Decizia comercială nr. 55/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 55/2012

Ședința publică din data de 28 martie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: F. T. G.: D. C.

S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamanta SC Z. & CO S. împotriva sentinței civile nr. 5305 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC C. B. S., având ca obiect - acțiune în daune contractuale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata- pârâtă prin avocat D. O., în substituirea d-lui avocat D. F., în baza delegației de substituire, aflată la fila 24 din dosar, lipsind apelanta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent petitului de respingere a pretențiilor formulate prin cererea reconvențională.

Raportat la lipsa dovezii care atestă plata diferenței taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent pretențiilor formulate prin cererea reconvențională, reprezentanta intimatei-pârâte arată că înțelege să invoce excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de reclamanta SC Z. & CO S.

În subsidiar, în ipoteza în care această obligație va fi îndeplinită până la închiderea dezbaterilor relevă că nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, iar pe fondul cauzei solicită respingerea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 5305 din data de (...) ca nefondat, apreciind că susținerile apelantei sunt nefondate prin prisma invocării actului adițional nr. 4 la contractul de închiriere nr. 1., a cărui încheiere nu determină o modificare a raporturilor juridice dintre părți.

În ceea ce privește culpa contractuală apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut excepția de neexecutare a contractului, apelanta neachitându-și chiria aferentă anului 2010.

Referitor la obligarea societății pârâte la plata daunelor interese contractuale susține că în mod corect prima instanță a respins acțiunea raportat la lipsa oricărei culpe a pârâtei în ce privește rezilierea contractului iar în acest context, neexistând culpă, pârâta nu poate fi obligată la plata daunelor interese contractuale, pe care le apreciază ca fiind nejustificate.

Față de pretențiile formulate în cuprinsul cererii reconvențioale susține reprezenta intimatei că în mod corect a fost apreciată de către instanța de fond ca fiind întemeiată și admisă în consecință.

Față de aceste considerente solicită respingerea apelului, fără obligarea părții adverse la plata cheltuielilor judiciare.

Curtea, raportat la concluziile orale ale părților prezente de la acest termen de judecată și la împrejurarea că apelanta nu a făcut dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente demersului promovat, deși a fost legal citată cu această mențiune, reține cauza în pronunțare pe excepția insuficientei timbrări invocată de reprezentanta intimatei, iar în subsidiar, în situația în care această obligație va fi îndeplinită până la închiderea dezbaterilor, va reține cauza în pronunțare și pe fond.

C U R T E A :

Prin Sentința civilă nr. 5305 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâta-reclamantă reconvențional SC „. B. S.

S-a respins excepția tardivității întâmpinării precum și cea a prematurității cererii reconvenționale, excepții invocate de către reclamanta- pârâtă reconvențional SC Z. P. & CO S.

S-a respins acțiunea formulată de către reclamanta-pârâtă reconvențional SC Z. P. & CO S. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențional SC „. B. „ S.

S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta SC „. B. S. B.

M. împotriva reclamantei-pârâte SC Z. P. & CO S. și în consecință:

A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional SC Z. P. & CO S. să plătească pârâtei reclamante SC „. B. S. suma de 33.386,95 lei reprezentând rest chirie neachitată în perioada (...)-(...) conform contractului nr.1/(...) cu actele adiționale nr.1,2 și 3 precum și a facturilor acceptate la plată cu nr.

29/(...), nr. 32/(...), nr. 34/(...), nr.36/(...), nr.40/(...) și nr. 44/(...) cu penalități de 0,2% pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei facturi și până la completa acoperire a debitului.

A fost obligată reclamanta-pârâtă SC Z. P. & CO S. să plătească pârâtei-reclamante SC „. B. S. suma de 11.947,2 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, reclamanta SC Z. & CO S.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei apelante obligația de a achita o diferență la taxa judiciară de timbru în sumă de 973,5 lei și în temeiul art. 3 din OG nr.

32/1995 timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995 apelanta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că pentru termenul de judecată din (...) s-a depus la dosar o copie a dovezii de achitare a unei taxe de timbru în valoare de 3.150 lei, iar prin încheierea de ședință de la aceeași dată apelantei i s-a pus în vedere să achite și taxa de timbru și timbrul judiciar aferente criticilor formulate cu privire la cerereareconvențională, că apelanta nu s-a conformat obligației de completare a timbrajului potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 31), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 973,5 lei și timbrul judiciar de 1,5 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea apelului ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de SC Z. & CO S. T. împotriva sentinței civile nr. 5305 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.M.H./dact.L.C.C.

4 ex./(...)

Jud.fond: S. O.u

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 55/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii