Decizia comercială nr. 5103/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5103/2012
Ședința publică de la 07 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de A. F. P. A M. B., împotriva sentinței civile nr. 29/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu S. R. S. PRIN LICHIDATOR J. S. S., SC R. S. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA- NĂSĂUD, având ca obiect R. ca urmare a dizolvării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că - în baza art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 3, 299 și urm. C. Pr. Civ., că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de (...), lichidatorul SC R. S. a depus la dosar concluzii scrise cu anexe, în cuprinsul cărora se invocă excepția tardivității recursului formulat de A. F. P. B. Curtea, după deliberare, urmează a respinge excepția tardivității, invocată de S. S., în calitate de lichidator al SC R. S. și, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.306 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui B. N. a fost admisă cererea formulată de petentul S. S. în contradictoriu cu intimata S. R. S. și în consecință a fost dispusă radierea intimatei S. R. S., dispusă înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii în condițiile prevăzute de lege; dispusă comunicarea ORC de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin sentința civilă nr.48/2010 pronunțată de judecătorul delegat la O. comerțului de pe lângă T. B.-N. s-a dispus dizolvarea intimatei, iar prin R. nr.3933/(...) pronunțată în același dosar a fost numit în calitate de lichidator al S. R. S. practicianul în insolvență S. S..Cum în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 252 și urm. din Legea nr. 31/1990, îndeplinindu-se și formalitățile de publicitateprevăzute de lege cu privire la situația financiară de lichidare și repartizare, cererea este întemeiată. Împotriva soluției arătate a declarat recurs A. F. P. B. susținând în esență că nu a fost citată deși legea prevedea necesitatea acestei operațiuni și comunicarea hotărârii, că societatea avea obligații bugetare iar radierea în aceste condiții face imposibilă recuperarea. Prin concluziile depuse intimata a solicitat respingerea recursului arătând că recurenta a avut cunoștință de situația lichidării în condițiile în care raportul i-a fost comunicat din 2010 astfel că recursul este tardiv. Tot astfel se arată că în urma procedurii lichidării judiciare s-a constatat că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri și sume de bani pentru acoperirea datoriei. Asupra recursului Curtea reține următoarele: Cererea de radiere a societății comerciale a fost dispusă în condițiile în care la fondul cauzei figurau în calitate de parte doar societatea în insolvență și societatea care a fost desemnată ca lichidator judiciar. Potrivit art.260 al.10 din Legea 31/1990 radierea societaților comerciale se dispune și în contradictoriu cu societatea și Agenția Națională de A. F.-D. J. sau a municipiului B. În cauza de față organul fiscal nu a fost citat astfel că raportat la prevederile mai sus arătate coroborate cu art.85 și art. 105 al 2 cod proc.civ. și invocarea unui prejudiciu constând în nerecuperarea unei creanțe bugetare de la societatea radiată se impune admiterea recursului. Așadar apreciind incidența art.304 pct. 5și 9 c.proc.civ în baza art.312 al.3 C.pr.civ. Curtea urmează a da o soluție de admitere a recursului declarat cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea soluționării cauzei în condiții de contradictorialitate cu organul fiscal. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 29/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 07 I. 2012. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, M. D. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.RRD/2 ex./4 iulie 2012.
← Decizia comercială nr. 10116/2012, Curtea de Apel Cluj -... | Decizia comercială nr. 4878/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|