată la predarea apartamentului contractat, dar nu mai mult de 6 luni de la data de (...), dată la care promitenții cumpărători urmau să intre în posesia imobilului.

La data de (...) reclamantul P. C. expediază pârâților o notificare prin intermediul executorului judecătoresc Stolnean Diana prin care solicită pârâților ca în termen de 10 zile de la primirea notificării să se prezinte în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare sau să achite avansul, precum și valoarea materialelor ce au fost livrate de reclamanți în valoare de

34.675,86 euro .

Din înscrisurile de la filele 25-32 rezultă că reclamanta SC A. I. SRL a livrat către SC D. & S. C. SRL materiale necesare acoperirii unui număr de patru blocuri, valoarea acestor materiale conform avizelor de însoțire a mărfii fiind de 107.766,16 lei.

Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanții au invocat faptul că pârâții nu și-au respectat obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat, în sensul că nu au finalizat imobilul în care se afla apartamentul ce a făcut obiectul contractului până la data de (...). Pârâții nu au dovedit faptul că și-ar fi executat obligația contractuală asumată la scadență, iar prin întâmpinarea depusă la dosar la data de (...) au arătat că imobilul este în curs de finalizare, ceea ce conduce, implicit, la concluzia că nu a fost respectat termenul stipulat în contract.

Pârâții au invocat faptul că reclamanții nu și-au executat, la rândul lor, obligațiile contractuale asumate, în sensul că nu au livrat materialele de construcții conform notificării expediate. Însă, notificarea invocată având nr.836/(...), anexată în copie la fila 34 din dosar, este adresată lui M. C. și SC A. I. SRL și face referire la un alt antecontract de vânzare-cumpărare decât cel care a fost încheiat între părțile din prezenta cauză. A., această notificare, neavând legătură cu modul în care s-au derulat raporturile contractuale dintre părțile din prezenta cauză, nu face dovada faptului că reclamanții nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale asumate și să paralizeze astfel cererea acestora având ca obiect rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare.

De altfel, conform clauzelor contractuale, promitenții cumpărători aveau obligația de a pune la dispoziția promitenților vânzători materialele

Lindab în termen de 10 zile de la data la care au fost notificați în acest sens de către promitenții vânzători. Pârâții nu au depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că i-au notificat pe promitenții cumpărători în legătură cu predarea materialelor de construcție și că aceștia nu și-au îndeplinit obligația asumată. De altfel, s-a făcut dovada faptului că reclamanta SC A. I.

SRL, care avea relații contractuale directe cu promitenții cumpărători, a livrat materiale de construcții în valoare de 107.766,16 lei.

Conform art.969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar părțile trebuie să-și îndeplinească obligațiile asumate. Pârâții nu și-au îndeplinit obligația contractuală asumată, respectiv de a preda imobilul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare la data stabilită în contract, respectiv (...), iar sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor asumate printr-un contract sinalagmatic este rezoluțiunea actului la cererea creditorului care și-a îndeplinit obligația corelativă, conform art.1020 C.civ.

Pârâții promitenți-vânzători nu au făcut dovada că și-ar fi îndeplinit la termen obligația contractuală asumată, invocând însă în mod neîntemeiat, faptul că promitenții cumpărători nu și-ar fi îndeplinit obligațiilecontractuale asumate, respectiv de a livra materiale de construcții pentru acoperiș în valoare de 30.976 euro.

Față de considerentele reținute, tribunalul a apreciat că pârâții nu și- au îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv de a preda imobilul la data de (...), motiv pentru care, raportat la prev. art.1020 C.civ., se va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. C. și P. A. M., având ca obiect rezoluțiune și se va dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr.149/(...).

Ca efect al rezoluțiunii contractului, acesta se desființează retroactiv, iar părțile sunt puse în situația anterioară încheierii actului și acestea trebuie să își restituie prestațiile executate. Pe cale de consecință, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, în sensul că s-a dispus obligarea pârâților, în solidar, să restituie reclamanților P. C. și P. A. M. suma de 2.000 euro, respectiv echivalentul în lei a acestei sume la data plății, sumă ce reprezintă avansul achitat la momentul încheierii contractului, precum și suma de 107.766,16 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea materialelor de construcții care au fost livrate de reclamanți în executarea obligațiilor contractuale asumate, această livrare făcându-se în contul diferenței de preț de 30.976 euro, respectiv echivalentul în lei a 111.718,04 lei.

R. au solicitat restituirea sumei de 34.675,86 euro, echivalentul a

125.061,86 lei, reprezentînd avansul achitat pârâților prin echivalent, însă având în vedere că prin antecontractul de vânzare cumpărare s-a stabilit că reclamanții vor livra materiale de construcții în valoare de 111.718,04 lei, echivalentul a 30.976 euro la cursul BNR din data de (...) și că prețul materialelor livrate a fost stabilit în lei, instanța apreciază că la repunerea părților în situația anterioară trebuie avută în vedere prestația efectiv executată de reclamanți, prestație care a fost stabilită și executată cu stabilirea în lei a contravalorii materialelor de construcții livrate.

Deoarece reclamanții au solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, iar efectele acesteia au un caracter retroactiv, instanța a considerat că reclamanții nu mai pot solicita în același timp și obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere. R. aveau posibilitatea de a alege, pentru situația în care pârâții nu-și îndeplinesc obligațiile contractuale, fie rezoluțiunea actului juridic, având ca efect desființarea retroactivă a contractului, fie executarea în continuare a contractului și obligarea pârâților la plata penalităților contractuale stabilite cu titlu de daune interese pentru executarea cu întârziere a obligațiilor.

Reținându-se culpa procesuală a pârâților, în temeiul art.274 C.pr.civ., instanța a dispus obligarea pârâților să plătească în favoarea reclamanților

P. C. și P. A. M. suma de 4.993,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. I. SRL deoarece între această reclamantă și pârâți nu există nici un raport juridic. A., pârâții au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu reclamanții P. C. și P. A. M., iar aceștia din urmă, pentru a-și putea executa obligațiile contractuale asumate, au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a materialelor Lindab cu reclamanta SC A. I. S. A., în lipsa unor raporturi juridice contractuale, această reclamantă nu poate pretinde de la pârâți restituirea sumelor de bani care au fost achitate de reclamanții P. cu titlu de preț, chiar dacă o parte din acest preț a fostachitat prin echivalent, respectiv prin materiale de construcții livrate de SC A. I. SRL în baza raporturilor juridice încheiate cu reclamanții P..

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții M. D. I. și S. D. &S.

C. SRL prin care au solicitat admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În motivare se arată că prin sentinta apelata instanta de fond a dispus rezolutiunea antecontactului de vanzare-cumparare incheiat intre parati in calitate de promitenti vanzatori,pe de o parte, si reclamantii P., pe de alta parte, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara incheierii actului si a obligat paratii la plata sumei de 2000 de euro si suma de

107.766,16 lei. Totodata instanta respinge cererea de chemare in judecata formulata de SC A. I. S.

Prin sentinta apelata instanta a comis urmatoarele erori de judecata:

1. In antecontractul de vanzare-cumparare semnat de parti se stipuleaza ca suma de 30.976 euro in echivalent in lei 111.718,04 lei se va plati de catre promitentii cumparatori cu titlu de a doua rata din pret prin prestatie echivalenta. Prestatia echivalenta insemna ca vor pune la dispozitia promitentilor vanzatori prin reclamanta SC A. I. SRL materiale lindab pentru acoperisurile a patru blocuri de locuinte. Se mai arata in acelasi antecontract din data de 08 iulie 2008 ca promitentii cumparatori vor trimite materiale mai sus mentionate in termen de 10 zile de la data la care vor fi notificati de catre promitentii vanzatori in acest sens. Desi insanta de fond retine ca promitentii cumparatori nu au fost notificati nu mentioneaza si faptul ca în sarcina lor nici nu se născuse obligatia de a preda materialele. In plus, nu s-a specificat in contract o data certa pana la care sa se faca notificarea promitentilor cumparatori sau pana la care promitentii cumparatori sa predea materialele .

2. Mai mult, reclamantii au depus la dosar inscrisurile intitulate avize de insotire a marfii pretinzand ca acestea ar face dovada predarii materialelor de constructie. A. avize insa nu au fost semnate de reprezentantii legali ai firmei si nici de catre vreun imputernicit . Numitul Bucezan I. Cristian a fost imputernicit doar pentru semnarea antecontractului si stabilirea clauzelor, iar nu un mandat general de reprezentare a societatii.

Oricum procura nu-i dădea dreptul să semneze acele avize de plata si sa preia presupusele materiale predate. R. intimati trebuie sa fie obligati sa depuna la dosarul cauzei procura sau mandatul special in baza caruia semnatarul avizelor a fost imputernicit sa preia materialele, daca predarea lor a fost adevarata sau să facă dovada că acea persoana care a semnat inscrisurile era angajata acestora. Pana la acest moment nu s-a facut o astfel de dovada. Asa fiind, nu se poate spune ca reclamantii intimati si-au indpelinit obligatia din moment ce avizele de insotire a marfii au fost semnate in fals de o persoana fara drept. De altfel proba predarii materialelor s-a facut doar prin aceste avize care nu sun valabile dupa cum a aratat mai sus.

Instanta de fond in mod gresit nu a administrat nici proba cu interogatoriul partilor si nici proba testimoniala care se impuneau a fi administrate data fiind complexitatea cauzei.

3. In fine, daca instanta va considera totusi valabile avizele si va considera ca reclamantii si-au indpelinit obligatia ce le revenea prin anteocntract invederam urmatoarele:

Interpretand dispozitiile art. 1020-1021 C.civ., rezoluțiunea poate fi cerută numai în cazul în care partea care nu și-a executat prestația asumată se află în culpă contractuală. Or, această condiție nu este îndeplinită în cazul dat.

Pârâții nu se află în culpă contractuală cât privește respectarea scadenței prestației , deoarece neîncadrarea în termenul convenit de părți se datorează unor împrejurări mai presus de voință.

A., un prim impediment a venit din partea Primăriei com. B. care prin procesul verbal incheiat la data de (...) nu a permis accesul autovehiculelor de transport materiale de construcții pe drumul obișnuit motivat de împrejurarea că, respectivul drum nu este adecvat pentru a putea face față transportului greu. Datorită acestei interdictii, aprovizionarea cu materiale de constructii a șantierului pe care se executau lucrările de construire a blocului în care se află apartamentul contractat de către reclamanți nu s-a putut face ritmic și, de multe ori, nici la timp, astfel încât, au existat mulți timpi morți în edificarea respectivului bloc.

Prin acest proces verbal primaria impunea obligatia "de a asfalta sau betona pe o lătime de 7 ml drumuri de acces si de a construi rigole si trotuare in zona blocurilor pe baza unui proiect intocmit de specialisti in domeniu". A. ca pana la momentul asfaltarii de catre acestia a drumului de acces la blocuri lucrarile au fost aproape in intregime sistate.

Mai arată ca prin antecontractul de vânzare - cumpărare în discuție nu s-a stipulat posibilitatea solicitarii rezolutiunii pentru motivele invocate de catre reclamant in actiunea introductiva de instanta, ci pentru nerespectarea scadentei s-a stipulat o clauză potrivit căreia "dacă promitentul- vânzător M. D. I. nu finalizează contrcutia în termenul sus mentionat, va datora promitentului-cumpărător penalităti pe zi de întârziere în cuantum de 0,01 % din suma încasată, până la îndeplinirea obligatiei sus mentionate".

Din analiza acestei stipulații contractuale rezultă următoarele: părțile au prevăzut la încheierea antecontractului și reclamantul a acceptat posibilitatea nerespectării scadenței obligației de finalizare a construcției fixată pentru data de (...); părtile nu au sanctionat cu rezolutiunea antecontractului nerespectarea acestei scadențe de către promitenții vânzători, sens în care nu au inclus în conținutul antecontractului un pact comisoriu de gradul IV; părțile au convenit ca nerespectarea scadenței să fie sancționată numai cu obligarea promitenților vânzători la plata unor " penalități de întârziere în cuantum de 0,01 % pe zi de întârziere din suma încasată, până la îndeplinirea obligației ... " de finalizare a construcției a apartamentului obiect al antecontractului;

Așadar, părțile nu au stabilit un termen limită până la care întârzierea obligației de predare a apartamentului către promitentul - cumpărător este acceptabilă pentru acesta din urmă, ci au consimțit implicit ca executarea obligației de predare să se poată face oricând.

În aceste condiții, urmează a se conchide că prin antecontractul convenit de părți promitentul-cumpărător a renunțat implicit la dreptul de a cere rezoluțiunea antecontractului, acceptând ca nerespectarea scadențeiobligației de finalizare a constructiei să fie sancționată doar cu plata de către promitenții vânzători a penalităților mai sus menționate.

Analizând apelul declarat C.ea reține următoarele:

R. SC A. I. SRL, P. C. și P. A. M. prin cererea de chemare în judecată formulată de, în contradictoriu cu pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. SRL au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate rezoluțiunea de plin drept a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de (...) și să se dispună restituirea avansului și contravaloarea materialelor folosite la acoperișurile celor patru blocuri puse la dispoziție la cererea pârâților, în sumă totală de 36.675,86 euro, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții P. C. și P. A. M. au arătat că au încheiat cu pârâții un antecontract de vânzare- cumpărare având ca obiect imobilul apartament situat în comuna B., str.Viilor Lab nr.982, corp C.4.A, ap.16, prețul stabilit de comun acord fiind de 40.300 euro, din care reclamanții au achitat, cu titlu de avans, suma de

2.000 euro la data de (...). S. de 30.978 euro, echivalentul a 111.718,04 lei la cursul din data de (...), urma să fie achitată de reclamanți prin prestație echivalentă, respectiv aceștia trebuiau să pună la dispoziția promitenților vânzători, prin intermediul reclamantei SC A. I. SRL, materiale Lindab pentru acoperișurile a patru blocuri. Restul de preț, respectiv 7.324 euro, urma să fie achitat la data încheierii contractului în formă autentică. Reclamanta SC A. I. SRL a mai furnizat materiale pentru acoperișuri în afara celor specificate în contract, în valoare de 3.699,86 euro, astfel încât această reclamantă a livrat materiale în valoare totală de 34.675,86 euro.

R. au arătat că și-au îndeplinit obligațiile asumate, însă pârâții nu au finalizat lucrările de construire a imobilului, astfel încât contractul a fost rezoluționat de plin drept în temeiul pactului comisoriu expres de gradul IV inserat în contract.

Probatoriul administrat a relevat că pârâții au procedat la edificarea imobilului cu destinația de locuință colectivă cu intenția clară de a înstrăina aceste apartamente și de a obține profit în urma acestei activități. Intenția speculativă a pârâților se desprinde atât din numărul mare de apartamente construite, cât și din faptul că toate acestea au fost înstrăinate încă dinaintea construirii lor.

Contrar susținerilor apelantei potrivit cărora prima instanță se află într-o gravă confuzie în ceea ce privește termenul de finalizare a construcției care nu este același cu termenul de predare al apartamentului cu toate finisajele aferente raportat la conținutul convenției încheiate între părți instanța de apel achiesează la interpretările date de către prima instanță acestor aspecte.

Clauza care stabilește obligațiile promitentului vânzător statuează că acesta se obligă să finalizeze construcția în termen , respectiv până la data de (...) .

Interpretarea celor două clauze nu poate fi realizată în maniera dorită de apelanți având în vedere că finalizarea construcției presupune în mod necesar executarea fiecăruia din apartamentele ce constituie întreaga construcție la stadiul stabilit prin convenția părților care potrivit prev. art.969 C.civ. au putere de lege și ca atare trebuie îndeplinite întocmai.

Susținerile apelantei referitoare la împrejurarea că încă de la momentul încheierii convenției reclamanta a avut reprezentarea faptului cătermenul pentru finalizarea construcției nu va fi respectat fiind stabilită o clauză penală nu pot fi primite.

Instituirea unei clauze penale are ca scop tocmai determinarea părților la executarea cu bună credință și în termenele stabilite a clauzelor convenției și nu reprezintă în nicio ipoteză o acceptare a nerespectării convenției de către cocontractant de partea care a înțeles să își execute obligațiile cu bună credință.

Afirmația potrivit căreia părțile nu au sancționat cu rezoluțiunea antecontractului nerespectarea scadenței sunt nereale atâta timp cât în cuprinsul convenției s-a convenit în mod expres „dacă promitenții vânzători sunt în culpă pentru neexecutarea prezentului antecontract, prezentul se rezoluționează deplin drept fără somație sau punere în întârziere și fără intervenția instanței de judecată, prezenta clauză constituind pact comisoriu expres de grad IV „.

Neexecutarea singurei obligații pe care și-a asumat-o promitentul vânzător a determinat valorificarea pactului comisoriu expres de grad IV astfel cum a fost acesta stabilit de comun acord de către părți.

Aserțiunile referitoare la lipsa unei astfel de clauze fiind înlăturate în fața evidenței susținerile referitoare la renunțarea implicită la dreptul de a cere rezoluțiunea neavând nici un fundament și nefiind susținute cu nicio probă.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. I. SRL reținând că între această reclamantă și pârâți nu există nici un raport juridic. A., pârâții au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu reclamanții P. C. și P. A. M., iar aceștia din urmă, pentru a-și putea executa obligațiile contractuale asumate, au încheiat un contract de vânzare- cumpărare a materialelor Lindab cu reclamanta SC A. I. S. A., în lipsa unor raporturi juridice contractuale, această reclamantă nu poate pretinde de la pârâți restituirea sumelor de bani care au fost achitate de reclamanții P. cu titlu de preț, chiar dacă o parte din acest preț a fost achitat prin echivalent, respectiv prin materiale de construcții livrate de SC A. I. SRL în baza raporturilor juridice încheiate cu reclamanții P.. Susținerile apelanților din această perspectivă nu au nici un fundament dată fiind soluția pronunțată și considerentele care o fundamentează precum și împrejurarea că declarația de creanță formulată urmează a fi analizată în dos nr (...)/a4 a T.ui Specializat C. .

Apelul formulat apare în consecință ca nefiind fondat, toate apărările apelanților pârâți fiind analizate în mod judicios de către prima instanță urmare a determinării unei corecte stări de fapt și a stabilirii dispozițiilor legale incidente în raport de aceasta în mod temeinic astfel că în baza art.296 C.civ. C.ea va respinge apelul declarat de pârâta SC D. & S. C. SRL împotriva sentinței civile nr.6580 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al

T.ui C. C. pe care o va menține în întregime.

Prin sentința comercială nr. 5102 pronunțată în ședința publică din:

12 octombrie 2011 a fost admisă cererea formulată de creditorii S. D.-R., H. M.-S. și H. D.-R.,, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitorului M. D. I., și, în consecință: s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitorului M. D. I., s-a numit lichidator judiciar C. T. M. C., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.

25 din Legea nr. 85/2006 și s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

Lichidatorul judiciar C. T. M. C., a fost citat în cauză întrucât s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului M. D. I. iar acesta a comunicat că nu ratifică actul de procedură îndeplinit astfel că urmează a se constata că apelul declarat de pârâtul M. D. I. nu a fost însușit de lichidatorul judiciar T. C.

PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta SC D. & S. C. SRL cu sediul C.-N. str.Donath nr.90 sc.1, ap.7, jud.C. împotriva sentinței civile nr.6580 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. pe care o menține în întregime.

Constată că apelul declarat de pârâtul M. D. I. cu domiciliul în C.-N. str. tatra nr.16, ap.2, jud. C. nu a fost însușit de lichidatorul judiciar T. C.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A. M. C. C. P. L. F.

Red.A.M.C./S.M.D.

4 ex./(...) Jud.fond.S. I.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 25/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii