Decizia comercială nr. 3956/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3956/2012

Ședința publică de la 17 Mai 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta S. P. C. S., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta S. T. S., având ca obiect ordonanță de plată (OUG 119/2007).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, după deliberare, constatând faptul că la acest termen nu este regulat învestită sub aspectul timbrajului, și că recurenta pentru acest termen a fost legal citată cu mențiunea achitării sumei de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 2,5 lei, timbru judiciar mobil și că aceasta nu s-a conformat, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 alin. 2 din OUG nr. 32/1995 invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

Totodată, în situația în care până la terminarea dezbaterilor va parveni la dosar taxa judiciară de timbru, Curtea, urmează a pune în discuție calea de atac în prezenta cauză, urmând a recalifica demersul pârâtei ca fiind o cerere în anulare și, în raport de acest aspect, a invoca excepția necompetenței materiale a Curții de A., în favoarea T.ui S..

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 157 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a admis cererea petentei SC T. SRL și a fost oblgiată debitoarea SC P. C. SRL la plata sumei de 79.730 lei reprezentând lucrări neachitate,

78.733,97 lei penalități de întârziere plus penalități de 0,1% pe fiecare zi de întârziere până la data plății și la 44 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC P. C. SRL solicitând respingerea cererii formulată de reclamanta-creditoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 2,5 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât

și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s- a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de

(...), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și 2,5 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC P. C. SRL împotriva sentinței civile nr.157 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2012..

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

L. U. M. D. R. R. D. M. T.red,.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 3956/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii